KorAP: Find »[drukola/base=adept & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...302 >

7,542 matches

Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192

rudimentar arhaică - de creștinism. Catharismul (capitolul 9) consistă În două doctrine: una nu este altceva decît bogomilismul clasic, cealaltă - o transformare a origenismului din secolul al IV-lea; sinteza lor s-a operat, fără Îndoială, În cercul unor călugări răsăriteni, adepți ai renașterii vechilor credințe. Va fi evident că, dincolo de Înfățișările variate pe care le iau, toate curentele dualiste occidentale pot fi privite drept diverse fațete ale unui unic sistem mai cuprinzător. De la Începutul secolului al XV-lea și pînă la

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
aflau oare la Roma? Un istoric a estimat că, la o populație de aproximativ un milion de locuitori, Roma secolului al II-lea adăpostea Între cincizeci și optzeci de mii de evrei practicanți, Între douăzeci și treizeci de mii de adepți ai cultelor egiptene, o cifră identică pentru cultele siriene, circa douăzeci de mii de creștini și zece mii de adepți ai lui Mithra. Se presupune că numărul gnosticilor nu depășea cîteva sute, poate chiar mai puțin 27. Chiar dacă cifrele acestea sînt

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
secolului al II-lea adăpostea Între cincizeci și optzeci de mii de evrei practicanți, Între douăzeci și treizeci de mii de adepți ai cultelor egiptene, o cifră identică pentru cultele siriene, circa douăzeci de mii de creștini și zece mii de adepți ai lui Mithra. Se presupune că numărul gnosticilor nu depășea cîteva sute, poate chiar mai puțin 27. Chiar dacă cifrele acestea sînt supoziții, rezultă că adevărata pondere a gnosticismului nu era una numerică, ci intelectuală. Prin anii 215-217, Origen pune mîna

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
694. Se pare că la 719, un astronom manihean a vizitat curtea imperială chineză. La Începutul secolului al VIII-lea circulau scrieri maniheiste În limba chineză, lucru care a dus la o condamnare severă a doctrinei perverse a acestora, Însă adepții n-au avut de fapt de suferit persecuții severe. În 758 ofițerul An Lush@2@n se răscoală Împotriva Împăratului Xuan Zong din dinastia Tang și ocupă cele două capitale, Sian și Luoyang. Împăratul cere ajutor, iar turcii uiguri eliberează

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
episcop spaniol, Itacius din Ossonoba, fuseseră pur și simplu extrase de către acesta din urmă din izvoare ereziologice binecunoscute, fără nici o referire concretă la priscillianism 60. În ciuda condamnării pronunțate de cele două Concilii din Toledo, În 400 și 447, existența unor adepți ai lui Priscillian este atestată și de Consiliul din Braga, la 561. Martiriul Învățătorului lor, pe care Îl știau cu toții nevinovat, Îi Întărise, dîndu-le puterea să reziste mai bine de două secole, și nu este exclus ca mormîntul său tăinuit

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Expulzați din Egipt, cei patru Lungani Își găsesc un adăpost vremelnic la Constantinopol, pe lîngă Ioan Chrysostomul, altă victimă a intrigilor. CÎt despre Evagrie, murise Între timp, tocmai cu puțin Înainte de Bobotează („Epifania”...) anului 399. Protagonistul intelectual al bătăliei Împotriva adepților lui Origen este necruțătorul și nestatornicul Ieronim, stabilit din 386 la Bethleem, Într-o mănăstire Întemeiată de Paula. Origenist convins la Început, Ieronim trecuse de partea lui Epifaniu În 393, rupînd relațiile cu distinsul său prieten de o viață, Rufin

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
sursa poveștii lui Iblis din Coran (VII.11); Însă nu era, la origine, un text gnostic. Apocriful povestește cum Azazil (Iblis În textul Coranului) refuză să-l venereze pe Salman, Omul primordial. În consecință, Azazil și cei 124 000 de adepți ai lui sînt alungați din Împărăția cerurilor. Dumnezeu Îi ia lui Azazil culoarea roșie și din ea face o perdea care să-l ascundă de privirile Îngerilor răzvrătiți. La fiecare o mie de ani Dumnezeu se arată și le face

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
o mențină toți conducătorii paulicieni și care nu pare să indice alt lucru decît că cineva l-a introdus În principiile de bază ale exegezei marcionite a Noului Testament (Pavel fusese singurul erou al lui Marcion). Secta a fost prigonită, adepții ei fiind siliți să pribegească dintr-un loc În altul. Apoi ea s-a scindat și cei din ramura rămasă pauliciană s-au așezat lîngă Antiohia, În Pisidia, unde au cunoscut o perioadă de maximă Înflorire În timpul unui ereziarh deosebit de

