17,588 matches
-
raporteze mai multe probleme de comportamentul la băieți decât la fete, indiferent de vârstă, deși adolescentele tind să prezinte mai multe probleme decât băieții de aceeași vârstă (Stanger & Lewis, 1993). Studiile pe populații deviante au arătat în mod constant că adolescenții cu probleme emoționale (de obicei de sex masculin) consideră în general că au un comportament social adecvat (Matson & Ollendick, 1988; Versi, 1995). Tendințe recente de combinare a informațiilor obținute pe baza celor două sisteme de clasificare În același timp în
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
în clasificarea tulburărilor infantile, a crescut și presiunea în direcția folosirii riguroase a categoriilor DSM pentru elaborarea de tratamente validate empiric (Ollendick & King, 2004). O dată inițiate aceste două tendințe, dezbaterea privind sistemul care servește cel mai bine interesele copilului și adolescentului a fost înlocuită de discuțiile recente cu privire la mijloacele prin care s-ar putea combina avantajele celor două metode. Rubio-Stipec, Walker și Murphy (2002) au analizat probabilitatea de a diagnostica o tulburare psihiatrică (clasificare dihotomică) prin folosirea de scale de simptome
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
a devenit celebră în textele de psihologie, fiind numită efectul „pasărea Dodo”. În esență, citatul a fost folosit ca analogie pentru a arăta lipsa de rezultate științifice care să susțină specificitatea efectelor terapeutice. Studiile privind rezultatele terapeutice la copii și adolescenți (Weisz și colab., 1995) au arătat că tratamentul este mai eficient decât lipsa tratamentului sau efectul placebo. Sunt terapiile particulare eficiente în tratarea anumitor probleme specifice? Tratamentul în familie prin terapia multisistemică s-a dovedit a fi o metodă eficientă
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Autorii subliniază, de asemenea, necesitatea de a se folosi metode științifice mai riguroase - cum ar fi studiile clinice randomizate - în proiectele de cercetare destinate verificării tratamentelor empirice. În studiul lor privind tratamentele psihosociale consacrate și potențial eficiente la copii și adolescenți, Ollendick și King (2004) pun în evidență mai multe aspecte ce continuă să pună probleme. Ei sugerează că tratamentele folosite pentru unele dintre cele mai comune tulburări, cum ar fi anxietatea și depresia, le lipsește o bază empirică validată. În
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
în practica clinică. Stadiul de dezvoltare a copilului în procesul de tratament În ultimul timp, s-a pus un accent foarte puternic pe necesitatea de a avea un volum mai mare de cercetări privind tratamentele empirice ale problemelor copilului și adolescentului, însă Holmbeck, Greenley și Franks (2004) afirmă că este la fel de important ca printre alternativele de tratament să se numere și metode care țin cont de particularitățile fiecărui stadiu de dezvoltare. Acești autori indică, de asemenea, mai multe tendințe de dezvoltare
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
are tulburarea pe încă trei planuri ale dezvoltării în afara celui cognitiv. Este vorba despre: rolul tulburării în inihibarea dezvoltării normale pe alte planuri; luarea în considerare a stadiului de dezvoltare în vederea stabilirii priorităților intervenției; anticiparea posibilității ca subiecții copii sau adolescenți să revină la probleme anterioare dintr-o perspectivă cognitivă nouă. De reținut Holmbeck, Greenley și Franks (2004) atrag atenția asupra unui anumit număr de probleme legate de aplicabilitatea planurilor terapeutice în diverse stadii de dezvoltare. Este vorba în special de
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
întâmpină dificultăți pe plan școlar. De reținut Copiii cu ADHD de tip hiperactiv/impulsiv sunt expuși riscului din punct de vedere social. De multe ori, problemele se datorează comportamentelor lor intruzive și tendinței de a-și pierde controlul. ADHD la adolescenți (12-19 ani) Cel puțin jumătate dintre copiii diagnosticați cu ADHD continuă să îndeplinească criteriile de diagnostic și în adolescență. La această vârstă, ei sunt insuficient pregătiți pentru a face față cerințelor din programa de studiu gimnazială și liceală care presupune
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
de perseverență duc frecvent la probleme școlare grave în această perioadă. Atenție În adolescență, este deosebit de importantă dobândirea sentimentului de identitate personală, ceea ce presupune consolidarea unei imagini de sine bazată pe acceptarea de către cei de aceeași vârstă și pe competență. Adolescenții care, în trecut, au avut rezultate școlare slabe concomitent cu probleme sociale prezintă un risc sporit de a suferi tulburări de introversiune, cum ar fi anxietatea sau depresia (Biederman, Faraone & Lapey, 1992) și de extroversiune, cum ar fi agresivitatea, sfidarea
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
