206,418 matches
-
întotdeauna la vitralii. Dar aici îmi dau seama că iubesc mai mult vitraliile sparte ale mozaicurilor bizantine. În catedralele gotice vitraliile sunt reci, cu toată luminozitatea lor. Aici, mozaicurile cîntă. Un cor de o armonie desăvîrșită.” Și pentru a rămîne tot în Italia, și tot sub imperiul luminii, iată-l pe Sorescu ,,Pe jos, pe drum de țară, spre mormîntul lui Cimabue. Inscripția de care vorbește Vasari e tot acolo, pe piatra rece, tălmăcind uimitor de concret inefabilul atîtor genii ale
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
aici îmi dau seama că iubesc mai mult vitraliile sparte ale mozaicurilor bizantine. În catedralele gotice vitraliile sunt reci, cu toată luminozitatea lor. Aici, mozaicurile cîntă. Un cor de o armonie desăvîrșită.” Și pentru a rămîne tot în Italia, și tot sub imperiul luminii, iată-l pe Sorescu ,,Pe jos, pe drum de țară, spre mormîntul lui Cimabue. Inscripția de care vorbește Vasari e tot acolo, pe piatra rece, tălmăcind uimitor de concret inefabilul atîtor genii ale Italiei. Crezut-a Cimabue
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
mozaicurile cîntă. Un cor de o armonie desăvîrșită.” Și pentru a rămîne tot în Italia, și tot sub imperiul luminii, iată-l pe Sorescu ,,Pe jos, pe drum de țară, spre mormîntul lui Cimabue. Inscripția de care vorbește Vasari e tot acolo, pe piatra rece, tălmăcind uimitor de concret inefabilul atîtor genii ale Italiei. Crezut-a Cimabue că stăpînește a picturii fortăreață; o stăpînea pe cînd trăia; acum stăpînește doar stelele cerului. Stelele cerului erau, în seara aceea, mai numeroase decît
Ochiul lui Sorescu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13145_a_14470]
-
pare să se fi uitat. Lîncezește reforma? Acum avem deja, de cîteva săptămîni, planuri noi de învățămînt pentru clasele a IX-a și a X-a, care seamănă și ele, printr-o bizară coincidență, cu cele de prin anii ’80: tot cu „real” și „uman” - primul, potrivit tradiției, pentru „elevii buni”, celălalt pentru cei inapți de matematică plus inevitabilii rătăciți cărora le-a plăcut prea mult să citească romanțuri, pățind ce-a pățit cavalerul din La Mancha. La fiecare dintre filiere
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
îngădui selecția. Teoretic, nu se poate, dar practic, trebuie și se poate. Timp de trei decenii, de la debutul său în 1968 cu volumul versuri (așa își va scrie consecvent titlurile, fără inițială majusculă) și până în 1996, când propune prima selecție, tot cu titlul versuri, Mircea Ivănescu nu a publicat nici o antologie, dacă nu luăm în seamă traducerile în engleză realizate de Ștefan Stoenescu, în 1983, în other poems other lines, la Editura Eminescu. A acumulat, până în 1989, cu o rată ritmică
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
simplu capriciu al poetului acela de a face un vid de un deceniu în propria operă? Criticul va încerca o reparație în secțiunea „poeme neincluse în antologiile de autor”, dar aici figurează poeme din volumele apărute în anii 1982-1989, deci tot rămân, la fel de inexplicabil, în afara sumarului, trei volume din anii 1973-1976. O ultimă parte a antologiei de la Editura Polirom poartă indiciul „din periodice și inedite (1997-1999)”, derutant pentru că aici sunt preluate poeme publicate în antologia „B.p.t.”, deci acum nu mai sunt
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
pentru că aici sunt preluate poeme publicate în antologia „B.p.t.”, deci acum nu mai sunt inedite. Matei Călinescu își recunoaște fidelitatea excesivă: „Eu i-am respectat până și micile neglijențe din cele trei autoantologii, deși am corectat tacit unele erori evidente”. Tot la sugestia poetului, grupează inspirat, într-o secțiune separată, mopeteiana, poemele (52 la număr) care îl au ca personaj de „epopee” pe mopete din volumele poeme și poesii (ambele din 1970). Când zici Mircea Ivănescu primul lucru care îți vine
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
Fiind o chestiune de interes național-lingvistic, de ea se ocupă, alternativ, o echipă de experți formată din trei prezentatoare, un prezentator român și unul grec (cel mai simpatic dintre toți, doar cu unele alunecări spre balcanismul folcloric), care râd cam tot timpul*) de propriile glume, dar, în primul rând, din motive misterioase. În paranteză fie spus, așa s-a întâmplat și cu Octav Cozmâncă la o conferință de presă când, după ce a spus prima și ultima anecdotă din viața lui și
