6,584 matches
-
persoana a III-a. 4.4.1. *Alteța Lui, *Alteța Ei În general, în limba română formele de pronume posesiv de persoana a III-a, singular, pot alterna cu formele de pronume personal în genitiv, de persoana a III-a, singular (vezi supra, 2.3.1.). Sunt și contexte în care această variație nu este posibilă, iar acestea implică unele locuțiuni pronominale de politețe. În română, locuțiunile pronominale de politețe sunt formate dintr-un substantiv (alteță, domnie, excelență, mărie etc.) și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Măria Lui, *Măria Ei Pentru lipsa variației posesiv - pronume personal în genitiv la majoritatea locuțiunilor pronominale de politețe, propunem o explicație legată de evitarea referirii directe la persoană. Pronumele personal în genitiv marchează genul, numărul și persoana referentului (ei - feminin, singular; lui - masculin, singular). Prin urmare, din punct de vedere pragmatic, referirea la persoana vizată se face "direct", ceea ce este considerat nepoliticos. Fenomenul de evitare a referirii directe și singulare la persoana implicată stă la baza formelor de politețe, în general
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Ei Pentru lipsa variației posesiv - pronume personal în genitiv la majoritatea locuțiunilor pronominale de politețe, propunem o explicație legată de evitarea referirii directe la persoană. Pronumele personal în genitiv marchează genul, numărul și persoana referentului (ei - feminin, singular; lui - masculin, singular). Prin urmare, din punct de vedere pragmatic, referirea la persoana vizată se face "direct", ceea ce este considerat nepoliticos. Fenomenul de evitare a referirii directe și singulare la persoana implicată stă la baza formelor de politețe, în general. De exemplu, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
personal în genitiv marchează genul, numărul și persoana referentului (ei - feminin, singular; lui - masculin, singular). Prin urmare, din punct de vedere pragmatic, referirea la persoana vizată se face "direct", ceea ce este considerat nepoliticos. Fenomenul de evitare a referirii directe și singulare la persoana implicată stă la baza formelor de politețe, în general. De exemplu, pentru a evita referirea directă la persoană se utilizează persoana a III-a în locul persoanei a II-a într-o întrebare directă: (104) Ce dorește Măria Sa? Ce
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în româna veche și modernă În limba română veche și modernă, până pe la începutul secolului al XX-lea (vezi TILR, III), formele de persoana a III-a puteau avea referent +plural, spre deosebire de limba actuală, când se folosesc doar pentru referenți +singular: (107) a. ...că numai dobitoacelei nu știu lucrurile mai marilor săii (Scurtă cunoștință, în vol. Școala Ardeleană, I, p. 151) b. Așa sunt oameniii carii nu-și văd lucrurile salei cele rele și viiața lor cea becistnică (Viața și pildele
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
formă pronominală folosită la plural fiind din paradigma pronumelui personal în genitiv (lor, la masculin și la feminin). Concurența dintre său și lor, care s-a manifestat o bună perioadaă de timp, a dus la eliminarea posesivului, la plural. La singular însă, concurența nu a dus la eliminarea posesivului și nici la o specializare semantică clară a formelor. În foarte multe contexte, ele sunt interșanjabile. Pronumele personal în genitiv, la singular, exprimă, în plus față de posesiv, genul referentului. Această diferență a
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de timp, a dus la eliminarea posesivului, la plural. La singular însă, concurența nu a dus la eliminarea posesivului și nici la o specializare semantică clară a formelor. În foarte multe contexte, ele sunt interșanjabile. Pronumele personal în genitiv, la singular, exprimă, în plus față de posesiv, genul referentului. Această diferență a contribuit la păstrarea ambelor tipuri de forme la singular. Când este relevant sau cunoscut genul referentului, se poate folosi pronumele personal în genitiv. Când genul referentului nu este cunoscut sau
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și nici la o specializare semantică clară a formelor. În foarte multe contexte, ele sunt interșanjabile. Pronumele personal în genitiv, la singular, exprimă, în plus față de posesiv, genul referentului. Această diferență a contribuit la păstrarea ambelor tipuri de forme la singular. Când este relevant sau cunoscut genul referentului, se poate folosi pronumele personal în genitiv. Când genul referentului nu este cunoscut sau nu este relevant în context, se folosește posesivul. La plural, pronumele personal nu exprimă genul referentului, existând o singură
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