tulburări de introversiune, cum ar fi anxietatea sau depresia (Biederman, Faraone & Lapey, 1992) și de extroversiune, cum ar fi agresivitatea, sfidarea și diversele forme de comportament delincvent (Barkley, Fischer, Edelbock & Smallish, 1990). Alte probleme sociale și emoționale specifice populațiilor de adolescenți cu ADHD sunt reprezentate de riscul sporit de accidente de circulație cauzate de conducerea imprudentă mașinii și adoptarea mai frecventă a unor comportamente de risc, cum ar fi utilizarea de substanțe psihoactive (Barkley, 1998). PREVALENȚĂ ȘI EVOLUȚIE Conform DSM-IV-TR, aproximativ
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
medicală cunoscută și izolarea socială” (Achenbach & Rescorla, 2001, p. 93). În urma unui studiu, Biederman și colegii săi (1995) au constatat că până la 70% dintre copiii depresivi au și ADHD. Conform unui alt studiu, aproximativ 90% dintre prepuberii și 30% dintre adolescenții diagnosticați cu tulburare afectivă bipolară suferă în același timp de ADHD (Geller & Luby, 1997). Alte studii remarcă faptul că ADHD se asociază adesea cu tulburarea hiperanxioasă și acuze somatice (de exemplu, dureri de cap sau de stomac). În plus, mulți
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
complex deoarece trei dintre caracteristicile de bază ale ADHD (neatenția, hiperactivitatea și impulsivitatea) seamănă cu simptomele depresiei, tulburării bipolare și anxietății. În plus, cele trei afecțiuni sunt frecvent comorbidități. ADHD și tulburările de extroversiune. Gradul de inadaptare al copiilor și adolescenților cu ADHD care au și tulburări comportamentale disruptive (tulburare opozițională și tulburare de conduită) este mult mai ridicat (Moffit, 1990), ei având și performanțe mult mai slabe decât cei care suferă doar de ADHD (Barkley și colab., 1990). Studiile arată
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
1989). Unii autori afirmă că diagnosticarea cu ADHD în copilărie este un factor ce anticipează la fel de bine consumul de substanțe psihoactive ca și abuzul de astfel de substanțe în istoricul familiei. Barkley și colaboratorii săi (1990) au constatat că, la adolescenții hiperactivi cu ADHD, probabilitatea consumului de țigări și alcool e mult mai ridicată decât la persoanele de aceeași vârstă care nu manifestă hiperactivitate. ADHD și problemele de relaționare socială. Cel puțin jumătate din copiii cu ADHD au probleme în relațiile
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
aceste medii. Apoi, având în vedere frecvența cazurile în care ADHD e însoțit de comorbidități, sunt necesare și date despre alte posibile tulburări. Prin urmare, o mare parte a evaluării constă în analizarea altor dimensiuni majore ale psihopatologiei copilului și adolescentului. Există mai multe scale de evaluare a comportamentului care permit măsurarea caracteristicilor ADHD și a altor categorii de diagnostic. Acestea au mai multe versiuni paralele destinate părinților, profesorilor și copiilor mai mari, astfel putându-se face o comparație între informatori
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
în evidență o categorie de tulburări de introversiune care cuprinde trei scale de sindrom: anxietate/depresie, izolare/depresie și acuze somatice. Prevalența tulburărilor de introversiune Deși la băieții și fetele mai mici, prevalența tulburărilor de introversiune este similară (7-9%), la adolescenți (12-16 ani), probabilitatea apariției lor este cam de patru ori mai mare la fete (15,7%) decât la băieți (3,9%; Offord, Boyle & Szatmari, 1989). De asemenea, s-au identificat următoarele tipare de prevalență: În jur de 10-15% dintre copii
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
fobie specifică, există un risc sporit de apariție și a unei alte fobii, comorbidități fiind tulburările anxioase și de dispoziție. Atenție Diagnosticul de fobie specifică nu se pune decât dacă frica afectează în mod semnificativ funcționarea organismului. La copii și adolescenți (sub 18 ani), fobia trebuie să fi persistat cel puțin 6 luni (DSM-IV-TR). Prevalență Aproximativ 15% dintre copiii care ajung la specialist pentru că suferă de anxietate au fobii specifice, fetele afectate fiind în general mai numeroase decât băieții (Silverman & Nelles
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
dată când sună telefonul, Gloria tresare de teamă ca va urma un tunet. Ea are o teamă condiționată de sunetul telefonului. Stilul educațional al părinților și teoria atașamentului Cercetările cu privire la influența atașamentului asupra dezvoltării anxietății la copii au arătat că adolescenții care au avut o relație de atașament anxioasă în timpul micii copilării (atașament anxios-rezistent) au mult mai mari șanse de a suferi de tulburări anxioase decât ceilalți adolescenți (Warren, huston, Egeland & Stroufe, 1997). De reținut Fobiile și anxietatea de separare sunt
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
fac scalelor de evaluare, aceeași autori recomandă scalele Achenbach pentru tulburările de introversiune cum sunt anxietatea și tulburările de dispoziție. Secțiunea „Pe scurt 5.3” prezintă o listă cu cele mai uzuale metode de evaluare a anxietății la copilului și adolescentului. Nu este o listă exhaustivă, dar ea reia instrumentele ce pot fi utile în cazurile de tulburări anxioase. Silverman și Saavedra (2004) recomandă trei dintre ele: „Scala revizuită a anxietății manifeste la copii” ([Revised Children’s Manifest Anxiety Scaleă RCMAS