Ne-trezirea (bruscă) la... „realitatea TV” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13177_a_14502]
-
prima și ultima anecdotă din viața lui și a început să râdă singur, ușor mirat, a fost promovat în funcția de președinte executiv al PSD - întâmplare cu semnificații profunde în istoria recentă a pesedismului. Întrebarea este: în situația dată, râzând tot timpul, prezentatorii emisiunii „Trezirea...”, tind să aibă soarta distinsului nou președinte al PSD? E drept că ei contaminează și un anume segment de telespectatori care le telefonează, îi felicită cu glas sugrumat de emoție, le urează viață lungă și să
Ne-trezirea (bruscă) la... „realitatea TV” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13177_a_14502]
-
emisiunii „Trezirea...”, tind să aibă soarta distinsului nou președinte al PSD? E drept că ei contaminează și un anume segment de telespectatori care le telefonează, îi felicită cu glas sugrumat de emoție, le urează viață lungă și să o țină tot așa, fiindcă sunt cei mai buni... Și au dreptate: prezentatorii emisiunii execută conștiincioși, chiar cu un fel de evlavie inocentă zicerea celebrului nostru strămoș Horațiu care le-a dat dezlegare (spunând sau scriind - nu contează): Age, libertate decembri... utere, iar
Ne-trezirea (bruscă) la... „realitatea TV” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13177_a_14502]
-
o turna pe spate mai caldă decât cealaltă - o, ce plăcută era această apă care-i curgea pe piele, la temperatura dorită. O cană de apă acoperea jumătate de corp, următoarea, cealaltă jumătate, și astfel - două căni cu apă, acoperind tot corpul, îi dădeau o senzație de plenitudine. N-avea nevoie de nimic altceva, își spunea ștergându-se mulțumită cu prosopul curat și călcat cu grijă. Sigur că unele case aveau băi moderne, cu căzi în care chiar puteai să stai
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
mulțumită cu prosopul curat și călcat cu grijă. Sigur că unele case aveau băi moderne, cu căzi în care chiar puteai să stai culcat și apa caldă nu se isprăvea la robinete. Dar chiar dacă nu avea nimic din toate astea, tot făcea baie, cu puțină îndemânare și pricepere. Și sigur că nici cei bogați nu aveau prosoape mai bine călcate decât ale ei. Acum însă îi era tot mai greu să le calce, fiindcă fierul de călcat era ca plumbul. Până
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
nu se isprăvea la robinete. Dar chiar dacă nu avea nimic din toate astea, tot făcea baie, cu puțină îndemânare și pricepere. Și sigur că nici cei bogați nu aveau prosoape mai bine călcate decât ale ei. Acum însă îi era tot mai greu să le calce, fiindcă fierul de călcat era ca plumbul. Până și Rosalina spusese asta, venind odată în vizită. Și când te gândești că de cincizeci de ani călca rufele cu el, nu putea să-l dea deoparte
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
se putea vorbi cu lucrurile? Ceștile și ceainicul, acolo, lângă ea, pe șervețelul de dantelă. Și farfuriile și vaza din sticlă... deschidea bufetul și erau acolo, la locul lor, strălucind. Ca atunci când zâmbește cineva și apar dinții, strălucitori, în mijlocul buzelor - tot așa farfuriile și vaza, în mijlocul ușii. Obiectelor le plăcea să fie atinse de niște mâini grijulii, iar, ca să le fie bine, trebuiau apreciate. De asta nu se plictisea niciodată. Ceasornicul, scaunul, masa, jacheta, perdeaua îi săreau în ochi, ca și cum ar
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
plictisea niciodată. Ceasornicul, scaunul, masa, jacheta, perdeaua îi săreau în ochi, ca și cum ar fi chemat-o: Ai văzut cum m-am umplut de praf, îmi pierd lustrul, m-am boțit, mi-a căzut nasturele, s-a dus un fir. Era tot timpul ocupată, obiectele îi dădeau de lucru, ca și copiii cărora trebuie să le acorzi atenție mereu. Și, dacă uneori îi dădeau liber, sau dacă se hotăra ea să-și ia liber, se urca în tramvai și făcea un tur
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
și nepoților, dar rar, fiindcă observase că ei nu aveau timp să citească scrisorile. Lucru firesc, viața din ziua de azi e numai alergătură, oamenii suferă mult, mai ales copiii, pleacă de acasă cu noaptea în cap și se întorc tot noaptea. Câtă vreme ea scăpase de alergătură, avea tot timpul la dispoziție. E adevărat că în unele zile vremea trecea mai greu, chiar dacă se uita la televizor până la sfârșit, fiindcă nu mai avea ochi buni ca să tricoteze. Sigur că pierduse
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
