4,042 matches
-
nemișcat. Poate că Își lua elan pentru a-l ataca, se gândi Dante cu teamă. Apoi, o pânză mare parcă se Însufleți de o viață proprie, ridicându-se de pe frânghia de susținere, Înainte să cadă peste el. Simți cum pânza udă Îl Învăluia, În timp ce se lupta cu furie să se elibereze. Apoi, două brațe puternice Îl strânseră prin stofă, imobilizându-l. Încercă să Îi aplice la cap câteva lovituri disperate cu daga, Însă țesătura Îl ascundea pe cel care Îl Înșfăcase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
masivitatea trupului peste el, Însă de dincolo de pânză nu sosise nici o lovitură. Era ca și când agresorul ar fi vrut doar să Își deschidă calea, Îndepărtându-l din drum. Acum, nu mai simțea acea prezență. Se luă iar la luptă cu pânza udă, spre a se descâlci din Învălmășeala căreia Îi căzuse prizonier și Încercă să se repună pe picioare. Percepu din nou o prezență alături de el și două mâini care Îl Înșfăcau. De cum se eliberă din strânsoare, Înțelese că erau soldații ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
amară, înfiorător de amară, și pe dată capul a început să-mi ardă, râdeam, iată batjocura, sunt batjocorit M-au dezbrăcat, m-au ras în cap și pe trup, m-au uns cu ulei, mi-au biciuit obrazul cu funii ude muiate în sare, iar eu râdeam, ferindu-mi capul de lovituri, dar de fiecare dată două femei mă apucau de urechi și mă întorceau cu fața către vrăjitor, nu-i vedeam decât ochii pătrați, și râdeam, râdeam întruna, cu sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și se rușină. Îi ceru iertare, făgăduindu-i că de mâine totul va fi ca înainte. Louise nu putea vorbi și își întoarse capul spre a-și ascunde lacrimile. A doua zi Jonas plecă de acasă dis-de-dimineață. Ploua. Se întoarse ud până la piele, cu brațele încărcate de scânduri. În camera cea mare doi prieteni, veniți să afle noutăți, își beau cafeaua. - Jonas își schimbă maniera. Începe să picteze pe lemn, spuseră ei. Jonas surâse. - Nu-i vorba de asta. Dar mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
d'Arrast. Își îndreptă trupul scund, și făcu repede câțiva pași înainte, încercând să-l strângă în brațe pe "domnul inginer". Chiar atunci o mașină frână în fața lor, de cealaltă parte a micului zid care împrejmuia curtea, derapă pe lutul ud și se opri de-a curmezișul. - Judecătorul! spuse primarul. Judecătorul, ca și primarul, era îmbrăcat într-un costum albastru închis. Dar era mult mai tânăr, sau cel puțin așa părea, din pricina staturii lui elegante și a obrazului său fraged, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
închisă, păreau aici exotice. La trecerea mașinii se dădeau la o parte, apoi rămâneau pe loc, urmărind-o cu privirea. Când mașina se opri în fața uneia din casele din piață, în jurul ei se formă, în tăcere, un cerc de gauchos uzi până la piele. La club, un fel de mic bar la primul etaj, mobilat cu o tejghea de bambus și cu niște măsuțe înalte din tablă groasă, persoanele de vază se strânseseră în număr mare. Se bău rachiu de trestie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și că vinovatul trebuie pedepsit, în timp ce d'Arrast pornea îndărăt către Iguape. În mica Grădină a Fântânii, misterioasă și tăcută sub ploaia măruntă, ciorchini de flori ciudate se revărsau de-a lungul lianelor, printre bananieri și pandanus. Grămezi de pietre ude însemnau locul de răscruce al cărărilor, pe care umbla la acea oră o mulțime pestriță. Metiși, mulatri, gauchos vorbeau între ei cu o voce scăzută sau se afundau, mergând agale, pe aleile de bambuși până la locul unde pâlcurile de copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se apropie de d'Arrast și-l apucă de braț. - Ascultă, mi-a plăcut ce mi-ai spus. vreau să-ți spun și eu ceva. Poate o să-ți placă și ție. Îl trase aproape de ieșire, pe o bancă de lemn udă, sub un pâlc de bambuși. - Eram pe mare, în dreptul Iguapei, pe un mic petrolier care aprovizionează porturile de pe coastă. Pe bord a izbucnit focul. Nu din vina mea, căci îmi cunosc meseria. Dar așa-i când e să se-ntâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu ochii-n care mi-am ascuns aripa privind complice beznele curate strunindu-ți glezna mă-nșelai cuminte și carnea verde-a clipelor furate lua gustul drept al dreptelor cuvinte Căutări prin vara arsă de cuvinte 85 Oglinda Pe palma udă zarea se răsfrânge și-adâncul ei perfect și limpezit, amețitor precum un antic mit în magica lucire mă va strânge. Așteaptă-mă oglindă, unde vezi, că știi să ierți reflexe peste ape și lași privirii tale ca să scape un carusel
