3,815 matches
-
cuibare fără rost, timp în care ouăle se răcesc, puținii pui care răzbesc să iasă din cochiliile de ou nu sunt purtați și îngrijiți cum trebuie de cloșcă, nu-i apără de păsările răpitoare, într-un cuvânt, nu sunt mame vrednice. Maria era o femeie în toată puterea cuvântului, cu o bogată experiență de viață căpătată în cei paisprezece ani de căsnicie în care a avut parte și de bucurii și de necazuri. A vărsat nenumărate lacrimi la necazuri, de pildă
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
munceau pe bărbatu-su. Costache întoarce în minte situația pe toate părțile, îi dă dreptate Mariei dar se gândește că poate dacă și-ar fi găsit un cal și, ajutat și de fecioru-său Dumitru, care părea a fi un băiat vrednic la cei treisprezece ani ai lui, ar fi putut în continuare să facă chirii cu căruța, ca să mai scape de necazuri. îi spune planurile sale lui Maria care îl contrazice, cu părere de rău, spunându-i că „nu-s pe
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
feciorul meu , pe care l-am iubit ca lumina ochilor, zace rănit și bolnav iar noi nu putem să-l ajutăm cu nimic. N-am bani să merg la el să-l văd, să-l laud că este un ostaș vrednic care și-a făcut datoria. Cine se face vinovat că soldații acestei țări sunt prost îmbrăcați și încălțați, luptă adeseori flămânzi în timp ce alții se ghiftuiesc și nici nu le pasă de soarta noastră, a celor săraci și umiliți?” * Au tot
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
hotărăsc plecarea cât mai repede. Atunci circulau acele lungi și aglomerate „trenuri ale foamei” și ajung cu greu la fostul concentrat din anii anteriori. Bucurie de nedescris pe acel gospodar care nu mă văzuse de șase ani. Gospodărie frumoasă, oameni vrednici și muncitori, belșug de grâne în gospodărie! Îi spun motivul adevărat al vizitei, precum că foamea m-a pornit la drum. Omul îmi spune că trei zile voi fi musafirul lui drag și abia după aceea să discutăm și despre
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
noi, atât erau de "stilizate"... A fost frumos și emoționant! Au urmat cuvântările la inaugurarea expozițiilor, după prefect dându-mi-se cuvântul. Vă rog să mă credeți că standul României era cel mai frumos, pe lângă exponatele de la ambasadă, cele două vrednice doamne aducând de prin numeroasele lor familii lăzi de zestre, valize de călătorie ale emigranților, fotografii vechi... Vino de Honor a avut cam 50 de participanți, a durat 3 ore, desfășurate în amintiri, îmbrățișări, și fotografii, pe fundalul muzicii românești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
erau primite cu Întristată uimire sau cu rânjete politicoase de către democrații englezi in situ, un alt grup, ultraconservatorii englezi, trecea entuziast de partea mea, dar o făcea determinat de o motivație reacționară atât de primitivă, Încât mă stingherea sprijinul lui vrednic de dispreț. Mă mândresc Într-adevăr că am detectat Încă de atunci simptomele fenomenului atât de clar astăzi, când s-a format treptat un fel de cerc de familie, care-i unește pe reprezentanții tuturor națiunilor, pe jovialii constructori de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cu principii Europei, cu Papa de Roma, cu Dogele Veneției; cu Șahul Persiei; despre el au scris în termeni elogioși cronicari contemporani lui: polonezi, unguri, ruși, germani și chiar turci, care, mărturisind excepționalele lui calități, îl recomandau ca cel mai vrednic comandant în fruntea oștilor creștine în lupta împotriva otomanilor. Cronicarii străini l-au prețuit pe Ștefan cel Mare (vezi Addenda), mai mult chiar decât cronicarii români. E o veche meteahnă a noastră: nu știm să ne prețuim valorile. În iarna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și un înțelept cârmuitor și harnic gospodar al țării; abil diplomat; ctitor și original constructor de biserici, cetăți și târguri; legiuitor de pravile și necruțător judecător; a încurajat arta, cultura, istoriografia, a dezvoltat negoțul, meșteșugurile; s-a înconjurat de colaboratori "vrednici", într-un cuvânt, a ridicat o Moldovă nouă, înfloritoare, puternică, liberă adevărat "miracol moldovenesc" al veacului. Pe drept cuvânt se poate spune că epoca lui Ștefan cel Mare a fost o adevărată Renaștere moldovenească. Se adeverește încă o dată că: "Țara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
