4,066 matches
-
auzii o șoaptă îndepărtată, cine e?" Și mâinile străine se desfăcură de pe ochi și clipii cu o stranie dezamăgire: da, lumina reală era ștearsă și albicioasă, fără intensitate și fără fiorul cu care mă invadase cealaltă, aurie, supranaturală. Avui un surâs strîmb: "Suzy, ce e cu tine, unde ai dispărut?". "N-am dispărut, după cum vezi, am venit să te iau, mergem la cabană să mâncăm și să ne odihnim puțin, pe urmă ne întoarcem... Ei, cum a fost? Așa e că
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
parte din ea." (Dialectică naivă, îmi dădeam seama, dar credeam în ce spun și asta avu asupra lui Petrini același efect de șoc ca înainte: sentimentul realității simple reveni în el atât de concret, încît îl văzui cum surâde, un surâs eliberator!) "Eram atât de fericit, murmură el, atât de tare fericit, încît devenisem umil, să nu sfidez cine știe ce zeu sau zeiță geloasă. Și sânt și acum, dar cu această coloratură tragică, am omorât un om și voi fi închis iar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
eu m-am pregătit zăpăcită pentru clipa asta când aveam șă te revăd..." "O, da, exclamai, ce lungi sânt pregătirile tale!" "Sînt, îmi răspunse. Ce îți puteam oferi dacă veneam mai devreme?" "Nimic, zisei, chipul tău, ființa ta, privirea ta, surâsul, glasul tău minunat de altădată, toate acestea n-au însemnat niciodată nimic!" Se posomorî iarăși, se uită într-o parte. "Da, îmi spuse, n-au însemnat nimic! Au însemnat pentru tine! Dar eu, cu cu ce m-am ales din partea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Femeia îi surâse și folosi telecomanda prinsă de buzunarul de la piept pentru a ridica patul. Badge-ul care-i identifica calitatea de meditehniciană șefă constituia o pată de culoare vie pe uniforma albă. Ripley o măsură cu neîncredere, întrebându-se dacă surâsul era sincer sau pur profesional. Femeia i se adresă cu glas blând, matern, dar nu neapărat lipsit de vlagă. ― Efectul sedativelor se estompează. Sunt de părere că nu mai ai nevoie. Mă înțelegi? (Ripley dădu din cap. Meditehniciana își examină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
neapărat lipsit de vlagă. ― Efectul sedativelor se estompează. Sunt de părere că nu mai ai nevoie. Mă înțelegi? (Ripley dădu din cap. Meditehniciana își examină pacienta și se hotărî.) Să încercăm altceva. De ce n-am deschis fereastra? ― Habar n-am. Surâsul se estompă, dar reapăru. Era acum strict profesional. Dar de ce ar fi prietenesc? Meditehniciana n-o cunoștea pe Ripley, nici Ripley pe ea. Femeia arătă spre telecomanda de pe peretele opus― Atenție la ochi! Ripley închise pe jumătate pleoapele, pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu "Pe moarte." Ripley închise pleoapele, le deschise brusc. Pământul era tot acolo. Timpul, căruia nu-i acordase prea multă atenție, acum însemna mult pentru ea. ― Sunt de mult aici? ― Ai fost admisă la stația Gateway acum două zile. Același surâs. ― Parcă ar fi mai mult. Meditehniciana îi întoarse spatele și Ripley se gândea că poate remarca ei nu-i picase bine. ― Ești în stare să primești o vizită? ― Am de ales? ― Firește. Dumneata ești bolnavul. După medici, ești cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ceai, șpriț? ― Ar fi bună o cafea, spuse el. Gorman dădu din cap. Ea ajunse la tastatura de comandă a bucătăriei integrate și ceru două cești. ― Nu era nevoie să vii cu armata, îi spuse ea cu o încercare de surâs. Am depășit stadiul violenței, psihomedicii au confirmat-o și este menționat și în ultimul certificat medical. (Arătă cu mâna un birou pe care erau îngrămădite dischete și hârtii.) Așa că, de ce escorta asta? ― Eu reprezint în mod oficial infanteria. Jena lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
ca un mijloc de apărare. Ripley nu insistă. Aceasta îi salvase viața în timp ce întreaga populație a coloniei era masacrată, ― Trebuie să mă duc să-i văd pe ceilalți, adăugă Ripley. De acord? De astă dată ― doar o înclinare a capului. Surâsul sfios o făcu pe Ripley să înghită, încercând să-și ascundă emoția: nu era nici momentul și nici locul potrivit pentru o criză de nervi. Va trebui să aștepte să ajungă în siguranță la bordul lui Sulaco. ― Perfect. Mă-ntorc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu era nici momentul și nici locul potrivit pentru o criză de nervi. Va trebui să aștepte să ajungă în siguranță la bordul lui Sulaco. ― Perfect. Mă-ntorc îndată. Dacă