aveau timp să citească scrisorile. Lucru firesc, viața din ziua de azi e numai alergătură, oamenii suferă mult, mai ales copiii, pleacă de acasă cu noaptea în cap și se întorc tot noaptea. Câtă vreme ea scăpase de alergătură, avea tot timpul la dispoziție. E adevărat că în unele zile vremea trecea mai greu, chiar dacă se uita la televizor până la sfârșit, fiindcă nu mai avea ochi buni ca să tricoteze. Sigur că pierduse multe lucruri o dată cu trecerea anilor, în parte chiar vederea
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
placă, și atunci? Și unde să ducă păsările? Fiindcă, bineînțeles, n-avea de gând să desființeze găinile. Nu i se părea posibil să trăiască fără să crească ceva în curte. Omul insistase, revenise de câteva ori, mărise oferta, dar ea tot nu se lăsa convinsă. Portăreasa îi spusese că e în drepturile ei și că, prin lege, n-o puteau da afară. Dar îi era tare frică să nu se schimbe legea, trăim într-o lume nesigură, și nu se putea
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
preferați, putem să vă luăm așezată pe scaun, a spus celălalt. Și deodată se afla deja afară din casă, pe acoperiș, așezată pe scaun, cu îngerii care împingeau, fiecare dintr-o parte, putea vedea acoperișurile celorlalte case, străzile care deveneau tot mai mici, ca și cum s-ar fi aflat în avion, își imagina că așa trebuie să fie când zbori cu avionul, luând înălțime. A zâmbit de fericire, fiindcă în viața ei nu zburase cu avionul, și era o experiență ciudată. Deodată
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
a chemat găinile, iar îngerul care se bâlbâia le-a făcut semn cu mâna să zboare, și găinile și cocoșul au zburat pe acoperiș până la fotoliu și s-au oprit pe brațe și pe spătar și atunci s-au înălțat tot mai mult și bătrâna a mulțumit, foarte satisfăcută, văzând totul atât de limpede de acolo de sus - copacii, acoperișurile, casele, mașinile foarte mici pe șosele, râurile și pădurile, malul mării, ogoarele semănate, munții, și pe urmă au luat mai multă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
ca unul care, slavă Domnului, la vârsta mea pot zice că sunt „specialist” și că am servit mii și mii de oameni, mi-aduc aminte și acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustață, mica, era tot neagră. De 'mbrăcat nu l-am văzut niciodată rău Îmbrăcat, Îi plăceau cravatele negre, făcute „funda”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, si mai ales ședea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
Mustață, mica, era tot neagră. De 'mbrăcat nu l-am văzut niciodată rău Îmbrăcat, Îi plăceau cravatele negre, făcute „funda”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, si mai ales ședea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă Ardeleanu era om citit, si fusese și la Paris, studiind să se facă avocat. * Când s-a Întâmplat nenorocirea că s-a Îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Șuțu, unde i s-a dat o cameră
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
si fusese și la Paris, studiind să se facă avocat. * Când s-a Întâmplat nenorocirea că s-a Îmbolnăvit, Eminescu a fost dus la Șuțu, unde i s-a dat o cameră a lui, mai bună ca altora. Mă chema tot pe mine să-l servesc și acolo, și mă duceam bucuros. Uneori veneau să-l vadă prieteni, Grigore Manolescu, Hasnaș, și alții care-i ziceau lui Eminescu „maestre” și el râdea, bătându-i pe umăr. Cât a stat la Șuțu
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
curând din țară, În călătorie de nuntă, si apoi Își va da demisia la presiunea actorilor; Grigore Manolescu nu este În grațiile lui Caragiale În aceste momente și va fi de partea celor care-l dezavuează pe dramaturg ca director. Tot la Începutul lui februarie se anunță și internarea lui Eminescu În spitalul de alienați iar la 12 februarie Regele va semna, În fine, decretul pentru pensia de 25o de lei a poetului (votată cu un an Înainte În Camera Deputaților
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
Salcea (Botoșani)”, senator În 1926, apoi deputat În 1933 și „Spiru Hasnas, magistrat, scriitor, n. 21 aug.1873 În Botoșani” (scoate un volum de poezii În 1933, deci era În viață, de asemenea, la momentul publicării amintirilor lui D.Cosmanescu). Tot Hasnas se cheamă și primarul Botosanilor care În 1888 dirija către Eminescu fondurile venite din Întreaga țară strânse prin liste de subscripții și trimise poetului pe adresa primăriei (unele dintre ele, trimise și direct). Hanrietta Eminescu, sora poetului, consemnează Într-
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]