KorAP: Find »[drukola/base=ținut & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...508 >

12,690 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

zile), fără plata vreunei dări. Cel mai important articol, pentru sași, era interdicția de a se acorda domenii nobilimii în teritoriile locuite de ei. Ei obțineau dreptul de a folosi "pădurea românilor și pecenegilor" împreună cu aceștia. Privilegiile acordate sașilor din ținutul Sibiului a dus la dezvoltarea economică a acestei zone. Alte grupuri de coloniști sași s-au stabilit, în secolul al XII-lea, în regiunea Bistriței și Reghinului, precum și la Rodna, iar colonizarea a continuat aici și în secolul următor. În urma

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lor, sașii s-au stabilit în zone pe care coroana ungară le considera domenii regale sau în comitate existente. În teritoriile cedate lor, sașii au aflat pe români, foloseau pădurile împreună cu ei, acolo unde existau, la sud și est de ținutul Sibiului. Ei trăiau în Țara Făgărașului, în "Mărginimea" Sibiului și în alte depresiuni de la poalele Carpaților. Prezența obștilor românești în interiorul enclavelor colonizate cu sași este pusă în evidență și de numeroasele toponime românești preluate de sași în mod direct (Bistrița

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
colonizate cu sași este pusă în evidență și de numeroasele toponime românești preluate de sași în mod direct (Bistrița, Brașov). La rândul lor, românii au păstrat amintirea colonizării săsești, de pildă, satul Cristian din zona Sibiu, alte așezări românești în ținutul Brașov, la Vințu de Jos, Apoldu de Sus. După 1200, regalitatea ungară a depășit linia Oltului și a pătruns în Țara Făgărașului, unde a înființat mănăstirea cisterciană de la Cârța și a instalat aici noi comunități săsești, precum cele de la Avrig

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Această "țară" a Bârsei nu era încă la această dată pe deplin integrată în Regatul ungar, ci forma o "țară românească", o uniune de obști, așa cum erau multe în spațiul românesc. Diploma de danie emisă de regele Ungariei caracteriza aceste ținuturi (Țara Bârsei) ca fiind "deșarte (pustii) și lipsite de locuitori"! Țara Bârsei era de fapt un teritoriu privilegiat, cu pământ mănos pentru agricultură, cu pășuni bogate pentru vite, cu ape și păduri din belșug, ocrotite de munți înalți. Regiunea era

