179,567 matches
-
căci, în regizor de teatru, el privilegiază lectura dramei care devine acum esențială, decisivă, memorabilă. A lucra pe texte clasice implică tocmai această plăcere de a propune un răspuns inedit la o întrebare veche. „Toate-s vechi și nouă toate” - aici celebrul vers nu mai capătă sensul unei dezabuzate constatări, în spirit schopenhauerian, a „eternei repetiții”, ci, dimpotrivă, diagnostichează satisfacția de a vedea în mod simultan „vechiul” și „noul” împreună, de a descoperi uimit coexistența lor. Șerban regîndește imaginea lui Otello
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
constatări, în spirit schopenhauerian, a „eternei repetiții”, ci, dimpotrivă, diagnostichează satisfacția de a vedea în mod simultan „vechiul” și „noul” împreună, de a descoperi uimit coexistența lor. Șerban regîndește imaginea lui Otello (adoptăm ortografia verdiană a numelui căci e vorba aici de opera italiană și nu de textul shakespearian) care se disociază de cea obișnuită a negrului ca personificare a sexului și a împlinirii prin el. Otello (Vladimir Galuzin), în militar, a sedus-o pe Desdemona (Barbara Frittoli), care aparține celei
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
nu pulsiune. A o cîștiga pe Desdemona face parte din această extraordinară diplomație care consistă în a poseda și gloria militară și simbolurile aristocratice. Desdemona e un trofeu. O satisfacție narcisică. Ceea ce contează nu e atît actul, cît victoria căsătoriei. Aici intervine mutația radicală propusă de Șerban: cuplul nu e fundat pe o împlinire erotică, ci pe o promisiune, pe o dublă proiecție, căci fiecare e pentru celălalt o întruchipare a absolutului, Otello pentru Desdemona o reprezintă pe cea a notorietății
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
cea a notorietății eroice, în timp ce ea o reprezintă pentru el pe aceea a supremației sociale. Ei sunt atrași de imaginea pe care celălalt o desemnează. Nu o comunitate a corpurilor îi reunește, ci perspectiva reciprocei reprezentări simbolice. Ea se cristalizează aici grație “voalului de mireasă” ce traversează întreg spectacolul ca un leitmotiv. Mai întîi voalurile care domină platoul și care evocă voalul miresei ce apoi apare pe o armură în biroul lui Iago sau - soluție splendidă - decorează, în ultimul act, trupul
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
scenograful său (Peter Pabst) au impus-o pe scenă. În spatele voalurilor cînd îl vedem pe Iago care ascultă, cînd, din nou el, îl plasează pe Otello pentru a-l înșela grație relației înscenate între Cassio (Jonas Kaufmann) și Desdemona. Iago, aici, poartă, soluție neașteptată, o mănușă ce-i ascunde în permanență mîna dreaptă. Și astfel noi îi percepem corpul ca „însemnat”, corp de monstru ce-l evocă pe Richard III ce, invalid, vrea să-și ia revanșa contra corpurilor sănătoase. Ceea ce
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
care el se proiectează și care-l inspiră. Îl denumește punctum. ÎnOtello, punctum-ul meu e mănușa lui Iago. Ceea ce interesează uneori într-un spectacol e capacitatea lui de a înscrie în durată anumite motive, de a relua și conjuga: ca aici, de exemplu, motivul oglinzii. El definește raporturi diverse cu imaginea de sine și, implicit, explică anumite comportamente. Iago nu se iubește și, brutal, sfîrșește prin a sparge oglinda ce-i reflectă un chip insuportabil. Alt motiv care explică repulsia ce
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
