3,966 matches
-
un gen dispărut acum - avea, printre alte virtuți, o predilecție tradițională pentru confortabilele produse ale civilizației anglo-saxone. La baia de dimineață aveai săpunul Pears, negru ca smoala când era uscat și ca topazul când Îl țineai În lumină, Între degetele ude. Plăcută era și greutatea tot mai redusă a băii rabatabile englezești, prevăzută cu o buză de cauciuc, care permitea să-i verși conținutul de apă spumoasă În găleata de zoaie. „N-am putut perfecționa pasta și atunci am perfecționat tubul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
medicină, a decretat necesitatea unui potop glacial. Pe de altă parte, temperatura băii de seară a rămas la valoarea constantă de 28o Réaumur (95o Fahrenheit), după cum arăta un termometru mare și cumsecade, care, fiind Îmbrăcat În lemn (cu o sforicică udă vârâtă În gaura din mâner), putea să plutească printre peștișorii aurii și micile lebede din celuloid. Toaletele erau separate de băi și cea mai veche dintre ele era o Încăpere destul de luxoasă, dar cam sumbră, cu lambriuri frumoase și un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru a fi fotografiată Într-o băltoacă. Dintr-un fascicol de lumină Întunecată, deduceai cerul plumburiu, nisipul Îmbibat cu apă, terciul de flori maro strivite sub lilieci - și acea frunză turtită, roșcată (prima victimă a anotimpului) lipită de o bancă udă din grădină. Dar dacă prin crăpătură se zărea o dungă lungă sclipind ca roua, mă grăbeam să ofer ferestrei ocazia de a-și revărsa comoara. Dintr-odată, camera era despicată În lumini și umbre. Frunzișul mestecenilor mișcându-se În lumina
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Înăbușite și o tuse liniștitoare. Nu era nimic interesant În mod special pe porțiunea de peron din fața mea și totuși nu-mi puteam dezlipi privirea de ea până ce ea nu se desprindea de bunăvoie de mine. În dimineața următoare, câmpuri ude de sălcii diforme, Înșiruite de-a lungul spițelor unui șanț, sau un șir de plopi În depărtare, străpuns de o dungă orizontală de ceață de un alb-lăptos, te anunțau că trenul gonea pe teritoriul Belgiei. Ajungea la Paris la patru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mele, că În limba bască „fluturelui“ i se spune misericoletea - sau cel puțin așa se auzea (printre cele șapte cuvinte pe care le-am găsit În dicționare cel mai apropiat ar fi micheletea). 3 În partea mai maronie și mai udă a plajei, acea parte care furniza cel mai bun noroi pentru castele, când marea era În reflux, m-am pomenit Într-o zi săpând alături de o fetiță franțuzoaică pe nume Colette. Urma să Împlinească zece ani În noiembrie, eu Împlinisem
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
clipociri și țipete și din spatele unui tufiș Înmiresmat s-au ivit În fața ochilor mei Polenka și alți trei, patru copii În pielea goală care se scăldau la câțiva metri mai Încolo, printre ruinele unui vechi corp de cabine pentru baie. Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite cu mâl negru, cu un pieptene curbat sclipind În părul devenit negru fiindcă era ud
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Udă, gâfâind, picurându-i apa dintr-o nară a nasului cârn, cu coastele trupului de adolescentă arcuite sub pielea palidă, Încrețită de frig, cu gleznele stropite cu mâl negru, cu un pieptene curbat sclipind În părul devenit negru fiindcă era ud, se lupta să scape de fâșâitul și chiuiala tulpinilor de nuferi, pe care o altă fată cu pântecul ca o tobă și rasă În cap, Împreună cu un adolescent excitat fără jenă, având coapsele Încinse cu un fel de sfoară folosită
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ierbii presărate cu giuvaere, evocă un parc parizian; dar tu vei Înțelege foarte bine că ochiul memoriei se concentrează atât de mult asupra micii siluete așezate pe vine ( Încărcând un camion de jucărie cu pietricele sau admirând cauciucul strălucitor și ud al furtunului unui grădinar pe care s-au lipit câteva pietricele peste care tocmai a alunecat furtunul), Încât diversele situări geografice - Berlin, Praga, Franzensbad, Paris, Riviera, din nou Paris, Cap d’Antibes și așa mai departe - Își pierd autonomia, Își