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Nomen ArtisRerevista de Cultura Universala, etc. -debut editorial publicat în 2006, editura Anamarol București, cu volumul colectiv Spiralele Vieții, Drumurile vieții, Arta de a fi, volum publicat: Trandafirul Negru, editura PIM, 2008 volum publicat: Crusta de Gheață, Verdele cu pleoape ude, editura PIM în pregătire: volumul Singurătatea Demiurgilor, Raiul nebuniei mele activități literare: 2006-2007 membră a Cenaclului Literar I.I. Lefter; 2007-2008 membra a Cenaclului Poesis Moldaviae; 2007 membră fondatoare și viceprședinte a Asociației Culturale Poesis Moldaviae. Alei de cenușă unei ființe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
încărcați, Ce-așteapt’a culege din roadă, Pe drumuri aleargă frumoase mașini ...și câini cu covrigii în coadă. în gură-și îndeasă batista strigând, Ca urletul stins să n-audă, Falangele-s frânte de dorul cuprins Și perna de lacrimi e udă. Tristețea își pune amprenta pe ochi, Pe zâmbet, odată deschis, Pe patul de scânduri sleită visezi Realul pierdut pentru vis. Visează căsuța-așezată-ntre tei, Cu flori de mușcată n ferești, Măicuța în poart’așteptând pe poștaș S aducă scrisoare cu vești
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
E tare trist afară Când norii se coboară Când păsărele mii Cu pene argintii Se adună sus pe sârme Să plece-n altă lume. În țara Soarelui Răsare Unde e căldură mare. Copacii-s triști și goi. Sunt uzi acum de ploi. E frig și bate vânt Iarna va veni curând.
Cele patru fiice ale anului by Știrbu Săndica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/406_a_849]
-
se menține curate. Ele trec prin canalele alimentare ca o mătură, eliminând tot felul de deșeuri toxice odată cu fecalele. Odată ce fibrele sunt gătite, ele nu mai acționează ca o mătură: fibrele gătite își pierd textura și devin ca un mop ud, împingând deșeurile afară, dar lăsând și multă mizerie în urmă. Abordarea elixirului intern Taoiștii, desigur, iau ca atare abordarea elixirului extern, implicând dietă și ierburi, acesta fiind modul „normal” de viață. De aceea, dau mai multă atenției cultivării elixirelor interne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
din pat prin binoclu și dacă se putea și Budapesta. Nu i-a fost prea greu să-i facă pe plac. Mesteacănul s-a lungit cuminte pe gazon, cum trebuie să fi făcut și Andrei Morar la Budapesta pe asfaltul ud, sub greutatea tancului cu stea roșie pe turelă. Își spunea că rușii vor fi avut atâta suflet Încât să-l ciuruie mai Întâi bine de tot cu o rafală două de mitralieră sau de automat și numai după aceea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
îndepărtat prosopul. Johnny a chicotit. — Elizabeth Short, i-am spus și i-am făcut semn spre fotografiile lucioase de pe perete. — Ce-i cu ea? bolborosi Johnny, cu o față parcă din cauciuc. I-am administrat o nouă doză de prosop ud pe post de tonic. Johnny pufni. Am lăsat prosopul tampon să-i cadă în poală. — Dar Liz Short? Numele ăsta îți spune ceva? Johnny izbucni în râs. Russ îmi făcu semn să mă așez lângă el, pe marginea patului. — Chestia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la răspândirea lor care încotro. Suflarea Zilpei devenea grea și zgomotoasă când femeile vorbeau despre plecare. - Eu nu pot să plec, spunea ea. Nu pot să las copacul sacru, care e sursa mea de putere. Și nici bamah-ul, care e ud de la ofrandele pe care le-am adus. De unde o să știe zeii unde sunt, dacă eu n-o să mai fiu aici să-i servesc? Cine o să mă mai protejeze? Surori dragi, o să fim împresurate de demoni. Avea ochii măriți de groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
