3,561 matches
-
fiind că toți frații Hedwigăi au fost uciși în disputele cu rivalii din familia Conradinilor, Otto a putut prelua puternica poziție a socrului său și să purceadă la unificarea Ducatului de Saxonia sub domnia sa. În 911, dinastia Carolingiană din Francia Răsăriteană s-a stins odată cu moartea regelui Ludovic Copilul, în timp ce ducii de Saxonia, Suabia și Bavaria s-au întrunit la Forchheim pentru a-l alege pe ducele Conrad I de Franconia din dinastia Conradinilor ca rege al Germaniei. Un an mai
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
de Saxonia. Potrivit cronicarului Widukind de Corvey, regele Conrad I l-a desemnat pe Henric ca succesor al său, refuzând astfel succesiunea propriului său frate, Eberhard de Franconia, iar în 919 ducele saxon a fost ales ca rege al Franciei Răsăritene de către adunarea principilor saxoni și franconieni de la Fritzlar. Henric "Păsărarul" a reușit să integreze ducatele de Suabia, Bavaria și Lotharingia în federația imperială, element vital în a rezista în fața atacurilor continue ale forțelor maghiare, în timp ce trupele saxone au ocupat în
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
reușit să integreze ducatele de Suabia, Bavaria și Lotharingia în federația imperială, element vital în a rezista în fața atacurilor continue ale forțelor maghiare, în timp ce trupele saxone au ocupat în 928/929 extinse teritorii la est, locuite de slavii polabi. Campaniile răsăritene ale lui Henric către Brandenburg și Meissen, întemeierea mărcilor saxone, ca și capitularea ducelui Venceslau I al Boemiei au reprezentat începutul expaniunii germane spre răsărit ("Ostsiedlung"). În 1142, regele Conrad al III-lea a conferit titlul ducal lui Henric Leul
Ducatul de Saxonia () [Corola-website/Science/327948_a_329277]
-
târziu, după moartea ultimului carolingian care a purtat coroana Franciei de Răsărit în 911, Conrad a fost ales rege sub numele de Conrad I, în locul regelui din Francia de apus, Carol "cel Simplu", punând astfel capăt domniei Carolingienilor în Francia Răsăriteană. Regele Conrad I nu a avut copii. Eșuând total în încercarea e a asigura unitatea și ordinea în Imperiul german în fața rezistenței continue a ducilor de Suabia, Bavaria și Lorena, Conrad, aflat pe patul de moarte în decembrie 918, l-
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
l-au suspectat pe Thachulf de trădare și de uneltire în vederea preluării comandei asupra lor. În conformitate cu "Annales Fuldenses", în 858 un "Reichstag" (adunare) ținut la Frankfurt sub împăratul Ludovic Germanul a decis trimiterea a trei corpuri de armată la granițele răsăritene pentru a întări politica de supunere a triburile slave. Ducele Carloman de Bavaria a fost trimis pentru a ocupa statul Moravia Mare, Ludovic cel Tânăr pentru a se confrunta cu triburile obodriților și linonilor, iar Thachulf împotriva sorabilor, care refuzau
Thachulf de Turingia () [Corola-website/Science/327977_a_329306]
-
Facultatea de Teologie din Albă Iulia. Studiile publicate și cercetările întreprinse de Preasfinția Să îl recomandă că pasionat al Teologiei patristice a secolului al XIV-lea, Teologiei persoanei - antecedente patristice și reverberații contemporane, Raportului dintre Teologie și Filosofie în lumea răsăriteana, Tradiției isihasta în varianta bizantina și românească. Este membru în Colegiul de redacție al revistei „Altarul Reîntregirii”, publicația oficială a Facultății de Teologie din Albă Iulia; membru în comitetul de redacție al revistei „Tabor”, Revista de Cultură și Spiritualitate a
Ignatie Trif () [Corola-website/Science/328003_a_329332]
-
de nord și de vest (așa-numita Ungarie Regală), cu capitala la Pressburg (Pozsony, Bratislava contemporană), în conformitate cu prevederile secrete ale Tratatului de pace de la Oradea. Ioan de Zápolya și-a asigurat controlul asupra părții de est a regatului - Regatul Ungariei Răsăritene. După 1541, părțile centrale și de sud ale regatului au fost anexate de Imperiul Otoman pentru următorii 150 de ani. La început, teritoriile controlate de Habsburgi au fost denumite „Regatul Ungariei” sau „”. era simbolul continuității formei legale de existență a
