3,958 matches
-
chiar una mai îndrăzneață, pistruiată, strigă în urma lor „Găliganii!”, atrăgându-și însă o palmă zdravănă după ceafă din partea unui mediocru morocănos, îndesat, probabil soțul sau vreun responsabil. În hangarul uriaș, comandantul Aciobăniței văzu în treacăt numeroase mese și lavițe din scânduri acoperite cu hârtie albă, curată, farfurii și tacâmuri de aluminiu și gândul îi fugi înduioșat spre nunta lui întâmplată cu-atâta timp în urmă într-un sat din Teleorman, tot într-un cadru asemănător, pe vremea când nu era decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
și randamentul muncii cu imponderabilitate și, din buzunarul din spate al pantalonilor, îi căzuse, spre stupoarea comisiei, un „Paris-Match” vechi. — Poftiți aici, vă rog, spuse un mediocru slab, în vârstă, trăgându-se și facându-le loc lângă el pe banca de scândură. Aciobăniței și Amărășteanu se așezară. — Imediat o să vă aducă și farfurii și tacâmuri - spuse mediocrul în vârstă - și, dacă doriți, pot să vă dau ardeiul meu iute. Știți, eu am probleme cu... și arătă spre stomac. — Vă mulțumesc - spuse încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pricina care m-a împins să lupt împotriva mea cu o tenacitate penibilă, să afișez de timpuriu, cu o mare seriozitate, resentimente în care nu credeam, și să ascund cu grijă afecțiuni în care credeam. De cum deschid ochii privesc printre scânduri cerul, pândesc zgomotele posibile din hangar, cu toate că din momentul în care m-am suit în acest pod n-am auzit pe nimeni umblând pe-acolo și, când nu mai am nimic de făcut, zic și eu că e plictisitor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am rugat din nou, după ce jurasem să nu-i mai cer nimic, să mă ducă într-o seară la circ. Doream din tot sufletul să văd de aproape animalele la care visam și pe care nu le zăream decât printre scândurile gardului. N-a vrut. M-a repezit. „Nu meriți”, mi-a aruncat el, disprețuitor. De ciudă, am intrat în absența lui și am rupt fotografia lui Dinu de pe birou, ceea ce mi-a adus o bătaie soră cu moartea. „Cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
va trebui să facă piatra mea funerară și mormintele celor care vor muri după mine. Cum s-ar zice, sculptorul a murit, opera lui continuă. Poate și credeam în ceea ce ziceam. Dar acum? Ascult vântul care se întețește uneori. Printre scânduri, nu văd nici o stea. Sper că din pricina norilor. Simt, se apropie, totuși, nu mai poate să întârzie prea mult. Încă o noapte, două, trei, câte? La gândul acesta, îmi vine să fac un pas de dans și să caut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fost transportați la tren când se înnopta, ca să nu atragem atenția. Trenul era tras undeva la câteva sute de metri de gară și ne-am urcat în el direct din camion, un camion cu prelată. Ferestrele vagonului erau astupate cu scânduri bătute în cuie. N-aveam aer, simțeam că mă înăbuș și mirosea îngrozitor a transpirație. „Câmpul miroase a porumb copt (era toamnă) și eu mă înăbuș în împuțiciunea asta”, mi-am zis și m-am strecurat spre ușă ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și am ieșit în pijama pe coridor. Ardeau bălăriile uscate din spatele azilului și întrucât vântul începuse să bată înspre azil, gonind flăcările ca pe o turmă roșie, înnebunită, situația amenința să devină critică. Focul se întinsese până la magazia veche de scânduri de lângă morgă. Bătrânii se călcau în picioare pe coridoarele pline de fum, încurcându-i, prin panica lor, și pe cei care aveau treabă, să scoată din magazie gălețile, ori să pună cât de cât ordine în debandada generală. Printre strigăte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
guzgan. Asta mă ajută să aștept disperarea pură a furtunii. Și acum, scuzați-mă, e cazul să mă pregătesc, fiindcă furtuna începe, mi se pare. De ce-ați lăsat capul în pământ? Puțin mai devreme când m-am uitat printre scânduri să văd dacă a nins, întrucât am simțit un miros ciudat de zăpadă, cerul era încă plin de stele, dar o simt. O aud. Și dacă judec după vuietul vântului, e așa cum mi-am imaginat-o, așa cum mi-am dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu le e măsură bună. Tefnaht începu să râdă cu poftă: - Ești prea tânăr, sau ești cu adevărat nătărău. Du-te în cortul tău. Uite, corăbiile intră în liman. Pe țărm, sclavii se îngheboșau sub poverile grele și alergau pe scândurile piezișe care legau țărmul de punțile întîilor corăbii sosite. Mugeau antilope și tauri, bice de curele șuierau prin văzduh, soldații zăngăneau din arme, strigau căpitanii, corăbierii cântau pe fiecare punte sau înjurau pe sclavi, sclavii gemeau sub poveri, în timp ce dinspre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