de Cipru și de gloria militară, palmierul amintește originea africană a lui Otello. Ea e de neșters, imuabilă, definitiv înrădăcinată. Otello o poartă cu sine, în sine; palmierul e o cristalizare a memoriei profunde, a ființei. Și Șerban - putem citi aici o mărturisire de viață! - ni-l arată expirînd într-o splendidă noapte cu luna la piciorul unui palmier pe care niciodată nu l-a uitat. El își reintegrează astfel propriul „spațiu mioritic”. Și această moarte o resimțim ca o reconciliere
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
iubește fiecare notă, care îndrăgește fiecare indicație, care se confundă cu această agitată masă sonoră. El mi-a amintit acel personaj unic care în spectacolele de marionete Bunraku povestește singur întreaga istorie identificîndu-se cu fiecare personaj, trăind fiecare eveniment: gidayu. Aici Conlon, asemeni lui, murmură cuvintele Desdemonei, acompaniază celebra arie a violoncelului din ultimul act, se folosește de baghetă pentru a controla orchestra, dar renunță la ea cînd vrea să „modeleze” vocea cîntăreților. El singur e un om „orchestră” prin care
Un Otello neașteptat spectacol pus în scenă de Andrei Șerban la Opera din Paris by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/12934_a_14259]
-
atât de realist și de grav ca în acele povestiri, iar cele recuperate în această antologie sunt doar acelea care conțin elementele definitorii mai târziu pentru scrisul prozatorului originar din Brăila. Volumele următoare sunt, cu siguranță, și cele mai bune. Aici se găsesc capodoperele lui Tudor Octavian: Anul de hârtie, The Peas Foundation, Sigismund I, al naivilor, Mățăoanu între oglinzi sau Zid între un bărbat și o femeie. Istoria unui obiect perfect ar merita citită în paralel cu Ruletistul lui Mircea
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
sau mai puțin vizibil, sub semnul artefactului, deși nu neapărat în sensul scrisului lui Mircea Horia Simionescu cu care, de altfel, se întâlnește de mai multe ori. Unul scrie despre Leipzig, orașul de carton, celălalt despre o gospodărie de hârtie. Aici este și de căutat diferența fundamentală dintre cei doi. Dacă Mircea Horia Simionescu își asumă integral tehnica pastișei, a simulacrului, a ficționalizării totale, Tudor Octavian rămâne foarte aproape de verosimil, nu recunoaște construcția textuală împingând povestirile, dincolo de insolit, înspre satira socială
Indecența de a povesti by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12923_a_14248]
-
o lună de post și rugăciuni” (vlg = Viața liberă - Galați; arhiva Internet, 2002) “perioada de sfârșit a postului și rugăciunilor” (vlg 2002); credincios: “Ești un tip credincios? - Da, foarte credincios. Sînt musulman și aș dori să merg la o moschee, aici, în București, să mă rog înaintea meciului cu Dorin” (EZ = Evenimentul zilei, 20.10.2003). Unele dintre cuvintele cu sens general produc, în română, asocieri stilistice puternice: e vorba mai ales de termenii de origine slavă și grecească, marcați popular
Cuvinte și religii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12930_a_14255]
-
facilitate. R.B.: Ați pomenit impresia unduitoare, ambiguă, pe care v-a creat-o România, atunci cînd v-ați referit și la curgerea timpului, mai puțin exactă decît cea din Elveția, țara ceasornicarilor. Dar mi-ați mai povestit, în timp ce ne plimbam aici, la Schloss Solitude, că ați descoperit o anumită congruență între aceste trăsături ale specificului românesc și limba română, pe care ați început să o învățați și care ar face posibilă articularea aceluiași mesaj în mai multe feluri "și așa - și
Christian Haller Pe urmele mamei - în Bucureștiul de ieri și de azi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/12917_a_14242]
-
