3,617 matches
-
facă și mai necioplit; de exemplu, dacă înainte nu-i păsa de păcatele lesne-iertătoare, va căuta să-l facă să-i pese din ce în ce mai puțin și de cele de moarte, și dacă îi mai păsa cât de cât înainte, să îi pese acum din ce în ce mai puțin sau deloc. 350. A cincea notă. Sufletul care dorește să tragă folos în viața spirituală trebuie să înainteze mereu în direcția opusă aceleia în care se îndreaptă dușmanul, și anume, dacă dușmanul vrea să facă sufletul mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
neștiute ai de străbătut, câte întorsături are viața, de câte ori aceasta te poate ridica și coborî, câte cărări trebuie să străbați ca să ajungi la drumul mare?”, se întreba ea ascunzându-și ochii triști și negri sub pleoape. Dacă i-ar fi păsat câtuși de puțin de ea, nu s-ar fi comportat așa. Răutatea lui față de femei era evidentă și dovedită. De ce-l supăra oare această evidență? Cine ar putea ști mai bine decât ea? Aici e o altă poveste de viață
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iar cu cealaltă mână căuta să se apere, încercând din instinct să oprească totul. Obrazul ei era înfierbântat, iar buzele lui i se păreau că spun ceva: „Te iubesc !” Învăța să fie din nou fericită. La urma urmei cui îi păsa așa de mult de ea? Soarta nu ți-o poți schimba atunci când vrei tu. Ea nu face decât să urmărească fericirea sau nefericirea ta. El îi cuprinse mijlocul ușor, cu bărbăție și-i atinse din nou fața cu buzele calde
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pleca acasă când Valentin o apucase de halatul pe jumătate dat jos, implorând-o să îi salveze soția și copilul, și îi strecură o sumă substanțială de bani în buzunar. Nimeni nu bănuise cauza acestei nașteri întârziate. Nimănui nu îi păsase dacă se pierdeau două suflete. Nimeni nu luase măsuri suplimentare. Nu îi propusese nimeni o eventuală cezariană. Sistemul sanitar funcționa după graficul de serviciu și atât. Carlina nu își amintea ce îi facuseră în prealabil și nici ora la care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
normal de viață. Se pierduse în străfundul unui întuneric umblând bâjbâind vrând să evadeze din acel hău îngust, să iasă la suprafață, la lumina pe care o pierduse, și pe care o căuta necontenit. Câte pierduse, dar cui îi mai păsa? De câte ori nu căzuse psihic, ca mai apoi, să revină cu greu la realitate. Tot ce exista în mintea ei, într-un mod imaginar, îi provoca teamă. De ce să-i fi fos teamă? Tresărea la gândul că ar putea să păcălească
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
prag greu din viața lor? Uneori nu rămâne decât să învingi sau să fii învins, măcinându-te până se termină totul. Într-o lume atât de supărată, zdruncinată, după o revoluție despre care se spusese atâtea, acum cui îi mai păsa? Trebuia să aibă grijă să nu cadă întru-un viciu, să nu se lase pradă lașității, să nu-i distrugă pe cei care îi iubea atât de mult, iar în fuga ei după un vis, ca mulți alții, să nu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nu erau 100% „personaleș, ci treceau prin filtrul - alienant - al cenzurii. Iar ea, cenzura, avea drept de final cut, așa cum producătorii marilor studiouri americane fac, ce ironie, dintotdeauna. Cenzura comunistă reteza aluziile prea transparente sau subiectele „neconvenabile și puțin îi păsa de impactul comercial al filmului oricum, cu excepția filmelor istorice și polițiste semnate Sergiu Nicolaescu sau a șușelor actoricești semnate Mircea Drăgan sau Geo Saizescu, nu se putea vorbi despre succes comercial în România lui Ceaușescu... Evident, cenzura capitalistă este interesată
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
unei tendințe, ba chiar dai cu tifla trendului dominant, e bine să te blindezi cu ceva mai mult decât niște cadre bibilite. Or, ăsta e păcatul major al îngerului... : autorul a mizat prea mult pe look și nu i-a păsat de substanță (adică de scenariu). Scenariul e atât de subțire (o fi minimalist ?), încât filmul seamănă cu niște haine de firmă care umblă singure pe un podium ; până și manechina angajată să le prezinte (Anca Florea) e inexistentă... Cred că
