6,798 matches
-
mai repede să te iau definitiv acasă. Doctorul mi-a promis că te va face bine și vei avea bucuria să te joci și tu la fel ca și ceilalți copii... Lacrimile curgeau pe obrajii mamei și ai copilului. Băiatul agățat de gâtul mamei printre suspine zise: - Știu că dacă îmi promiți tu, așa va fi! te iubesc mămică și știu că nu mă vei lăsa aici. La revedere mămicuța mea! Infirmiera așteptă cu răbdare și milă ca cei doi să
Pelerinul rătăcit/Volumul I: Povestiri by Nicu Dan Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91839_a_92881]
-
intrând În baraca joasă, cu acoperiș de stuf. Mirosul acru, larvar, de dinăuntru n-o deranja. Crescătoria de viermi de mătase era oaza personală, urât mirositoare, a bunicii mele. De jur Împrejurul ei, pe suporturi, viermii de mătase albi și moi stăteau agățați de mănunchiuri din rămurele de dud. Desdemona Îi urmări cum țes gogoși, săltând din capete ca la auzul unei muzici. Privindu-i uită de lumea de afară, de schimbările și de zvârcolirile ei, de muzica ei nouă și teribilă (care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
vorbească. O lăsa pe Desdemona să se ocupe de iritațiile de la scutece și de tusea convulsivă, de durerile de urechi și de curgerea sângelui din nas. Când veneau Însă musafiri la masa de duminică, Sourmelina Îi Întâmpina cu bebelușul Împopoțonat, agățat de umăr, ca un accesoriu perfect. Sourmelina n-avea tact cu bebelușii, dar era grozavă cu adolescenții. Te susținea la primele iubiri și dezamăgiri din dragoste, te sfătuia cum să-ți alegi rochiile pentru petreceri și era alături de tine când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
m-am săturat de stilul ăsta, răspunse băiatul. ― Mai știu pe cineva care s-a săturat, spuse Ed, frizerul. Mă conduse spre un scaun. Eu - cu ușurință rebotezatul Cal Stephanides, adolescentul fugar - mi-am lăsat jos geamantanul și mi-am agățat haina În cuier. M-am Îndreptat spre scaun, concentrându-mă În tot acest timp să merg ca un băiat. Precum victima unui infarct, trebuia să Învăț toate deprinderile motorii simple. În ceea ce privește mersul, nu mi-era prea greu. Vremurile când fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de ființă umană, care avea să locuiască Într-o lume nouă. Desigur, nu puteam să nu simt că acea persoană eram eu, eu și toți cei asemeni mie. După slujbă, toată lumea s-a Întors la mașini ca să meargă spre cimitir. Agățate de antenele mașinilor, fluturau flamuri purpurii și procesiunea trecu Încet pe străzile din vechiul cartier de est, unde crescuse tatăl meu și unde Îi cântase cândva serenade mamei mele de la fereastra camerei lui. Cortegiul de automobile o luă apoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cărei gust nu-l mai simțisem de mai bine de patru zile, căci nu mai stăteam în picioare. Nu mai simțeam piatra dură sub tălpile încălțămintei mele. Un zgomot înfiorător mă înconjură atunci și limbi de întuneric începură să se agațe de mine și să mă cuprindă din toate părțile, în timp ce eu încercam din toate puterile mele să mă agăț de orice rază de lumină pe care o puteam vedea! Era zadarnic! M-am trezit în scurt timp în mijlocul hăului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mai simțeam piatra dură sub tălpile încălțămintei mele. Un zgomot înfiorător mă înconjură atunci și limbi de întuneric începură să se agațe de mine și să mă cuprindă din toate părțile, în timp ce eu încercam din toate puterile mele să mă agăț de orice rază de lumină pe care o puteam vedea! Era zadarnic! M-am trezit în scurt timp în mijlocul hăului în care nu vroiam să cad, în mijlocul întunericului pe care l-am sfidat pe când mergeam spre bătrân. Disperarea a încolțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de ici, colo, transportând câte ceva, lăsând ce aveau în brațe lângă scară și plecând înapoi în interiorul școlii. Soarele se pregătea să apună. Lumina începea să nu mai fie așa cum a fost pe tot parcursul zilei, atotprezentă. Lenevea pe acoperișurile înalte, agățându-se cu disperare de orice, lăsând umbre lungi, ce se îngroșau pe măsură ce regele zilei încerca să-și mai păstreze tronul pe bolta cerească câteva minute în plus. Trebuie să mă duc să-mi iau sacul de dormit, Corvium. Vii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cerul întunecat. Noaptea, care până acum veghease asupra orașului și a lumii noastre cu o autoritate neîndoielnică, începea să-și piardă tronul. Domeniile soarelui