12,786 matches
-
Chilia-Lycostomo este amintită ca centru de afaceri genovez la un secol după înființarea primelor colonii-într-o plângere din 1360, este amintit Lycostomo ca unul din porturile în care genovezii nu îngăduiau negustorilor venețieni să pătrundă. În 1381, Lycostomo se afla în stăpânirea Genovei, o mulțime de negustori își desfăceau mărfurile în port, între care și negustori mongoli. Stăpânirea genoveză la Chilia a fost de scurtă durată: în 1404, cetatea trecea sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân și apoi a lui Alexandru cel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din 1360, este amintit Lycostomo ca unul din porturile în care genovezii nu îngăduiau negustorilor venețieni să pătrundă. În 1381, Lycostomo se afla în stăpânirea Genovei, o mulțime de negustori își desfăceau mărfurile în port, între care și negustori mongoli. Stăpânirea genoveză la Chilia a fost de scurtă durată: în 1404, cetatea trecea sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân și apoi a lui Alexandru cel Bun. În partea de sus a Dunării, negustorii italieni n-au întemeiat alte colonii (porturi), ele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
negustorilor venețieni să pătrundă. În 1381, Lycostomo se afla în stăpânirea Genovei, o mulțime de negustori își desfăceau mărfurile în port, între care și negustori mongoli. Stăpânirea genoveză la Chilia a fost de scurtă durată: în 1404, cetatea trecea sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân și apoi a lui Alexandru cel Bun. În partea de sus a Dunării, negustorii italieni n-au întemeiat alte colonii (porturi), ele nu apar în actele Genovei și Veneției. Pe de altă parte, de la centrele comerțului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ai satelor pe care le conduceau și alegeau un voievod comun. Avem asemenea organisme politice zonale: "Vlașca" ("Țara Românească", în slv. bulg.), un ținut împădurit, o "țară a românilor", numită astfel de slavi la venirea lor în nordul Dunării, deoarece stăpânirea pământului și cârmuirea aparțineau românilor. Același sens îl are și denumirea de Codru Vlăsiei (al românilor), D. Cantemir arată în Descriptio Moldaviae, că ținuturile Vrancea, Câmpulung și Tigheciul erau vechi republici, ținuturi libere țărănești (răzășești). Aceste organizații politice țărănești depindeau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceste considerații istoriografice, să urmărim concret împrejurările închegării celui dintâi stat medieval. Ca să înțelegem mai bine contextul nașterii lui, trebuie să analizăm influența factorilor externi, impactul prezenței Hoardei de Aur și a regatului arpadian în această zonă. După 1241, centrul stăpânirii mongole din Europa era pe Volga, într-o regiune foarte îndepărtată de Dunăre. Dar, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, din rândul stăpânirii (Hoardei) de pe Volga se desprinde o ramură mongolă ce domina politic teritoriile cuprinse între
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prezenței Hoardei de Aur și a regatului arpadian în această zonă. După 1241, centrul stăpânirii mongole din Europa era pe Volga, într-o regiune foarte îndepărtată de Dunăre. Dar, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, din rândul stăpânirii (Hoardei) de pe Volga se desprinde o ramură mongolă ce domina politic teritoriile cuprinse între Nipru, Dunărea de Jos și Carpați. Această stăpânire tătară se confunda cu hoarda (ulusul) hanului Nogai, a cărui stăpânire în Moldova și Câmpia munteană s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o regiune foarte îndepărtată de Dunăre. Dar, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, din rândul stăpânirii (Hoardei) de pe Volga se desprinde o ramură mongolă ce domina politic teritoriile cuprinse între Nipru, Dunărea de Jos și Carpați. Această stăpânire tătară se confunda cu hoarda (ulusul) hanului Nogai, a cărui stăpânire în Moldova și Câmpia munteană s-a făcut efectiv simțită. Hanul Nogai era nepot de frate a lui Batu-han, iar puterea lui începe să crească după moartea hanului Berke
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a secolului al XIII-lea, din rândul stăpânirii (Hoardei) de pe Volga se desprinde o ramură mongolă ce domina politic teritoriile cuprinse între Nipru, Dunărea de Jos și Carpați. Această stăpânire tătară se confunda cu hoarda (ulusul) hanului Nogai, a cărui stăpânire în Moldova și Câmpia munteană s-a făcut efectiv simțită. Hanul Nogai era nepot de frate a lui Batu-han, iar puterea lui începe să crească după moartea hanului Berke (1266). Curând, Nogai se desparte cu hoarda lui, alcătuită din cetele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