în sens invers. A spus asta și apoi n-a mai adăugat nimic. Luna era încă în primul pătrar, așa că noaptea era întunecoasă. Apa ar fi adus mireasma ei dulce în aer, dacă n-ar fi fost animalele cu blana udă care să-i strice aroma. Behăiau în somn, neobișnuite să stea ude în răcoarea nopții. Am încercat să nu adorm ca să aud muzica apelor învolburate, dar de data asta sunetul lor m-a făcut să cad într-un somn adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nimic. Luna era încă în primul pătrar, așa că noaptea era întunecoasă. Apa ar fi adus mireasma ei dulce în aer, dacă n-ar fi fost animalele cu blana udă care să-i strice aroma. Behăiau în somn, neobișnuite să stea ude în răcoarea nopții. Am încercat să nu adorm ca să aud muzica apelor învolburate, dar de data asta sunetul lor m-a făcut să cad într-un somn adânc. Toată lumea dormea la fel. Dacă tata a țipat, nimeni nu l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
noi, măcar șterge porcăria aia de la picioarele tale, dacă nu te poți ține. Nu sta așa, că ne omoară mirosul. Și îi azvârlim câte o cârpă murdară, că de-astea se găsesc, nu ducem lipsă. Dar el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
simplu Hingherul, alergase toată viața după câini să-i prindă și tocmai la picioare îl lovise blestemul câinilor capturați. I se umflau și, din pricina asta, avea mereu neplăceri. Își lărgise pantofii, udându-i cu apă și pe urmă purtându-i uzi, dar degeaba. Când picioarele i se făceau ca niște butii, nu se mai putea încălța. Trebuia să meargă cu picioarele goale. „Ai picioarele ca apostolii lui Caravaggio”, i-am zis într-o zi. Hingherul s-a întors spre mine încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
importanță. Vorbea egal, căutând cuvintele exacte, ferindu-se de dispute tăioase, preferând să-mi lase ultimul cuvânt, deși, cu altă fire, m-ar fi putut zdrobi. Rareori se înflăcăra. Atunci își trecea mai des mâna prin părul de culoarea paielor ude, cu un gest mai puțin obosit, iar trăsăturile delicate, în ciuda faptului că o acnee puternică îi ciuruise fața, i se însuflețeau. În astfel de clipe înțelegeam că reticențele, afectările și uscăciunea lui protocolară, ceremonioasă, nu erau decât o mască sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul să iau o găleată, când am zărit-o pe Laura. Alerga pe coridor înfășurată într-un cearceaf ud. Am fugit după ea și am apucat-o de mână. „Unde fugi?” Nu mi-a răspuns. Se citea în ochii ei o abia stăpânită surescitare. Nu s-a opus când am tras-o de mână în camera mea. N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în ochii ei o abia stăpânită surescitare. Nu s-a opus când am tras-o de mână în camera mea. N-a protestat nici când am răsucit cheia în broască, nici când am strâns-o în brațe. A lăsat cearceaful ud să cadă de pe ea și a rămas goală. Ne-am iubit la lumina incendiului care se prelingea până în dreptul ferestrei mele, în timp ce agitația și panica de pe coridoare creșteau. A fost cea mai violentă și cea mai divină noapte de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă plânsesem de nimic. Se simți obligat să-mi dea lămuriri: „Domnul Andrei m-a trimis. Zicea că te-a auzit strigând”. I-am răspuns sec: „Se poate”. După plecarea lui Aristide, am rămas cu ochii pironiți în tavan. Perna udă de transpirație îmi dădea o senzație neplăcută, o simțeam caldă și lipicioasă în ceafă, dar n-aveam putere să mi-o smulg de sub cap. Mi s-a părut că aud glasul ars de alcool al Soniei întrebând ironic: „Și ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca pe un pai. Acum vântul ridica înalte valuri albe din marea care se făcuse neagră. Începu o ploaie, parcă Zeul Cerului s-ar fi mâniat pe Zeul Apelor și l-ar fi bătut cu zeci de mii de curele ude. Celelalte corăbii atlante nu se mai zăreau, nici cele din față, nici cele dindărăt. Oamenii se apucau de ce puteau, ca să nu-i măture valurile de pe punte. Era ziuă, dar era aproape întuneric. Iahuben simți un gol în stomac și parcă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]