forme diferite de gen, lipsa unei diferențe semnificative între posesiv și personal la plural a contribuit la eliminarea uneia dintre forme. Se poate face o analogie cu alte limbi, în care persoana a III-a are mai multe forme la singular, decât la plural. De exemplu, în engleză, în funcție de gen, sunt trei forme de pronume personal la singular (he - masculin, nominativ, she - feminin, nominativ, it - non-uman / copii foarte mici38, nominativ și acuzativ; him - masculin, acuzativ, her - feminin, acuzativ și genitiv, its
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
eliminarea uneia dintre forme. Se poate face o analogie cu alte limbi, în care persoana a III-a are mai multe forme la singular, decât la plural. De exemplu, în engleză, în funcție de gen, sunt trei forme de pronume personal la singular (he - masculin, nominativ, she - feminin, nominativ, it - non-uman / copii foarte mici38, nominativ și acuzativ; him - masculin, acuzativ, her - feminin, acuzativ și genitiv, its - non-uman / copii foarte mici, genitiv; his - masculin, genitiv) și una singură la plural (they - nominativ, them - acuzativ
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
masculin, acuzativ, her - feminin, acuzativ și genitiv, its - non-uman / copii foarte mici, genitiv; his - masculin, genitiv) și una singură la plural (they - nominativ, them - acuzativ, their - genitiv). În franceză, la acuzativ formele atone marchează distincția masculin vs. feminin doar la singular (ex. le - masculin, singular, acuzativ, la - feminin, singular, acuzativ, les - feminin sau masculin, plural, acuzativ). Și reflexivul accentuat a fost înlocuit tot cu pronumele personal la plural, prin analogie cu situația de la posesiv, în cadrul unui proces mai general de pierdere
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
acuzativ și genitiv, its - non-uman / copii foarte mici, genitiv; his - masculin, genitiv) și una singură la plural (they - nominativ, them - acuzativ, their - genitiv). În franceză, la acuzativ formele atone marchează distincția masculin vs. feminin doar la singular (ex. le - masculin, singular, acuzativ, la - feminin, singular, acuzativ, les - feminin sau masculin, plural, acuzativ). Și reflexivul accentuat a fost înlocuit tot cu pronumele personal la plural, prin analogie cu situația de la posesiv, în cadrul unui proces mai general de pierdere a valorii +referent plural
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
non-uman / copii foarte mici, genitiv; his - masculin, genitiv) și una singură la plural (they - nominativ, them - acuzativ, their - genitiv). În franceză, la acuzativ formele atone marchează distincția masculin vs. feminin doar la singular (ex. le - masculin, singular, acuzativ, la - feminin, singular, acuzativ, les - feminin sau masculin, plural, acuzativ). Și reflexivul accentuat a fost înlocuit tot cu pronumele personal la plural, prin analogie cu situația de la posesiv, în cadrul unui proces mai general de pierdere a valorii +referent plural a formelor posesive și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
se întâlnesc mai multe forme din paradigmă. În limbajul colocvial, fie se evită acest pronume (prin utilizarea adverbului chiar), fie se folosește o formă neacordată. Două forme tind să se generalizeze ca forme invariabile în limbajul colocvial: forma de masculin singular N/ Ac însuși și cea de feminin singular N/Ac însăși. În majoritatea contextelor semnalate, forma însăși este antepusă nominalului: (110) a. însăși cu domnul președinte Băsescu, ministrul Transporturilor pe vremea aia, am avut meciuri (un politician, Realitatea TV, 2008
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
limbajul colocvial, fie se evită acest pronume (prin utilizarea adverbului chiar), fie se folosește o formă neacordată. Două forme tind să se generalizeze ca forme invariabile în limbajul colocvial: forma de masculin singular N/ Ac însuși și cea de feminin singular N/Ac însăși. În majoritatea contextelor semnalate, forma însăși este antepusă nominalului: (110) a. însăși cu domnul președinte Băsescu, ministrul Transporturilor pe vremea aia, am avut meciuri (un politician, Realitatea TV, 2008) b. însăși preceptele noastre biblice spun așa ceva (un
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
a cazul în prima parte a cuvântului (însu-, însă-, înși-, înse) și persoana și numărul în a doua parte (-mi, -ți, -și, -ne, -vă, -le). Prin generalizarea unei forme invariabile se evită realizarea acordului. Invariabilizarea și generalizarea formei de feminin singular însăși este destul de dificil de explicat. În general, când se generalizează o formă invariabilă, se selectează forma de masculin singular, nu cea de feminin singular. Gruiță (1981) oferă o explicație morfofonetică pentru acest fenomen: forma însăși are mai multe șanse
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
