5,682 matches
-
faptul că demiterea lui Titulescu era interpretată în Franța ca reprezentând “trecerea controlului politicii externe a țării în mâinile fracțiunii pro - germane, favorizată de casa domnitoare”190. Tot la 2 septembrie 1936, “New York Times“ în articolul “Soviet Manifests Concern” arăta îngrijorarea Uniunii Sovietice față de posibilitatea reorientării politicii externe românești, după demiterea lui Titulescu, văzut ca “un important campion al păcii“. A doua zi, același ziar, publica articolul “Reich Press Shows Worry Over Poland; Warsaw Is Told a Pact to Let Russian
Nicolae Titulescu Idei și acțiuni diplomatice. by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1603_a_2957]
-
erau lipsite de însemnătate deoarece nu prevedeau sancțiunile pe care le-ar putea primi un stat considerat agresor. După venirea lui Hitler la putere în Germania la 30 ianuarie 1933, a crescut riscul declanșării unui război și, în același timp, îngrijorarea statelor mici și 35 Idem, Documente diplomatice, p. 554. 26 23 mijlocii în privința securității lor36. Franța și Marea Britanie, principalele garante ale sistemului de pace stabilit la Versailles, au încercat să atragă Uniunea Sovietică în opera de realizare a securității europene
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3072]
-
Walter M. Bacon Jr.,Nicolae Titulescu și politica externă a României.1933-1934, Iași,Editura Institutul European, 1999, p. 244. 31 28 oficial la Paris, pe 24 iulie 1934, să adere la „Pact Oriental”. Cu acest prilej, francezii și-au „exprimat îngrijorarea ca cererea României să nu împiedice realizarea Pactului Oriental, dar a adăugat că Franța nu poate să-și ia răspunderea de a respinge cererea României ”43. Sovieticii insistau ca în acest document să fie inclus angajamentul Uniunii Sovietice și Franței
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3072]
-
rămasă singură, nu ar fi îndrăznit să atace România 62. Gh. I. Brătianu a făcut mai multe interpelări parlamentare ministrului de externe român , la 5 octombrie, 26 noiembrie, 18 decembrie 1935 și la 16 mai 1936 prin care își exprima îngrijorarea față de posibilitatea deschiderii granițelor de nord-est ale României pentru trecerea Armatei Roșii. Gh. I. Brătianu considera că Uniunea Sovietică ar transforma teritoriul românesc în “câmpul de bătaie al imperialismelor vrăjmașe din Centrul și Răsăritul 62 Emilian Bold, Ilie Seftiuc, România
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3072]
-
erau lipsite de însemnătate deoarece nu prevedeau sancțiunile pe care le-ar putea primi un stat considerat agresor. După venirea lui Hitler la putere în Germania la 30 ianuarie 1933, a crescut riscul declanșării unui război și, în același timp, îngrijorarea statelor mici și 35 Idem, Documente diplomatice, p. 554. 26 23 mijlocii în privința securității lor36. Franța și Marea Britanie, principalele garante ale sistemului de pace stabilit la Versailles, au încercat să atragă Uniunea Sovietică în opera de realizare a securității europene
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
Walter M. Bacon Jr.,Nicolae Titulescu și politica externă a României.1933-1934, Iași,Editura Institutul European, 1999, p. 244. 31 28 oficial la Paris, pe 24 iulie 1934, să adere la „Pact Oriental”. Cu acest prilej, francezii și-au „exprimat îngrijorarea ca cererea României să nu împiedice realizarea Pactului Oriental, dar a adăugat că Franța nu poate să-și ia răspunderea de a respinge cererea României ”43. Sovieticii insistau ca în acest document să fie inclus angajamentul Uniunii Sovietice și Franței
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
rămasă singură, nu ar fi îndrăznit să atace România 62. Gh. I. Brătianu a făcut mai multe interpelări parlamentare ministrului de externe român , la 5 octombrie, 26 noiembrie, 18 decembrie 1935 și la 16 mai 1936 prin care își exprima îngrijorarea față de posibilitatea deschiderii granițelor de nord-est ale României pentru trecerea Armatei Roșii. Gh. I. Brătianu considera că Uniunea Sovietică ar transforma teritoriul românesc în “câmpul de bătaie al imperialismelor vrăjmașe din Centrul și Răsăritul 62 Emilian Bold, Ilie Seftiuc, România
De la dispute la reconciliere: relaţiile româno – sovietice (1932 – 1936) by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1604_a_3070]
-
gazetăresc al interbelicului românesc. Un astfel de exemplu este recenzia corozivă venită de la stânga spectrului convingerilor politice care a luat în primire critică apariția Dialecticii naționalismului (1936) semnată de N. Roșu. Injectată cu un amestec de satiră necruțătoare și vădită îngrijorare morală, textul semnat de T. Teodorescu-Braniște (1936), publicat inițial în revista Cuvântul Liber și tipărit ulterior în formă de broșură, cataloghează fără prea multe reticențe diplomatice naționalismul propovăduit de Roșu ca expunând "doctrina bâtei". Nici N. Ionescu (care a preferat
