6,798 matches
-
rostit întrebarea, a simțit cum i se dărâmă în suflet, cu zgomot îngrozitor, o clădire veche, cu temelii ca rădăcinile stejarului. " Am pierdut pe Dumnezeu", îi fulgeră prin minte, închizînd ochii cu frică, parcă astfel ar fi vrut să împiedice ruina. Avea impresia foarte clară că se prăbușește într-o prăpastie fără fund și nu se poate opri, nu se poate agăța de nimic. Aceasta însă a ținut numai un moment, sau poate nici atâta, iar pe urmă a rămas cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mânjită de noroi, spre câmpurile și dealurile înverzite și spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucați, simțea deodată cum în sufletul lui se prăbușeau toate clădirile monumentale, cu zgomot babilonic de cuvinte stoarse de adevăratul înțeles, nelăsând în urma lor nici măcar ruine, ci numai un gol sterp, cenușiu și nesfârșit de necăcios. Și atunci avea impresia clară și sugrumătoare că îi fuge pământul de sub picioare și că rămâne plutind în neant, agățîndu-se cu disperare de crucea din turnul bisericii. Deseori, cu cartea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și căpătă mlădieri stranii: ― Iubirea a dat faliment, ca și umilința, smerenia... Omul vrea să fie acuma mândru și stăpân și egoist, să lupte și să-și biruiască vrăjmașii, oricare și oriunde ar fi ei... De aceea trebuie să măturăm ruinele din sufletul omenesc și să pregătim venirea zeului nou, care nu cere închinare și înjosire, ci luptă și inimă dîrză! Până azi ne-a fost rușine de ura din sufletul nostru, deși e soră bună cu iubirea... Până azi am
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tale stârnește în bietul suflet omenesc numai întrebări, dar nu e în stare să-ți ofere nici un răspuns! Fiece "cucerire" a civilizației a dărâmat cîte-o bucățică din fericirea omului, până ce nu i-a lăsat în suflet decât un morman de ruine... În locul credinței a pus formule, chiar pe Dumnezeu ar vrea să-l vâre într-o formulă ingenioasă, iar pe urmă să-și frece mâinile și să zică: "Poftim, am cucerit și pe Dumnezeu!"... Însăși muzica divină, care e viața, a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
voios de copil, M-aș pune pe-o floare de crin Să-i beau suflețelul din sân Căci am eu pe-o floare necaz: Frumoasă-i ca ziua de azi! {EminescuOpIV 6} LIDA Marea-i tristă-n vântul serei Pe ruini ce se deșir Lida vede-icoana mării Și pe față-i plâng gândiri. Blonda Lid-amor gândește. Marea vede chipu-i pal Și-n adîncu-i zugrăvește Prin ruini un ideal. Un pescar pe țărmuri trece Și din placa de argint Vede zâna
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ca ziua de azi! {EminescuOpIV 6} LIDA Marea-i tristă-n vântul serei Pe ruini ce se deșir Lida vede-icoana mării Și pe față-i plâng gândiri. Blonda Lid-amor gândește. Marea vede chipu-i pal Și-n adîncu-i zugrăvește Prin ruini un ideal. Un pescar pe țărmuri trece Și din placa de argint Vede zâna tristă, rece Prin risipe rătăcind. Peste-un an în nopți de vară Vezi pe luciul vagabond, Cum pescaru-n luntre sboară Cu-al ruinei geniu blond. {EminescuOpIV
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
adîncu-i zugrăvește Prin ruini un ideal. Un pescar pe țărmuri trece Și din placa de argint Vede zâna tristă, rece Prin risipe rătăcind. Peste-un an în nopți de vară Vezi pe luciul vagabond, Cum pescaru-n luntre sboară Cu-al ruinei geniu blond. {EminescuOpIV 7} HORIA Să priveasc-Ardealul lunei i-e rușine Ca-a robit copiii-i pe sub mâni streine. Ci-ntr-un nor de abur, într-un văl de ceață, Își ascunde tristă galbena ei față. Horia pe-un munte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-a dus. {EminescuOpIV 37} DE CE SĂ MORI TU? Tu nu ești frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond Când se lasă cu dulceață peste pieptu-ți ce suspină, Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond. Astfel treci și tu prin lume... ca un basmu de proroc! Ești săracă dar bogată, ești mâhnită dar senină! Ce să plîngi? De ce să mori tu? Ce poți oare fi de vină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și-azi