5,438 matches
-
am să suflu nici un cuvânt, și atunci Prodan, dându-și jos acordeonul de pe umăr, a observat briceagul înfipt în el, a tras o înjurătură, a scos apoi briceagul și s-a ridicat în picioare, bastonul alb al lui nea Miki zăcea acolo, lângă bancă, s-a aplecat, l-a ridicat, apoi s-a așezat din nou lângă mine, uitându-se în urma lui nea Miki, nici păsărica n-o să-mi cânte, a spus, apoi a rupt în două bastonul, pe genunchi, aruncând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a dreptul în ureche, iar mie mi s-a umplut tot trupul de țipătul ăla ascuțit, am adulmecat, mai viu ca niciodată, acel miros de fată mare, și am văzut cum sendvișul meu galben se desfăcuse-n două, iar feliile zăceau în praf, cu partea unsă cu magiun în jos, dar de asta nici că-mi mai păsa, pentru că-i țineam, în continuare, în palmă păsărica, și știam că n-am să-i mai dau drumul niciodată. Ventilul Sunase de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-ar fi dacă, de exemplu, mi-ar spune că nu mă lasă nici unde, că are nevoie de mine acasă, însă mama n-a spus nimic, nici măcar nu s-a ridicat din fotoliul ei de lângă fereastră, unde obișnuia să tot zacă în ultimul timp, mi-a făcut numai un semn cu capul că pot să plec, am luat-o deci în sus, spre deal, la Marele Copac, unde știiam că peste puțin timp vor fi și ceilalți, ca să punem la punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-mi dă el mie război, eu încă mai tușeam de-a binelea când mi-a ars două palme zdravene și mi-a spus că dac-aș fi odrasla lui, m-ar omorî în bătaie, și într-adevăr Prodan cel Mic zăcea lângă unul din butoaie, cu falca umflată, și atunci nea Prodan m-a întrebat dacă știu unde-i Niku al lui, și eu i-am spus pe unde-l văzusem ultima oară, dar nu cred că a înțeles ce i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am îndreptat spre el ca să m-aleg și eu măcar cu una. Deodată cineva a început să strige că unde-s vânzătorii, că unde s-au pitit, că acum or s-o încaseze, și atunci am observat că tanti Ani zăcea pe jos, lângă ușa de la intrare. Leșinase probabil, că tocmai își revenea încet, încercând acum să se ridice, și atunci o slăbănoagă roșcată a observat-o și ea, a arătat-o cu degetul, strigând în gura mare, uite-o acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
fugă, cu o țeavă lungă de fier într-o mână, iar în cealaltă cu un baros, alerga, lovindu-le între ele pe deasupra capului, de răsuna tot povârnișul dealului, în timp ce striga, victorie, victorie. Avea pe cap o cască de miner, cum zăceam acolo, pe pământ, am văzut că becul de la cască îi strălucea în soare, de parc-ar fi luat foc. Csákány a venit întins la mine, ceilalți s-au dat de-o parte, toți, se vedea că le e tare frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de spaimă. O pată de sînge se lățea pe suprafața vălului. Uitînd de orice urmă de stăpînire de sine, dădu drumul vălului cu stropi purpurii de sînge, care se deschise În cădere cu grația unei corole de floare. În mijloc zăcea cadavrul Însîngerat al unui pescăruș. Urletul atroce se repercută În toată clădirea. 2 Era un pic trecut de miezul nopții cînd izbucni incidentul Între Gildas și Ryan. Anne fusese cea care, fără să pară interesată, Îi sugerase lui Christian să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ar fi vrut să se lase convinsă, numai că o mică voce dinlăuntrul ei Îi șoptea, În pofida oricărei logici, că nu s-ar fi Întîmplat nimic dacă ea nu s-ar fi găsit acolo. Aruncă o privire epavei vasului care zăcea pe jos. Naufragiat Înainte de-a fi fost dat la apă, gîndi ea. Apoi găsi plicul, pus pe biroul lui Gildas. Gol. Își reaminti cuvintele tînărului Paul, după ce acesta Își revenise din șoc. CÎnd a plecat, șefu’ ținea o scrisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei. Spaima o Împiedică să eschiveze o lovitură violentă care o azvîrli la pămînt. „Ești blestemată, Marie“, murmură o voce sepulcrală. Refuzînd să asimileze sensul acelor cuvinte, se agăță de o lucire provenind de la revolverul ei de 9 mm care zăcea nu departe de acolo. Se tîrÎ, Întinse mîna ca să-l apuce cînd, ivindu-se dintr-un alt colț Întunecat, o nouă apariție răsări În fața ei, Întorcînd spre ea gluga căscată, fără chip. Marie se rostogoli