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de origine turcică, care de la mijlocul mileniului I dominau stepele Europei răsăritene, au continuat timp de câteva secole să se reverse spre apus în valuri succesive. În migrația lor, acești nomazi au pătruns și în regiunile dunărene, mai ales în ținuturile extra-carpatice. Pecenegii făceau parte din ramura apuseană a neamurilor de limbă turcică, fiind înrudiți cu vechii bulgari. Cronicarul bizantin Kedrenos îi descrie ca pe un neam "mare și numeros" căruia nu i se poate opune nici o altă seminție "scitică". Pecenegii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din 1224, între privilegiile acordate coloniștilor germani se afla și dreptul de a folosi "pădurea românilor și pecenegilor" (silva Blacorum et Bissenorum)-toponimele ce amintesc pe pecenegi sunt numeroase în Transilvania. Dar alte triburi turanice (pecenege), rămase mai departe în ținuturile extra-carpatice, au continuat incursiunile în Ungaria (Transilvania), ultima a avut loc în 1068. Cronicarul Simon de Keza o atribuie în mod corect pecenegilor, în timpul regelui ungar Solomon (1063-1074). Trebuie să precizăm că și după migrarea lor în sudul Dunării, sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și pecenegilor". Nu se poate preciza când s-au așezat ei dincolo de munți, dar este aproape o certitudine că se aflau aici încă din secolul al X-lea, oricum înainte de anul 1000. De-aici deducem că la stabilirea lor în ținuturile românești, pecenegii s-au răspândit peste tot, din Dobrogea până în Transilvania. Astfel, în anul 1013, ducele "scitic" (peceneg) Tselgu "a trecut strâmtorile munților (Carpați) care stau deasupra Dunării" cu o armată de 80.000 de oameni. Din textul de mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
scitul" Tzeglu, alcătuită din sarmați (cumani), sciți (pecenegi) și daci (unguri), conduși de Solomon. Dar năvălitorii au fost înfrânți și cumanii s-au repliat dincolo de Dunărea înghețată, în sudul Moldovei sau în Muntenia; sălașele (locuințele) lor principale se aflau în ținuturile de stepă de la apus de Nipru, de unde au pregătit alte atacuri. Prilejul pentru noi acțiuni ale cumanilor s-a ivit atunci când Tatos, stăpânitorul de la Dristra, a cerut sprijinul acestora împotriva Bizanțului. Din împrejurarea respectivă deducem că turanicii își aveau sălașele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe cumani și pecenegi în Panonia. După 1185, când se declanșează revolta vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării, cumanii din nord au fost solicitați frecvent să sprijine pe vlahi în luptele lor cu Bizanțul. Atrași de perspectiva de a prăda ținuturile bogate ale Bizanțului, cumanii treceau periodic Dunărea însoțiți uneori de români din nordul fluviului. Și după 1204-cucerirea Constantinopolului de cruciați călăreții cumani au continuat să lupte ca aliați ai Asăneștilor împotriva statului latin de Răsărit. Datorită participării active la evenimentele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
triburi de același neam, purtând însă nume diverse: keruiți, merkizi, oirați ș.a., care se războiau frecvent între ele și cu vecinii lor. În rândul triburilor mongole se diferențiase o ramură, care trăia mai ales din vânătoare și pescuit, răspândită în ținuturile împădurite, iar o altă ramură a lor, mai numeroasă, practica nomadismul ecvestru și se ocupa cu creșterea animalelor în stepă. Numărul celor care se ocupau cu păstoritul a crescut treptat în detrimentul celor ce practicau vânătoarea. Printre crescătorii de animale, un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
beneficii durabile în raport cu spolierea nemiloasă, sălbatică, de la început.13 După dobândirea hegemoniei asupra stepelor de la sud de lacul Baikal, marele han a întreprins primele cuceriri de amploare asupra popoarelor învecinate. Conflictele cu triburile turcice situate la nord și apus de ținuturile mongole au pus în evidență virtuțile războinice ale mongolilor. Concret, încă din 1207, Gingis-han a început supunerea populațiilor de vânători din regiunea pădurilor nordice, kirghizi și oirați, apoi, în 1209, a supus pe uiguri, așezați la nord de Tibet, popor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aceea marea victorie de pe Kalka nu a fost exploatată și nu a dus la ocuparea stepelor sudice din răsăritul Europei. Expediția scurtă din 1222-1223 a reprezentat pentru mongoli o inițiere necesară cu factorii naturali, etnici și politici din răsăritul european. Ținuturile de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii mongoli, iar ocuparea lor era ținta următoarei campanii militare. Căpeteniile mongole (printre care, fiul cel mare a lui Gingis-han, Djuci) erau încântate de aspectul acestor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de stepă din spațiul nord-pontic (dintre Marea Caspică și Marea Neagră) erau foarte prielnice pentru nomazii mongoli, iar ocuparea lor era ținta următoarei campanii militare. Căpeteniile mongole (printre care, fiul cel mare a lui Gingis-han, Djuci) erau încântate de aspectul acestor ținuturi: "În toată lumea, nu pot exista pământuri mai frumoase ca acestea". După întoarcerea din expediție, Gingis, bucuros de cele aflate, a acordat lui Djuci, primul său fiu, dreptul de a lua în stăpânire teritoriile est-europene. Dar înfrângerea cumanilor, în 1223, nu

