KorAP: Find »[drukola/base=înșelăciune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...144 >

3,579 matches

Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576

ajutîndu-și fără să vrea dușmanul) vizează plecarea urechii de către Adam și Eva la îndemnurile aparent justificate ale lui Satan; 7) încălcarea (interdicția este nerespectată)17 se concretizează prin simbolica mușcătură din mărul interzis de către Adam și Eva; actul arhetipal al înșelăciunii (avînd ca formă particulară minciuna) și toate consecințele sale ulterioare sînt cuprinse în acest moment-cheie al povestirii; 8) prejudicierea (răufăcătorul face un rău care aduce o pagubă unuia dintre actorii povestirii) vizează toate urmările pe care intriga șarpelui le va

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
28) se regăsesc aproape aidoma și în simbolistica primelor cărți ale Vechiului Testament: Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul. Ele vizează încercările la care "neamul ales" avînd ca erou principal pe Moise le suportă în tentativele de înălțare din starea de "păcătoasă înșelăciune" la aceea de regăsire a lui Dumnezeu. În contextul de față ne vom limita la a spune doar că ultimile trei funcții au finalitate optimist-întemeietoare, întrucît vizează [Propp, 1993:63-65]: 29) transfigurarea eroului (colectiv sau/și singular); 30) pedeapsa răufăcătorului

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
întreaga imagine a corpusului biblic. Altfel spus, fiecare dintre povestirile prezente în Biblie activează mai mult sau mai puțin explicit succesiunea de funcții sintactice pe care Propp le-a luat în seamă. O "gramatică generativă" de tip chomskyan pentru care înșelăciunea (minciuna) constituie punct de referință ar putea fi astfel evidențiată, cu nuanțările cuvenite, de cercetătorul interesat să o facă. * Recapitulînd, din această analitică "punere pe coloane"18 ar rezulta că scenariul biblic definește: arhetipul pe fundamentul căruia s-a construit

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
a Sodomei și Gomorei de către "îngerii cerului", proba focului în ordalii sau tragerea în țeapă a înșelătorilor de către Vlad Țepeș nu mai par deloc a fi prea aspre. Pe de altă parte, însă, să ne amintim și faptul că fără de înșelăciunea primordială nu am fi fost nici acum conștienți de noi înșine, că am trăi încă într-o dulce stare edenică sau poate am fi încă în stadiul animalității lipsite de frămîntări psihice. Să ne amintim că, fără șiretenia lui Ulysse

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
teoretice (hermeneutice sau/și semiotice), prin concepte (de)mistificatoare precum: a conota, a simboliza, a interpreta, a (re)semnifica, a (di)simula, a cod(ific)a etc. Totodată, un ansamblu de sintagme semantic motivate exprimă într-o manieră plastică ideea înșelăciunii aplicate: "a duce cu zăhărelul", "a trage pe sfoară", "a duce de nas", "a duce cu preșul", "a duce în eroare" etc. Limbajului comun îi aparțin și verbe care prin motivare semantică își deslușesc conținutul (a fraieri, a fenta, a

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
la nivelul fiecăruia dintre membrii ei. Iată o modalitate în care logica istorică oferă spiței umane șansa eliberării de sub stresul unei carteziene conștiințe: "Mint, deci exist". 3.4. PERSONALITATEA MINCIUNII Am arătat că există puncte de vedere conform cărora germenii înșelăciunii s-ar defini ca o moștenire genetică a ființei umane; căci, așa cum psalmistul observă: Tot omul este mincinos" [Psalmi, 115:1]. Conform unui punct de vedere complementar, minciuna (competența de a minți) ar putea fi considerată unul dintre "fundamentele culturale

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
viața individuală obișnuită, comună, de-a lungul întregului volum ni se prezintă exemple de minciuni spuse în cele mai banale împrejurări ale vieții, începînd de la cele ale cuplului soț-soție, care își întemeiază viața pe un precar echilibru întreținut de (auto)înșelăciune de tipul "Nu pot să recunosc că am greșit făcînd acest lucru" (iubire, căsătorie, adulter etc.) pînă la cele ale vizitatorului la un bolnav internat în spital, căruia i se spune: "Sînt sigur că în curînd te vei (însănătoși și

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
se încadrează și propriul nostru demers, de factură intuitiv-rațională, simbolico-științifică, hermeneutico-semiotică, demers care pornește de la cercetarea unor texte semantic ambigue spre a le descoperi posibilul germene de adevăr; măsura în care acest efort nu se justifică, devine o măsură a "înșelăciunii" lui). • Nivelul timpului ciclic se măsoară în evenimente petrecute la scara anilor sau a anului, pe parcursul cărora/căruia apar evenimente în care minciuna se activează periodic: cu prilejul ciclurilor ("circurilor") electorale, cu prilejul sărbătorilor de iarnă (apariția lui Moș Crăciun