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și închid. Sar de pe scaun și încep să mă plimb furios, îmbrăcîndu-mi scurta îmblănită. Trebuia să mă aștept și la asta!... Doamne, ce bine-ar fi să locuiesc într-un oraș în care să nu mă cunoască nimeni, să-mi pese prea puțin de cum umblu îmbrăcat sau cu cine mă plimb! "Orașul mic mă-nghite-ncet" spunea Macedonski. Poate chiar seara asta voi încerca să discut cu Livia deschis. Îi voi vorbi în mare, fară sa dau nume, de prietenele ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Și mai află că voiam să-ți arăt eu glumă, descărcîndu-ți cele două tone! Și-o făceam dacă n-aș fi știut că acolo, la București, niște invalizi intră în gol de producție. De tine nici nu mi-ar fi păsat. Tu, de fapt, ai venit aici să-ți vezi prietena, pe Brîndușa această ipocrită, ajunsă în postul de inginer-șef al combinatului! Să-ți fie rușine, Mihai! îmi strigă Cristina. Nu-ți permit să-mi insulți prietena! Am să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mîine, chiar dacă nu ne întîlneam, tot nu i-ai fi trimis Brîndușei rîndurile cerute ai o noblețe care te ridică deasupra meschinăriei. Sufletul tău e curat și vede în jur doar suflete curate. Stai tolănită pe pat, fără să-ți pese că lîngă tine, în picioare, sînt eu, cu privirea încinsă și trupul încordat. Mă crezi cinstit, dar uiți că azi sufletul meu a fost lovit de mai multe ori, floarea desenată în mine de nestematele iubirilor trecute s-a ofilit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fiu reprimit! Cel mult, la plecare, voi veni să-mi iau rămas bun. Și, mă-ndoiesc de pe acum că, atunci cînd nu vom mai fi șef și subaltern, vei ști să fii bărbat, înfruntîndu-mă... Poate că nici n-o să-ți pese, ori poate că vei spune secretarei să nu mă primească. Sau, de ce nu?!, vei fi mirat: Cum, pleci?! Cînd noi te iubim, ești scriitorul nostru..." La separator, încep eu brusc, în tăcerea generală, s-a făcut doar montajul interior. Mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
țină servitoare, iar cumpărăturile și le fac la punctul alimentar special amenajat pentru ele, să nu obosească stînd la coadă, alături de clasa muncitoare... Ai să regreți, Mihai! Brîndușa mă așteaptă cu... Sigur! exclam eu cu toată gura, fără să-mi pese că aș putea fi auzit. Acum nu vă mai doare soarta combinatului, nu vă mai doare fiecare minut pierdut!... A fost de ajuns să se termine ședința, să știți că și-a asumat altcineva răspunderea, că voi v-ați și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
au renunțat la visul lor, de-l vor fi avut vreodată. Gândește-te puțin la prietenele tale, la cele mai bune, mai de calitate. Rodica? Se mulțumește cu atât de puțin. Lucy? Își trăiește viața din plin, fără să-i pese de bârfe. Sanda... are ce i se potrivește. Marina... Și toate celelalte. Speră, scumpa mea, și mai ales nu fi prea pretențioasă. Până și idiotul acela de frate al Suzettei, câte dintre prietenele tale n-ar fi încântate să le
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
plecarea ta. Evenimentele își vor fi pierdut, în parte, acuitatea și voi suferi mai puțin [când această scrisoare va fi ajuns la tine]; sunt atât de zdrobită, de uluită, încât am să mă las în voia condeiului, fără să-mi pese dacă uit unele amănunte, dacă uneori am să pierd șirul întâmplărilor și am să mă repet. Sâmbătă dimineață, la opt fără un sfert, sună la ușă. O aud pe Mabell, care deschisese, spunând: „Proprietăreasa e acasă“. Intră în birou, unde
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pătimaș. Tu ai o relație de invidiat cu mama ta. Eu am văzut-o doar din an în Paște când eram mic și... — Exact! țip, înainte de a mă putea opri. Asta am zis și eu! Nici atunci nu i-a păsat de tine nici cât negru sub unghie! Of, la naiba. N-ar fi trebuit să spun asta. Privirea lui Luke e traversată de o veche durere uitată și, brusc, arată ca și cum ar avea zece ani. Știi foarte bine că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă irit brusc. E Lisa Farley, o clientă dulcică, dar tare tâmpițică de-a lui Erin. Are vreo douăzeci și doi de ani, nu pare să aibă nici un serviciu și mereu spune orice îi trece prin cap, fără să-i pese dacă jignește pe cineva. (O dată a întrebat-o pe Erin, cât se poate de nevinovată: „Auzi, dar pe tine nu te deranjează să ai o gură cu o formă așa de ciudată?