6,157 matches
-
oricare definiție a procesului de ACORD (Chomsky 2001 sau Pesetsky și Torrego 2007) condiția principală care trebuie îndeplinită pentru ca două unități să participe la ACORD este relația de c-comandă. Procesul de ACORD la distanță 50 este disponibil în gramatica românei moderne (e.g. la imperative cu procliză pronominală, la stabilirea relațiilor de dependență anaforică etc.)51. Subtipul de ACORD la distanță care observăm că se elimină diacronic are în vedere satisfacerea trăsăturilor morfologice și reflectă o întărire a procedeului de instanțiere
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
funcționale din domeniul flexionar se stabilește prin ACORD la distanță. În trecerea la limbile romanice, slăbirea morfofonologică a flexiunii verbale conferă un grad mai slab de instanțiere paradigmatică, ceea ce determină apariția deplasării V-la-I ca mecanism compensator. Structurile cu dislocare din româna veche nu sunt altceva decât un reziduu al unei gramatici în care satisfacerea morfologiei se realiza în principal prin ACORD la distanță (alternativă la deplasarea sintactică), gramatică "resetată" ca efect al slăbirii morfologiei. 5. Negocierea unei gramatici În această secțiune
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
la dreapta negației, a complementizatorului să sau a auxiliarului verbal arată că encliza verbului nu se asociază cu deplasarea verbului în domeniul C53. Alte situații de encliză pronominală, chiar dacă se produc prin copierea unui model străin, respectă specificul sintactic al românei vechi, deci nu pot fi considerate imitații. (172) a. cu foc înfierbântatu-m-ai și nu află-să întru mine nedereptate (CM.1567: 238r) b. Se sfiască-seși se întoarcă-seînderret toți ce gilăluiescu Sionulu. (PH.1500−10: 112v) c. cela ce va
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
opțiunile sintactice ale limbii-țintă. Construcțiile nespecifice nu au un număr foarte mare de atestări, însă apar în mod constant în traduceri (mai ales cu sursă slavonă). A doua chestiune privește impactul construcțiilor nespecifice de tipul acesta asupra altor fenomene ale românei vechi. Adoptând o teorie a deplasării cliticelor (din domeniul lexical vP, unde se generează argumentele, în domeniul flexionar IP), Hill și Alboiu (2016) interpretează dubla realizare a pronumelor clitice ca rezultând din dubla lexicalizare a acestora, în poziția de bază
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
avansată și de Nicolae și Niculescu 2014): (174) că toțmă vor ști-mă(DPar.1683: III.62r) Explicația oferită de Hill și Alboiu (2016) este solidă teoretic și presupune că dubla realizare a cliticului pronominal este un fenomen propriu sintaxei românei; fenomene precum cele discutate mai sus arată însă că influența slavonă, manifestată ca o preferință pentru encliză, nu poate fi cu totul eliminată din discuția privitoare la dubla realizare a pronumelui clitic. Cea mai corectă caracterizare a fenomenului de dublă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
existența structurilor cu encliză în contexte nespecifice. Pe scurt, existența unui model străin care se regăsește doar parțial în sintaxa limbii-țintă (în cazul de față, contextele de encliză pronominală din slavona veche nu corespund perfect contextelor de același tip din româna veche) dă naștere la un grad mare de variație sintactică, nu întotdeauna încadrabil în regulile sintactice din limba-țintă. În schimb, în absența unui model străin, gradul de variație sintactică se reduce semnificativ; un exemplu în acest sens este dubla realizare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
său. (179) Mai cu de-adins [CP1 [CP2pre Dumnădzău de bine făcătoriul de pre ale sale minunate fapte a-l cunoaște][IPvii putea tCP2]](CD.1698: 51v) Fenomenul de topicalizare a CP-ului este atestat și în alte texte din româna veche (180) și este prezent ca strategie și în româna modernă (cu majoritatea verbelor care pot avea complement propozițional) (181) (fiind prezent și în alte limbi, v. Holmberg 1997). (180) a. Iar tătarâi și cu o samă de turci călărime
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
bine făcătoriul de pre ale sale minunate fapte a-l cunoaște][IPvii putea tCP2]](CD.1698: 51v) Fenomenul de topicalizare a CP-ului este atestat și în alte texte din româna veche (180) și este prezent ca strategie și în româna modernă (cu majoritatea verbelor care pot avea complement propozițional) (181) (fiind prezent și în alte limbi, v. Holmberg 1997). (180) a. Iar tătarâi și cu o samă de turci călărime le-au ieșit înainte și-i tot ceheiea prenpregiur, de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
din gramaticile cu centru final nu o are), care contravine modului în care este utilizată de Cantemir. Putem deci conchide că una dintre sursele "artificialității" stilului lui Cantemir este folosirea unor fenomene de topică în mod obișnuit marcate pragmatic în română pentru redarea unor enunțuri neutre, nemarcate. Citirile pragmatice asociate în mod obișnuit cu topica marcată sunt deci anulate. 6. Concluzii. Rezumat Statutul categoriilor funcționale (i) Analiza elementelor funcționale verbale relevante pentru deplasarea verbului (negația propozițională, cliticele pronominale, auxiliarele verbale, complementizatorul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