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
o provincie cu un statut aparte al imperiului Habsburgilor.Nobilimea maghiară a reușit să forțeze Viena să admită pretențiile conform cărora Ungaria reprezenta o entitate specială, care trebuia guvernată în conformitate cu legile ei strămoșești. Deși istoricii maghiari văd în Regatul Ungariei Răsăritene (Transilvania) o continuare directă a regatului medieval ungar, unii cercetători consideră că acest punct de vedere ar tinde doar să apere interesele naționale maghiare și nu ar reprezenta exact realitatea istorică. În conformitate cu prevederile Tratatului de la Karlowitz, care punea capăt Războiului
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
au făcut parte în mod constant din această entitate. Regiunea din nord-estul Ungariei a fost controlată pe rând de Ungaria Regală sau de Principatul Transilvaniei. Părțile centrale ale fostului regat au fost anexate de Imperiul Otoman (Ungaria Otomană). Regatul Ungariei Răsăritene s-a transformat mai târziu în Principatul Transilvaniei. Termenul „Ungaria Regală” a încetat să mai fie folosit după 1699, iar regii habsburgici ai Ungariei au preferat să numească țara cu un teritoriu lărgit ca „Regatul Ungariei”. Membrii casei de Habsburg
Ungaria Regală () [Corola-website/Science/328007_a_329336]
-
consolidat foarte mult poziția în partidul său și în rândul poporului iugoslav, dar, de asemenea, l-au făcut să fie mai insistent că Iugoslavia să obțină o libertate mai mare în problema urmăririi propriilor interese decât alți lideri din Blocul răsăritean, lideri care au avut mai multe motive (și erau sub presiune mai mare) să recunoască eforturile sovietice în eliberarea țărilor lor de sub ocupație forțelor Axei. Acest lucru a condus deja la unele fricțiuni între cele două țări chiar inainte de
Ruptura dintre Tito și Stalin () [Corola-website/Science/327172_a_328501]
-
secolului al XIX-lea. Are hramul „Duminica Tuturor Sfinților” și nu figurează pe noua listă a monumentelor istorice. Biserica din cătunul depopulat Valea Mare de Criș (în 2009 mai erau doar patru locuitori) prezintă ca planimetrie un dreptunghi, cu terminația răsăriteană nedecroșată, poligonală, cu trei laturi. Întrucât nici conscripțiile epocii moderne și nici harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) nu atestă existența vreunui lăcaș de cult în dreptul acestei localități, se poate presupune că biserica, cea dintâi a obștii, a fost ridicată în
Biserica de lemn din Valea Mare de Criș () [Corola-website/Science/327270_a_328599]
-
Hirundo rustica"), sfrâncoc ("Lanius excubitor"), sfrâncioc roșiatic ("Lanius collurio"), sfrânciocul cu frunte neagră ("Lanius minor"), ciocârlie de bărăgan ("Melanocorypha calandra"), prigoare ("Merops apiaster"), presură sură ("Miliaria calandra"), gaia neagră ("Milvus migrans"), codobatura albă ("Motacilla alba"), codobatura galbenă ("Motacilla flava"), pietrar răsăritean ("Oenanthe isabellina"), viespar ("Pernis apivorus"), lăstun de mal ("Riparia riparia"), silvie cu cap negru ("Sylvia atricapilla"), silvie de câmpie ("Sylvia communis"), silvie de zăvoi ("Sylvia borin"), sturzul cântător ("Turdus philomelos") sau pupăză ("Upupa epops"). În vecinătatea sitului se află câteva
Stepa Saraiu - Horea () [Corola-website/Science/330693_a_332022]
-
sfrânciocul cu frunte neagră ("Lanius minor"), sfrâncioc-cu-cap-roșu ("Lanius senator"), ciocârlie-de-pădure ("Lullula arborea"), privighetoare ("Luscinia megarhynchos"), ciocârlie de bărăgan ("Melanocorypha calandra"), prigoare ("Merops apiaster"), presură sură ("Miliaria calandra"), gaia neagră ("Milvus migrans"), codobatura albă ("Motacilla alba"), codobatura galbenă ("Motacilla flava"), pietrar răsăritean ("Oenanthe isabellina"), pietrar negru ("Oenanthe pleschanka"), grangur ("Oriolus oriolus"), pelicanul comun ("Pelecanus onocrotalus"), viespar ("Pernis apivorus"), turturică ("Streptopelia turtur"), silvia cu cap negru ("Sylvia atricapilla"), silvia de câmpie ("Sylvia communis") sau silvia de zăvoi ("Sylvia borin"). În vecinătatea sitului se