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Bătrânul aprinde o lumânare: Stai! Cu dragă inimă! Stai! îl îmbie bătrânul, inimos, aprinzând încă o lumânare... Încălzește-te... Ce furtună!... Străinul se apropie încet, cu pași șovăitori... Pare a fi un oștean; nu prea mare de stat, cu tunica udă, cu capul gol, peste frunte, peste pletele blonde e legat cu o fașă murdară, pătrunsă de sânge, bărbos, cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc de fereastră; alta, mai mare, de ușă; câteva icoane închipuie un iconostas; un sfeșnic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iertare bătrânul, dezolat, dar și cu ironie. Bogdaproste, bolborosește străinul. Ia ulcica cu mâini tremurătoare, bea cu nesaț și-apoi șterge cu palma laptele scurs pe piept, pe barba crescută de multe zile. Bătrânul îl ajută să-și scoată tunica udă. A rămas într-o cămașă albă, de mătase, sfâșiată la piept, pătrunsă de sudoare și sânge. Bătrânul îi pune mâna pe frunte și clatină din cap cu îngrijorare: Prea cald. Arzi...Ți s-au obrintit rănile... Mai bine "prea cald
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ei? Mușatinii sunt celebri. Mare lucru! Se sfârșește lumea?! Îl urăsc!! Îl urăsc!! Îl urăsc!! țipă Maria isteric. Maria! Ascultă-mă! Maria! o zgâlțâie. Înțelege! Nu poți înțelege?! Viața oșteanului, a Domnului cu atât mai mult, e aspră: prin zloată, ud, înfrigurat, mereu cu moartea alături. Găsește și el, în fuga calului -, puțină căldură lângă o vatră, lângă un sân de femeie... Omenește vorbind, poate să nu se bucure de clipă? Că mâine, poate, se vor bucura viermii de el... Domnul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
căutătură în oglindă, își aranjează o șuviță rebelă, își mușcă, își umezește buzele cu limba... Țamblac îi iese în întâmpinare. Alexandru se retrage lângă perete, în umbră. Ștefan intră ținând pe umăr o cazma cu pământ încă pe ea. E ud de ploaie. Bună dimineața Maria! îi spune și o sărută pe frunte. Maria, încetișor, moale, îmblânzită, se înclină ușor: Ștefane... Ușor-ușor îi despletește cocul, slobozindu-i părul în valuri pe spate și o privește lung, pătrunzător. Ai plâns iar, Maria
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Un greier țârâie fin în zidurile mucede ale cetății. Chiribuță! Ia vină tu de mă trage olecuță pe spinare. Mi s-a pus o ruptoare de mă seacă. Chiribuță sare, dar, pe ușița de taină, tiptil, se strecoară Voichița. E udă leoarcă, cu rochița lipită de trup, cu margarete și funigei în păr, cu coroniță și brâu împletit din flori de câmp. Calcă cu pași ușori pe lespezi și din părul ei zălud picură, picură... Ștefan zvâcnește. Se luminează și spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și funigei în păr, cu coroniță și brâu împletit din flori de câmp. Calcă cu pași ușori pe lespezi și din părul ei zălud picură, picură... Ștefan zvâcnește. Se luminează și spune cu bucurie: Voichiță!... O privește, fermecat, cum stă udă, slăbuță, stingheră, ca o pisicuță uitată în ploaie. Voichița, de emoție, gâfâie ușor, cu buzele întredeschise. Ștefan îi îndepărtează o șuviță lipită pe frunte. Voichița zâmbește, face o plecăciune și cântă încetișor presărând flori: De Sânziene, pentru Măria ta: cicoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fără ploconeală drept răzbunare. Voichița își scutură pletele stropind în jur și povestește cu însuflețire: M-am sculat cu noaptea-n cap. Am încălecat pe Pestrițu și tot într-un galop am ținut-o până-n pădure, să apuc florile încă ude de roua dimineții cum împletesc fetele cununițe de Sânziene altfel, vraja florilor se risipește. Ce spui? o apucă Ștefan de bărbie și o privește în adâncul ochilor albaștri. De Sânziene pare-mi-se fetele dau flori și flăcăii le sărută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Curtea nu se vedea, era dincolo de al doilea zid de incintă, dar se auzea. Ar fi vrut să-l strige; oricum, n-ar fi auzit-o. Îl strigă totuși... Dar un tunet prelung îi acoperi strigătul. Haricleea!! strigă ea îmbujorată, udă, înfiorată de bucurie și de emoție. A venit!! A venit!! Haricleea aruncă ghergheful. Domnul?! și se repezi să vadă și ea, dar mai degrabă închise fereastra că ploua