te-ai săturat de stat acolo vino cu noi, vrei? Surâsul i se lărgi și fu urmat de o înclinare mai vioaie a capului, dar copila rămase mută. Ea conta mai mult pe instinctul ei decât pe adulți pentru a supraviețui. Ripley nu insistă. Își desfăcu chingile de siguranță și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu încercă să nege. ― Sunt inofensivi în stază. ― Bebelușii ăștia nu sunt inofensivi decât morți. Tot n-ai înțeles? Cer să fie omorâți de îndată ce Bishop își va fi terminat studiul. ― Fii rezonabilă, Ripley, răspunse el arborând o copie palidă a surâsului său profesional. Aceste specimene au o valoare inestimabilă pentru ramura Companiei care efectuează cercetări asupra armelor biologice. De acord, radem colonia cu o bombă nucleară, că majoritatea e împotriva mea. Dar cu specimenele e altceva. Nu sunt decât două, Ripley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
mașinărie. Pentru că, chiar această realitate mult mai simplă - a existenței unei metode mecanice de a vorbi o altă limbă - intra... Gosseyn văzu Vocea Unu apropiindu-se de el. Omul avea întipărit un zâmbet abia schițat pe fața pătrată. Era acel surâs pe care memoria comună despre experiența acumulată pe Pământ de Gosseyn Unu și Doi l-ar fi catalogat drept răutăcios. Când individul se opri si se uită în jos spre Gosseyn, ochii lui, văzuți de aproape, erau cenușii - închis la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
să fiu dus înapoi în apartamentul ce mi-a fost dat, până ce fiul dumneavoastră va avea iarăși nevoie de mine. Tânăra femeie stătea acum în picioare, privindu-l, cu o expresie ciudată întipărită pe față. Expresia ascundea o undă de surâs. - Aceasta se va întâmpla peste ceva mai mult de o oră, spuse ea. Și adăugă: Lecția, vreau să spun. Ea era Doamna Supremă a acestui loc, așa că felul în care numise perioada de timp nu avea nici o semnificație pentru Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
de câteva ori. Părea un moment potrivit pentru o încercare de conciliere. - Aș putea spune, spuse el, ca urmare a marelui tău succes că atunci te-am judecat greșit. La aceste cuvinte, expresia mohorâtă se transformă într-o umbră de surâs. Și tăcerea neplăcută luă sfârșit. - Am urmat sfatul tău, spuse Blayney. Am făcut un studiu elementar al Semanticii Generale și am corectat anumite, să le zicem așa, deficiențe de personalitate asupra cărora mi-ai atras atenția. Gosseyn își aminti, nefericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
pentru a-ți însuși mai mult din teoria non-Aristoteliană pentru a controla ce a mai rămas din... lipsurile personalității - repeta cu o mică ezitare termenul preluat din Semantica generală, apoi încheie - rămase probabil din modul tău viață anterior. Umbra de surâs de pe fața netedă se stinse. Fața luă iarăși o expresie încruntată. Blayney scutură din cap. - Jocul politic, spuse el, este strict Aristotelian. Idealiștii nu au ce căuta în el. Deasupra lui, fața aspră își schimbă iar expresia. Când se aplecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și e și pictor. Omul a descoperit că Leonardo a introdus vreo 30 de straturi în tablou, pentru aplicarea cărora a trebuit să lucreze sub lupă o jumătate de deceniu. Îți dai seama? Ani de zile de muncă, pentru un surâs care durează mai puțin de-un sfert de secundă...“ „Dar asta nu-i supraimprimare secundă...“, am repetat. „Nu. Practic, se întind mai multe straturi suprapuse, dar nu se ascunde nimic sub ele. E doar un joc de perspectivă cu lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Camil Petrescu ne spune și unde e: la Balcic, în clădirea vechii Primării, sub piatra cu numele lui Bonceff.“ „Mă rog, unde era.“ Spunând asta, tânărul Lupu a mai zâmbit o dată, triumfător, cu toată fața. Doar în cărți întâlnești asemenea surâsuri. Apoi s-a aplecat sub masă și-a ridicat de-acolo o sacoșă de piele. Știam toți trei ce este în ea. IV. Tuzla. Noiembrie 2005 Camil Petrescu nu era autorul meu preferat. Eu n-aveam autori preferați, literatura nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Unul dintre ei era scund, de vreo douăzeci și șapte de ani, cu părul cârlionțat și aproape negru, cu ochi cenușii, mici, dar arzători. Nasul îi era lat și turtit, fața cu obrajii proeminenți; buzele lui subțiri schițau necontenit un surâs insolent, ironic și chiar răutăcios; însă fruntea îi era înaltă și bine făcută, înfrumusețând partea de jos a feței, conturată într-un mod cam lipsit de distincție. Pe chipul lui, deosebit de bătătoare la ochi era paloarea ca de mort, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