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
de regulă. Oaspeții erau chiar destul de puțini în comparație cu aniversările din anii precedenți. În primul și cel mai important rând, erau prezenți Afanasi Ivanovici Toțki și Ivan Feodorovici Epancin; amândoi erau amabili, însă amândoi încercau o anume neliniște tăinuită, provocată de îngrijorarea pe care și-o ascundeau destul de prost, cu privire la anunțul promis despre Ganea. Pe lângă ei, firește, era de față și Ganea - tot foarte posac, foarte îngândurat și chiar aproape deloc „amabil“; se ținea mai mult deoparte, izolat, tăcând. Nu se putuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
un pic, ci mai multă, vedeți că m-am înfășurat în mantilă, îi răspunse Nastasia Filippovna, care într-adevăr se făcuse și mai palidă și parcă avea momente când încerca să-și stăpânească niște frisoane puternice. Toți fură cuprinși de îngrijorare și începură să se agite. N-ar fi bine s-o lăsăm pe amfitrioană să se odihnească? își dădu cu părerea Toțki, trăgând cu coada ochiului spre Ivan Feodorovici. Nu, domnilor! Chiar vă rog să rămâneți. Am mare nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fire, însă și el simțea, vag, dar impetuos, nevoia arzătoare de a rămâne până la capăt țintuit la stâlpul infamiei; bătrânul învățător, care înțelegea prea puțin despre ce-i vorba, mai că nu plângea și literalmente tremura de spaimă, remarcând o îngrijorare neobișnuită în jur și la însăși Nastasia Filippovna, pe care o diviniza ca pe propria lui nepoată; însă el ar fi preferat să moară, decât s-o părăsească în aceste clipe. În ce-l privește pe Afanasi Ivanovici, acesta, firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în virtutea căruia voia să verifice dacă s-a oprit atunci în fața prăvăliei: printre lucrurile expuse în vitrină, era unul pe care îl studiase și chiar îl evaluase la șaizeci de copeici-argint, își amintea aceasta, în pofida stării lui confuze și a îngrijorării. Prin urmare, dacă această prăvălie există și acest lucru este într-adevăr expus printre mărfuri, înseamnă că se oprise tocmai de dragul lucrului respectiv. Deci, acest lucru prezenta pentru el un interes atât de mare, încât îi atrăsese atenția chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pentru expresia „nu te mai poate omul da afară din casă“, dar lăsă pe altădată și, dacă expresia n-ar fi fost prea jignitoare, ar fi renunțat chiar cu totul să se mai supere, într-atât de mult îi plăcuseră îngrijorarea și neliniștea Lizavetei Prokofievna când aflase de boala prințului. Aceasta insistă mult timp asupra necesității de a trimite un curier la Petersburg ca să pună în mișcare vreo celebritate din lumea medicinei și s-o aducă încoace cu primul tren. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fii om cuminte, dacă-i adevărat ce-am auzit, îl luă imediat la rost Lizaveta Prokofievna. Raporturile reciproce dintre toți oaspeții veniți la prinț se limpeziră încetul cu încetul. Prințul, desigur, era în măsură să aprecieze și apreciase la superlativ îngrijorarea generălesei și a fiicelor ei și, firește, le spuse sincer că și el, tot astăzi, înainte de venirea lor, avusese intenția să treacă pe la ele neținând cont nici de boala lui, nici de ora târzie. Lizaveta Prokofievna, privindu-i musafirii, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să râdă. Văzând că prințul a roșit de tot, Kolea începu să râdă și mai tare; îi plăcea grozav ideea că prințul este gelos din pricina Aglaiei, dar încetă imediat, observând că acesta era mâhnit cu adevărat. Apoi, cu seriozitate și îngrijorare, mai vorbiră vreo oră sau o oră și jumătate. A doua zi, având o treabă care nu suferea amânare, prințul își petrecu toată dimineața la Petersburg. Întorcându-se spre Pavlovsk când trecuse deja de ora patru după-amiază, se întâlni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tulburat iarăși apele, iar s-a întors casa cu fundul în sus! Totuși, ce s-o fi întâmplat? Pentru alții, cu siguranță nimic. Dar tocmai prin asta era remarcabilă Lizaveta Prokofievna: în combinația și încurcătura celor mai obișnuite lucruri, prin îngrijorarea care o stățânea tot timpul, reușea întotdeauna să descopere ceva care o speria de moarte, care-i insufla spaima cea mai anxioasă, cea mai inexplicabilă și, deci, cea mai grea. Acum nici n-ar fi putut fi altfel, de vreme ce, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tot timpul, reușea întotdeauna să descopere ceva care o speria de