elementelor funcționale verbale relevante pentru deplasarea verbului (negația propozițională, cliticele pronominale, auxiliarele verbale, complementizatorul să) a scos la iveală faptul că, exceptând unele structuri cu auxiliar (v. punctul (ii)), acestea erau în bună parte gramaticalizate încă din primele atestări al românei în forma în care le cunoștem în limba contemporană (v. §III). În ce privește ordinea constituenților, diferențele diacronice dintre româna veche și româna modernă constau mai ales în accesarea de poziții diferite de către verb în nucleul propozițional, i.e. diferențe de nivel al
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
iveală faptul că, exceptând unele structuri cu auxiliar (v. punctul (ii)), acestea erau în bună parte gramaticalizate încă din primele atestări al românei în forma în care le cunoștem în limba contemporană (v. §III). În ce privește ordinea constituenților, diferențele diacronice dintre româna veche și româna modernă constau mai ales în accesarea de poziții diferite de către verb în nucleul propozițional, i.e. diferențe de nivel al deplasării verbului. (ii) În ce privește structurile cu auxiliar, există o formă de schimbare oarecum neașteptată în trecerea de la româna
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
exceptând unele structuri cu auxiliar (v. punctul (ii)), acestea erau în bună parte gramaticalizate încă din primele atestări al românei în forma în care le cunoștem în limba contemporană (v. §III). În ce privește ordinea constituenților, diferențele diacronice dintre româna veche și româna modernă constau mai ales în accesarea de poziții diferite de către verb în nucleul propozițional, i.e. diferențe de nivel al deplasării verbului. (ii) În ce privește structurile cu auxiliar, există o formă de schimbare oarecum neașteptată în trecerea de la româna veche la româna
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
româna veche și româna modernă constau mai ales în accesarea de poziții diferite de către verb în nucleul propozițional, i.e. diferențe de nivel al deplasării verbului. (ii) În ce privește structurile cu auxiliar, există o formă de schimbare oarecum neașteptată în trecerea de la româna veche la româna modernă: reducerea numărului de structuri analitice, dezvoltare atipică, dată fiind tendința generală a limbilor romanice de a înlocui formele sintetice cu structuri analitice. Dispariția unor structuri cu auxiliar, discutată în §2.1.1, se explică prin faptul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
româna modernă constau mai ales în accesarea de poziții diferite de către verb în nucleul propozițional, i.e. diferențe de nivel al deplasării verbului. (ii) În ce privește structurile cu auxiliar, există o formă de schimbare oarecum neașteptată în trecerea de la româna veche la româna modernă: reducerea numărului de structuri analitice, dezvoltare atipică, dată fiind tendința generală a limbilor romanice de a înlocui formele sintetice cu structuri analitice. Dispariția unor structuri cu auxiliar, discutată în §2.1.1, se explică prin faptul că, în structurile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
pierderea de trăsături sintactice și semantice și slăbire fonologică (Roberts și Roussou 2003; Roberts 2007), ci și crearea de tipare specifice; atunci când structurile gramaticalizate nu se încadrează în tiparul convenționalizat, acestea sunt eliminate din sistemul gramatical. Deplasarea verbului (iii) În româna veche, deplasarea verbului în domeniul C, manifestată prin encliza auxiliarelor și a pronumelor clitice, este mult mai frecventă decât în româna contemporană și apare atât în contextele familiare din româna contemporană (pentru verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ și cu imprecațiile
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
atunci când structurile gramaticalizate nu se încadrează în tiparul convenționalizat, acestea sunt eliminate din sistemul gramatical. Deplasarea verbului (iii) În româna veche, deplasarea verbului în domeniul C, manifestată prin encliza auxiliarelor și a pronumelor clitice, este mult mai frecventă decât în româna contemporană și apare atât în contextele familiare din româna contemporană (pentru verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ și cu imprecațiile condiționale și subjonctivale), cât și într-o serie de alte contexte, unde factorii injonctivi nu sunt implicați. Pentru acest al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
acestea sunt eliminate din sistemul gramatical. Deplasarea verbului (iii) În româna veche, deplasarea verbului în domeniul C, manifestată prin encliza auxiliarelor și a pronumelor clitice, este mult mai frecventă decât în româna contemporană și apare atât în contextele familiare din româna contemporană (pentru verificarea trăsăturii [+directiv] la imperativ și cu imprecațiile condiționale și subjonctivale), cât și într-o serie de alte contexte, unde factorii injonctivi nu sunt implicați. Pentru acest al doilea tip de deplasare la C, care a fost eliminat