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
frumoasa prostituată Alco39. Simon și Elena-Ennoia, tovarășa lui, au puterea de a elibera neamul omenesc de sub tirania Îngerilor, autori ai Legii. Legea este arbitrară și a fost născocită cu singurul scop de a Înrobi omenirea. Lumea va fi distrusă, iar adepții lui Simon Își vor dobîndi libertatea 40. În completarea acestui scenariu, care nu conține nimic creștin, Irineu mai afirmă și că Simon pretindea că ar fi Isus Cristos și interpreta În chip docetist trupul acestuia din urmă, ca pe o

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
să facă din el un gnostic, atribuindu-i trăsături ale unui gnosticism creștin ulterior 44. Cu cîteva deosebiri, aceasta este și teza lui Gerd Lüdemann: Irineu Îi va atribui lui Simon elemente din doctrina lui Basilide și din cea a adepților lui Carpocrate 45. Simone Pétrement Îl urmează pe Beyschlag, accentuînd ceva mai mult asupra originilor creștine ale sistemului atribuit În mod curent lui Simon 46. Jarl E. Fossum Îl așează pe Simon Într-un cadru samaritean 47. Potrivit opiniei sale

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
1962 un interpret marxist al catharismului, Gottfried Koch, a susținut că mișcările dualiste aveau În ierarhiile lor locuri rezervate femeilor. Koch a avut impresia - și, Într-adevăr, oricine nu este familiarizat decît superficial cu fenomenul o poate avea - că Între adepții catharismului cele mai importante erau femeile. Koch a stabilit deci, prin inducție, caracterul feminist al catharismului, opus Bisericii patriarhale, și a interpretat catharismul drept expresia religioasă a unei revolte sociale a femeilor 88. Cel mai mare specialist În catharism al

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Gnosticismul accentuează, este evident, mai puțin pe radicala Înstrăinare a omului În lume și mai mult pe superioritatea omenirii față de ecosistemul căruia Îi aparține. Acest ecosistem adăpostește de altfel nenumărate ființe care sînt cu siguranță sortite pieirii: turma Demiurgului și adepții Potrivnicului. Răsturnînd principiul antropic și negînd inteligența ecosistemică, doctrina gnostică realizează un optimism antropologic excesiv. La fel, experiența gnostică a lumii nu implică refuzul radical al acesteia. Dimpotrivă, chiar și acei maniheeni În care Învățații s-au grăbit să vadă

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ale Arhonților (ce alcătuiesc acum Lumea) și În cele ale Arhonților astrali ce țin În puterea lor pămîntul nostru 52. Îngenuncheat, Atlas sprijină pe umerii săi pămînturile. Structura cosmosului maniheenilor este complexă și trebuie să fi fost „științific” convingătoare pentru adepții din acele veacuri. Maniheismul aprofundează Într-adevăr tendința scientologică prezentă În gnosticism. Vom oferi Într-o secțiune ulterioară detalii asupra mecanismului cosmic destinat să recupereze particulele de lumină prizoniere În Întuneric. După Theodor bar Konai, Lumina din care sînt făcute

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
pe ele le-au străpuns cuiele și sulița 114. Trăind Patimile cosmice ale lui Isus omni suspensus a ligno, Omul cel Vechi se preschimbă Într-un Om Nou, sufletul devenindu-i „viu” și Înfrățit cu al eonului Isus; tot astfel, adeptul trebuia să exercite un proces continuu de discriminare, atît asupra lui Însuși cît și asupra lumii Înconjurătoare, discernînd acțiunile Luminii de acțiunile Întunericului. Aceasta a devenit „regula de aur” de ordin etic, pe care o Întîlnim enunțată astfel Într-un

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
exclusiv pe compendiul și pe Istoria lui Petru Egumenul din Sicilia. Alte informații sînt cuprinse În cele patru Formule de abjurare, utilizate de Biserica bizantină la convertirea paulicienilor, numiți mai des, Însă În mod eronat, maniheeni, datorită faptului că erau adepții dualismului 6. 2. Doctrina pauliciană „Un singur lucru ne desparte de cei de la Roma”, i-ar fi mărturisit paulicienii lui Petru din Sicilia: „Noi spunem că există un Dumnezeu care este tatăl ceresc și care nu are putere În lumea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
exegeză biblică. 3. Ipoteza armeană Numele de „paulicieni”* trimite la o persoană - fondatorul sectei sau un conducător important al ei - pe nume Pavel (Paul). Însă derivatul grecesc normal În acest caz ar fi paulianoi și nu paulikianoi. Și, Într-adevăr, adepții lui Pavel din Samosata, susținător al ereziei adopționiste din secolul al III-lea, fost cîndva episcop al Antiohiei, sînt numiți paulianoi. Termenul paulikianoi pare să fie un construct În care a intrat sufixul armenesc depreciativ - ik; În opinia lui Runciman

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
din secolul al III-lea, fost cîndva episcop al Antiohiei, sînt numiți paulianoi. Termenul paulikianoi pare să fie un construct În care a intrat sufixul armenesc depreciativ - ik; În opinia lui Runciman 20, aceștia trebuie să fi fost, prin urmare, adepți ai vreunui Pavel demn de dispreț sau niște adepți vrednici de dispreț ai lui Pavel. Dar ai cărui Pavel? Este numai una dintre Întrebările (greșit puse) care au menținut o vreme iluzia că secta deosebit de transparentă a paulicienilor ar putea