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de apus a Imperiului mongol și în regiunile ce urmau să fie cucerite. Conform planului de campanie, întreaga Europă (de la Volga la Atlantic) urma să fie cucerită de mongoli. Obiectivele mongole nu erau identice pentru toate teritoriile vizate de expediție: ținuturile de câmpie prielnice păstoritului intensiv urmau să fie ocupate efectiv, iar din alte teritorii urma să se perceapă dări periodice (tributuri). Expediția militară mongolă împotriva Europei, organizată sub Ogodai, a fost, prin anvergura ei și prin forțele implicate, una din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mongolii și-au concentrat forțele în stepele dintre Marea Caspică și Marea Neagră în vederea supunerii populației nord-caucaziene și a cumanilor. Luptele cu alanii și circasienii și cu alte triburi de pe versanții muntelui s-au prelungit până în 1240. Încununarea campaniei mongole în ținuturile rusești a constituit-o cucerirea Kievului, eveniment plasat de letopisețele vechi rusești în 6 decembrie 1240. Pentru cucerirea marelui oraș de pe Nipru, mongolii au concentrat numeroase trupe sub comanda personală a lui Batu-han. Intrate în oraș prin spărturile din zidul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apreciat la 40.000 de războinici, în frunte cu căpetenia lor Kuthen, a obținut permisiunea regelui Bela IV al Ungariei de a se așeza în țara sa, în 1239. În același timp, alte cete de cumani au trecut Dunărea în ținuturile balcanice (bulgare). În legătură cu migrația cumanilor, cronicarul oriental Ibn Tagribirdi menționează că nomazii au intrat în legătură cu suveranul "vlahilor", Unus-han, care a acceptat stabilirea lor într-o regiune stăpânită de el. Dar, ulterior, acesta și-a schimbat atitudinea binevoitoare față de cumani și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dar mongolii n-au riscat.19 În concluzie, campania militară de mare anvergură din 1236-1242 a avut drept urmare extinderea amplă a sferei de dominație a mongolilor spre apus. Teritoriile afectate de marea invazie mongolă nu au avut aceeași soartă (statut): ținuturile de câmpie de pe Volga inferioară și mijlocie și din spațiul ponto-caspic (dintre Marea Neagră și Marea Caspică) au fost efectiv ocupate și înglobate în Imperiul mongol, iar alte teritorii au devenit tributare și obediente politic. Teritoriile mongole din vestul Asiei (dincolo de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Vadul Cumanilor, lângă Calafat, loc de trecere a negustorilor spre Vidin, apoi nume de râuri cu sufixul în -ui: Vaslui, Bahlui, Covurlui (estul și sudul Moldovei), Desnățui, Călmățui (sudul Munteniei). Putem menționa și nume de localități: Bârlad, Tecuci, Caracal sau ținuturi ca Teleorman sau Bărăgan, deja amintite. Frecvența acestor nume în Moldova, între Prut și Siret, și în sudul Munteniei este o dovadă că, fiind populații de nomazi, de locuitori ai stepei, ei n-au pătruns în regiunea subcarpatică și muntoasă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în vocabularul românesc, unde întâlnim cuvinte vechi turce, ca aslam (camătă), uium (dijmă) stăpâni ai teritoriului, ei impuneau prestațiile locuitorilor și cioban (păstor). La rândul său, un alt istoric, C. C. Giurescu, ne oferă alte detalii despre turanicii pecenego-cumani migrați în ținuturile românești. După valul pecenegilor, înlăturat de bizantini, locul lor este luat de cumani. Aceștia vorbeau o limbă îndeaproape înrudită cu limba turcă, la care se adăugau și cuvinte persane-ni s-au păstrat fragmente din limba lor, un manuscris din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
viață simplă, mai curând patriarhală, de păstori și plugari, încadrați în uniuni de obști, cnezate și voievodate, așa cum apucaseră din vechime, de la începuturile neamului românesc. Aflați sub dominația neamurilor turanice de nomazi asiatici, ei plăteau dijmele cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în ținuturile românești a fost năvălirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cerute de stăpânitorii pământurilor (ținuturilor) lor, fără a mai fi supărați de cineva și, uneori, la cererea acestora, îi însoțeau în expedițiile organizate de migratori.25 Năvălirea tătarilor și românii Ultima migrație a neamurilor stepei în Europa răsăriteană și în ținuturile românești a fost năvălirea mongolo-tătară din 1241. Ne vom referi aici doar la acțiunile corpurilor armate mongole pătrunse pe teritoriile locuite de români, deoarece năvălirea și dominația lor au avut consecințe însemnate asupra istoriei noastre. Marea invazie mongolă a afectat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a afectat din plin toate teritoriile românești a căror stăpânire era atât o sursă de pradă cât și bază de atac asupra altor țări. În primăvara anului 1241, după cucerirea teritoriilor rusești, inclusiv Haliciul, trupe mongole s-au apropiat de ținuturile noastre prin nord și au pătruns în Carpații păduroși. Înainte de a pătrunde în Ungaria, oști însemnate erau concentrate în preajma regiunilor extracarpatice. Despre atitudinea mongolilor față de populația (locuitorii) din teritoriile extra-carpatice, în 1240-1241, după supunerea Cumaniei și Rusiei, deci înaintea pătrunderii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Kara-Ulagh-ilor și prin munții de acolo, a învins acele popoare Ulagh", apoi pe un anume Mislav. "Kara-Ulaghii" erau "vlahii negri" ce locuiau în spațiul extra-carpatic, poate populația românească de la est de Carpați, iar teritoriile "Ulaghilor" (vlahilor) se aflau probabil în ținuturile subcarpatice ale Munteniei, eventual, în sudul Transilvaniei. Deși numele Mislav are o vădită rezonanță slavă, firească după secole de conviețuire cu ei, este posibil ca el să fie român de neam. În Annales Boiorum, aparținând cronicarului bavarez Aventin, se amintește

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
însemnat zonal, iar reședința voievodală și biserica existentă aici, la mijlocul secolului al XIII-lea, au rămas nevătămate de invazie (DIR C, I, p. 346). O parte a cetelor mongole, care au traversat Muntenia și Oltenia, au intrat în Ungaria prin ținutul Severinului, după cum reiese din corespondența papei Inocențiu IV cu regele Bela IV din 1250. Din corpul mongol ce a înaintat spre apus, un grup este posibil să fi pătruns în Transilvania, pe valea Oltului, prin trecătoarea Turnu Roșu, apoi a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cumanilor și datează din secolele X-XIII, dar unele morminte tumulare ale cumanilor sunt după 1241-1242, ceea ce arată că mongolii n-au exterminat cu totul pe cumani. Aceste morminte ale nomazilor turci s-au aflat în extremitatea nordică a Moldovei, în ținuturile de câmpie din preajma Dunării, situate în prelungirea stepelor eurasiatice. O situație identică se constată și la sud de Carpați, în câmpia munteană, unde mormintele turanicilor sunt masate în Bărăgan. Complexele funerare din partea centrală și nordică a Moldovei, foarte puține, se

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]