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
Este tocmai ceea ce în calitate de observator (hermeneut, semiotician) ne-am propus, printre altele, să facem. Trei tipuri de victime ale actului mincinos am putea lua în seamă în acest context: individuale, autogenerate, cuplate. • Victima individuală este definită de persoana supusă unei înșelăciuni mai mult sau mai puțin întîmplătoare, înșelată fără voia sau cunoștința sa, care ignoră faptul de a fi (fost) mințită, care află ulterior acest lucru sau nu-l află niciodată. Se activează, în acest caz, un tip de minciună comună

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
În această categorie intră și "minciunile (parțial) inofensive" [Barnes, 1994:51-54], avînd ca destinatari "păcăliții naivi", începînd de la exageratele formule de politețe ("al dumneavoastră prea supus servitor") pînă la poveștile pescărești ("L-am scăpat... ; avea pe puțin 10 kilograme."), de la înșelăciunea copilului care nu-și declară acasă nota proastă ("Azi nu m-a ascultat") pînă la scuza cu care se acoperă timpul petrecut cu un prieten la restaurant ("Avem încheiere de lună la serviciu... ".) etc. • Victima autogenerată este supusă unui proces

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
lună la serviciu... ".) etc. • Victima autogenerată este supusă unui proces de (auto)victimizare prin minciună, situație în care emitentul este în același timp și beneficiar al minciunii. Această formă a autominciunii reprezintă expresia cea mai rafinată sau mai perversă a înșelăciunii. "Minciuna cel mai des întîlnită nota Nietzsche este cea spusă propriei persoane". Este situația în care mincinoșii ajung să creadă propriile invenții, începînd de la cele "inconștiente", cuprinse în autobiografii sau curriculum vitae,pînă la cele mai stranii forme de paranoia

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
pozitiv emitentul, deplin conștient de aceasta, și negativ receptorul (care ignoră la început acest efect); sacrificiul lui Ivan Susanin care, pentru a-și salva semenii, îi minte în mod deliberat pe năvălitori, conducîndu-i pe căi rătăcite (chiar dacă pe el această înșelăciune îl va costa viața) reprezintă un caz tipic de minciună eroică (nobilă); au consecințe disfuncționale asupra emitentului, în deplină cunoștința de cauză; este situația maladivă a masochistului care minte doar din plăcerea de a minți sau de a suporta consecințele

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
în revistă a efectelor pe care minciuna le generează este aceea că din punct de vedere moral minciuna rămîne minciună, adică o încălcare a celei de-a șaptea porunci, indiferent dacă urmările ei sînt pozitive sau negative. 3.6.2. Înșelăciuni descoperite Desigur că așa cum am văzut numai un mincinos bolnav minte cu speranța ca minciuna să-i fie descoperită. În general, considerată ca unul dintre cele zece păcate, minciuna este ținută ascunsă de autorul ei. O vorbă înțeleaptă, desprinsă dintr-

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
cu gîndul că există întotdeauna dimensiuni ascunse ale existenței umane pe care nu avem putința a le descoperi, ceea ce face ca păcatul, "minciuna necunoașterii" sau a "erorii" să ne însoțească tacit întreaga existență. 4. CERCUL CARE SE DESCHIDE: O PERPETUĂ ÎNȘELĂCIUNE? Trebuie să recunoaștem că oricine își asumă rolul de observator al situației de comunicare mincinoasă răspunde unui imperativ în egală măsură necesar și amăgitor. Iată încă o probă a faptului că a propune un "sfîrșit al minciunii" reprezintă (deocamdată) o

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
propune un "sfîrșit al minciunii" reprezintă (deocamdată) o utopie, orice descoperire a unei "minciuni" (eroarea unei teorii științifice, de exemplu) însemnînd o premisă pentru apariția unei alte viitoare "minciuni" (o altă teorie explicativă, bunoară) ș.a.m.d. Instaurarea acestei "perpetue înșelăciuni", avînd forma unui "vicios cerc care se deschide", este generată de relativitatea adevărului (cunoașterii), pe de o parte, de absolutul necunoașterii umane în raport cu infinirea lumii, pe de altă parte. Cu o atare situație se confruntă și exercițiul pe care prezenta

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
formale, trebuie să mărturisim că preferința pentru un stil mai puțin rigid, pe alocuri chiar eseistic, a decurs din dorința de a oferi o lectură mai ușor de realizat, respectiv din dorința de a destinde puțin gravitatea unei practici minciuna, înșelăciunea umană cu consecințe deosebit de complexe pentru omenire. Din nefericire, această practică nu și-a pierdut în timp deloc din consistență. Prin urmare, ea reprezintă pentru omul timpurilor noastre un subiect de o cardinală importanță; căci, așa cum menționează Piotr Wierzbicki: "Secolul

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
imagineze că mi-am propus să ridic în slăvi arta de a minți. Ar fi absurd să lauzi în fața omenirii ceea ce este deja prețuit la scară universală. În tribunale aceasta este un semn de bună purtare; în religie este numită înșelăciune evlavioasă, pentru comerț este un mister și pentru poezie, o invenție. În controversele pe teme politice este opoziție rafinată, libertate și patriotism. (Anonim 1763:3) Chiar și John Locke (1894: 146-147), în timp ce dezaproba înșelătoria indusă de oratorie, observa că: Este