necruțător cu ticăloșii, dar niciodată fără dreptate. A vrut o Moldovă dreaptă, curată, liberă-liberă, și a avut-o! Cu orice preț! Medicul italian Matei Muriano, care i-a îngrijit rana de la picior, l-a caracterizat astfel: "...Un om foarte înțelept, vrednic de laudă, iubit mult de supușii săi pentru că era îndurător și drept, veșnic treaz și darnic". Putem, oare, cu mentalitatea secolului XX, să-l judecăm pe Ștefan Vodă în contextul realităților secolului XV, când imperativele domniei îi dictau acțiuni represive
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și totuși, nu ne cunoaștem și nu ne cinstim îndeajuns eroii, ca alte neamuri ce-i țin la mare cinste și aspiră să le fie asemenea. Ștefan s-a aplecat cu grijă asupra oamenilor de rând, "prostimea" cea multă și vrednică, "sarea pământului", care a fost puterea de nădejde în "Oastea cea mare a Moldovei", cu care Ștefan a izbândit în bătăliile lui răsunătoare. Legendarele iubiri ale Mușatinilor aruncă o undă de lirism, de poezie asupra tristelor iubiri ale Domnului Ștefan
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rămâne în gâtlej. Mă... Măria sa... bolborosește uluit și cade în genunchi îngânând: Ște... Ștefan Vodă... Do... Domnul Ștefan... Ștefan zâmbește ostenit: Sihastrul Daniil, desigur... Înțeleptul Daniil... De mult doream să te cunosc... Ridică-te! Îi întinde mâna. Doamne! Nu-s vrednic de așa cinste, îngână Daniil gâtuit de emoție. Să... să nu te mai cunosc... Măria sa Ștefan Vodă! plesnește el palmă de palmă minunându-se, cu bucurie. Ștefan, cu un rânjet amar, sarcastic: Întocmai! "Io Ștefan Vodă, din mila lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îndeamnă: Eu dau mai mult că am de unde. Domniile voastre, mai puțintel. Cât vă lasă inima. Bineînțeles, adaugă, cu zâmbet fermecător, "De bună voie și nesilit de nimeni"... Din prisosul nostru că suntem îndeajuns de pricopsiți să facem parte și celor vrednici și celor oropsiți... Și... și negustorimea să dea! Și breslele, că, har Domnului, au de unde. Mai oblojim și noi rănile, cârpim țara stricată... Ce ziceți? Dăm?! Boierii, cu voci mormăite în bărbi, anonime, șovăielnice: Apăi... om da ... Ce să facem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Secuii sunt oameni viteji, aproape tot atât de viteji ca moldovenii. Nu o dată, ne-am ajutat unii pe alții, la nevoie. Desigur, ajutându-ne, s-au ajutat, că și ei au a bâțâi de frica osmanlâilor, ca și moldovenii. Prea bine! Oamenii vrednici găsesc totdeauna în Moldova o pâine. Cu dragă inimă-i împământenim, slobozi să șadă și să trăiască fiecare după voia și credința sa. Bunicul meu, Alexandru, a căzut sub grea afurisenie din partea papistășimii pentru că oploșea pe toți boemii husiți persecutați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe care atât îl admirăm; întru nimic mai prejos eroilor antici pe care-i slăvim. Tu, care în veacul nostru, cel dintâi între principii lumii, ai dobândit o atât de strălucită biruință asupra turcilor! După a mea socotință, ai fi vrednic să stai la conducerea oștirilor creștine în lupta împotriva otomanilor; în vreme ce ceilalți crai și domni creștini putrezesc în trândăvie, în desfătări și se pierd în războaie civile..." Monseniorul Jan Dlugosz Istoric, diplomat, episcop al Cracoviei (1415-1480) "Soarta Europei s-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Marelui Ștefan. Aici mi-am ales pământul din urmă... Unchiule, te-am ascultat și m-au trecut fiori, spune Alexandru ștergându-și cu palmele fruntea ce mustea de broboane. Atunci... atunci, cine o să salveze Europa, Creștinătatea? Au încercat câțiva bărbați vrednici cârmuitori s-o facă, dar n-au fost ajutați. Europa e dezbinată. Atunci... atunci, se bâlbâie Alexandru copleșit, cine, cine să ridice spada împotriva turcilor?! Țamblac tace un timp, trage mult aer în piept și continuă: O să te miri poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țamblac și vocea lui tremură amintindu-și. Zidurile Sucevei nu vor crăpa! declară cu credință nestrămutată Șendrea. Câtă vreme rezistă Cetatea Sucevei, va dăinui și Moldova! întărește Ștefan. Dă-mi-o mie s-o apăr, Doamne! răcnește Șendrea eroic. Ești vrednic s-o aperi, hatmane! Te pomăzuiesc "Portar de Suceava"! S-o păstrezi întreagă! Întreagă!! Jur!! Și eu?! Mie ce-mi rămâne! protestează Mihail. Tu?! Partea ta nu e mică! Vei fi sarea bătăliei! "Harța!" Uliuuuu! chiuie Mihail. Ce-am să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