Stepa Casimcea () [Corola-website/Science/330727_a_332056]
-
s-a angajat într-o contra ofensivă și Contrareformă, susținând mulți convertiți din cercurile protestante. Unirea de la Brest a împărțit creștinii de est ai Comunității. În scopul de a sprijini catolicismul, Biserica Unită (recunoștea supremația papală dar numai în ritualuri răsăritene și liturghii slavone) a creat Sinodul de la Brest din 1596, îndepărtând mulți adepți ai Bisericii Ortodoxe din teritoriile estice ale Comunității. Încercările lui Sigismund de a introduce absolutismul s-au răspândit în restul Europei, iar obiectivul său de redobândire a
Istoria Poloniei în epoca modernă timpurie (1569–1795) () [Corola-website/Science/330739_a_332068]
-
În perioada Războiului Rece, Președintele României Nicolae Ceaușescu a fost subiectul celui mai pronunțat cult al personalității din blocul răsăritean. Inspirat de cultul personalității lui Kim Il-sung din Coreea de Nord, a început în 1971 prin Tezele din iulie care a schimbat perioada de liberalizare din anii 1960 cu o ideologie naționalistă strictă. Inițial cultul personalității era centrat în jurul lui Nicolae dar
Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu () [Corola-website/Science/330035_a_331364]
-
cca. 30% din populația insulei), fiind localitatea cea mai populată din Mayotte. Municipilu este alcătuit din localitatea propriu-zisă- Mamoudzou- și alte 7 nuclee: Cavani, Kawéni, Mtsapéré, Passamainti, Vahibé, Tsoundzou I și Tsoundzou II. Mamoudzou este situat în Oceanul Indian, pe coasta răsăriteană a insulei Grande Terre, în fața insulei Petit Terre. Muntele Mtsapéré cu 570 m este punctul cel mai înalt al municipiului.
Mamoudzou () [Corola-website/Science/330278_a_331607]
-
Uniunii Sovietice. Spre deoasebire de Plan Zachód ("Planul Vest"), a fost actualizat de-a lungul întregii perioade interbelice, polonezii considerând URSS drept cea mai mare amenințare militară, capabilă să declanșeze un război devastator. Cu toată amploarea planurilor pentru apărarea frontierei răsăritene, doar puține documente originale ale Planlui Est au mai supraviețuit până în zilele noastre. După reapariția statului polonez pe harta politică a lumii odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, Polonia a fost implicată în războaie cu aproape toți vecinii săi (Germania și Austria, Rusia
Plan Wschód () [Corola-website/Science/330269_a_331598]
-
Dintre toți vecinii săi, Polonia considera că doar Germania și Uniunea Sovietică amenință în mod real integritate ei teritorială. De-a lungul deceniilor al treilea și al patrulea al secolului trecut, liderii polonezi și-au concentrat eforturile pentru contracararea amenințării răsăritene. Amintirile războiului cu Rusia bolșevică și a bătăliei de la Varșovia, (care salvaseră Polonia și Europa de bolșevizare prin exportul de revoluție comunistă), erau proaspete în memoria colectivă poloneză. Atât armata cât și guvernul de la Varșovia erau siguri că războiul cu
Plan Wschód () [Corola-website/Science/330269_a_331598]
-
dus la apariția Planului Vest. Cu toate acestea, numărul fortificațiilor de la frontiera de est a Poloniei depășea cu mult pe cele din apus. Granița polono-sovietică în perioada iterbelică măsura 1.412 km. Granița Poloniei cu Germania (inclusiv cu provincia Prusia Răsăriteană) era cu 20% mai lungă - 1.912 km. De-a lungul celor două frontiere nu exista niciun obstacol geografic important, care ar fi fost de ajutor în organizarea defensivei. În partea de nord se afla o câmpie întinsă, acoperită în
Plan Wschód () [Corola-website/Science/330269_a_331598]
-
atacat Polonia, iar strategii polonezi au considerat că Planul Est și-a pierdut actualitatea. Pe 17 septembrie, în conformitate cu prevederile Pactului Molotov-Ribbentrop, sovieticii și-au încălcat obligațiile pe care le asumaseră prin semnarea pactului de neagresiune polono-sovietiv și au invadat Polonia răsăriteană. Armata Roșie a întâmpinat o rezistență scăzută în răsărit, în condițiile în care grosul armatei poloneze era concentrată în apus, în lupta cu germanii. Printr-o acțiune rapidă și cu pierderi minime, sovieticii au ocupat Kresy.