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
înșele și să fie înșelați, din moment ce retorica, acel uimitor instrument al erorii și amăgirii, are profesorii săi, este obiect care se predă în public și a avut întotdeauna o reputație răsunătoare; ... oamenilor le place să fie înșelați. Plăcerile aduse de înșelăciune sînt zugrăvite în cuvintele personajului lui Robert Browning (1981:839) Dl. Sludge, "medium" ... există o adevărată dragoste pentru minciună, Pe care mincinoșii o află așteptîndu-le minciunile, Ca mîna care-și dorește o mănușă, sau cerul gurii care tînjește după gustul

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
interdependența dintre conceptele de adevăr și minciună, atenția considerabilă pe care Habermas și alți membri ai școlii de la Frankfurt au acordat-o conceptului de adevăr pare disproporționată comparativ cu absența oricărui fel de atenție critică ce ar fi trebuit acordată înșelăciunii, deși aceasta este antonimul adevărului. Putem chiar să spunem că jocurile de limbaj propuse de Habermas (1970; vezi de asemenea McCarthy 1973) sînt asemănătoare șahului, unde toate piesele se află sau ar trebui să se afle la vedere, pe tablă

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
minciuna primară hegemonică" pe care o identifică "ideologiei dominante". Chiar "curente mai puțin importante precum funcționalismul, structuralismul sau postmodernismul" se găsesc incluse în aceeași categorie a minciunii primare (Bailey 1991:122). Această clasificare largă este, după părerea mea, neindicată. Criteriul înșelăciunii a dispărut; de asemenea, Bailey pare să fi pierdut din vedere definiția schițată inițial. Eu unul nu prea văd modul în care postmoderniștii, de exemplu, pot fi considerați complici în "a pretinde că împrejurările sînt altele decît cele reale". Aceeași

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
neindicat a se cerceta din punct de vedere moral". Atitudinea rezervată a lui Bok poate fi aprobată de filosofi, însă publicul obișnuit nu ezită să judece aspectul moral al minciunilor spuse inamicilor. A învinge dușmanii poate implica sau nu utilizarea înșelăciunii, însă, dacă "mincinosul" este un stat și nu un simplu cetățean, înșelătoria este tolerată și chiar aplaudată. Această "răsturnare de valori" este ceea ce îl determină pe Bartoszewski (1989:28) să facă o paralelă între spionaj și mit, deoarece în mituri

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
mai importante moșteniri pe care britanicii au lăsat-o Australiei este faptul că englezul educat a avut întotdeauna o repulsie față de minciună și înșelătorie. (Beale 1988:25) Într-adevăr, o atitudine admirabilă; să comparăm, însă, de exemplu, comentariile făcute în privința înșelăciunii la începutul celui de-al doilea război mondial și imediat după sfîrșitul său victorios. Într-un pamflet publicat în 1941 de către Editura Universității Oxford, intitulat Minciuna ca aliat și scris de Viscount Maugham, fost Lord Cancelar al Marii Britanii, citim că

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
și să "prevadă șiretlicurile acestuia", cum se spune în terminologia australiană (deși aceste atribuții se consideră că i-ar aparține numai lui Dumnezeu). Pentru a îndeplini aceste lucruri, guvernul se bucură de sprijinul majorității cetățenilor, și astfel, în ochii populației, înșelăciunile oficiale par să fie aprobate. Cînd o țară se află sub ocupație străină, obligația de a minți în interesul propriei națiuni îi revine atît guvernului, cît și omului de rînd. În relație cu inamicul, cetățeanului i se pretinde să urmeze

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
și inamicii" (Guthrie 1953). El scria cu mult înainte de înflorirea propagandei negre din timpul celui de-al doilea război mondial și înaintea apariției termenului "dezinformare" care avea rolul de a mușamaliza înșelătoria suferită atît de suporteri, cît și de inamici. Înșelăciunea pe timp de război, atunci cînd vizează mai degrabă inamicul decît concetățenii, are mai mult intenția de a submina interesele adversarului, în folosul propriu. Inamicul este de obicei indus în eroare asupra forțelor adverse (fie în mod pozitiv sau negativ

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
în aparență, este privit totuși cu mai multă suspiciune. De aici a pornit și gluma rusească: Întrebare: Cînd poți să-ți dai seama că un politician minte? Răspuns: Cînd deschide gura să spună ceva. Parlamentul este un loc unde aroma înșelăciunii nu lipsește niciodată. În Anglia, pe timpul perioadei de febră intelectuală care s-a declanșat în urma abrogării legii privind autorizarea tipăriturilor din 1694, cînd pamfletele apăreau ca ciupercile după ploaie, minciuna politică a fost schițată într-un memorabil articol din The

by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]