4,357 matches
-
prin mulțimea de pe peronul din fața combinatului, ori prin aglomerația vreunei săli de cinema. Tresar de fiecare dată cînd îl văd, și-n restul zilei parcă sînt mai bogat cu un fior de fericire. La fericirea deplină a acelei seri de ajun mă gîndesc mereu, dar uneori îmi spun că nu a fost adevărat... Era în seara zilei de 24 decembrie 1970. Stăteam la masa de scris, în garsoniera mea. Era seara Ajunului de Crăciun, și mă gîndeam cu plăcere la ceea ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de fericire. La fericirea deplină a acelei seri de ajun mă gîndesc mereu, dar uneori îmi spun că nu a fost adevărat... Era în seara zilei de 24 decembrie 1970. Stăteam la masa de scris, în garsoniera mea. Era seara Ajunului de Crăciun, și mă gîndeam cu plăcere la ceea ce se întîmplă acasă: de dimineață au tăiat porcul, iar acum, seara, carnea, stă în covată, la sărat; chișca, umplută deja, se află în oală, pe plită, iar cîrnații stau agățați pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a tăiat porcul, pe care, dacă n-am fi fost scoși de la chiaburi, ar fi trebuit să-l vîndă, să mai achite din dări, iar mama a făcut cîrnați. De Anul Nou, surorile au venit acasă, iar în seara de ajun m-au luat cu ele cu uratul. În '72, cînd am fost cu mama la mare, m-am oprit o zi prin București. Am plimbat-o peste tot pe unde e mai frumos și-am dus-o și prin dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lui '71, dar eu am susținut s-o facă după ce iese premiera la teatrul din Arad. Ghinionul meu! Peste vară, piesa a fost respinsă. Teatrul din Iași a mai inclus-o o dată în repertoriu, dar fără succes. Acum însă, în ajunul Crăciunului din 1970, eram fericit. Stăteam la masă și tocmai reciteam cele două-trei pagini modificate la propunerea teatrului din Arad. Se înserase și, afară, ningea liniștit, ca într-un basm. În cămăruța mea era cald și bine. Stăteam cufundat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să mai vin, Mihai, mi-a spus ea, ghemuindu-se lîngă mine. Îți promit c-am să mai vin!... Dar n-a mai venit. Nici eu n-am insistat. În viața mea simplă, ea, Tamara, a rămas noaptea mea de Ajun, albă ca o zăpadă proaspătă, pe un cîmp cît vezi cu ochii, peste care, cu cît privești mai mult, cu-atît te dor ochii mai tare. A fost o frîntură dintr-un Ajun mai vechi, pe care, pînă astăzi, n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
simplă, ea, Tamara, a rămas noaptea mea de Ajun, albă ca o zăpadă proaspătă, pe un cîmp cît vezi cu ochii, peste care, cu cît privești mai mult, cu-atît te dor ochii mai tare. A fost o frîntură dintr-un Ajun mai vechi, pe care, pînă astăzi, n-am vrut să-l mai chem în amintire; fusese un Ajun petrecut la mansarda unui bloc din București, blocul Yanis din Parcul cu Ciori. N-aveam voie să intrăm prin față doar pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vezi cu ochii, peste care, cu cît privești mai mult, cu-atît te dor ochii mai tare. A fost o frîntură dintr-un Ajun mai vechi, pe care, pînă astăzi, n-am vrut să-l mai chem în amintire; fusese un Ajun petrecut la mansarda unui bloc din București, blocul Yanis din Parcul cu Ciori. N-aveam voie să intrăm prin față doar pe scara de serviciu. "Astăzi, cît vom mînca, vom asculta împreună Oratoriul de Crăciun de Bach, știu că n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cea mai desăvîrșită gospodină. Tamara, însă, a fost altceva; Bucureștiul mă trimisese aici, la Valea Brâdușelor, orașul de provincie tipic moldovenesc, dezvoltat odată cu înălțarea combinatului chimic ce-i poartă numele, "cu lecția învățată" am știut să fac din noaptea de Ajun un oratoriu dedicat exclusiv Tamarei. În ceasurile mele de singurătate, am vrut de multe ori s-o acuz, să mă gîndesc la ea ca la femeia care, înșelată de soț, a hotărît că cel mai la îndemînă e să facă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
