3,605 matches
-
moderne sunt alcătuite din două sau mai multe caractere. Mai degrabă, un caracter corespunde aproape întotdeauna unei singure silabe , care este și un morfem. Totuși, există câteva excepții de la această regulă, cum ar fi morfeme bisilabice (scrise cu două caractere), silabe bimor-femice (scrise cu două caractere) și cazuri în care un singur caracter reprezintă un cuvânt polisilabic sau o frază. Chineza modernă are multe omofone; astfel aceeași silabă vorbită poate fi reprezentată de mai multe caractere, după înțeles. Un singur caracter
Caracter chinez () [Corola-website/Science/315952_a_317281]
-
excepții de la această regulă, cum ar fi morfeme bisilabice (scrise cu două caractere), silabe bimor-femice (scrise cu două caractere) și cazuri în care un singur caracter reprezintă un cuvânt polisilabic sau o frază. Chineza modernă are multe omofone; astfel aceeași silabă vorbită poate fi reprezentată de mai multe caractere, după înțeles. Un singur caracter poate avea mai multe înțelesuri, uneori destul de diferite; ocazional acestea corespund unor pronunții diferite. Cuvintele de aceeași origine (cognatele) din dialectele limbii chineze se scriu în general
Caracter chinez () [Corola-website/Science/315952_a_317281]
-
și mecanic extrem de asemănător cu ambele (adică aproape inert și foarte dur), conferă materialului pe care îl acoperă protecție chimică, izolare electrică și mecanică superioare, respectiv un aspect decorativ deosebit de atrăgător. Cuvântul "email", care se pronunță ', uneori și cu 3 silabe ', provine din cuvântul francez "émail", ortografiat uneori și "emaille" (pronunțat în acest caz ""), în timp ce cuvântul "smalț" (un sinonim relativ apropiat al cuvântului "email") provine din germană, în care cuvântul "Schmelz" înseamnă topitură. Emailarea suprafețelor care urmează a fi acoperite se
Email () [Corola-website/Science/297252_a_298581]
-
de inspirație pentru scriitori, compozitori și artiști plastici români și străini. A fost tradus în peste 20 de limbi străine . Este socotit unul din cele patru "mituri fundamentale" ale literaturii românești . Cadrul epic inițial Episodul testamentar "Regim metric": 7/8 silabe; interpretare - grup de colindători; "Circulație": Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș; Notă": În unele variante, colinda se încheie cu "episodul măicuței", compus din trei secvențe (coborârea de la munte și întâlnirea cu măicuța; motivațiile oferite măicuței pentru neîntoarcerea sa; măicuța îl așteaptă pe
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
măicuței", compus din trei secvențe (coborârea de la munte și întâlnirea cu măicuța; motivațiile oferite măicuței pentru neîntoarcerea sa; măicuța îl așteaptă pe fecior, cu masa pusă); În zona Sălaj - Năsăud - Cluj, circulă tipul "fata de maior" (regim metric 5/6 silabe). Episodul "oaia năzdrăvană" este atipic pentru versiunea colind. Cadrul epic inițial Episodul "oaia năzdrăvană" Episodul testamentar Episodul măicuței "Regim metric": 5/6 silabe; interpretare - individuală (rapsod); "Circulație": Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova; Trei păcurari urcă cu oile la munte ("Sus în
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
cu masa pusă); În zona Sălaj - Năsăud - Cluj, circulă tipul "fata de maior" (regim metric 5/6 silabe). Episodul "oaia năzdrăvană" este atipic pentru versiunea colind. Cadrul epic inițial Episodul "oaia năzdrăvană" Episodul testamentar Episodul măicuței "Regim metric": 5/6 silabe; interpretare - individuală (rapsod); "Circulație": Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova; Trei păcurari urcă cu oile la munte ("Sus în vârfu muntelui, / Sub crucița bradului, / Mărgu-și trei păcurărei / Cu oile după ei"), primăvara, după "Ruptu Sterpelor" ("Sâmbra oilor", "Măsuriș"), pentru a constitui stâna
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
vorbește cu o voce blândă subțire, care surprinde, se bâlbâie pentru că citește prea repede frazele tranșante, pe care și le notase pe un bloc-notes. Rapiditatea cu care vorbește, debitul său oratoric este de 250,300 și chiar câteodată 350 de silabe pe minut, este atât de mare, încât stenograful nu-i poate inregistra discursul. Vorbește ținându-și mâna dreaptă în buzunarul pantalonilor de culoare deschisă, atitudinea sa părând provocatoare. După 1871, obiectivele sale vor fi pacifiste: să-și consolideze opera și
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri: O poezie neagră, o poezie dură,<br> O poezie de granit,<br> Mișcată de teroare și palpitând de ură,<br> Ca vocea răgușită pe patul de tortură<br> Când o silabă spune un chin nemărginit. Dintre piesele de teatru, cea mai însemnată este "Răzvan și Vidra", foarte criticată la vremea apariției (1867) de criticii revistei "Convorbiri literare". Ea zugrăvește una dintre epocile zbuciumate ale trecutului românilor, sfârșitul secolului XVI, marcate de
Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-website/Science/297373_a_298702]
-
cataclism în sec. IV d.Hr. Istoricii estimează că, în epoca sa de înflorire, populația orașului era cuprinsă între 30.000 și 100.000 de locuitori. În limba greacă, toponimicul are formă de neutru plural (τὰ Ἄβδηρα), cu accentul pe silaba inițială. Conform mitologiei antice, orașul a fost întemeiat de Heracle pentru a cinsti memoria unuia dintre însoțitorii săi, Abderos, înmormântat acolo. Legenda spune că, după ce a capturat iepele antropofage ale regelui Diomede din Tracia, Heracle a încredințat paza acestora lui
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
o incantație cotidiană. Mantero rostește repetitiv, în buclă, un poem al însingurării mărturisite într-o confesiune a eșecului. Lumea pare a se fi născut pentru a trăi din cădere în cădere. Cuvintele punctează, prin intonația diferită cu care sunt spuse - silabele sunt împinse alert sau, dimpotrivă, tăiate brusc - un maraton al suferinței depuse în gleznele șubrede, în șoldurile care par să alunece din corp: un chagrin</em> une imposibilité</em> une tristesse</em> une chute</em> une absence</em> un abîme
Vulnerabilitatea corpului de cursă lungă. La Ribot și Vera Mantero () [Corola-website/Science/296124_a_297453]
-
este un gen de poezie cu forma fixă, tradițional japoneză, (limba japoneză fiind o limbă silabica), alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe. Încă de la început, s-au creat confuzii între cei trei termeni aflați în strânsă relație: , Hokku și Haikai. Termenul "Hokku" înseamnă, în limba japoneză "vers de început", fiind la origine
Haiku () [Corola-website/Science/297607_a_298936]
-
este un gen de poezie cu forma fixă, tradițional japoneză, (limba japoneză fiind o limbă silabica), alcătuită din 17 silabe repartizate pe 3 "versuri" formate din 5, 7, 5 silabe. Încă de la început, s-au creat confuzii între cei trei termeni aflați în strânsă relație: , Hokku și Haikai. Termenul "Hokku" înseamnă, în limba japoneză "vers de început", fiind la origine o verigă de legătură spre un șir mai lung de
Haiku () [Corola-website/Science/297607_a_298936]
-
iar toate poemele haiku - implicit - sunt la fel de lungi, păstrând un ritm impus din timpuri străvechi. Însă artă modernă încearcă - se pare - să elimine aceste limite, aceste reguli, lăsând liberă imaginația artistului, iar aceștia se concentrează asupra conținutului, nu numărului de silabe. Se poate spune că poezia haiku are un punct forțe: și anume că exprimă atât de multe prin atât de puține cuvinte. Unul din mulți poeți moderni ai Japoniei este Banya Natsuishi. Acesta încerca să îmbine poemele haiku cu imagini
Haiku () [Corola-website/Science/297607_a_298936]
-
este o poezie cu formă fixă din literatura japoneză, care constă din cinci unități cu o formă a silabelor în fiecare vers de tip 5-7-5 / 7-7. Partea care conține 5-7-5 se numește "kami-no-ku" („fraza superioară”) și 7-7 "shimo-no-ku" („fraza inferioară”). e o formă de poezie mai veche decât haiku. În vremurile mai vechi era numită "hanka" („poem răsturnat”), pentru că
Tanka () [Corola-website/Science/297637_a_298966]
-
africatele sonore sunt adesea notate cu digrame. Consoanele palatale (cunoscute în terminologia fonetică slavă cu denumirea de „consoane moi”) sunt marcate ori prin accent ascuțit, ori printr-un i care le urmează. În limba poloneză accentul cade în general pe silaba penultimă a cuvântului, de exemplu "zrobił" („a făcut”), "zrobili" („au făcut”). Excepții în limba standard: Explicația acestui accent neregulat la verbe este că terminațiile verbelor la trecutul simplu și condițional nu sunt la origine sufixe, ci formele enclitice conjuncte ale
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
verbului auxiliar "być" („a fi”), corespunzătoare formelor disjuncte żeśmy zrobili", respectiv bym zrobił", care au devenit mai puțin frecvente. Astfel, există tendința ca formele conjuncte să fie reanalizate ca sufixe și, prin urmare, ca accentul să se mute pe penultima silabă. Poloneza folosește alfabetul latin cu următoarele diacritice: În poloneză există și șapte digrame: ch, cz, dz, dż, dź, rz și sz. Spre deosebire de alte limbi slave care folosesc alfabetul latin, poloneza și cașubiana nu au adoptat grafia limbii cehe, ci și-
Limba poloneză () [Corola-website/Science/296627_a_297956]
-
unele dialecte din Danemarca de sud. "Stødul" constă din întreruperea rostirii unui sunet prin închiderea coardelor vocale. Efectul acustic este asemănător celui închiderii coardelor vocale când tușim, fără ca totuși închiderea să se producă forțat. Stød-ul se produce doar pe o silabă accentuată și doar când coardele vocale vibrează. Vocalele daneze sunt "a, e, i, o, u, y, æ, å, ø". Pronunția fiecăreia variază în funcție de cuvânt și poate fi realizată în mai multe feluri. Daneza modernă are 26 de foneme bazate pe