Constantin Țoiu Execuția (I) ...Flondor venise sumbru, încărcat de griji. M-a tras de o parte și mi-a zis: - Ascultă aici, draghe!... Acu un ceas mi-a telefonat un prieten... om serios, toată încrederea... A fost ridicat Căpitanul. Tot de la el am aflat că au dispărut nicadorii și steliștii. (Nicadorii erau asasinii lui I.G. Duca, steliștii... (ruptură de hârtie n.n.). Stelescu
Addenda la Troica amintirilor de Gh. Jurgea Negrilești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12953_a_14278]
-
la anchetă. Nici nu începuseră să cânte cocoșii, când s-au auzit urlete de ajutor...Am sărit să vedem ce e, dar ne-au ieșit în cale jandarmii. Cu arma întinsă. Gata-gata să tragă. Înapoi! ne-a spus un plutonier... Aici nu e de voi! E treabă de Stat. Cum arăta plutonierul ? întrebau anchetatorii, oamenii lui Horia Sima. Țăranii au o memorie și un spirit de observație grozave... După răspuns a fost identificat nenorocitul. Iar după el au urmat ceilalți. Nici
Addenda la Troica amintirilor de Gh. Jurgea Negrilești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12953_a_14278]
-
au fost, sunt niște foarte serioși oameni de spirit. Calitate cât se poate de evidentă și în volumul de Eseuri al lui Ștefan Aug. Doinaș, apărut postum, prin grija d-lui Stelian Țurlea, în „Biblioteca Ziarului de Duminică”. Sunt reunite aici articolele pe care autorul le-a publicat săptămânal, vreme de aproape doi ani, în numitul ziar, iar inițiativa editorului se constituie acum într-o surpriză agreabilă și, mai ales, memorabilă, întrucât oferă imaginea unui Doinaș „în civil”, relaxat, fără discretu-i
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
generalizatoare: „Mi se pare limpede că ’ne țesem’ viața într-o dulce inconștiență și că numai de la un anumit punct al ei ne dăm seama de ceea ce suntem și de ceea ce urmează să devenim.” Dincolo de aparența de truism, e disimulat aici tragismul intrinsec al acelui „anumit punct” în care se află memorialistul la data evocărilor: punctul de unde se distinge cu claritate în față capătul drumului sau „ceea ce urmează să devenim.” Momentul e cu atât mai tensionat cu cât e însoțit și
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
ne despărțea de el”, numindu-l Tao. Finalul evocării reia, de altfel, imaginea sfârșitului din poemul de notorietate al lui Doinaș, Moartea lui Tao, unde magistrul, excedat de mizeria trupului, „a murit de scârba infinită că trebuie să moară.” Dacă aici se regăsesc lucruri îndeobște cunoscute, reluate însă în formulări proaspete, celelalte evocări devoalează numeroase detalii uitate sau ignorate. Un exemplu eclatant de echilibru și bun simț poate fi evocarea lui Ov. S. Crohmălniceanu, cel care, în anii de interdicții și
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
lui.” Dar poate cea mai dramatică evocare este cea a lui I. Negoițescu, copilul teribil al Cercului. Relațiile dintre cei doi au fost fluctuante și au sfârșit pentru amândoi dureros. Cu toate astea, memorialistul se străduiește să-și păstreze și aici luciditatea în evaluarea lor retrospectivă. După ce recunoaște „curajul său intelectual și civic”, reproșându-i exhibiționismul care în ochii multora îi anula valoarea, Doinaș îl situează fără echivoc pe cuvenita treaptă a valorilor: „Personal, susțin că I. Negoițescu rămâne unul dintre
Nostalgii lucide by Radu Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/12931_a_14256]
-
lucruri despre mine, îmi spuse odată și amuzată și ușor agasată: ar trebui să mă-ntrebe pe mine cum ești, să le spun eu adevărul, nu vezi că bat cîmpii? Lasă-i în pace, i-am răspuns, căci nu contează aici adevărul. Dacă s-a lipit de mine această imagine, cu ea o să mor”. Așadar Gabriel Dimisianu nu-și recunoaște calitățile - căci, totuși, despre o sumă de calități este vorba! - ce i se atribuie în mod curent, inclusiv prin modestul aport