încă cu păcate multe, trecute, pe care te-am ridicat al meu prim și prețuit sfetnic, pentru că ești cinstit și-ți iubești țara. Și câți încă asemenea, mai mari au mai mici, boieri sunt credincioși sfetnici ai mei și prea vrednici dregători ai Moldovei... Da, boier Stanciule, am ridicat în dregătorii pe cei ce s-au dovedit vrednici de aiastă cinste. Eu nu cunosc decât o singură măsură după care prețuiesc omul: cât prețuiește mintea, inima și brațul său. Aiasta-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ești cinstit și-ți iubești țara. Și câți încă asemenea, mai mari au mai mici, boieri sunt credincioși sfetnici ai mei și prea vrednici dregători ai Moldovei... Da, boier Stanciule, am ridicat în dregătorii pe cei ce s-au dovedit vrednici de aiastă cinste. Eu nu cunosc decât o singură măsură după care prețuiesc omul: cât prețuiește mintea, inima și brațul său. Aiasta-i, după mine, adevărata boierie! Și... și trebuie să-mi dovedească c-o merită. Îi caut... Îi caut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
copleșești, glăsuiește Ștefan râzând încetișor, să nu se vadă cât e de emoționat. Tăutu continuă: "...Tu, care, în veacul nostru, cel dintâi între principii lumii, ai dobândit o atât de strălucită biruință asupra turcilor; după a mea socotință, ai fi vrednic să stai la conducerea oștirilor creștine în lupta împotriva otomanilor; în vreme ce ceilalți crai și domni creștini, putrezesc în trândăvie, în desfătări și se pierd în războaie civile!..." E trist! O față bisericească a înțeles ce nu înțelege regele său, remarcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și acționează prea puțin... "O țară prea mică, pentru un principe atât de mare", spunea un cronicar moscovit, dezvăluie Vlaicu. Cum s-ar spune, se ploconește Țamblac, "aripile-ți au depășit cuibul". Ooo! M-au ridicat prea sus. Nu-s vrednic de atâta cinstire. Aiasta mă obligă... Teamă mi-i că-s prea mic pentru ce se așteaptă de la mine. Mă bucur pentru Moldova, mulți, abia acum au aflat că existăm, spune Ștefan și se oprește în fața hărții Europei atârnată pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Oricum, ne-a fost învățătură. Ochii pe el! Alexa înfierbântat, ia cuvântul: Mă bate un gând nebun. Adică, nebun n-ar fi el, dimpotrivă... La o adică, de ce noi, marii boieri, de ce n-am ridica în Scaun pe cel mai vrednic dintre noi? Că doar ne cunoaștem de-o viață și știm ce zace-n gușa fiecăruia, se uită el lung la Isaia, măsurându-l din creștet în tălpi, și ploconindu-se, aruncă bomba. De pildă, cum ar suna: "Io Isaia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Isaia tresare, stacojiu de plăcere. Cu bucurie reținută, cu modestie prefăcută, protestează: Aaa! Nuu! Nuu!... De ce "Nu"?! Negrilă, gata cu ploconeala, îi ține isonul: Sigur! "Io Isaia Voievod!" De ce nu?! De ce?! De ce nu?! insistă Alexa. Mare boier ești! Bogat ești! Vrednic ești! Uns cu toate alifiile ești! "Cumnat", olecuță de "os domnesc" cum s-ar zice, ești! spune el ironic. De-al nostru, trup și suflet, ești! Moldova te vrea; vrea ce vrem noi, "marii boieri"! De ce nu?! De ce nu?! întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Și tu... Pune mâinile pe umerii lui Tăutu și-l privește în ochi: Ioane, tu stai mai la o parte... Ne ești mai de preț cu peana decât cu spada... Cum așa?! Pentru ce mă surghiunești, Doamne?! Au nu-s vrednic de luptă?! protestează Tăutu revoltat. Tu, Ioane, tu trebuie să trăiești! Tu ești mărturia mea, Mărturia Moldovei. Mi-e frică de uitare... Prin tine, prin "Letopisețul Țării Moldovei", nu vom pieri cu totul. Cetățile mele se vor nărui, dar slovele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
așa cum stau îngenuncheați, înfricoșați, cu capetele plecate. Cât p-aci, dragilor, să mă strămutați în gropniță, la Putna, le spune apoi cu o voce surprinzător de calmă, fără patimă, cu ironie, zâmbind chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia, care, înspăimântat, își ferește capul în lături. Cum?! Nu bei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe care atât îl admirăm; întru nimic mai prejos eroilor antici pe care-i slăvim. Tu, care în veacul nostru, cel dintâi între principii lumii, ai dobândit o atât de strălucită biruință asupra turcilor! După a mea socotință, ai fi vrednic să stai la conducerea oștirilor creștine în lupta împotriva otomanilor; în vreme ce ceilalți crai și domni creștini putrezesc în trândăvie, în desfătări și se pierd în războaie civile..." Monseniorul Jan Dlugosz, Cronica Polonorum Istoric, diplomat, episcop al Cracoviei (1415 1480) * "...Soarta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]