Plan Wschód () [Corola-website/Science/330269_a_331598]
-
rânduri alarme false. Germania a oprit în primăvară exportul de cocs pentru industria metalurgică luxemburgheză. Porțile metalixe ale Schusterline au fost închise pe 10 mai 1940 al ora 03:15, după ce au fost observate mișcări ale trupelor germane pe malul răsăritean al râurilor Our, Sauer și Mosel. În acest timp, militari ai forțelor speciale germane în civil, sprijiniți de belgieni de etnie germană din Luxemburg (așa-numiții "Stoßtrupp Lützelburg") au încercat să saboteze stațiile de emisie și baricadele aflate de-a
Invadarea Luxemburgului () [Corola-website/Science/330313_a_331642]
-
este un curent marin cald din partea de sudvest a Oceanului Indian. El curge între paralelă 27 și 40 de grade în lungul coastei răsăritene a Africii de sudest. Curentul transporta spre sud o cantitate imensă de apă caldă și sare. Agulha ia naștere prin unirea curentului de est al Madagaskarului și cel al Mozambicului. Direcția curentului marin este influențată de topografia terenului, astfel la
Curentul Agulha () [Corola-website/Science/330432_a_331761]
-
opuse în operațiuni de cucerire a controlului asupra teritoriilor Ober Ost din mâinile trupelor germane în retragere, s-au întâlnit în orașul Mastî. Consiliul Suprem Aliat a însărcinat „Comisia pentru Problemele Poloneze” să schițeze un set de recomandări cu privire la granițele răsăritene ale Poloniei. Aliații au formulat de mai multe ori în timpul războiului propuneri cu privire la trasarea granițelor, cea mai importantă fiind nota ministrului de externe britanic Lord Curzon of Kedleston trimisă guvernului sovietic. Taberele aflate în conflict au respins pe rând propunerile
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]
-
Churchill și Stalin - au emis o declarație oficială prin care recunoșteau Linia Curzon, cu o abatare de 5 până la 8 km, drept granița estică a Poloniei cu URSS. Când Churchill a propus ca Polonia să primească o parte a Galiției răsăritene, inclusiv orașul Liov (conform variantei B), Stalin s-a opus, afirmând că Uniunea Sovietică nu este dispusă să accepte o suprafață mai mică decât ceea pe care guvernul britanic fusese de acord în mai multe rânduri până atunci. Aranjamentele finale
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]
-
Versailles stipula ca frontierele Poloniei să nu fie stabilite cu ocazia semnării acestui acord, ci să fie determinate ulterior de Principalele Puteri Aliate și Asociate. În conformitate cu aceste declarații, Consiliul Suprem Aliat a însărcinat Comisia pentru Afaceri Poloneze să determine frontierele răsăritene ale Poloniei delimitând regiunile în care polonezii erau majoritari. Comisia și-a expus recomandările pe 22 aprilie. Frontiera propusă de această comisie era apropiată de granița Poloniei Congresului din secolul al XIX-lea. Consiliul Suprem Aliat a continuat să dezbată
Linia Curzon () [Corola-website/Science/329138_a_330467]