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Antiohiei, sînt numiți paulianoi. Termenul paulikianoi pare să fie un construct În care a intrat sufixul armenesc depreciativ - ik; În opinia lui Runciman 20, aceștia trebuie să fi fost, prin urmare, adepți ai vreunui Pavel demn de dispreț sau niște adepți vrednici de dispreț ai lui Pavel. Dar ai cărui Pavel? Este numai una dintre Întrebările (greșit puse) care au menținut o vreme iluzia că secta deosebit de transparentă a paulicienilor ar putea ascunde vreun mister. Paulicianismul a prezentat cîndva o mare

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
ca acei mclneut’iun să fi fost mesalieni. Oricum, paulicieni nu puteau fi, chiar dacă s-ar fi dovedit, cum crede N.G. Garsoian, payl-i-keank. Aceștia din urmă nu au nici o legătură cu mesalienii, și nici cu paulicienii, deși sînt, Într-adevăr, adepții unui „neînsemnat Pavel” - adopționistul Pavel din Samosata. Sub un alt nume, această erezie a continuat să existe multă vreme după condamnarea ei de către Ioan din Ojun. La Începutul secolului al XI-lea, Grigore Magistros, guvernator În Vaspuragan și Taron, a

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Pavel” - adopționistul Pavel din Samosata. Sub un alt nume, această erezie a continuat să existe multă vreme după condamnarea ei de către Ioan din Ojun. La Începutul secolului al XI-lea, Grigore Magistros, guvernator În Vaspuragan și Taron, a devenit persecutorul adepților unei secte care se așezase Între 836 și 855 În regiunea T’ondrak, la nord de lacul Van, și avea să fie cunoscută sub numele de t’ondrakeci. Pe la mijlocul secolului al XI-lea, acești t’ondrakeci au fugit În Siria

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
a formei mai sofisticate de adopționism pe care e posibil ca Pavel din Samosata să o fi predicat În secolul al III-lea și se suprapune cu credințele acelor payl-i-keank din secolul al VIII-lea. Concluzia este limpede: credincioșii payl-i-keank, adepții disprețuitului Pavel din Samosata, nu au nici o legătură cu „pavlichienii” bizantini, „adepții vrednici de dispreț ai lui Pavel”. Căci acest din urmă Pavel nu este altcineva decît Însuși Apostolul Pavel, cel venerat de Marcion și de paulicieni (vezi supra, capitolul

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
din Samosata să o fi predicat În secolul al III-lea și se suprapune cu credințele acelor payl-i-keank din secolul al VIII-lea. Concluzia este limpede: credincioșii payl-i-keank, adepții disprețuitului Pavel din Samosata, nu au nici o legătură cu „pavlichienii” bizantini, „adepții vrednici de dispreț ai lui Pavel”. Căci acest din urmă Pavel nu este altcineva decît Însuși Apostolul Pavel, cel venerat de Marcion și de paulicieni (vezi supra, capitolul 1). Orice alte speculații cu privire la evoluția paulicienilor, Întemeiate pe falsa premisă că

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
multă apă (cel mai de jos dintre elemente) și trimite la forma fluidă a Șarpelui - o expresie foarte originală a antisomatismului. În ciuda acestui fapt, bogomilii arată mai puțină oroare de materie decît mulți dintre primii Părinți ai Bisericii. SÎnt bogomilii adepți ai anticosmismului? Acest lucru ar părea exclus. Chiar dacă Diavolul a alcătuit lumea, Tatăl a intervenit și el În acțiune. Ființele vii s-au ivit din Înseși elementele. Animalele sînt vrednice de dispreț doar din pricină că procrează prin coit, Însă plantele În

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
Dosarul cel mai complet asupra catharilor este alcătuit tot de Raniero Sacconi, care menționează existența a două școli: una a lui Balasinanza, episcop de Verona, și una a lui Ioan de Lugio din Bergamo, cîndva filius maior al celui dintîi. Adepții lui Balasinanza cred În două principii coeterne, avîndu-și fiecare propria Trinitate (cea a lui Dumnezeu fiind subordinaționistă), propriii Îngerii și propria sa lume. Diavolul merge În cer pentru a se lupta cu Mihail și cu Îngerii Domnului și se Înapoiază

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
fără să fie atotștiutor. Pentru Ioan de Lugio, cele două creații separate sînt procese de ordin spiritual. Cel Rău are multe nume, care sînt tot atîtea ipostaze ale Răului. În polemica sa cu moderații el repetă, la fel de des ca și adeptul său care a compus Cartea celor două Principii, că Artizan și Creator, creator și factor sînt exact același lucru și că nu e adevărat că Întîiul creează elementele, iar cel de al doilea modelează lumea, pornind de la un material preexistent

[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]