“) Acum tocmai a pus un tricou pe lângă ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am de spray de plante? — Știi ceva, n-a fost ideea mea, da? zic defensiv. Hai! Grăbește-te! Printr-un miracol, reușim să băgăm toate astea în taxi. O vâslă scapă pe jos, dar închid ușa, fără să-mi mai pese de nimic. Chiar nu ne trebuie și asta. Doar Suze n-are de gând să nască în apă. — Partenerul de afaceri al lui Tarkie încearcă să dea de el, zice Suze când ne apropiem de King’s Road. Dar, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cutii și de valize și chestia asta mă scoate din minți. — Înțeleg, spun absentă. — Prietenul meu e înnebunit după cum arăt, spune cu orgoliu, trăgând pe ea rochia de șifon. Dar e și normal. Săracul de el - nevestei lui nu-i păsa deloc cum arată. Fostei neveste, pardon. Divorțează. — A, spun politicoasă, dându-i o rochie cambrată, albă cu argintiu. — Nu-mi vine să cred că a suportat-o atâta timp. E o scorpie bolnavă de gelozie. O s-o dau în judecată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ei, așa că am venit și m-am așezat pe treptele din fața blocului ei. Nu era clădirea în care stă acum, ci alta, mai spre capătul lui Park Avenue. Oamenii care treceau pe lângă mine mă priveau mirați, dar mie nu-mi păsa. Ia o gură de băutură și eu mă uit la el, fără să-mi pot dezlipi privirea. Nu îndrăznesc să scot nici un sunet. Nu îndrăznesc nici să respir. — Și, pe la ora prânzului, a ieșit din bloc o femeie. Era brunetă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
lui. Și să știe că ești acolo lângă el. Însă tu pur și simplu n-ai vrut să știi de el... — E supărat pe mine. Firește că e supărat! Îl lași în urma ta și pleci în America, fără să-ți pese deloc de soarta lui, veselă și fericită ca o privighetoare... — Fericită. Elinor întoarce capul. Tu crezi că eu sunt fericită, Rebecca? Rămân interzisă. Cu o ușoară tresărire de rușine, îmi dau seama că nu mi-a trecut niciodată prin cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
raionul BÎrlad”. De ce va fi durat atât de mult trimiterea unui răspuns pe această temă, nu avem de unde ști dar putem bănui: operațiunea nu fusese la fel de ușoară ca În 1948 când „revoluția proletară” era În plin avânt, fără să-i pese de costurile suportate din buzunarele celor mulți și puși sub ascultare de sinistra Siguranță infestată de noii satrapi fără milă și remușcări: securiștii. Datorită importanței deosebite a documentelor descoperite și cercetate de autorul acestui studiu la Serviciul Județean al Arhivelor
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
ritm, însoțite sau nu de dialog sau de muzică. Ceea ce, evident, e dificil. și de ce s-ar strădui măcar s-o facă ? Oare publicului-țintă al unor filme ca Ultimatumul lui Bourne și Partea lui de consolare ar trebui să i pese de tehnicismele astea ? De ce ? Ambele filme sînt niște produse comerciale și, judecînd după încasări, ambele și-au făcut treaba i-au dat publicului-țintă senzațiile tari pentru care acesta intrase la ele. De ce ar trebui, deci, să distingem între ele ? Ei
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
la baza criticilor mele stă un umanism care nu mai are ce căuta în minunata lume nouă a spectacolului de tip Bay. Problema e că filmul însuși păstrează urme ale ideii depășite cum că spectatorului ar trebui să-i poată păsa de personaje : atunci cînd loialul Bondar, rămas fără picioare, încearcă în continuare să-și protejeze stăpînul, ar trebui să ne pese de el, nu ? (Tema prieteniei dintre un copil și un robot programat să-l protejeze e furată din Terminator
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Bay. Problema e că filmul însuși păstrează urme ale ideii depășite cum că spectatorului ar trebui să-i poată păsa de personaje : atunci cînd loialul Bondar, rămas fără picioare, încearcă în continuare să-și protejeze stăpînul, ar trebui să ne pese de el, nu ? (Tema prieteniei dintre un copil și un robot programat să-l protejeze e furată din Terminator 2, un spectacol din 1991 adică dinaintea erei noastre.) Ca spectacol de explozii, filmul este, după cum recunoaște chiar și un homo
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]