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
ca stare și trăsătură pentru copii” (Stait-Trait Anxiety Inventory, STAIC) și „Programul de monitorizare a fricii la copii” (Fear Survey Schedule for Children - Revised, FSSC-R). Pe scurt 5.3 Instrumente de evaluare utilizate frecvent pentru evaluarea anxietății la copii și adolescenți Instrument Vârstă Descriere Scala revizuită a anxietății manifeste la copii (Revised Children’s Manifest Anxiety Scale, RCMAS) 6-17 ani Scalele se folosesc pentru: anxietatea totală, anxietatea fiziologică, îngrijorare / hipersensibilitate, neliniște socială / concentrare și minciună. Scala anxietății din cadrul scalelor Beck pentru
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Descriere Scala revizuită a anxietății manifeste la copii (Revised Children’s Manifest Anxiety Scale, RCMAS) 6-17 ani Scalele se folosesc pentru: anxietatea totală, anxietatea fiziologică, îngrijorare / hipersensibilitate, neliniște socială / concentrare și minciună. Scala anxietății din cadrul scalelor Beck pentru copii și adolescenți (Anxiety Scale of the Beck Inventories for Youth, Beck & Beck, 2001) 7-12 ani Este una dintre cele 5 scale cu 20 de itemi care măsoară conceptul de sine, depresia, anxietatea și comportamentul disruptiv. Scala Yale Brown pentru comportamentul obsesiv-compulsiv la
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
cu reguli stricte (expectanțe) în cadrul cărora se oferă recompense adecvate în cazul unei despărțiri reușite și se rerag întăririle în caz de comportamente de evitare pot constitui intervenții eficiente în combaterea refuzului școlar (Black, 1995). ANXIETATEA GENERALIZATĂ LA COPII ȘI ADOLESCENȚI Spre deosebire de cazul celor care suferă de fobii și anxietate de separare, la copiii cu anxietate generalizată îngrijorările nu au un obiect anume. Acești copii manifestă o neliniște permanentă în legătură cu familia, prietenii, școala, sănătatea și performanța lor în general. La aceste
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
iar aproximativ o treime dintre cei afectați dezvoltă și alte tulburări anxioase sau depresive (Last, Perrin, Herse & Kazdin, 1996). Strauss și echipa sa (1988) au constatat că 70% dintre copiii cu anxietate generalizată au și anxietate de separare, în vreme ce, la adolescenți, comorbiditățile cele mai frecvente sunt depresia (47% din cazuri) sau fobia specifică (41%). Etiologie Rolul factorilor biologici și genetici și al temperamentului Studiile pe gemeni sugerează că anxietatea se datorează în proporție de 30-40% factorilor genetici (Eley, 1999). Deși neurotransmițătorul
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
teamă este nerațională, dar totuși nu o pot controla. Stânjeneala vizează mâncatul, băutul sau scrisul în public, iar pacientul se teme că ceilalți îi vor remarca tremurul, roșeața sau problemele de respirație. Pentru diagnosticul de fobie socială la copii și adolescenți, manifestările trebuie să fi persistat cel puțin 6 luni și să fi afectat serios viața persoanei. Caz practic Esther era copleșită de teama că toți colegii ei vor observa că tremură în timp ce își ia notițe de pe tablă, așa că a început
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
cuprinsă de pancă, Esther și-a aruncat creionul și a ieșit fugind din clasă. Inima îi bătea cu putere și era convinsă că va muri. A doua zi, fetița nu a venit la școală din motive de boală. Copiii și adolescenții cu fobie socială se pot manifesta prin reacții de evitare (probleme de freecventare a școllii), comportamente de fugă (preferă să meargă la bibliotecă, într-un loc retras, în loc să meargă în sala de mese), autoaprecieri negative și arousal fiziologic sporit (disconfort
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
dacă mutismul selectiv (incapacitatea persistentă de a vorbi în anumite situații sociale) ar trebui văzut ca o categorie separată de tulburare infantilă sau ca o tulburare anxioasă, adică o formă de fobie socială. Fobia socială în adolescență Date fiind îngrijorarea adolescenților în ceea ce privește acceptarea în cercul celor de aceeași vârstă și presiunea socială pe care o resimt, nu este surprinzător că debutul fobiei sociale este cel mai frecvent remarcat în această perioadă (Beidel și colab., 1999). De reținut După cum remarcă Elkind, istoria
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
Există două tipuri de fobie socială: o formă generalizată (persistă în majoritatea situațiilor sociale) și o formă mai specifică, fobia socială situațională (de frica de a vorbi în public). Hoffman și colegii săi (1999) au constatat că aproape jumătate din adolescenți suferă de fobie socială generalizată care are forme mai severe și entități psihopatologice mai grave decât fobia socială situațională. Prevalență și comorbidități Se estimează că prevalența fobiei sociale se situează între 3 și 13% din populație. Totuși, la copii, este
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]