Autoportret de critic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12928_a_14253]
-
amîndouă, m-am uitat la... Surprize, surprize... Adică, asta e, s-o spunem pe șleau și fără fasoane, m-am chiombit la Andreea Marin. Și iarăși vin și zic, adică repet și întăresc cele mai la deal dezvăluite, că de aici mi se va duce mie buhul de nesimțitor și de misogin. Pentru că, mărturisesc sincer și chiar cu mîna pe inimă, oricît aș încerca, oricît mi-aș impune prin puterea voinței, contactarea optică a Andreei Marin, recunosc, după un frison efemer
Imagini și ipocrizii de Paști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12937_a_14262]
-
care mănăstirea avea atîta nevoie și care, în mod sigur, după cum arăta, nu-i va fi de nici o trebuință. Dincolo de circumstanța pascală, care ar putea oferi o explicație, rămîne, totuși, o întrebare tulburătoare: de ce oare vestalele noastre, a se rememora aici și cazul Mihaelei Rădulescu, sînt cu atît mai bisericoase cu cît sînt mai sumar îmbrăcate? Dacă în privința Mihaelei m-am cam pierdut în ipoteze, în cazul Andreei lucrurile par destul de clare: după ce s-a mîntuit de povara civilă a căsătoriei
Imagini și ipocrizii de Paști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12937_a_14262]
-
COTIDIANUL de sîmbătă 3 și duminică 4 aprilie: „Lăsînd la o parte orice controversă biografică, este evident pentru toată lumea că Eugen Ionescu este român, Witold Gombrovicz este polonez și Samuel Beckett este irlandez”. Doar că nu despre biografie e vorba (aici lucrurile sînt simple!), ci despre operă. Scriindu-și opera majoră în franceză, contribuind la reforma teatrului francez, în ce fel poate Eugène Ionesco să redevină Eugen Ionescu iar Cîntăreața cheală contemporană cu Cetatea de foc? Asta e de fapt întrebarea
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12943_a_14268]
-
pare-se - pornește chiar de la Boulez și susținătorii săi. Ea ar avea rolul să contrabalansenze revolta estetică a americanilor și să ofere o altă alternativă, tocmai în momentul în care coeziunea Uniunii Europene sporește prin primirea de noi membri. Cam aici s-ar opri, foarte pe scurt expusă, analiza Georginei Born, care scutură extrem de dur și uneori injust sistemul muzicii contemporane în versiunea IRCAM. La rândul lui, Miller Puckette scrie despre multe lucruri interesante și arzătoare: despre criza ascultătorilor acestei muzici
DES-FOSILIZAREA (I) by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12962_a_14287]
-
hipercomplexă din punct de vedere combinatoric, astfel încât și compozitorul conceptualist să-și poată avea domeniul său de referință.” Și încheie cu brio, semnând cumva simbolic actul de deces al supremației muzicii seriale, declarată de Schoenberg acum o sută de ani: „Aici am arătat că răspunsul probabil nu va fi o nouă paradigmă muzicală de genul celei bazate pe totalitatea celor 12 sunete, ci mai degrabă problematica va fi ridicată de un fenomen mai larg, care este rolul mutant al compozitorului în
DES-FOSILIZAREA (I) by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12962_a_14287]
-
subtili exegeți occidentali de-a pune pe același plan spendoarea cutărui sonet shakesperian și „subtilitatea” (poate nu lipită de farmec, dar orișicâtuși...) a tam-tam-urilor unei tobe din junglă... Trebuie să rămânem, desigur, deschiși, la orice fel de valoare. Dar de aici până la a te „preda pentru a obține siguranța” e cale lungă. Cam asta a făcut lumea civilizată în ultima jumătate de secol. „S-a predat” de bunăvoie, nutrind iluzia prostească a dezvoltării simetrice, în oglindă, a lumii opuse ei tocmai
NATO și îmbogățirea vocabularului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12945_a_14270]