ghemuindu-se, Își apucă arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Înțelege cu ea. Închise În urma lui și se Întoarse, căutînd-o cu privirea. Nu mai văzu decît farurile din spate ale mașinuței Méhari care se Îndepărta pe drum. - Pacoste de bretonă! tună el ridicîndu-și valiza pe rotile aruncată din portbagaj și zăcînd acum Într-o băltoacă. Evident, ploaia Începuse iarăși să cadă. - Nesuferită regiune! Rafalele se tînguiau pierzîndu-se printre monoliții sitului, acum sinistru de pustiu. Furios, lipăind fără voia lui prin clisa drumului desfundat, care parcă Încerca să-i aspire cu zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care Își făcu tocmai atunci apariția. Se așeză Între ei, dar tînărul, dezlănțuit, o Îmbrînci, repezindu-se din nou la tatăl lui. Ea izbuti cu mare caznă să-l rețină pe băiatul care plîngea de furie, apucîndu-l de mijloc. Loïc zăcea Încă pe jos. - Nemernicule, m-ai lovit, n-am să ți-o iert niciodată. Nicolas, tremurînd de mînie, Îngăimă că puțin Îi păsa, că nu va lăsa niciodată pe nimeni să mînjească reputația lui Chantal, era singura persoană care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un clește, alergă spre ei și, fără să mai aștepte ca unul sau celălalt să-i spună ceva, trase de prelată ca să descopere bazinul. Rămase uluit În fața cadavrului pe care crabii Îl sfîrtecaseră și Îi mulțumi lui Dumnezeu. Cel care zăcea În fața lor era Yves Pérec. Loïc Întoarse capul, se uită apoi la sora și la tatăl lui. Citi În ochii lor același sentiment pe care Îl Încerca el. Marie Începu să vorbească; vocea Îi era lipsită de culoare. - L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Respira sacadat cînd auzi pași În urma ei. Încercă să se Întoarcă și Întinse mîna la Întîmplare. - Tu ești, nemernicule... Restul se pierdu În zgomotul obiectelor din faianță care se sfărîmau la contactul cu solul, cînd rafturile căzură peste Yvonne. În timp ce zăcea cu fața În jos, ultimul gînd pe care Îl mai avu, Înainte de a se cufunda În neant, a fost că bătrînul Pérec lăsase poate o mărturie scrisă În legătură cu copiii. 11 Inima Mariei se umpluse de speranță văzînd că toți locuitorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui Ryan, care Își făcea de lucru În minuscula bucătărie. Simțea Încă greutatea liniștitoare a brațelor care o duseseră departe de dolmen. - Ești predispusă la astfel de „absențe“? Întrebă el fără să se Întoarcă. Scriitorul făcea aluzie la faptul că zăcuse inconștientă mai mult de o oră, cel puțin așa socotise ea. - Vrei să spui: ca somnambulii? Dădu din cap, apoi, fără să știe prea bine de ce - poate pentru că instinctul Îi spunea că putea să aibă Încredere În el - evocă violentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Sub primele raze ale soarelui, prelingîndu-se parcă din granit, chiar sub semnul În formă de pește, două lacrimi de sînge se rostogoleau Încet pe piatra celui de-al treilea menhir. Cei doi jandarmi Însărcinați cu paza sitului de la Ty Kern zăceau pe jos, doborîți. Nu putură să spună mai apoi nici cine Îi lovise, nici cum. Marie se agita, trăgea de chingi. Tot inconștientă, Își mișca dintr-o parte În alta pe pernă capul asudat, ochii i se Întredeschideau, gura rostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de un moment ca să-și adune mințile și Înțelese atunci că singurele care ar mai fi putut avea o anume eficacitate În situația aceea erau elicopterele de la baza aeronavală. Pe puntea din spate a vedetei oprite În largul mării, Marie zăcea inconștientă. O jerbă de stropi Îi udă brusc chipul, se sufocă, deschise ochii și se Îndreptă, Încă năucă. Aplecat deasupra ei, Ryan o observa. Ea dădu să se tragă Îndărăt văzîndu-l că ținea În mînă propria ei armă de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În poziție de staționare. Polițistul se făcu livid la față dîndu-și seama că ceea ce el luase drept alge erau În realitate niște plete lungi de un blond venețian care se ondulau În ritmul valurilor declanșate de suflul palelor elicopterului. Marie. Zăcea pe burtă, cu brațele agățate de o biată bucată de lemn. Nici un semn de viață. Cu respirația gîtuită, se uită la scafandrul care, ținîndu-și brațele Încrucișate pe piept, se lăsă să cadă drept spre