KorAP: Find »[drukola/base=treaz & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...137 138 139 ...144 >

3,593 matches

Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782

Ștefan: Oleu, taci că mă cutremur! Mai bine rămîneai beat. Luam și eu mai în glumă toată chestia asta. Ilie: Eu am spus că nu-i bine să mă trezesc. Ștefan: Nu-i nimic. Eu mă mulțumesc și cu tine treaz dacă renunți la... dumnealui... ăla... Ilie: Și dacă nu pot? Ștefan: Măi, omule, dar... el nu există! Ilie: Da... dar mai rău mă îndoiesc de ceva care mi s-a dat și nu există decît de ceva care nu există

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Și-apoi tot timpul am fost împreună cu delegatul. Irina: Care delegat? Val: Delegatul de bloc, ăla cu felicitarea... cu convocarea la plivirea napilor... Drăguț tipul... Maria: Bine, și-acum ce facem? Da spune și tu ceva, Mihai! Măcar tu ești treaz. Ce facem? Rămînem cu ăștia pe cap toată viața? Răspunde! Mihai: (ehe, nu degeaba a tăcut el pînă acum) Depinde de noi. Maria: Cum depinde de noi? Mihai: Depinde de cum ne vom purta. Maria: Da, slavă Domnului, că ne-am

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
pe bandă. Ea 2: Aha! Nu crezi că e mai important să-mi spui cum ai putut tu să faci ceea ce am imprimat eu bandă? El 1: (precis) Nu. Ceea ce fac eu, chiar în condiții căsătorie, ceea ce gîndesc sau visez, treaz sau somn, îmi aparține. Îmi aparține. Ea 2: Foarte bine. Și în condiții de căsătorie, tu aparții, îmi aparții cu tot ce faci, ce gîndești visezi. Nu-i așa? El 1: Săraca de tine! Ea 2: Da' atunci cum e

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
2: (înțelegînd poate totul sau poate numai jumătate) Dacă e vorba de salvare, atunci să ne salvăm cum putem cu toții. Hai să mergem. El 1: (ca trezit) Cum? Unde să mergem? Ea 2: Să cumpărăm covorul. El 1: (e chiar treaz de tot) A, da, covorul! Sigur, mergem. (după cîțiva pași) Ce fel de covor? Ea 2: Doar ți-am mai spus, pe fond maron. El 1: (calm, tandru, o mîngîie pe păr, pe față, pe brațe) Aș vrea să te

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547

există o conotație de bunăvoință și de normalitate: nimic excesiv! Desigur, nu îi este străină preocuparea securitară, dar aceasta nu are nimic exagerat, împins dincolo de limitele firești: într-un anume fel, să veghezi înseamnă să protejezi. Înseamnă, totodată, să rămâi treaz - așa cum o dorea Brecht! Dar și să priveghezi, să veghezi la căpătâiul unui mort - și atunci intensitatea afectului poate deveni meditație. E omenesc să veghezi, în schimb, să supraveghezi depășește acest cadru și se transformă într-o greșeală, într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
un observator deopotrivă lucid și implicat. Din această dublă vocație provine și plăcerea pe care o resimte. Mai mult ca oricând, el se află, în același timp, înăuntrul și în afara ei. Ambiguitatea posturii lui îl excită și îi ține atenția trează: captivat de procesul în sine al supravegherii, este interesat totodată de urmările acestuia, răsfrânte asupra destinului personajelor. Supravegherea îi acordă statutul de spectator în egală măsură brechtian și aristotelic. În teatru, cu foarte rare excepții, supravegherea este recunoscută de la bun

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
zidurile să aibă ochi”. Cât de aproape este viitorul împărat de „panoptizarea” lui Bentham, atunci când pretinde, la fel ca și acesta, ca supravegherea să fie aidoma „unei priviri fără chip... șdatoratăț miilor de ochi răspândiți pretutindeni, atențiilor mobile și veșnic treze” (Foucault, p. 216)! Această supraveghere omniprezentă este însoțită de o pierdere de vizibilitate a puterii, care acționează până la urmă în cel mai deplin anonimat. Greu, dacă nu imposibil de reperat, împăratul își bazează autoritatea pe delațiunea care îi vizează pe

[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

în genunchi/ surâzând suav și gândindu-vă la pumnalele/ veșnic ascunse sub haină și veșnic în gând" ("Tinerețe fără bătrânețe"). E o lume de coșmar ce se supune timpului straniu al morții: "E ceasul când unul adoarme/ și celălalt rămâne treaz, e ceasul/ când zeului i se înfioară mâna/ de gheață, și Necunoscutul bate/ încet din clopot" ("Rond"). Peste tot este o negare, un sfârșit, parcă simțim atmosfera din "Marea trecere" a lui L. Blaga. Omul nu se mai poate sustrage

