5,253 matches
-
pur și simplu. Și nu ne-am Înțeles și... asta e, lucrurile astea se mai Întîmplă. — Dar... — Și, sinceră să fiu, aș prefera să nu mai vorbesc despre asta. — A, zice și mă privește pe deasupra pungii. O, Doamne, da, sigur. Scuză-mă, Emma. Doar că n-am... eu doar... a fost un șoc enorm, crede-mă ! — Dar nu mi-ai spus cum a decurs Întîlnirea ta cu Phillip, spun apăsat. Ia Înveselește-mă puțin cu niște vești bune. Respirația lui Katie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Shit. I-am promis lui Connor că stau cu el la stand, nu ? Mă uit la ceas și-mi dau seama că am Întîrziat deja zece minute. Of, la naiba. Nu-i de mirare că e atît de ofticat. Mă scuz iute față de Phillip și Katie, apoi mă grăbesc cît pot de tare spre stand, care se află În colțul grădinii. Îl găsesc pe Connor făcînd față cît poate de bărbătește unei cozi imense. E Îmbrăcat În Henric al VIII-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
fi apucat pe Jack Harper să ni se alăture la picnic. Dar a venit domnul Malcolm St John și ar dori să vorbească puțin cu dumneavoastră. Sigur că da, spune Jack și zîmbește politicos spre mama. Vă rog să mă scuzați cîteva clipe. Își așază cu grijă paharul pe farfurie și se ridică În picioare, În timp ce toți membrii familiei mele schimbă Între ei priviri bulversate. — Mai dați-i o șansă ! strigă tata vesel În urma lui Cyril. — Poftim ? zice acesta, făcînd cîțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
și tipul sînt Încolăciți În cea mai ciudată poziție pe care am văzut-o vreodată, În viața mea... ea stă cu picioarele În aer, picioarele lui sînt răsucite În jurul ei și amîndoi sînt roșii ca racul și gîfÎie din greu. — Scuzați-mă ! mă bîlbîi. Doamne, vă rog să mă scuzați. — Emma, stai ! o aud pe Lissy că strigă și fug ca speriată de bombe În camera mea, trîntesc ușa și mă arunc pe pat. Îmi bate inima să-mi spargă pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pe care am văzut-o vreodată, În viața mea... ea stă cu picioarele În aer, picioarele lui sînt răsucite În jurul ei și amîndoi sînt roșii ca racul și gîfÎie din greu. — Scuzați-mă ! mă bîlbîi. Doamne, vă rog să mă scuzați. — Emma, stai ! o aud pe Lissy că strigă și fug ca speriată de bombe În camera mea, trîntesc ușa și mă arunc pe pat. Îmi bate inima să-mi spargă pieptul. Mi-e pur și simplu rău de la stomac. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
spune Lissy hotărîtă. „Să trăiești bine e cea mai bună răzbunare“. George Herbert. Jemima o fixează alb preț de cîteva clipe. — Oricum, spune Într-un final, Întorcîndu-se spre mine. Aș fi foarte Încîntată să te ajut. Te rog să-mi scuzi lipsa de modestie, dar arta răzbunării e unul din lucrurile pe care le stăpînesc cel mai bine... Evit privirea lui Lissy. — La ce anume te-ai gîndit ? — Să-i zgîrii mașina, să-i faci ferfeniță costumele, să-i coși pești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
trece un fior de alarmă. Jemima, despre ce vorbești ? — Despre răzbunarea ta pe Jack Harper, prostuțo ! Dacă te-am văzut că stai ca o fraieră și o neajutorată, am luat situația În mîinile mele. O clipă, rămîn Încremenită. — Ăă, Jack... scuză-mă o clipă, te rog. Îi trag un zîmbet cît pot de vesel. Trebuie neapărat.. să vorbesc. Cu picioare tremurătoare, mă grăbesc spre colțul curții, destul de departe ca să nu mă audă. — Jemima, mi-ai promis că nu faci nimic ! șuier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
În ruptul capului să‑l vizualizez pe Rakhmiel sărutând pe cineva. Nu‑l puteam vedea sărutând‑o nici măcar pe bătrâna lui mamă. Ar fi fost În stare mai curând să răcnească la ea fără milă, și pe urmă să se scuze: „E surdă...” Dar nu cred deloc că mama lui năucită era surdă. După ce s‑a Întors din spital, Ravelstein s‑a simțit destul de bine. Desigur, nu putea să‑și Înfrângă infecția, dar declara: - Nu mă grăbesc deloc să mor. Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
