KorAP: Find »[drukola/base=vreo & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...137 138 139 ...200 >

4,976 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

era și tare îngălbenit. Dealul nu urca mult, urma apoi o coborîre lină și scurtă, care dădea direct într-un iaz cu stuf. Acolo, spre seară, începea un uriaș concert de broaște care se auzea pînă în satul Ghireni, la vreo 3 km depărtare. Alături de ogorul cu porumb, pe care îl prășeau cei trei eroi, se afla o dîrjuncă semănată cu grîu. Dar și grîul respecta regula porumbului, adică, spre vale era mai verde, cu spicul cît mustața unui husar, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
îl asculta admirativ. Era înfofolită cu o broboadă groasă, ca să nu o ardă soarele. Dorea și ea să fie albă la față ca femeile ținute în puf de soții lor mai avuți. Cum cei trei prășitori își recuperau forțele, la vreo 800 m, pe vale, apare un om pe deal ca din senin. Omul nu avea o țintă precisă spre care să se îndrepte. Arunca pămînt în sus, prindea muște, se așeza jos o clipă, apoi iar se scula. Mai făcea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ieșit cam 1 cm de la sol. Moșul rîde. Ca să intre hoțul în grădină trebuie să se urce mai întîi pe gard și, de-acolo, zdup în vie. Numai că, zdup în cuie... Da, zdup în cuie ruginite. Prin sat sînt vreo doi cotonogi. Diabolic. Săracii copii! Ce mă făceam dacă mă nășteam mai tîrziu?! Dar, moș' Gică, de unde-ți veni ideea? De la ruși, de la rusnaci, anafura mamii lor! Ai făcut zdup în cuiele lor? D-apoi cum? Multe am învățat noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și mai vîrtos și în exterior, cu oamenii din două tramvaie ce tocmai au oprit în stația din fața magazinului. După vreo două ore, masa de oameni a început să capete o formă ce aducea cît de cît a rînd, după ce vreo 3-4 indivizi dubioși, tuciurii, dar și voinici au început să facă ordine, înjurînd și îmbrîncind, aprobați și acompaniați de toți cei din spate. În fața mea aveam un omușor cu geantă diplomat, cu o vădită structură de intelectual, cu alte cuvinte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
care provoacă adevărate calamități. Smulg acoperișuri, le poartă zeci și sute de metri, după care le abandonează unde se întîmplă. Una din aceste tornade s-a abătut asupra acoperișului improvizat de profesorul Gugeanu. A smuls întreaga structură, a deplasat-o vreo 20 de metri și apoi aceasta s-a prăbușit peste o parcare. Din fericire, în parcare era o singură mașină, o Dacia 1300, cumpărată cu vreo trei decenii în urmă. Mai era și o bătrînă care a fost trîntită la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
puteam uita în ochii săi fără să-i aplec, deoarece nu aveam gînduri ascunse și nici dorințe măgărești. Seara a fost reușită. Vasilică era un profesor care știa și toaca în cer, iar Katia povestea de satul său situat la vreo 60 km de Moscova. Și unul și celălalt te fascinau cu povești interesante, cu măiestria vorbei și cu blîndețea din controverse. Am avut și eu ocazia să spun cîteva minciuni mai agălizate și îmbîrligate, ca să ies în evidență. Sînt sigur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-l dorea de bărbat. Bătută azi, bătută mîine, chiar și poimîine și răspoi mîine, Ilenei îi cade drag Vasile pînă la urmă. Bătaie se mută în familia Ciupercă și fiind făcută cu tehnică rudimentara, nu doar azi și mîine, ci vreo două săptămîni la rînd și pînă la urmă îi cade dragă fata și lui Vasile. Cu corpul delict în casă, Vasile prinde și el gustul bătăii și Ileana este servită zilnic cu o porție zdravănă de tot. Floricica s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
rodul muncii mele creatoare. Pixul stă țapăn și așteaptă comanda cînd urechile tresar brusc și timpanele încep să vibreze nebunește, receptînd un motor care zbîrnîie infernal. Motorul nu zbîrnîia chiar fără rost. Acesta învîrtea o elice care arunca zăpada la vreo 5-6 m distanță. Întregul ansamblu era împins de un vecin harnic prin curtea lui și mai apoi și pe stradă. Această zbîrnîială determină amînarea omenirii de la o delectare super și mai ales imediată. În timp mi se pare că zbîrnîiala