uitară în sus. Cârmaciul fu trezit (dormea sub punte) și ieși în față buimac, gata să se răstească la corăbieri, apoi, ridicând ochii în sus și văzând pasărea cu creastă de foc, căzu în genunchi și-și lipi fruntea de scândurile ude ale punții. Auta strigă din nou, spre groaza oamenilor de pe corabie. Toți ceilalți din micul liman regesc fugiseră din întîile clipe. - Cârmaci al regelui, fie el veșnic viu, sănătos și puternic, zeii lumii îți poruncesc să duci corabia pe lângă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe atlante. Le istorisi păstorilor cum de se prăbușise de pe o corabie sfărâmată de furtună și că întîi plutise o zi și o noapte pe o scândură, iar apoi când scândura i-a fost smulsă de valuri, a înotat cum a putut până când apa l-a aruncat pe un țărm. Mergând pe acest țărm ca să-și caute adăpost și hrană, pământul zguduit de cutremure l-a înspăimîntat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe atlante. Le istorisi păstorilor cum de se prăbușise de pe o corabie sfărâmată de furtună și că întîi plutise o zi și o noapte pe o scândură, iar apoi când scândura i-a fost smulsă de valuri, a înotat cum a putut până când apa l-a aruncat pe un țărm. Mergând pe acest țărm ca să-și caute adăpost și hrană, pământul zguduit de cutremure l-a înspăimîntat. Cerul era și ziua
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spate. Am plutit o zi și o noapte, dar nu știu bine, căci n-a răsărit nici soarele nici luna. După aceea am auzit strigăt slab de om. Uneori fulgera în cer și am zărit astfel un om pe o scândură, lângă noi. l-am întins o vâslă și l-am tras pe corabie. Era negru, dar nu din neamul nostru. Nu știu de unde era: ne-am înțeles numai în graiul atlanților. Mi-a vorbit de tine, zeule Auta; era bucuros
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
argint. - Nu era Mpunzi? întrebă Auta. - Nu! Mpunzi cred că a pierit. Au fost împreună pe două corăbii. Corabia unde era Mpunzi s-a făcut nevăzută. Cealaltă s-a spart și numai omul de care spun a scăpat pe o scândură. Mi-a spus că îl cheamă Valukaga. L-am luat cu noi și am plutit mai departe. Și el a fost printre robii care au venit la mine pe munte. Eu înainte nu l-am știut, numai el mă știa
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
că nu aveau nici o pregătire sau deprindere În afară de manierele impecabile. — Știau că desenez mult personaje din Înalta societate, spuse Du Maurier, și s-au oferit să Îmi pozeze. I-am pus la Încercare, dar erau fără speranță, țepeni ca niște scânduri. Jessie, micul meu model cockney, care lucrează seara ca barmaniță, reușește să fie mult mai convingătoare În pielea unei amfitrioane Întâmpinând un oaspete decât va fi vreodată doamna Harrington. Henry Își notă anecdota pentru a o utiliza ulterior ca miez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
drept, tu ți-ai tăia singur coaiele? - Nu crez. Nu... Sigur că nu. - Păi, asta-i politica pe care a mers și Omoroaica. Că nu ți le-ai tăia... și că nici noi nu ni le-am ciopârți, de durere, scândurile alea, pe care ni le montase de-a curmezișul... D-aia a întins Omoroaica peste rafturi și cîte-o pojghiță de carne, care să te sece la ficați, numai să fi încercat să-ți storci vreun coș de pe ea. Așa că ne-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la spate de un par, undeva, într-o curte interioară, uitat de contemporani, va sta în șezut și va cânta folosindu- se de degetele de la picioare, la o gamelă. 259 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI și căzu, ca și cum o scândură s-ar fi desprins dintr-un decor, prăbușindu- se către pământ, potrivit de repede și înălțînd, în momentul izbirii, tot praful jur-împrejur. Căzu chircită, păstrând poziția în care, c-o secundă înainte, fusese așezată la masa elipsoidală. Coate înaintate, așa cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