i datorezi oarecare considerație. După ce soții Battle au plecat, Ravelstein (care părea contorsionat de un râs lăuntric) mi‑a spus că veniseră să‑i ceară sfatul. - În legătură cu ce? - Au venit să‑mi vorbească despre planurile lor de sinucidere. S‑au scuzat că mă tulbură Într‑un asemenea moment. - Cred și eu. - Nu fi prea aspru cu ei, Chick. Fanteziile suicidale sunt frecvente la oamenii În vârstă. Cred că vorbeau serios. - Ei credeau că vorbesc serios. - Și eu am gândit la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ignoranța profanilor. Dar nu era În formă și apăsa Întruna butonul care amuțea sunetul, pentru a se face auzit. Până la urmă, Însă, oboseala l‑a răzbit, iar Nikki l‑a ajutat să se ridice și l‑a condus În dormitor, scuzându‑se: - S‑a obosit prea tare. A crezut că poate să sară peste siestă, și uite că n‑a putut. Muțenia aparatului video și Ravelstein, tăcut și contemplând poate În gând, dintr‑un unghi nefamiliar, aspectele bolii și ale morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Molfăind lacom.): Sunt buni. PARASCHIV: Nu te grăbi. MACABEUS: Sunt foarte buni... (Clepfăie.) Mai vreau. PARASCHIV: Așteaptă. (Suflă pe un cartof, îl rostogolește prin sare și-l aruncă în gura deschisă a lui MACABEUS.) MACABEUS (Scuipând.): E prea sărat. PARASCHIV: Scuză-mă! MACABEUS: Îți bați joc de mine? (Își agită brațele bandajate.) PARASCHIV: Mi-a scăpat. Ia-l pe ăsta! MACABEUS (Molfăie.): E bun. PARASCHIV (Începe să-i bage în gură într-un ritm tot mai rapid.): Și pe ăsta! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
muzica, pe alții îi deranjează tăcerea. Sunt oameni și oameni. Trebuie judecat și-așa, și-așa. BĂTRÎNUL CU BASTON: Hai, domnule, nu-i mai găsi scuze că nu-i cinstit ce-a făcut. BĂRBATUL CU ZIARUL: Nu-i caut eu scuze, dar... mă gândesc și eu... (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își pune batista în buzunar și începe să cânte din nou, concentrat, pasionat, senin.) BĂTRÎNUL CU BASTON: Tocmai ce ziceam... Nu, acum e limpede, ori noi, ori el... BĂRBATUL CU ZIARUL: Fantastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
l-am găsât? Dacă l-am găsât, cine să-l crească? Nu-i a meu, dacă l-am nemerit io și nu alta? Credeți că Direcția de Ocrotire a Copilului... ─ Oaaa! Oaaa! Oaaa! Oaaaaa! Pe mine vă rog să mă scuzați, domnu’ reporter, nu știu ce-i cu ocrotirea, dau o fugă până la cinci, da? Domnule, vă rog, sunteți soțul doamnei Garofița Mihai, nu-i așa? ─ Hmm... mmmh... Da, eu sunt. Soțul. Spuneți-ne, veți încerca să păstrați acest copil? Noi am avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ști dinainte în ce fel de autobuz vom călători. În unele, în ciuda logicii, domnesc pacea, armonia, înțelegerea între oameni și caritatea. E fum, e ger, e o înghesuială ca-n iad și cu toate acestea oamenii își vorbesc politicos, se scuză, încearcă să-și facă loc unii altora, cei bătrâni nu sunt ursuzi, cei tineri nu sunt nesimțiți, bărbații nu pipăie femeile și femeile nu strâmbă din nas, cei întregi la trup nu-i nesocotesc pe betegi iar suferinzii nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
semn? N-am pe nimeni cunoscut p’aici. Era adineauri o doamnă la coada aialantă, da’ a plecat. N-o mai văd.“ „Mă gândeam și eu... Ce să faci în plictiseala asta. Te mai interesezi de una, de alta“, se scuză cel din față. Irimia îi spusese direct. „Îți dă atelieru pentru că am eu nevoie de el, înțelegi? Nu mai am unde să fut. Garsoniera de pe Hambarului mi-au confiscat-o. Vor să mă bage la ilicit. Pictezi și tu, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. - Am auzit Aznavour și am trecut pe-aici, dădu el să se scuze. Mi-am permis să intru. Am simțit, așa, inexplicabil, dorința să vă invit la dans. Se aplecă ceremonios, o reverență de demult, cu un gest larg al mâinii întinse spre ea. - Vă rog... Ca vrăjită, se urni spre el, așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
după un timp, a aruncat fumul peste masă. Fața mi s-a încălzit. Fumul mă lua cumva la mișto, adică el avusese privilegiul, el fusese înăuntru, ce chestie de prost gust, mi se părea așa o chestie de prost gust. - Scuză-mă, scuză-mă, a spus și a fluturat mâna ca să împrăștie fumul. Uite, ți-am adus cărțile. Și, așa cum îmi închipuisem, mi-a întins peste masă trei cărțulii cu coperți roase, Noica, Cioran și Țuțea. De Nae Ionescu uitase, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