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pîine scoasă proaspăt din cuptor. Bună. Bună, dragă! Ești un student de-al meu? Nu, răspund sec. Atunci de unde mă cunoști? Păi, nu vă prea cunosc. Aa! Ești venit cu treburi prin Iași. Da, cam așa ceva. Cînd ai sosit? Acum vreo cincizeci și ceva de ani. Ei, în cazul ăsta ești ieșean. La început m-a deranjat tutuiala bătrînului, apoi m-am obișnuit și am adoptat aceeași familiaritate. Dar tu, tu ce mai faci? Deloc surprins, bătrînul a acceptat ideea că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
dracului franțuzismele? Sau și mai simplu, să rupem foaia din DEI care ne creează atîtea probleme? Totuși, ce frumos sună cuvîntul demnitar la franțujii ăștia !!! Aventură și iz de braconaj M-am pornit mai devreme spre Poiana Mare, situată la vreo 7-8 km, în linie dreaptă, de cabana pădurarului din pădurea Gheboaia. Nu era un drum pentru a ajunge pînă acolo. Era totuși o potecă, exclusiv pentru animale, care te ducea vreo 3-4 km în direcția spre poiană. De acolo înainte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
am pornit mai devreme spre Poiana Mare, situată la vreo 7-8 km, în linie dreaptă, de cabana pădurarului din pădurea Gheboaia. Nu era un drum pentru a ajunge pînă acolo. Era totuși o potecă, exclusiv pentru animale, care te ducea vreo 3-4 km în direcția spre poiană. De acolo înainte trebuia s-o țin spre Nord-Est prin pădure neumblată, bogată în boscheți, dar nu imposibil de traversat de către un drumeț călit de multe încercări (cum eram eu). Mă aflam pe acolo

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pentru mîine, program care va începe foarte devreme, cu mult înainte de răsăritul soarelui. Bunul meu prieten, Ștefan Covalciuc, mi-a propus o partidă de pescuit la iazul domnului Mihai Tofan, cu care convenise în amănunt un soi de înțelegere. Trecuseră vreo 15 ani de cînd am neglijat această plăcere pe care o trăiam, din cînd în cînd, prin iazurile domnului Huianu. În viața mea am acumulat o recoltă de vreo 12-13 kg de pește în total, deși am fost și prin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Huianu și captura cîte 40-50 kg de pește. Ce făcea cu atîta pește nimeni n-a reușit să dezlege această enigmă. Noi, adică eu și domnul Covalciuc cu fiul său, Bogdan, eram mai moderați, ne-am fi mulțumit și cu vreo 30 kg, pentru care aveam banii pregătiți. În lei, evident. Eram gata să mai lăsăm acolo și un bonus consistent și un sac plin cu mulțumiri și, în plus, recunoștință veșnică. Luna înainta spre înaltul bolții cerești și eu nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să nu ne coboare o rafală, glumim negru. De două ori bondarul era să fie trîntit de nisip înainte de a atinge pista. Dar ce contact cu pista! Cînd ne-a bușit o dată, ne-a intrat capul în gît! Mai aveam vreo 250 km pînă la destinație, dar nu ne-am mai urcat în avionaș. Cu mașina ni s-a părut extrem de sigur. Ziua programată pentru joaca în aer a venit. Și n-am visat nimic rău cu o seară înainte. Ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
călare. Cînd este negrul, cînd este albul deasupra. O înverșunare dementă. În fond, în joc este milionul de dolari. Cîteva borcane de borș (sînge!) merită să împrăștii prin cușcă. Dacă și premiul doi este de ceva bănet american (așa la vreo 2-3 sute de mii de...chiar și de lei ) zău că m-aș băga și eu, la vîrsta mea. În prealabil l-aș ruga pe satrap să dea mai cu milă, că sînt hipertensiv și cu alte beteșuguri nasoale!!! Cînd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
chiar mii de kilometri. Orașul Oran din Algeria constituia baza de plecare și trebuia să fim foarte prevăzători în dotarea cu cele necesare pînă la destinație. Fratele meu Mihai era profesor de matematică la un liceu din Sefrou, situat la vreo 30 km de Fez și constituia ținta primei etape din lunga noastră aventură. Odată ce treceam frontiera în Maroc făceam cunoștință cu indicatorul rutier, de regulă zidit și enorm, Taza 500km. Am fost uimit de anunțul acesta de pe bornele care ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Dumnezeu crează perfecțiunea și omul nu poate decît să se pros terneze în fața desăvîrșirii operei Sale. Căci mare este minunea Creatorului. Micuța insulă Brännö Rödsten (Insula din piatră roșie a lui Branno) adăpostește vile cochete care adăpostesc la rîndul lor vreo șase sute de suflete. Ulițe asfaltate șerpuiesc pretutindeni, oamenii curioși aruncă priviri discrete spre cei nou veniți. Un taxi microbuz ne așteaptă în micuțul port. Să urce oaspeții Ingelei, ne îndeamnă șoferul Sture vesel nevoie mare. Lățimea ulițelor este egală cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
frumoase, cu terenuri fertile, cu bogății fabuloase, cu oameni minunați. Acolo mi-am petrecut ani frumoși din tinerețe, acolo am lăsat urme, prietenii și regrete. Dedic aceste rînduri micuțului meu prieten, care plîngea la plecarea mea definitivă în România. Avea vreo zece ani. Ochii vioi îți ghiceau dorințele și ghemotocul uman, chiar dacă zîmbea mai tot timpul, avea imprimată o îndelungă suferință, o amară experiență. Îl vedeam peste tot, umbla pe străzi cu un singur scop, să-și cîștige hrana, și făcea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Apoi încerc să curăț limba și... o scot toată în batistă. Mi-a mai rămas un ciotișor. Nu puteam să vorbesc și aveam o senzație îngrozitoare, fără limbă. Ei, tot a rămas ceva... Să mor dacă nu mi-au rămas vreo 2-3 cm de limbă. Rîdem pe săturate și aflu că limba i-a crescut la loc după ce-a tratat-o cu glicerină. După vreo trei luni eram tot împreună și auzim mare zarvă pe imensul hol. Moare, țipau unele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
au trebuit treizeci de ani celor peste o sută de mii de lucrători... În sfîrșit, ne îndreptăm spre intrarea în Marea Piramidă. Un tunel de 1m și ceva înălțime pe 1 m de larg, urcă într-o pantă extrem de abruptă vreo treizeci de metri. Un șirag de oameni urcă, un șirag de oameni coboară și aerul este sufocant. Cele două șiraguri sînt despărțite de un soi de balustradă mică și din cîteva mici bîrne. Este foarte cald, este puțin aer, nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
din Lyon, amic din Algeria încă, mă avertizează pe un ton neutru: De aici încolo începe drumul spre satul unde am cabana, Meyries, optsprezece kilometri urcuș, tot atîta coborîș și apoi încă cinci kilometri de urcuș. Care este înălțimea maximă? Vreo două mii trei sute de metri... Încerc să calculez panta, nu-mi convine realitatea și încerc o glumă stupidă: Cam patruzeci de minute... O să vezi... Credeam că în materie de curbe sînt un as și acesta este adevărul. Totuși, nici chiar așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
prăpastie care arar era mai mică de 800 de metri. Era o plăcere să auzi pietricelele de sub roți cum părăseau drumul și se aruncau în hău. Aș fi închis ochii dar nu era chip. Unde mai pui că am întîlnit vreo doi care veneau cu mașinile din sens invers. Dacă ar fi fost mașina mea aș fi riscat chiar și vreo două-trei zgîrieturi. Așa însă trebuia să merg cu patru roți pe o singură sîrmă. Orele erau lungi și kilometrii interminabili