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
directiv] la imperativ și cu imprecațiile condiționale și subjonctivale), cât și într-o serie de alte contexte, unde factorii injonctivi nu sunt implicați. Pentru acest al doilea tip de deplasare la C, care a fost eliminat diacronic în trecerea la româna modernă, am propus o analiză mai complexă, care face apel atât la factori discursivi (focalizare, topicalizare, contrast, v. Hill și Alboiu 2016), cât și la factori sintactici (codarea forței asertive, v. Ledgeway 2008, cf. și Brandner 2004). Testele sintactice care
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cât și la factori sintactici (codarea forței asertive, v. Ledgeway 2008, cf. și Brandner 2004). Testele sintactice care indică faptul că în fazele vechi ale altor limbi romanice funcționează o gramatică de tip V2 relaxată au fost aplicate și la româna veche; calificarea ca "gramatică V2 relaxată reziduală" se poate aplica și structurilor cu deplasare V-la-C din româna veche. (iv) Pe lângă opțiunile de deplasare V-la-I (strategia generală) și V-la-C (gramatica V2 reziduală), româna veche prezintă și opțiunea arhaică de a păstra
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
care indică faptul că în fazele vechi ale altor limbi romanice funcționează o gramatică de tip V2 relaxată au fost aplicate și la româna veche; calificarea ca "gramatică V2 relaxată reziduală" se poate aplica și structurilor cu deplasare V-la-C din româna veche. (iv) Pe lângă opțiunile de deplasare V-la-I (strategia generală) și V-la-C (gramatica V2 reziduală), româna veche prezintă și opțiunea arhaică de a păstra verbul în domeniul vP, manifestată ca dislocare a nucleului propozițional (cea mai frecventă formă de dislocare fiind
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
tip V2 relaxată au fost aplicate și la româna veche; calificarea ca "gramatică V2 relaxată reziduală" se poate aplica și structurilor cu deplasare V-la-C din româna veche. (iv) Pe lângă opțiunile de deplasare V-la-I (strategia generală) și V-la-C (gramatica V2 reziduală), româna veche prezintă și opțiunea arhaică de a păstra verbul în domeniul vP, manifestată ca dislocare a nucleului propozițional (cea mai frecventă formă de dislocare fiind cea a formelor compuse cu auxiliar). Trăsăturile sintactice ale centrelor funcționale se verifică prin procesul
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
2014), și anume că traducătorii / scribii / autorii de texte originale influențați de texte străine nu produc enunțuri negramaticale, ci exploatează opțiunile sintactice ale limbii-țintă: (a) prezența unor linearizări nespecifice (i.e. care nu derivă din regulile sintactice și specificul tipologic al românei vechi) influențate de texte mai ales slavone; (b) adoptarea în contexte neutre a unor reguli de topică cu încărcătură pragmatică specială în română cu scopul vădit de reda o topică străină, fapt care conduce la conflicte între sintaxă și pragmatică
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
limbii-țintă: (a) prezența unor linearizări nespecifice (i.e. care nu derivă din regulile sintactice și specificul tipologic al românei vechi) influențate de texte mai ales slavone; (b) adoptarea în contexte neutre a unor reguli de topică cu încărcătură pragmatică specială în română cu scopul vădit de reda o topică străină, fapt care conduce la conflicte între sintaxă și pragmatică (/ structură informațională), rezultatul fiind anularea efectelor pragmatice și artificialitatea stilistică. V Concluzii generale Concluziile de față rezumă principalele noutăți de descriere, analiză și
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
aduce un plus de înțelegere față de cercetările anterioare sau oferă argumente noi în cazul analizelor controversate, cât și chestiunile abordate mai pe scurt care considerăm că ar merita continuate în cercetări viitoare. Analiză sincronică • analiza principalelor categorii funcționale verbale ale românei negația - dintre cele două poziții ale negației identificate de Zanuttini ([1994] 1998, 1997) în analiza limbilor romanice, în română este activă doar proiecția înaltă de negație; proiecția de negație selectează domeniul flexionar (NEGP > IP), constituind astfel limita între domeniul flexionar
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ne- rezultă din inserarea afixului ne- în compartimente diferite: componentul presintactic de formare a cuvintelor în cazul formațiilor lexicale cu ne-vs componentul sintactic pentru propozițiile nonfinite negative negate prin ne- pronumele clitice - din punct de vedere tipologic, pronumele clitice ale românei sunt orientate către flexiune / verb (I-oriented / V-oriented clitics), nu către complementizator (C-oriented clitics) - auxiliarele (nonpasive) sunt centre sintactice (clitice morfofonologice) care marchează în mod sistematic categoria gramaticală a modului (și modalității); din perspectivă comparată, natura auxiliarelor românești nu este surprinzătoare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]