nimic. Lumea gîndirei e o lume sfărâmată, De lemnoas-a mîn-a morții inima e stoars-acum, Și imaginele-s șterse, ce prin el treceau odată, Sufletul (dacă esistă) printre nori își face drum. Ai știut tu, scumpe frate, că pămîntu-i o ruină? Că-i o sarcină viața? Că-i martiriu să trăiești? Ai știut tu, cumcă moartea e un caos de lumină, Că la finea veciniciei te-aștept stelele cerești? {EminescuOpIV 46} De-a vieții grea enigmă ție-acuma nu-ți mai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gîndirile-s fantome, și viața este vis. {EminescuOpIV 47} ÎNGERE PALID... Îngere palid, îți e mister Cum că a lumei valuri și șoapte Este durere și neagră noapte Pe lângă cer? Nu știi tu, înger, oare să sbori, Să lași pământul, tristă ruină? De-ți place cerul, a lui lumină, De ce nu mori? O, dar pământul încă te ține În niște lanțuri țesute-n rai. De mult sburai tu în lumi senine - De nu iubeai. {EminescuOpIV 48} STEAUA VIEȚII Când norii, palate fantastice
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci surpate - unele țepene, altele răsturnate? de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe - risipite ca cuiburi mari în dosul stîncelor. Mai în avanscenă, turnul vechiu și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ta N-oiu coborî în iaduri de demoni salutat, Ca unul ce menitu-i de a le fi stăpân - Stăpân geniilor pieirii! Ce gând superb! O-nceată Inima mea cea stoarsă de-o cugetare beată, Nu răscoli-n bătaie-ți ruinile sfărmate A lumi-mi dinăuntru. Văd cerul lan albastru sădit cu grâu de stele, El îmi arată planul adîncei întocmele Cu care-și mișcă sorii. - În sâmburul de ghindă E un stejar. - Cum dânsul din proprii rădăcine, Din planul vieții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lor viață Prin ceață. Un șuer în noapte, prin codri, un vânt, Un freamăt și totul dispare... Și nori se-ncrețesc risipiți și s-avînt. În lună stau stâncile rare - Iar junele-iubit E-un brad putrezit Pe trunchiu de granit, pe ruine Bătrâne. {EminescuOpIV 103} ODIN și POETUL Ei cer să cânt... durerea mea adâncă S-o lustruesc în rime și-n cadențe Dulci ca lumina lunei primăvara Într-o grădină din Italia. Să fac cu poezia mea cea dulce Damele să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dînsu-orașe, ca gigantice sicriuri Unei ginți, ce fără viață-ngreuia pământul stors. Uraganu-acum aleargă pîn-ce caii lui îi crapă? Și în Nil numai pustiul nisipișul și-l adapă, Așternîndu-l peste câmpii cei odată înfloriți; - Memphis, Theba, țara-ntreagă coperită-i de ruine, Prin pustiu străbat sălbatec mari familii beduine Sorind viața lor de basme prin câmpie nisipiți. Dar și-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde, Noaptea, flamingo cel roșu, apa-ncet-încet pătrunde Și-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă, Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge - nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri. Cedrii cad din vârf de munte și Livanul pustiește, Jidovimea risipită printre secoli rătăcește - În pustiu se-nnalță-n soare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în când; Tot mai nalți trunchii pădurii ca stâlpi mari și suri se urcă Pîn-ajunge de-a lor ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine, Împlând p-ici pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Valuri râd și-ntunecoasă mână lumea lor albastră. Repezind luntrea bogată pe șiroiurile lungi. Prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trecem, căci prin evi de vecinicie Auzim cetatea sfântă cu-nmiita-i armonie... Și ne simțim mari, puternici, numai de-i gândim pe ei... Miază-noaptea-n visuri d-iarnă își petrece-a ei viață. Doarme-n valurile-i sfinte și-n ruinele-i de ghiață, Însoțită de-ani o mie cu bătrânul rege Nord, Ce, superb în haina-i albă, barba-n vânturi, fruntea ninsă, Rece suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în baricade, Clopotele url-alarma pe Bastilia ce cade Și poporul muge falnic, ca un ocean trezit; Sfarmă tot și pe-a lui valuri, ce le urcă cu mândrie, El înalță firi cumplite, cari-l duc, o vijelie, Să îngroape sub ruine, ce-n picioare a strivit. Și prin negrele icoane unor zile fără frâuri, Unde viața e-o scîntee, unde sânge curge-n râuri, Palid, adâncit, sinistru, trece tigrul Robespierre; Și privirea-i sângeroasă s-alintează ca spre pândă; Căci ce scrie