timp, a aruncat fumul peste masă. Fața mi s-a încălzit. Fumul mă lua cumva la mișto, adică el avusese privilegiul, el fusese înăuntru, ce chestie de prost gust, mi se părea așa o chestie de prost gust. - Scuză-mă, scuză-mă, a spus și a fluturat mâna ca să împrăștie fumul. Uite, ți-am adus cărțile. Și, așa cum îmi închipuisem, mi-a întins peste masă trei cărțulii cu coperți roase, Noica, Cioran și Țuțea. De Nae Ionescu uitase, nu i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
unul altuia cărți. Se lăsa pe spate și-și tot cerceta haina. - Vă grăbiți? am întrebat. - A, nu, m-a adus Bogdan cu mașina, dar el trebuie să plece undeva. - Da, a spus el ca și cum numai asta așteptase, să-l scuze ea și să se ducă. Și atunci, din clisa în care eram a răsărit un muguraș. - Nu plecați împreună? - Bineînțeles că nu, eu mai stau, a spus ea zâmbind. Numai Bogdan pleacă. Ce, vrei să spui că te grăbești? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și părul alb de pe piept). Am încercat să tac și să nu spun nimic. Mi-a sunat telefonul și am vrut să răspund. Dar, când să-mi croiesc puțin loc cu cotul ca să pot răspunde, printre pardon pardon și mă scuzați (spuse pe un ton foarte decent și respectuos, așa cum aș vrea să mi se adreseze mie tinerii dacă aș fi bătrân), un tataie a plescăit din limbă și m-a stropit cu salivă pe sacou. I-am văzut un dinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
groază și s-a precipitat în adăpost. Câteva înjurături și blesteme au rămas să se dizolve în urma ei. Am înaintat morocănos. În semiobscuritatea din pivniță, încercarea de a o strânge în brațe nu mi-a izbutit. A preferat să se scuze, e foarte nervoasă, teama, războiul, războiul nu se mai termină, of. În acea seară, o bombă a explodat în stradă și ne-a spart toate geamurile. În cele din urmă am contactat serviciile de informații engleze. Le-am promis sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
și nu l-am observat, nu-i vina mea. Nu vă faceți probleme, am spus, am eu grijă de tot. Strângând, m-am uitat cu o oarecare furie la bătrân. Mă așteptam să se întoarcă spre mine și să se scuze cumva, dar el nici măcar nu se uita încoace. Urmărea concentrat un lucru pe care eu, din pricina poziției, nu-l puteam vedea. Am cules și ultima fărâmitură, zâmbind cum știam mai frumos, și m-am ridicat. Am trecut în spatele lui pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
care tocmai dăduse comandă. - Ce contează, Mama Mare, oricum taxiul o fi parcat deja în față. Câte mașini pot să fie pe străduțele astea? În mod patetic, s-a declarat învinsă de argumentul meu și m-a zorit, cerându-și scuze pentru comportamentul acesta nelalocul său, dar efectiv uitase de doamna Bercea, Dumnezeu s-o ierte, infecție respiratorie, și ce femeie bună a fost, puțin cam mojică, dar atât de bravă în suferința ei... Am ieșit și am urmărit-o amuzat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de aplauze potolite îi răsplătea performanța. Ambasadorul Jiquel profită de gălăgie pentru a-și drege glasul și a primi microfonul. Când se coborî din nou liniștea, ambasadorul făcu o microfonie teribilă, care din fericire încetă în câteva secunde. El se scuză pentru slaba cunoaștere a limbii române și salută atât pe domnul Calomfir, cât și pe doamna Anamaria Ștefănescu; munca de autor genial și cea de traducător sublim s-au împletit la inițiativa excelenței sale pentru a întări legătura spirituală dintre români
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-i atât de mătăsos chipul încât se vedea că e proaspăt spălat. Speram, pentru binele ei, că nu era în onoarea repetiției. —Salutare! spuse ea melodios, trântindu-și geanta lângă ușă. Toate bune, Matthew? Îi făcu cu mâna. Ah, mă scuzați! adăugă ea dându-și seama că MM și Hazel discutau în colț. Mă încălzesc un pic, OK? Țopăind până la pervazul uneia dintre ferestre, își sprijini un picior pe el și-și apucă talpa dintr-o singură mișcare impecabilă. Se cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]