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
O sete de luciditate, o stare gravă de poezie, o explozie de vitalitate, o bărbăție a minții străbat universul poeziei lui Labiș, cuprins într-un timp concret cu sunet metalic, desfășurat ritualic ca în marile epopei: "Nou gătiți, cu inimi treze/ și cu plete-n vânt jilave/ vom dansa pe metereze/ cum Spartanii-n ore grave". Pe un astfel de fundal, Labiș mișcă un univers tematic existent în tradiția poeziei noastre de la 1848 încoace, de aceea critica literară va fixa opera

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
un întreg univers al tradiției: țara, satul, cimitirul, comorile, pământul, șarpele: "E încă scurtă umbra că e vară/ E scurtă umbra că-i amiază/ Curând va fi prea lungă, fugind de noi, când iar/ Pândește ceasul galben al toamnei, timpul treaz,/ Când seara prea mâhnită pe cataligi coboară." Ca și Alexandru Andrițoiu, Ion Brad este o structură romantică, fără să fie însă fantezist, versurile lui sunt parcă "scrijelate", stilizările ne trimit la un anume hieratism, chiar la prețiozități descoperite în încercarea

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
lirice pe care vrea să ne-o transmită; poeme în proză, versuri albe sau versuri în care ceea ce ne comunică este limpede și deschis, de structură clasică: "mi se păru ciudat ca tu la ora aceea/ sa nu fii încă trează; mă apropiai de patul/ de nuc în care cândva ai fost femeie/ cu trup de flori de vișin, iar eu am fost bărbatul." Feericul straniu, fantasticul este de tip poesc: "Mă apropiai cu totul, uitând legile mele/ și orb întinsei

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
planuri ce se intersectează, ceea ce ne indică zbaterile unui poet trecut prin mai toate curentele literare moderniste în căutarea notei originale (impresionism, expresionism, suprarealism) (vezi "Globul ecvestru"). La Virgil Teodorescu, problematica poeziei militante este cuprinzătoare și vastă; atrocitățile războiului rămân treze în conștiința poetului, precum și indiferența oamenilor, care înseamnă și ea o crimă de neiertat: "oamenii... spălau/ cadavrele/ și le dădeau drumul pe jgheab/... Era un cuptor bun, un cuptor solid,/ ar fi putut să dureze și o sută de ani

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Personajele, deși fantastice, se integrează în lumea reală cu boieri și țărani. Există o artă a portretului, a descrierii cu minuțiozitate,astfel că alegoriile devin structuri exemplare, de fapt imnuri închinate lui Bachus: "E lumea și prea tristă și prea trează/ și totuși undeva alt vis se decantează/ și eu prevăd o și mai crâncenă beție/ Mărire, ție Doamne, Mărire ție". Ion Gheorghe înscrie o experiență interesantă în contextul poeziei actuale. Nu justifică decât spiritual căutările lui, pentru că estetic transformările multiple

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Nichita Stănescu apar păsări cu zborul întrerupt, păduri arcuite peste fluvii inexistente, iar el, Dedal, pendulează între starea de om neputincios și cea de Demiurg. Revenit la starea de om, rămâne aspirația că odată va reuși să atingă, conștient și treaz, starea de "altcineva, altunde, altceva", depășind criza de timp. În "Omul fantă", aceeași idee este îmbogățită cu o adâncire a sentimentului tragic, izvorât din certitudinea neputinței, a identificării cu posibila contemplație divină; ne învârtim într-un cerc al realului, pe

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
împotrivire la aspectul pietros al versurilor de până acum", în care de fapt își exprimă părerea de rău că nu și-a sensibilizat îndeajuns ideile. De fapt, se întoarce la o poezie plină de farmec, halucinantă și feerică: "Și din treaz devine netreaz/ și adorm în somn, într-una,/ ca fântâna, sub găleată/ sfărâmând în sine luna." În ciclul "Împotriva mării", încercarea de-a crea cosmogonii este seacă și plată, fără respirație, împletind elementele primordiale cu formele geometrice, expresii ale libertății

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
de la o carte la alta "la un nivel constant ridicat, poetul, printre cei mai productivi ai literaturii noastre actuale, opera în limitele aceleiași formule, ale cărei articulații au devenit, cu timpul, suficient de vizibile, pentru a mai putea menține întotdeauna trează conștiința scormonitoare a criticii."1 Marian Popa în al său "Dicționar de literatură română contemporană", consideră lirica lui Sorescu "parodică", opinând că poezia sa e în același timp un act original și inteligent de exegeză literară." Foarte elogios, Aurel Martin

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
cântar". Spre ce se îndreaptă ultimul vers? Își pierde lumea echilibrul și poetul nu se mai poate raporta la ea? Sunt multe versuri interpretabile, sau care îți dau sentimentul de oboseală, de monotonie, poeme care nu ne mai țin interesul treaz. Exemplu: "Cum", "Cu vârful degetelor", "Alfabetul", "Ou", "Semne". Dar iată-l și liric: Iar când pe zbârciturile de pe frunte/ încep să-nainteze ghețarii,/ atunci îngenunche prin cimitire/ Bărbatul în fața femeii,/ Fiul în fața tatălui/ Încercând să-și sufle unul altuia/ câte