deveneau din ce în ce mai extinse cu fiecare moment care trecea și umbrele nopții, ca niște degete leneșe, se agățau cu o disperare calmă de fiecare relief, de fiecare stâlp, de fiecare casă și de fiecare copac, lungindu-se din ce în ce mai mult, până când își dădeau drumul și dispăreau. Timpul părea să accelereze cu fiecare secundă care trecea și curând, foarte curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Îi luă mâna în ale sale și o sărută. Era atât de catifelată pielea ei! Mai stătu ceva timp lângă patul ei, bucuros că era în viață. Dădu să plece. Mâna îi fu trasă înapoi și crezuse că s-a agățat în ceva. S-a dat îndărăt să-și elibereze mâneca și ce văzu îi tresăltă inima. Ana îi ținu mâna și se uita la el prin ochii întredeschiși. Și se uita atât de dulce la el... Îl trase spre ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lor neobișnuiți, înaintau cu precauție și în mod ordonat. Gloanțele rătăcite spulberau bucăți de ciment din pereții laterali. Ultimul venea în fața primului și curând devenea al doilea și tot așa. Susțineau focul și curmau suferința vreunui soldat care se mai agăța cu greu de viață. Gardienii, observând că lupta devenise una de corp la corp, își scoaseră bastoanele Beneru, dar fură surprinși să vadă că acestea se fărâmițau imediat ce atingeau ceva. Materialul din care erau confecționate devenea foarte sfărâmicios la temperaturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și un nor imens de praf se porni dinspre tunelul prin care am intrat noi și răbufni în dom. Intrarea trebuie că se prăbușise! Mulțimea de elevi se împuțină văzând cu ochii și în curând mă vedeam nevoit să mă agăț de doi saci de provizii, să-i arunc în vagon și apoi să urc și eu. Nu era ultima garnitură. Mai erau două după cea în care m-am urcat eu. În câteva minute veni cel care ne-a îndemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
aparențele și să ne creștem și noi relațiile. A trebuit să ajungem să ne urâm pe noi înșine pentru că a trebuit să ne protejăm. Au existat momente când una a vrut să renunțe, pentru că nu mai putea, dar ne-am agățat una la alta, ne-am ținut aproape și am cultivat în continuare minciuna, indiferent de ce se petrecea în sufletul nostru. Înțelegi, Vladimir? Te înțeleg, Marcela. Te înțeleg. Mulțumesc. Își dădu pe gât la vale ciocolata și dădu să plece. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
să aibă și ea unul. Doar n-ai să urmezi și tu cura? — De ce nu? Ce risc? Am citit În pliante că apele slăbesc. Paharele erau acoperite de o Îmbrăcăminte din paie Împletite, și doamna Maigret le purta pe amîndouă agățate peste piept, așa cum poartă turiștii binoclul. Nu se mai plimbaseră niciodată atît de mult amîndoi. De la nouă dimineața erau afară și, În afara comisionarilor, doar ei mergeau pe străzile liniștite din cartierul unde locuiau, cartierul France, nu departe de Izvoarele Celestinilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
-și rețină zîmbetul. — Unde să te aștept? Întrebă ea. — La locul nostru, În fața izvorului. Fusese văzut pe fereastră? Traversă demn strada, străduindu-se să aibă o expresie morocănoasă. Pe coridor era răcoare și doar un cuier din bambus, unde erau agățate două pălării. O așeză alături și pe a lui, o pălărie de paie, pe care soția i-o cumpărase În același timp cu haina de mohair și de care Îi era puțin rușine. — Intrați, șefule... O voce veselă, familiară, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
colțul străzii Bourbonnais. În fața casei domnișoarei Lange se afla o camionetă. CÎnd se apropiară, auziră lovituri de ciocan. — Mă Întorc la hotel? murmură doamna Maigret. — Vin și eu Într-o clipă. Ușa salonului era deschisă și bărbați În bluze bej agățau draperii negre pe pereți. Își făcu apariția și Lecoeur. — Eram sigur că veniți. Pe-aici... Îl conduse În dormitor, unde era mai liniște. — Va fi Înmormîntată la Vichy? Întrebă Maigret. Așa a hotărît sora? — Da. A venit spre prînz. — Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