că și ea de mult voia să solicite un sfat amical, că doar mândria o împiedicase, dar că acum, când gheața fusese spartă, nici că se putea mai bine. Mai întâi cu un zâmbet trist, apoi veselă și cu un surâs șăgalnic, recunoscu că nici într-un caz nu mai poate fi vorba de furtuna de altădată, că de mult și-a modificat întrucâtva opiniile și că, deși nu s-a schimbat deloc în inimă, este totuși nevoită să accepte multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de răspunsul prințului. Fața ei, de obicei palidă și îngândurată, care nu se armonizase deloc cu râsul ei forțat de adineaori, acum era în mod evident marcată de un alt sentiment; și totuși, parcă nu voia să-l exprime, iar surâsul ținea morțiș să-i rămână întipărit pe față. — Și totuși i-am mai văzut undeva fața! spuse ea deodată, deja foarte serioasă, amintindu-și iarăși întrebarea de mai înainte. — Și chiar nu vă e rușine? Doar nu sunteți așa cum ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
medalii agățate de gât, cu o barbă căruntă foarte rară și cam scurtă, cu fața galbenă și plină de riduri, cu privirea suspicioasă, ascunsă și tristă. — Nu cumva e tatăl tău? întrebă prințul. — Chiar el, îi răspunse Rogojin cu un surâs dezagreabil, ca și cum s-ar fi pregătit să audă imediat o glumă necuviincioasă la adresa răposatului său părinte. — Nu a fost credincios de rit vechi, nu-i așa? — Nu, mergea la biserică, însă, ce-i drept, zicea că după credința veche e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
interesă altul. — N-o să fie plicticos? adăugă altcineva. — Ce mai e și asta? se interesară ceilalți. Însă gestul de panică al prințului parcă l-ar fi speriat și pe Ippolit. — Deci... să nu citesc? șopti el cumva temător, cu un surâs strâmb apărut pe buzele vinete. Să nu citesc? bâigui el, învăluind cu privirea toate persoanele, toți ochii și toate chipurile, parcă agățându-se iarăși de toți cu fosta lui expansivitate îndreptată parcă asupra tuturor. Vă e... teamă? se răsuci el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nedorind nici ea să se dea jos din pat. Se mai întâmplă. — Și astea-s toate dovezile dumitale? Sunt prea puține. — Prințe, dar judecați și dumneavoastră: pe cine să bănuiesc? încheie înduioșător Lebedev și o scânteie de șiretenie licări în surâsul lui ironic. Ar fi bine să mai scotocești încă o dată prin camere și prin sertare! rosti prințul îngrijorat, după ce se gândi câtva timp. — Le-am scotocit! oftă și mai înduioșător Lebedev. — Hm!... Și de ce, de ce trebuia să te schimbi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu atenție, dar, spre marea mirare a surorii, părea că această veste, uimitoare pentru el, nu-i produsese cine știe ce impresie cutremurătoare. — Asta-i, era clar, spuse el după câteva clipe de gândire. Deci s-a sfârșit! adăugă el cu un surâs ciudat, privindu-și șiret sora în ochi și continuând să se plimbe înainte și înapoi prin cameră, dar cu pași mult mai puțin repeziți. — Măcar bine că ai o atitudine de filosof; eu, ca să-ți spun drept, mă bucur, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pur și simplu văzându-l pe Gavrila Ardalionovici, căci e oricum bărbat frumos, așa că a roșit de tot și a pus capăt întrevederii într-o secundă, foarte nostim: s-a ridicat puțin, a răspuns la plecăciunea lui Gavrila Ardalionovici, la surâsul jucăuș al Varvarei Ardalionovna și dintr-odată le-a trântit-o: „V-am chemat numai ca să-mi exprim personal satisfacția pentru sentimentele dumneavoastră sincere și prietenești, de care, dacă voi avea nevoie, fiți siguri că...“ Le-a făcut o reverență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lapte al confortului egoist și mulțumit și adormiți fără vise și fără poeme, ca în trezie”. Orice concesie făcută unei asemenea mentalități vulgar pozitiviste este amendată în numele unei proiecții ideale a poetului, în evidenta prelungire a unor atitudini romantice: „Un surâs onctuos comercial se substituie rictusului de răzvrătire și scârbă. În locul singurătății și așlț cățărării pe stânca aridă a visului, pentru atingerea unui edelvais implacabil: înclinarea sufletului de carne dinaintea prostimei bucuroase de ridicarea totalului ei cu o unitate. Un meschin
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]