obiectiv, apropiindu-se de tînăra femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ani mai tîrziu. Lucas Îi căută privirea Mariei și o prinse. - Dacă cineva ar ucide-o pe femeia pe care o iubesc, mi-aș petrece viața căutîndu-i asasinul. Am trecut printre menhiri fără să arunc măcar o privire camerelor care zăceau pe jos și m-am Îndreptat spre faleză. Era ora fluxului și primele valuri se zdrobeau deja ca o spumă de recife, la douăzeci de metri mai jos. Am dus instinctiv mîna la medalionul pe care-l aveam În jurul gîtului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Kersaint despica apele verzi pe care ceața le făcea lăptoase. PM, la cîrmă, fixa linia orizontului cu exaltare; aruncînd o privire spre GPS, corectă ruta. Un mormăit nedeslușit Îi atrase atenția spre bancheta din față. Arthus, al cărui trup Înalt zăcea pe jumătate acoperit cu un pled, Își revenea Încet În simțiri. - Ce caut eu aici? PM reduse viteza, fixă direcția conform indicațiilor GPS și veni să se proțăpească În fața tatălui său, cu o expresie de plăcere sadică. - Amintește-ți, tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
privirea dîrele care mînjeau treptele ducînd spre punte. Se sculă ca un automat și ieși, pășind cu dezgust peste dîrele de sînge. Pe punte era și mai cumplit, sîngele păta bastingajul, iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme reflectoare ațintite asupra lui Îl orbiră. - Poliția! MÎinile sus! Nu mișca! PM, complet rătăcit, se execută. Aceeași expresie de rătăcire plutea peste chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
zîmbet, crezînd că o va vedea pe Marie ivindu-se În prag. Stupoarea Îl țintui locului descoperindu-l pe bărbatul care, În ținută de scafandru, cobora drept spre el. - Ryan! Vizitatorul neașteptat nu părăsi cabina decît În zori, cînd Christian zăcea inert pe banchetă. Ryan se aplecă peste masă pentru a lua cu el un mic aparat de Înregistrare pe care-l strecură În sacul etanș. Își Îndreptă pentru o clipă atenția asupra skipperului, de parcă ar fi șovăit, apoi se Îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-și În fire. Fersen intră la țanc pentru a-i spulbera convingerea. - E vorba de Arthus, zise el cu urechea lipită de mobil. O trase rapid pe Marie după el. VÎrît Într-o husă deschisă, corpul lui Arthus de Kersaint zăcea pe chei, unde Îl puseseră pescarii. Sinistră captură: aceștia urcaseră la suprafață cadavrul agățat de un năvod. Detaliu la fel de sinistru, bătrînul avea beregata tăiată de la o ureche la cealaltă. La fel ca necunoscuta din Molène. PM, adus Înapoi de brigada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Începea să cânte și să fluiere, dura Între cinci și zece minute; după care Îi schimba semințele, așternutul și apa. În seara aceea Însă, fu Întâmpinat de tăcere. Se apropie de colivie: pasărea era moartă. Micul trup alb, deja răcit, zăcea pe-o parte, pe așternutul de pietriș fin. La cină mâncă o conservă de pește cumpărată de la Monoprix Gourmet și bău un pahar de vin Valdepeñas mediocru. După o clipă de ezitare, vârî cadavrul păsării Într-o pungă din plastic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ce se frecau de pereții metalici. Pierzând Înălțime, distingea totuși, venind dinspre fundul tunelului, un zgomot surd de mașini. Își dădea seama treptat că vârtejul Îi sorbea Înspre niște turbine cu elice enorme și tăioase. Mai târziu, capul său tăiat zăcea pe o pajiște; deasupra lui, la câțiva metri Înălțime, era gura de evacuare a pâlniei. Căpățâna Îi fusese despicată În două, În plan vertical; totuși, partea rămasă, așezată În iarbă, continua să fie conștientă. Știa că furnicile aveau să pătrundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
foarte repede; urmase apoi o lungă perioadă de lâncezeală; spre sfârșit, din nou, totul reîncepea să meargă foarte repede. Puțin Înainte de zori, răsucindu-se În pat, Michel Își dădu seama că Annabelle lipsea. Se Îmbrăcă și coborî: trupul ei inert zăcea pe canapeaua din salon. Lângă ea, pe masă, lăsase o scrisoare. Prima frază era: „Prefer să mor În mijlocul celor pe care-i iubesc.” Șeful serviciului de urgențe al spitalului din Meaux, un bărbat de vreo treizeci de ani, cu părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]