mare importanță acestei indicații. Credeți că da? — N-aș putea să răspund. Pentru ce s-ar fi dus acolo și ce legătură ar putea avea cu evenimentele de la Vichy? — O intuiție vagă..., se scuză Maigret. Când te ia apa, te agăți de orice. Polițistul care stătea de pază era și el tânăr și, În ochii lui, cei doi bărbați care discutau sub marchiză erau personaje prestigioase, care ajunseseră În vârful ierarhiei. — Tare aș mai bea un pahar cu bere! În colțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Dar ceva În mine se revoltă Împotriva acestui adevăr. — Nu e primul caz din analele criminalisticii. Pot să vi le amintesc. — Nu... imploră el. Avea umerii căzuți, arăta fără vlagă, nu mai avea nimic salvator de care să se mai agațe. — Aveați dreptate adineauri, când spuneați că nu aveți nevoie de avocat. Va fi de ajuns să povestiți totul În fața juraților. Bărbatul stătea nemișcat, cu capul În mâini. — Probabil că soția dumneavoastră e Îngrijorată. După părerea mea, adevărul Îi va face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cu cele de blândețe. Simte o moli ciune în genunchi. Are impresia că-i fuge pământul de sub pi cioare. Strânge din dinți și bâjbâie cu degetele după un sprijin pe tăblia mesei. — E vorba de magie, șoptește încă descumpănită. Se agață de brațul lui, rugătoare: — Magia este opusul protecției divine pe care se întemeiază puterea ta. Nu poți închide ochii. Chiar îi închide pentru o clipă, suspinând ostenit. Murmură apoi în surdină: — Acuza asta revine aproape întotdeauna în procesele inten tate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe un ton bănuitor: — La ce te gândești...? Lasă întrebarea în aer căci, pe nesimțite, privirea i se împă ien jenește și locul bătrânului libert este luat de o nălucă impună toare, venită din negura timpurilor. Tresare speriat și se agață cu mâinile de brațele fotoliului. Cu fiecare pas care-l face spre el, îl vede mai bine. E Gaius Asinius Pollio! Așa cum și-l amintește. Drept ca un brad chiar și cu un picior în groapă. Dă să țipe ca să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu demnitatea și rezerva corespunzătoare: — A depășit vârsta minimă necesară și sunt sigur că îndeplinește celelalte condiții de avere și onorabilitate ca să pot semna decretul... Își vede secretarul clătinându-se, ca și cum ar fi primit o lovitură în moalele capului, apoi agățându-se disperat de colțurile mesei, să nu cadă. — Ce s-a întâmplat? întreabă speriat. Libertul se prăvălește, greoi, în genunchi și începe să se tâ rască înspre el. Cerșește, cu brațele întinse, mila împăratului: — Iertare, preamilostive stăpâne, dar înălțându-l
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ochii principelui: — Narcissus e un băiat liniștit și la locul lui, mărite stăpâne, așa cum îl știi... — Zi odată, omule, nu mă mai face să-mi pierd vremea, îl zorește cezarul, tamburinând impacientat cu degetele pe brațul fotoliului. Privirea secretarului se agață cu disperare de catedra pe care stă împăratul. Urmărește, cu capul golit de gânduri, linia spăta rului înclinat și curbura, aproape în semicerc, a scaunului. Ochii îi ză bovesc asupra picioarelor, arcuite și divergente la extremități... Aude respirația sacadată a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Îl cunoaște bine pe Caledus. Deși fost sclav, se află acum pe picior de egalitate cu ceilalți funcționari născuți liberi. — Lipsesc o clipă să-i spun o vorbă lui Caledus, o aude pe Iulia Caelis murmurând către el. — Nu! se agață Fulcinius speriat de palla ei. Fibula ce-i ține femeii stofa pe partea dreaptă îl zgârie până la sânge. Nu simte durerea. Panica a pus întru totul stăpânire pe el. Caelis nu i acordă nici o atenție. Reflectează adânc, arcuindu-și frumoasele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cu o sforțare aproape supraomenească, se decide să și joace ultima carte. Înalță fruntea. — Un sclav de-al lui mi-a mărturisit că acum câțiva ani, în dreptul numelor cezarilor Gaius și Lucius, Libo a adăugat niște semne misterioase... Augustus se agață din mers de marginea unei măsuțe. Înlătură însă argumentul cu un gest mânios. — ...aducătoare de moarte, șoptește pierdut Trio. Cu o față de gheață, principele rostește printre dinți: — Dacă Libo a provocat în vreun fel nenorocirea care s-a abătut asupra
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
adaugă cu un oftat: — Eu nu vreau să le mai tulbur odihna. Abătut, își târșâie picioarele înapoi spre catedră și se lasă, istovit, să cadă. Trio face eforturi disperate să se adune. Scormonește cu min tea căutând de ce să se agațe. Aceasta era piesa lui de rezistență. A lăsat-o înadins la urmă. E din ce în ce mai convins că va fi condamnat pentru defăimare. Flaccus va pretinde că a fost indus în eroare și, fiind un tip cu relații, o să scape cu siguranță
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]