s-a făcut efectiv simțită. Hanul Nogai era nepot de frate a lui Batu-han, iar puterea lui începe să crească după moartea hanului Berke (1266). Curând, Nogai se desparte cu hoarda lui, alcătuită din cetele tătarilor apuseni, și întemeiază o stăpânire, un stat aparte (ulus), desprinsă de restul Hoardei de Aur, care se întindea de la vest de Nipru până la Dunăre (inclusiv Bulgaria). Puterea lui Nogai consta în bunele relații cu genovezii, care fondaseră colonia Caffa și cumpărau grâul din zona Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ivite a fost absența unei însemnate părți a nobilimii de pe câmpul de luptă cu mongolii, în 1241. Dar eforturile insistente ale lui Bela IV au rămas zadarnice, iar spre sfârșitul domniei, în 1267, printr-o nouă chartă, el a confirmat stăpânirile și privilegiile nobilimii. Urmașii săi, Ștefan I și Ladislau IV, au încercat la rândul lor să înfrunte puterea marii nobilimi și să consolideze poziția materială a regalității. În cele din urmă, Andrei III, ultimul rege arpadian, a decis să coopereze
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nemulțumire în sânul societății românești sud-carpatice, mai ales printre conducătorii lor, cnezii și voievozii. Românii nu puteau contempla pasivi situația dificilă a regatului dominator de la miazănoapte. Pe de altă parte, nu există nici un dubiu că teritoriile românești se aflau sub stăpânirea lui Nogai, spre sfârșitul secolului al XIII-lea. Puterea lui Nogai se făcea simțită și în Transilvania: cumanii, așezați de unguri în valea Tisei, s-au revoltat în 1282, instigați de Nogai și, în cele din urmă, au trecut munții
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în 1290, de "cumani, polovți și de către valahi". Cine erau acei "valahi"? Este vorba despre românii din părțile Sibiului și Brașovului cărora li se ceruse să oprească pe solii trimiși de regele Ladislau la tătari, în Muntenia, la Nogai. În ciuda stăpânirii lui Nogai, românii de la sud și est de Carpați aveau o viață politică autonomă în cnezatele și voievodatele lor. Acțiunea lui Litovoi era o tentativă de emancipare din starea de vasalitate față de regatul ungar (cf. DRH D, I, p. 30-34
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
istoric din 1329, presupune I. Lupaș, este cu atât mai probabil ca nobili români din Transilvania să fi apucat același drum, încă de la sfârșitul secolului al XIII-lea. În concluzie, "descălecatul" din jurul anului 1290, intercalat în cronologia Țării Românești, între stăpânirea efectivă a lui Seneslau din 1247 și aceea a lui Basarab, fiul lui Tihomir, cu mențiune sigură la 1324, nu întâmpină, din acest punct de vedere, nici o dificultate.8 În legătură cu începuturile Țării Românești, "descălecatul" acesteia și existența lui "Negru Vodă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ladislau, în 1290, de cumani. Profitând de slăbiciunea ungurilor, Nogai, căpetenia mongolă de la gurile Dunării, se amestecă în conflictul dintre regele sârb Ștefan Uroș și țarul bulgar Șișman (cuman), în 1291, în favoarea bulgarilor. Și în felul acesta, practic, el pune stăpânire pe teritoriul românesc de la sud de Carpați, inclusiv pe Banatul ungar de Severin. Coincidența acestei prezențe tătărești neîndoielnice în regiunile de la sud de Carpați, unde se va închega tocmai în acești ani statul Țara Românească, cu data pe care a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la nord Transilvania (Țara Făgărașului) la sud de Carpați, sub conducerea unui voievod-întemeietor al unei țări noi. Însă cele trei "întâmplări" (evenimente) concomitente, tulburările din Ungaria (moartea regelui Ladislau și sfârșitul dinastiei arpadiene), îndepărtarea cnejilor români din congregațiile nobiliare și stăpânirea efectivă a tătarilor lui Nogai asupra teritoriilor dintre Carpați și Dunăre, conduc la o anumită concluzie! Pentru istoricii români, prezența tătară neîndoielnică în teritoriile de la sud de Carpați i-a pus în mare dificultate: cum s-ar fi putut naște
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
XIII este un moment al organizării statale. Etapele genezei statale a Țării Românești se pot reconstitui pornind de la străvechile "țări", unele cu origini dinainte de anul 1000, voievodate cu sorgintea în uniunile de obști teritoriale, ancorate pe sate libere și pe stăpâniri cneziale, existente încă în secolul al XII-lea. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, se manifestă tendințe de unificare teritorială: după acțiunea lui Litovoi din 1272-1273, la 1290-1300, se reia strădania unui voievod puțin cunoscut, Tihomir (Thocomer
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Argeș. Se poate spune astfel că trecerea de la "țară" (voievodat) la stat s-a făcut "pe tăcute", nefiind oglindită în documentele vremii.14 Ce s-a întâmplat cu Tihomir (Thocomer) nu știm, nici cât a domnit sau alte împrejurări ale stăpânirii sale. Vorbind despre începuturile Țării Românești, P. P. Panaitescu nota următoarele: "Este probabil că întemeierea Valahiei (Țară Românească) să se fi îndeplinit în același fel ca în Rusia, unde unul din cneji, cel al Moscovei, a devenit reprezentantul celorlalți cneji
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