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
acolo. În grădiniță își făcea treaba un negru, îmbrăcat doar în maieu și niște pantaloni scurți și largi, caraghioși. Cu un cosor uriaș (macetă)* taie gazonul pe lîngă bordură și eu admir precizia cu care execută această operație. Maceta are vreo trei kilograme, dar negrul parcă nu simte efortul. Boabe de transpirație apar pe frunte și el le șterge cu dosul mîinii. Privește pe furiș la mine și constat că nu are o privire amabilă, ci mai degrabă plină de ură

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pe două fire de circulație. Nu-i voie, spune polițistul! Tati, hai, uite ce frumos se sparg valurile, roagă copiii. Raul scoate legitimația de membru în... Pe riscul dumneavoastră, spune polițistul salutînd. Valurile se spărgeau de dig și se ridicau vreo 20 m în sus și apoi întreaga masă de apă cădea pe Quinta. Dar exploziile la spargere erau magnifice! Ca într-un imens foc de artificii! Uneori apa intra cu forță într-o gaură de canal și țîșnea afară prin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
Fac semn, oprește. Nu, nu-i pentru mine, este pentru altcineva. Încerc să corup șoferul, dar tontul nu vrea. Aștept la rînd ca la toaletă. Mai dau un telefon și mi se spune că vine taxiul cît ai clipi. Clipesc vreo zece minute. Vecinul, un cubanez amabil, pleacă la serviciu și se oferă să mă scoată din necaz. Mulțumesc infinit, rîd și mă uit la ceas. Bătrîna Ladă pocnește voinicește și, mai ales, scoate fum. Un arc mai îndărătnic nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]