în casă. Repede!! strigă Maria într-o panică cumplită. Adu-mi apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ziua aceea, duhul lui taica și-a aflat odihna. Și nopțile mele somnul. A fost cumplit, șoptește Alexandru. Biet de tine, tăicuță, prin câte ai trecut... E frig aicea? îl întreabă Ștefan înfiorat. Nu... Ștefan își șterge cu palmele obrajii uzi, zâmbește vag: Să ne încălzim dar... spune și ia plosca, umple două ulcele cu vin. Zi, bogdaproste! Să-i fie lui taica, maicăi și Maruței, adaugă și Varsă câteva picături. Bogdaproste... Ștefan pășește agale, pe gânduri: Când ai intrat, ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nici suspine, nici bocete; era ceva tragic în acea încremenire, în acea tăcere atât de adâncă de se auzea cum arde lumânarea de la căpătâi, pe marginea pătuțului. În iatac, era o răvășeală ca după o luptă: un lighean răsturnat, podelele ude, rufe aruncate peste tot, sticluțe cu leacuri, ștergare... În aer stăruia mirosul acru, înțepător al oțetului cu care mama frecase cu disperare trupușorul gol al puiului, ca să-i domolească fierbințeala ce nu voia să scadă. Acu se răcise de tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
palazzo și catedrale" se mai grozăveau! Într-un fel avem și noi "catedralele noastre", pe care nimeni și nimic nu le întrece în măreție, spune Ștefan. Și când îngenunchem pe pământul gol, și când încleștăm degetele a rugă, cu obrajii uzi, și când ridicăm ochii spre cer, cupola catedralei noastre e plină de stele... Cunoști o mai măreață catedrală? Cea mai măreață catedrală e sufletul omului, rostește Țamblac ridicând fruntea. Dacă o spune "Marele Învățat", să-l credem... Dar să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
turn... Negrilă!... Negrilă se agață de clanță. O sudoare rece de gheață i se prelinge pe șira spinării. Se zbârlește înfiorat: Mă... Măria ta, se bâlbâie el ploconindu-se. Nu-și poate stăpâni un tremur mărunt... Se lipește cu spatele ud de ușă. Ștefan înalță capul, își freacă ochii cârpiți, roșii de nesomn și oboseală, clipește des; îl usturau de parcă ar avea nisip sub pleoape. Ai auzit Negrilă? Unii mai cred în Vodă Ștefan... Tu... tu mai crezi?... Cred!! strigă el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moarte... nu poți fi înfrânt!"... Numai de-aș găsi o cămeșă... Și niscai opinci... mai ales opincile... "Miluiește-mă Iisuse, după mare mila ta!!"... Daniil intră. Ștefan se ridică repede... Cu lupii m-am înțeles, spune Sihastrul, scuturându-și sutana udă și râde. Au plecat. Ce lupi "bine crescuți"... Mai greu cu căluțu'. M-a fugărit pădurea toată... Un "Năzdrăvan"! Ștefan, cu piciorul pe scaun, își leagă cârpele: O sfoară ai? Am... Îi întinde un curmei și o pânză de in
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
el și aruncă ciocanul și dalta... Chiuie: Buciumă!!!... Aleargă ca bezmetic dând ocol chiliei, râzând, strigând: Buciumă!!! Am spus eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar, ridică ochii, brațele spre Cer: "Tatăl Nostru carele ești în Ceruri"!... Tu auzi, Doamne?! Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa de perete și strigă de hăulește pădurea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să le uzi!” Era canonul pentru îndreptarea lui. Așa a făcut. Căra apă din Iordan cu un măgăruș de la distanță de 30 km. Nu era deloc ușor dar făcea ascultare. Însă nu ajungea niciodată cu apă acasă să poată udă, pentru că de fiecare dată îi ieșea un om în cale care-i cerea apă de băut. Lot îi dă să bea iar acesta, după ce își astâmpăra setea, restul de apă îl varsă. Treizeci de ani s-a ostenit Lot astfel
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
și Ajutorul lui Dumnezeu. De aceea e tare firul acestei ațe atât de subțiri.” Și așa, la orele 2 și 13 minute noaptea eram în vârful muntelui, mai aproape de Dumnezeu. Pe munte bătea un vânt rece de tot. Noi eram uzi în spate, transpirați, și fiecare a căutat să se adăpostească în spatele bisericii, care era sus pe munte, sau în spatele unui bolovan de piatră. Până la ziua mai erau vreo 3 ore. Între timp găsisem niște saltele și paturi și ne-am
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]