Limba daneză () [Corola-website/Science/296646_a_297975]
-
În multe dialecte, secvențe cu combinate cu o consoană dentală rezultă într-o consoană retroflexă. are o pronunție guturală asemănătoare cu R-ul din franceză, dar doar în dialectele sudice. Totuși, în aceste dialecte nu sunt prezente consoanele retroflexe. În silabele accentuate, există două tonuri, ceea ce conferă limbii suedeză sunetul său caracteristic. Prozodia este aspectul cel mai ușor de diferențiat între dialecte. Vocabularul limbi suedeze este compus în majoritate din cuvinte de origine germanică, acestea fiind împrumutate din limba germană, germană
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
și litera "v", dar litera "w" nu mai este folosită în suedeza propriu-zisă. Pot fi întâlnite și alte diacritice în scrierea suedeză, însă acestea sunt rare. Litera é este rareori folosită pentru a indica faptul că accentul cade pe ultima silabă ce conține litera "e", în special în cuvintele în care schimbarea accentului presupune schimbarea semnificației (de exemplu "ide" și "idé", „vizuină de iarnă” sau „idee”), dar și în unele nume, cum ar fi "Kastrén". Și mai rar, alte accente acute
Limba suedeză () [Corola-website/Science/296642_a_297971]
-
de conjugă în funcție de "-isco". Nu este altă posibilitate decât cea de memorare care cum se conjugă. "Exemplu:" partire, "a pleca" "Exemplu:" capire, "a înțelege". Limba italiană standard are un set de șapte vocale. Distincția între vocalele și se găsește în silabe accentuate. Exemple: grafia "pesca" reprezentă atât "pèsca" ("piersică") cât și "pésca" ("pescuit") . Nu există o distincție fonemic între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" ("zână") vs. "fatta" ("făcută") . Silabe finale au mereu
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
standard are un set de șapte vocale. Distincția între vocalele și se găsește în silabe accentuate. Exemple: grafia "pesca" reprezentă atât "pèsca" ("piersică") cât și "pésca" ("pescuit") . Nu există o distincție fonemic între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" ("zână") vs. "fatta" ("făcută") . Silabe finale au mereu o vocala scurt. </div> Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănătoare cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
se găsește în silabe accentuate. Exemple: grafia "pesca" reprezentă atât "pèsca" ("piersică") cât și "pésca" ("pescuit") . Nu există o distincție fonemic între vocale lungi și scurte, dar vocalele în silabe deschise accentuate sunt lungi. Exemple: "fata" ("zână") vs. "fatta" ("făcută") . Silabe finale au mereu o vocala scurt. </div> Sistemul consonantic al limbii italiane este foarte asemănătoare cu sistemul românesc. Cu toate acestea, există o distincție între consoane lungi și scurte. Consoanele duble se pronunță puternic. Exemple: „fatto” ("fapt"), „piazza” ("piață"). Înainte de
Limba italiană () [Corola-website/Science/296678_a_298007]
-
de la numele primelor două litere grecești, "alfa" (α) și "beta" (β). Există și alte sisteme de scriere decât alfabetele, ca de exemplu sistemele de logograme, care notează fiecare câte un cuvânt, sau și silabarele, care folosesc simboluri grafice pentru fiecare silabă. ul protosemitic a apărut între 1800-1500 î.C. (Egipt, Sinai, Canaan). Din acest alfabet a luat naștere alfabetul fenician (1100 î.C.). Din alfabetul fenician s-a creat apoi vechiul alfabet ebraic (1000 î.C.), alfabetul aramaic (800 î.C.
Alfabet () [Corola-website/Science/296858_a_298187]
-
au diferențiat de limbile vecine, precum portugheza sau catalana: Sistemul consonantic al spaniolei medievale este bine păstrat în limba ladino, pentru că aceasta a devenit limbă separată înaintea schimbărilor prezentate mai sus. Spaniola are cinci vocale care pot apărea atât în silabe accentuate cât și în neaccentuate. De asemenea, sistemul vocalic al spaniolei conține șase diftongi descendenți și opt ascendenți. Adițional, în vorbirea rapidă, vocalele în hiat devin diftongi sau, când reprezintă același sunet, fuzionează împreună. Nazalizarea fonetică poate să aibă loc
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]
-
De asemenea, sistemul vocalic al spaniolei conține șase diftongi descendenți și opt ascendenți. Adițional, în vorbirea rapidă, vocalele în hiat devin diftongi sau, când reprezintă același sunet, fuzionează împreună. Nazalizarea fonetică poate să aibă loc atunci când o vocală precede o silabă cu consoană nazală la sfârșit sau când apare între două consoane nazale. Un /e̞/ epentetic este întrodus înaintea combinației /s/ + altă consoană la începutul cuvântului ("escribir" - a scrie, dar "transcribir" - a transcrie). Spaniola este o limbă silabică, ceea ce înseamnă
Limba spaniolă () [Corola-website/Science/296859_a_298188]