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cad, pe-a lor urme răsar alte zeci de mii, Steaua-i duce, ei urmează printre veri și printre ierne, 1145Pînă unde-eterna iarnă munți de neaua-n câmpi așterne, Unde crivățul visează uriașe vijelii. Ș-atunci Nordul se stârnește din ruinele-i de ghiață, Munții plutitori și-i sfarmă și pe-a câmpurilor față El ridică visuri nalte... volburi mari de frig se văd 1150Și trecând peste oștire o îngroapă... Și cu fală El ridică drept făclie aurora-i boreală Peste-oștirea-ntroenită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu masse de sori; Viața turbure și mare a popoarelor trecute, 1175A veciei văi deschise-s cu-adîncimi necunoscute, Vezi icoana unui secol lângă chipul unei flori! {EminescuOpIV 147} Tu, ce în câmpii de caos semeni stele - sfânt și mare, Din ruinele gîndiri-mi o, răsari, clar ca un soare, Rupe vălur-le d-imagini ce-te-ascund ca pe-un fantom; Tu, ce scrii mai dinainte a istoriei gândire, Ce ții bolțile tăriei să nu cadă-n risipire, Cine ești?... Să pot pricepe și icoana
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe stâncă, mur pe mur s-ajungă-n ceruri. Un grăunte de-ndoială mestecat în adevăruri Și popoarele-mi de gânduri risipescu-se în vânt. Cum ești tu nimeni n-o știe. Întrebările de tine, Pe-a istoriei lungi unde, se ridică ca ruine Și prin valuri de gândire mitici stînce se sulev; Nici un chip, pe care lumea ți-l atribuește ție Nu-i etern, ci cu mari cete d-îngeri, de ființi o mie, C-un cer încărcat de mite asfințești din ev
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
156} II În munți ce puternici din codri s-ardică, Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ei norii despică Și vulturii-n creeri palate-și ridică Ș-uimiți stau în soare privindu-l țintit. Acolo prin ruini, prin stânci grămădite E peștera neagră zăhastrului mag; Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și stanuri bătrâne cu mușchi coperite; Încet se cutremur copacii de fag. Vuind furtunoasa-i și strașnică arpă Trec vânturi și clatin pădurea de brad, Prăval pietre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cu caii de fulger cutreer-nebuni Și bate în vânturi, pe nori răsturnată, Ea stîncile-ndoaie și grindină fată, Amestecă lumea, frământă furtuni. De-asupra-i pe bolta albastră, senină, Cald soare lucește și îmblă cu drag. Pe-a muntelui streșnă de stânci în ruină, Pe-o stea prăvălită, cu cartea în mână, Adânc se gândește puternicul mag. "Părinte - el zice - și-adînc i se-nchină, Bătrânul meu tată aici m-a trimis ". "Venit-ai? - bătrânul răspunde - suspină, Pe fața lui trece zâmbire senină, C-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de aur, pânza albastră-a mării O sfâșie - și-aproape ea vine-acum de mal, Un mal de pietre suie, de stânci frânte rebele, Ce stau lovind cu poala în înspumatul val. Acolo printre stînce bătrâne și schelete, Un templu în ruină, de apă înnecat, Pe jumătate murii și stâlpii și-i înclină Și stă-n curând să cadă de vreme sfărâmat. În scorburi de părete trăiește-un biet călugăr Tânăr, frumos - dar însă ca umbra el e slab. Din stînce năruite
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mari și bolnavi ființa să mi-o pierd... De n-ar fugi!... dar fuge... Fuge cum luna plină Încearcă după codri greu capul de-l înclină Și fuge și se duce pe-o rază iar în sus, Se pierde în ruina castelului sdrobit... E sufletul meu palid, e sufletul meu dus Ce părăsește lumea de cer ademenit. ............................................................................ "O, de-aș muri odată... Cu corpul meu de plumb Să simt cum morții aspre molatec eu sucumb Iar sufletul... o parte ce-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]