apud Gh. Brătianu, Tradiția..., p. 127-128). Împrejurările economice și sociale ce au asigurat trecerea spațiului sud-carpatic la forma vieții de stat proprii sunt concludente, însă contextul politic rămâne obscur. Epoca premergătoare actului fondator al statului medieval (1247-1290), dominația ungară și stăpânirea mongolă, este cunoscută, dar intervalul 1290-1324, tocmai vremea agregării statale, lipsit de informație istorică, nu ne este accesibil. Întemeierea statală medievală semnifică, în primul rând, unificarea formațiunilor politice existente și desemnarea unui mare voievod. Știm acum cauzele, de ce s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
catolică. În urma luptelor victorioase cu tătarii, Basarab a cucerit de la ei teritoriile din preajma Chiliei (la nord de gurile Dunării), numite apoi Basarabia. Cf. Cronici turcești (I, p. 36-37), Chilia era o cetate aflată la "granița Valahiei".17 Libertatea țării de sub stăpânirea mongolă, subliniază P. P. Panaitescu, a fost înfăptuită de Basarab cu ajutorul creștin al regelui Ungariei, suzeranul său. Acest fapt poate fi dedus din diplomele regelui Carol Robert, prin care acesta trimitea oști și soli peste munți. Trebuie examinate originile suzeranității
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regiunile Hațeg și Făgăraș. Legăturile cu statele din sudul Dunării, afară de căsătoriile cu țarii bulgari și sârbi, sunt o continuare a raporturilor dintre românii din nordul Dunării și cei din sud-de-aici nume ca Mircea, Dan, Vladislav-Vlaicu, Radu. Sârbii vorbesc, sub stăpânirea lui Ștefan Dușan, la 1349, de "țara lui Băsărabă", iar la 1350, el evocă pe Alexandru, domnul muntean, ca pe "regele" vecinilor noștri, "tătarii negri". Pe turcii osmanlâi, domnia românească îi privește ca pe niște călăreți războinici veniți după pradă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ținute pe nedrept de către Basarab, fiul lui Tihomir (Thocomerius), schismaticul, spre marea noastră nesocotire și a sfintei coroane; acest Basarab, necredinciosul nostru român". După cucerirea Severinului fără luptă, îndemnat de voievodul Transilvaniei Toma Szecsenyi, regele se aventurează apre Argeș, centrul stăpânirii muntene. Nu se cunoaște bine traseul oastei regești, dar se presupune că el a înaintat prin Tismana, Tg. Jiu, Horezu și Vâlcea, apoi peste Olt, direct la Argeș. După "Cronica pictată", oastea regelui străbate o "țară necunoscută, între munți și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sufere de foame (DRH D, I, p. 47). În cele din urmă, extenuată și permanent hărțuită de români, oastea regească ajunge în fața Argeșului și își instalează tabăra acolo. Iorga prezintă lucrurile diferit, după ajungerea regelui la Severin: fugari (nemulțumiți) de sub stăpânirea lui Basarab l-au informat și chiar l-au ațâțat pe rege împotriva voievodului. Aceștia (Danciu, fiul lui Vladislav, Dionisie al lui Nicolae ș. a.) reprezintă, probabil, și pe moștenitorii (succesorii) acelor formațiuni prestatale (cnezate și voievodate) de dincolo de Olt, preluate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
însă numărul, dimensiunile, localizarea și organizarea lor rămân necunoscute. Formațiunile respective nu cuprindeau întreaga suprafață, delimitată de Carpați, Nistru, Dunăre și Marea Neagră, regiunile situate la sud de Bahlui și Răut, ca și cele de la est de Siret se aflau sub stăpânirea (controlul) Hoardei de Aur. Nucleele organismelor statale medievale le-au reprezentat confederațiile (uniunile) de obști ale comunităților umane românești dintr-o zonă geografică restrânsă. Și în Moldova (regiunea est-carpatică) se constituiseră cu mult înainte de "descălecat", încă în secolele IX-X, numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
episcopiei din Crimeea, înființată în 1322, asupra catolicismului din Moldova. De acolo vor veni, dând viață unor târguri, Siret și Suceava, localități care aveau doar câțiva coloni germani, pomeniți în "socotelile" (actele) Liovului, armeni, care aveau un mare centru, sub stăpânire genoveză, la Caffa. Avem și câteva știri nesigure ce amintesc despre o viață românească în teritoriile de la nord-est. Astfel, la 1325, Dlugosz arată (evocă) pe români luptând alături de lituanieni și ruși, în părțile Brandenburgului (Prusia). Apoi, la 1334-1335, se amintește
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Carpați, au fost la început voievodate locale (ținuturi), prin unificarea cărora s-a născut, la un moment dat, un nou stat românesc. O a doua similitudine este aceea că închegarea țării a presupus înlăturarea prin luptă, cu ajutor străin, a stăpânirii mongole. La răsărit de Carpați, exista o "țară a românilor" (Walachenland), pe la anul 1307-1308, condusă de un "domn peste ceilalți", adică peste alți voievozi din aceste teritorii. Un voievod "valah" stăpânea "peste munți" (în Moldova): se poate presupune că este
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]