tocmai perioada aia în care, în București, se lățise iarăși zvonul că niște puști îndrăzneți și fără manieră se căzneau să umble un pic, cu mitraliera, la viața Comandantului Suprem. Prin marfare au mai respirat, cum au mai respirat, printre scânduri, dar când au fost basculați, laolaltă cu conținutul vagonului de cărbuni, în triajele Gării de Est, Doru Sinistratul de abia se mai ținea pe picioare. Îl cărară într-una dintre vilele pe care le spărsese IF-ul, imediat după ce evadase
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
netezea pardoselile desfundate, cu tălpica, foindu-se și cuibărindu-se cu pătura, într-un ungher al celui de-a doua încăperi, Regele alegea din ieburile degerate, de pe lângă pereți ori din legăruricile de fânuri (încă din primăvară pitulate de el pe sub scînduri), străduindu-se să-i prepare Sinistratului o fiertură, care să-i încleșteze, la loc, amintirile una de alta. De asta probabil și merita să i spună Sinistratul, fiindcă memorie nici cât un dop de plută nu mai avea. Gâtul ceainicului
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o dovadă a dragostei ei. Așa că, fără să-mi dau seama, mă pregăteam din timp pentru călătoria spre insula Calf. Eram un exilat într-o comunitate izolată și mă agățam de dragostea față de sora mea ca un naufragiat de-o scândură. în ziua când Prepelicarul a rostit nerostitul, mi-a împărtășit un secret. — înainte să fiu de vârsta ta, am fost în Vale, a spus ea. Am fost șocat. Pe vremea aceea ideea de a încălca legea tribului axona încă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sare pe obraji, înțepându-i și răcorindu-i. O mare de cețuri, nori și valuri cenușii, ondulate, ascunse în spatele pânzelor. O mare pe care să te pierzi, o mare mișcătoare și neschimbată. Vultur-în-Zbor zăcea fără suflare, pe jumătate amețit, pe scândurile aspre ale plutei și nu pricepea nimic. Virgil Jones, un punct golaș pe orizonturile privirii altui om, stătea în picioare, la pândă, lângă pânza zdrențuită și valurile emoției îi curgeau împrospătate prin vene. Imaginea era coerentă și se menținea. — Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
marelui zeu Axona. își mușcă buza. Virgil Jones îl privi dar nu spuse nimic. Stăteau lângă biciclete, la marginea apei, iar atunci Vultur-în-Zbor zări ambarcațiunea. Era o barcă grosolană, din nuiele împletite, cu un nume scris cu vopsea pe o scândură legată de o margine: Lama Alunecoasă. Vultur-în-Zbor, maestrul cuțitului, simți cum elanul îi scade tot mai mult și își dădu seama că citise o prevestire rea în acel nume. Acolo unde alunecă lama cuțitului, acolo alunec și eu. Se urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
În caz că...). Realizez că aici am nevoie de artileria grea. Îndepărtez ușor, cu mare grijă pledurile și Înlătur salteaua groasă, din care Încep să curgă tot felul de ațișoare. Rămâne scheletul de lemn, vulnerabil În toată goliciunea lui, cu rândurile de scânduri albe, ca niște coaste uriașe. Mă-ncearcă un fel de compasiune, dar apoi mi se face rușine si Înghit În sec, scârbit de clipa mea de slăbiciune. Scot un urlet Înfiorător și mă arunc În luptă, zburlind liniștea ce mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
năruite, din pietre și din bulgări Făcu cărări spre fundul al templului arab. Acolo prigonit stă de visuri și de gânduri. Ce vrea nici el nu știe, se chinuie-nzădar, Doarme pe-un pat de trențe ce-i pus pe două scânduri, Nu bea apă d-isvoare, ci valul mărei-amar. Astfel el vrea viața s-o sfarme, s-o scurteze. De ce? și pentru cine el singur n-a știut. Astfel se chinuește în rugăciuni ascese În cîte-o biată arfă din arcul sfărâmat. O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
doarme-n spasme. Ajung la țărm - se-ndoaiă ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei apusene grea de gânduri Sinistre - eu pe valuri îi dau drumul; Frântă de stânci se risipește-n scânduri. {EminescuOpIV 208} Ce întîlnesc întîiu pe țărm e-un tumul - Proroc prea sigur al vieței umane, Tu ești cenușa iară viața-i fumul. Nu crede însă că în doruri vane Caut norocul spre-a te-afla pe tine, Noroc lumesc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]