-ți, -și, -ne, -vă, -le). Prin generalizarea unei forme invariabile se evită realizarea acordului. Invariabilizarea și generalizarea formei de feminin singular însăși este destul de dificil de explicat. În general, când se generalizează o formă invariabilă, se selectează forma de masculin singular, nu cea de feminin singular. Gruiță (1981) oferă o explicație morfofonetică pentru acest fenomen: forma însăși are mai multe șanse să fie considerată o formă cu "aspect neutral" datorită desinenței ă, care nu este simțită ca exclusiv feminină deoarece ea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Prin generalizarea unei forme invariabile se evită realizarea acordului. Invariabilizarea și generalizarea formei de feminin singular însăși este destul de dificil de explicat. În general, când se generalizează o formă invariabilă, se selectează forma de masculin singular, nu cea de feminin singular. Gruiță (1981) oferă o explicație morfofonetică pentru acest fenomen: forma însăși are mai multe șanse să fie considerată o formă cu "aspect neutral" datorită desinenței ă, care nu este simțită ca exclusiv feminină deoarece ea se regăsește și în flexiunea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
etc.). În schimb, u din însuși este simțit ca exclusiv masculin. În plus, ă se regăsește și în flexiunea de plural a unor substantive neutre neregulate (ou-ouă), deci "însăși nu este atât de tranșant din punctul de vedere al opoziției singular / plural" (1981: 149). Această explicație este discutabilă, deoarece morfemul ă este foarte rar în flexiunea neutrului (doar la pl. ouă) și a masculinului (sunt doar câteva substantive masculine care la singular se termină în -ă). Capitolul 3. ACORDUL PREDICATULUI CU
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
atât de tranșant din punctul de vedere al opoziției singular / plural" (1981: 149). Această explicație este discutabilă, deoarece morfemul ă este foarte rar în flexiunea neutrului (doar la pl. ouă) și a masculinului (sunt doar câteva substantive masculine care la singular se termină în -ă). Capitolul 3. ACORDUL PREDICATULUI CU SUBIECTUL 1. Introducere 1.1. Subiectul nominal Verbul la o formă verbală personală se acordă cu subiectul în număr și persoană. Există mai multe ipoteze privind felul în care verbul primește
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
unui enunț anterior (vezi infra, 3.). Dacă subiectul nu este realizat printr-un nominal, verbul-predicat nu își poate verifica trăsăturile phi de număr și persoană. Prin urmare, el are o formă nemarcată, omonimă cu cea de persoana a III-a, singular (vezi infra, 3.). 1.4. Acordul verbelor care nu acceptă subiect Subiectul este un constituent ce depinde de capacitatea verbului de a accepta această poziție sintactică. În limba română, există câteva verbe sau forme din paradigma unor verbe care nu
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
mai mult pe jos. b. Se stă mult în trafic. În lipsa unui nominal subiect, verbul-predicat nu își poate verifica trăsăturile de număr și persoană; în consecință, are o formă nemarcată (engl. default), omonimă cu cea de persoana a III-a singular. 1.5. Acordul verbului-predicat când subiectul nu este lexicalizat Verbele care acceptă subiect pot admite și nelexicalizarea acestuia, în anumite condiții. Cu alte cuvinte, româna este o limbă pro-drop44. Sunt mai multe tipuri de contexte în care subiectul nu este
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
apucă de repetat lecția. (ii) subiectul este recuperat din contextul extralingvistic (deictic): (16) Când a venit? (enunț însoțit de un gest care indică persoana) (iii) subiectul este inclus în forma verbului, prin desinențele de persoana I și a II-a, singular și plural: (17) a. Am citit. b. Mai stai? (iv) subiectul are un caracter nedeterminat (fiind necunoscut sau nerelevant pentru locutor ori omis intenționat): (18) a. Scrie în ziar că Ion a câștigat turneul. b. - De ce te porți așa? / - Mă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Aceasta este o haită. (clasa B) c. *Aceasta este o sumedenie. (clasa C) d. *Aceasta este o droaie. (clasa C) (iii) posibilitățile de acord predicativ Când se află în poziția de subiect, substantivele din clasa A permit doar acord la singular, substantivele din clasa B permit și acord la singular, și acord la plural, iar substantivele din clasa C acceptă doar acordul la plural: (34) a. Guvernul a votat / *au votat pentru mărirea pensiilor. (clasa A) b. O haită de lupi
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
o sumedenie. (clasa C) d. *Aceasta este o droaie. (clasa C) (iii) posibilitățile de acord predicativ Când se află în poziția de subiect, substantivele din clasa A permit doar acord la singular, substantivele din clasa B permit și acord la singular, și acord la plural, iar substantivele din clasa C acceptă doar acordul la plural: (34) a. Guvernul a votat / *au votat pentru mărirea pensiilor. (clasa A) b. O haită de lupi ne-a înconjurat / ne-au înconjurat. (clasa B) c
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]