moarte, care-i insufla spaima cea mai anxioasă, cea mai inexplicabilă și, deci, cea mai grea. Acum nici n-ar fi putut fi altfel, de vreme ce, din tot talmeș-balmeșul de îngrijorări ridicole și neîntemeiate, începuse cu adevărat să iasă la lumină ceva pare-se important, ceva care parcă într-adevăr merita toate temerile, îndoielile și suspiciunile. „Și cum de-a îndrăznit, cum de-a îndrăznit cineva să-mi scrie scrisoarea anonimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ar fi fost în stare să fie mai atent, ar fi putut remarca de un sfert de oră că și Aglaia trage cu ochiul pe furiș și parcă cu neliniște, ca și cum ar fi căutat pe cineva din priviri. Acum, când îngrijorarea lui devenise foarte vizibilă, crescură și tulburarea, și neliniștea Aglaiei și, de îndată ce el își întorcea capul într-o parte, Aglaia arunca și ea imediat câte-o privire într-acolo. Motivul neliniștii lui se limpezi curând. Prin ieșirea laterală a gării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întrebare arzătoare, fu nevoit să recunoască, jenat, că nu înțelege nimic. Generalul ridică din umeri. Ați ajuns cu toții niște oameni ciudați, din toate punctele de vedere, începu el din nou să vorbească. Îți zic că nu înțeleg deloc ideile și îngrijorările Lizavetei Prokofievna. A apucat-o isteria și plânge și zice că am fost dezonorați și făcuți de rușine. De cine? Cum? Cu cine? Când și de ce? Recunosc că sunt vinovat (asta o recunosc), sunt foarte vinovat, dar sâcâielilor acestei... femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Evgheni Pavlovici. — E amuzant aici la dumneavoastră, observă acesta, și v-am așteptat cu plăcere vreo jumătate de oră. Uite ce-i, simpatice Lev Nikolaevici, am aranjat totul cu Kurmâșev și am venit ca să vă liniștesc; n-aveți motive de îngrijorare, a dat dovadă de foarte, foarte multă judecată în această problemă, mai ales că, după părerea mea, vina e mai degrabă a lui. — Care Kurmâșev? — Cel pe care l-ați apucat mai înainte de mâini... Era atât de înfuriat, încât voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
într-atât, că stăteam zile întregi ferecat, deși puteam ieși ca toată lumea. Nu puteam suferi mulțimea care umbla de colo-colo, agitată, veșnic îngrijorată, posomorâtă și temătoare, care forfotea împrejurul meu pe trotuare. La ce bun veșnica lor tristețe, veșnica lor îngrijorare și agitație; la ce bun veșnica lor răutate posacă (pentru că sunt răi, răi, răi!)? Cine-i de vină că ei sunt nefericiți și nu știu să trăiască, având dinaintea lor șaizeci de ani de viață? De ce Zarnițân s-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
buzunarul drept, încă pe când vorbea cu prințul și-l apuca cu stânga de umăr și de guler și că tocmai această mână dreaptă, susținea Keller, a făcut să-i încolțească în minte prima bănuială. Orice-ar fi însă, o oarecare îngrijorare îi dăduse ghes să fugă după Ippolit. Dar nici el nu ajunsese la timp. A văzut doar cum în mâna dreaptă a lui Ippolit a strălucit ceva și cum în aceeași secundă micul pistol de buzunar i-a ajuns lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
așa crezi și dumneata? se miră deodată, teribil, Aglaia. Punea întrebări repede, vorbea repede, dar uneori se poticnea și nu-și ducea ideea până la capăt; tot timpul se grăbea să-l prevină cu privire la ceva; în general, era stăpânită de o îngrijorare neobișnuită și, deși îl privea cu foarte mult curaj și cu un fel de provocare, poate îi era și puțină frică. Era îmbrăcată cu o rochie de fiecare zi, simplă, care îi stătea foarte bine. Tresărea adeseori, roșea și ședea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
la mânie; și suferea ea însăși! Dar... pe urmă... o, nu-mi aduce, nu-mi aduce aminte de asta! Își acoperi fața cu palmele. Știi că îmi scrie scrisori aproape în fiecare zi? — Deci e adevărat! strigă prințul cuprins de îngrijorare. Am auzit, dar nu-mi venea să cred. De la cine ai auzit? tresări speriată Aglaia. — Rogojin mi-a spus ieri, însă nu prea clar. — Ieri? Ieri dimineață? Când ieri? Înainte sau după concert? — După; seara, pe la ora douăsprezece. — A-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
somnul inocent, pe la ora șase, ca să se ducă să-și trezească fiul iubit și să-l prevină de extraordinara primejdie pe care o presupune vecinătatea domnului Ferdâșcenko! În atari condiții, ce persoană periculoasă e domnul Ferdâșcenko și ce mare e îngrijorarea părintească a Excelenței Sale, ha-ha-ha!... Ascultă, Lebedev, se fâstâci prințul de tot, ascultă, acționează pe tăcute! Nu fă zarvă! Te rog, Lebedev, te implor... În cazul acesta, jur că o să te ajut, dar să nu știe nimeni, să nu știe nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]