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Laocoon" reface tradiția macedonskiană a macabrului: "Marele vierme, vatră în chin de carne,/ Aproape alterată, aprinsă-n sinea ei, noapte de noapte, sa-și răstoarne/ Sufletul unsuros pe ochii mei". Visul se întruchipează din elemente telurice un vis al conștiinței treze. Numai astfel poate atinge perfecțiunea. Poetul nu ezită să lupte în ciuda terfelirii visului în nămol: "Cădea-n fântâni și-n rime și-n păsări sta înfipt". Sesizam accente faustice în procesul devenirii. Visul, ni se spune la încheierea poemului, va

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Păsările surde", titlul poemului care deschide volumul, înregistrează zădărnicia sacrificiului, conștiința acestei zădărnicii. Nu, nu mai este vorba despre păsări,/ ci despre conștiința de a fi,/ a lumii omenești care aude,/ dar pare adesea a nu auzi." Poetul este conștiința trează, lucru pe care îl pretinde și semenilor, reașează obiectele în gravitatea lor esențială, așa se explică lipsa de metafore, stilul direct, revărsarea tulburătoare în puternice șuvoaie culminând prin sublinierea necesarului traversat de un fior existențial. Critica l-a situat pe

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
somn". "Noi", "Țara", "Domnii de-a pururi" sunt titluri asimilabile acestei a doua categorii. Dar cele mal numeroase și mai interesante sunt poemele în care Adrian Păunescu se arată preocupat să dea o dreaptă judecată tuturor lucrurilor. Ochiul său stă treaz peste fapte, adevărurile sale sunt simple și la vedere și, tocmai de aceea, pot fi ignorate. Dar poetul își face o datorie din a le reaminti, pentru a evita greșeala. Când țara-ndreaptă și legi și a sa cale/ Când

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
să spun câinele crește iată că spun iedera latră iată că spun". Poemul " Da, mai avem" imaginează, într-un gest amplu și o sonoritate interioară, țara cu izvoarele și cu fântânile ei, cu voievozii ei de altădată, precum și conștiința permanent trează a sufletului românesc al poetului cetățean. "Aici, întregi, cu vii, cu morți/ latinizând sub veșnicele bolți,/ contați pe noi, rămânem. Suntem. Toți". Sunt evocați învingătorii Troiei, dar mai ales Bălcescu, care stăruie până la capăt prin umbra neliniștită ca duhul cel

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422

oricărui jurnal de idei este că autorul, vorbind despre sine, vorbește despre toți. Este dorința de descriere a subiectivității universale. * Trezirea la existență, asta îmi doresc! Pentru mine și pentru alții. Să nu mă întrebați însă cum arată o "existență trează"! * Într-un fel, sinuciderea are ceva autentic: dezvăluie o vocație. * Încerc aici o treptată dezvăluire de sens. Asta arată că m-am săturat de presimțiri, de convingeri întemeiate pe posibili. * Invidiez scrisul "firesc" al unor autori care îmi dau impresia

„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401

câteva exemple reprezentative, urmând ca fiecare să înțeleagă ceea ce este de înțeles. Important e să rețineți că bucătăria e plină de aparențe înșelătoare, denumiri-capcană și probleme de perspicacitate. Ne salvează cartea de bucate și aliatul permanent al gospodinei, vigilența mereu trează: - dacă, de exemplu, vă trece prin minte să gătiți ciorbă de perișoare, trebuie să cumpărați carne, altfel vă iese un compot de pere micuțe; pentru prepararea mușchiului* țigănesc nu folosiți rom; nu căutați în piață găluște pentru supă, cine știe

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
are câteva luni și-i expiră interdicția de a se apropia de „partea vătămată“. Nu mai avem nicio șansă de a sta împreună în același cuib, dar ușa dormitorului meu îi va rămâne mereu larg deschisă. Cu condiția să fie treaz... Despre mine ce să vă mai spun? Am încheiat cu brio aventura în bucătărie și aș zice că sunt în sfârșit mare. Am rămas o pisicuță, dar în cei câțiva ani de gospodărie m-am domesticit sută la sută. Am

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765

iubea «violetul» și abia astăzi îl înțeleg.) Fratele lui Bacovia, avocat pensionar pe-aici, prieten de-al meu, îmi spunea odată că nu pricepe de ce se face atîta caz de George! El nu l-a văzut decît beat și niciodată treaz! Am refuzat și eu să-l mai văd pe avocat după ce-am priceput, cam tîrzior, Plumbul și doliul mandarinal al violetului”.4 ) Splendidă atitudine! Paradoxal, din toate cele arătate mai sus rezultă un lucru pe care cu greu l-

ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN (2011) [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]