trebuie, să lași impresia unui permanent semn de întrebare. Dacă le pensezi simetric, riști să semeni cu o icoană. Fă așa cum ți-am spus și-ai să vezi cum îți stă... Iar cînd mergi, nu te grăbi ca popa cu ajunul; mergi încet, cu pasul rar și spatele drept. Aruncă fusta înainte din coapsă și îndoaie genunchiul maiestuos, ca o prințesă, că de-aia are omul articulații... Vorbești de parcă tu ai fi nu știu cum, zice Lidia. Eu sînt bărbat și mai am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vorbit între ei, m-au sfătuit să fac același lucru: să mă căsătoresc cu Livia. Gîndul ăsta mă frămînta și pînă azi, dar abia acum e pe deplin înrădăcinat în mine, a devenit deja hotărîre. Iar Tamara, noaptea mea de Ajun, prin care mă plimb cu gîndul în ceasurile de insomnie, Tamara care n-a putut să-mi fie amantă deși ar fi vrut, iar acum mi-i la fel ca o soră, m-a pus în fața acelei răscolitoare întrebări: sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
după Anul Nou repetițiile. Vom merge lejer, iar în toamnă deschidem stagiunea cu ea. Dar cu o condiție: să scoatem noi premiera pe țară. Vrem să te lansăm noi. Ajuns acasă, după cîteva zile, a urmat "noaptea mea albă de Ajun". I-am povestit doamnei Tamara tot ce s-a discutat la teatrul din Arad în legătură cu piesa mea și mă minunam văzînd-o cum se umple de bucurie nețărmurită și de o fericire explodînd în privire și gesturi, sentimente pe care, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ca pe o țigară, mă privește fix din clipa cînd am intrat. I-am simțit mereu privirea, grea și răscolitoare, vrînd să mă facă s-o privesc. Are părul brumat, ca o coroană de măr înflorit. "Tamara, noaptea mea de Ajun", îmi zic, privind-o în treacăt. Sînt copt pentru a mă căsători cu Livia? iată întrebarea ei, la care am impresia că nu am reușit să răspund. Ceva scîrțîie și nu-mi pot da seama ce. Livia nu și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
celelalte; stă ațintită asupra mea nu ca să afle răspuns, ci ca să-mi dea putere. E ALĂTURI DE MINE... Uitîndu-mă la ea, nici nu o văd măcar; mă pierd într-o imensitate albă, deasupra căreia ninge; ninge ca în noaptea mea de Ajun, cînd buclele astea brumate și-au scuturat albul odihnitor peste întreaga mea cămăruță. Ea dorește să înving, să înving în primul rînd pentru mine. O simt cum tremură toată, aproape cu sufletul la gură, să nu spun cumva "nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pot face eu?! Totuși, m-a străfulgerat un gînd: că aș putea forța lucrurile... Dar cum?! îmi trebuie soluția practică... Privirea mea, aplecată o clipă spre mîna obosită a Tamarei, se ridică din nou, întîlnindu-i ochii. Dumnezeule!... Noaptea mea de Ajun, cu ninsoarea liniștită, e acum ger sec și aspru, cu vînt usturător. Tovarășe Vlădeanu, rostește scurt și apăsat Tamara, sigură pe sine, deschizînd între sufletul ei, pe care i-1 simțeam cîndva alături, și al meu o prăpastie amețitoare, trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prostuțul blînd, de pînă acum, dispus să spună vorbe de iubire femeilor neconsolate! îi strig cu furie. Nu, doamnă, v-ați înșelat! Ați crezut că ați lăsat acolo, într-o cămăruță în care ați intrat o dată, într-o noapte de Ajun, un bibelou de porțelan, la care să vă întoarceți mereu cu gîndul, ori, dacă relațiile cu soțul s-ar fi ascuțit, s-o faceți și cu fapta... Bibeloul a fost lovit mai de multe ori, de vînt și de ploaie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mine, privindu-mă cu un amestec de dispreț și ură, care mă lasă rece. Nici chiar gestul ei scurt, prin care-și scutură capul, aranjîndu-și buclele brumate, nu-mi mai spune nimic. Mă gîndesc o clipă la noaptea ceea de Ajun și-mi pare bine că nu am făcut atunci dragoste cu Tamara. Actul dragostei ar fi însemnat pentru mine o legătură de suflet cu femeia asta; ea, acum, ar fi făcut parte din mine, eu m-aș fi simțit purtat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
privindu-mă fix, am s-o fac pentru că meriți. Meriți să primești o lecție! Și de la tine? o întreb calm. Și de la mine, îmi răspunde apăsat. Și cine ești tu ? o întreb cinic. Îți mai amintești noaptea aceea albă, de Ajun, cînd, amețită de băutură, insistai să-ți spun ce "profesoară" am avut? Într-un tîrziu, cînd m-am îmbatat, ți-am răspuns: "o Doamnă, cu D mare". Acum adaug: era plasatoare și femeie de serviciu la un teatru; un timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întreb eu. Ar fi trebuit să-i dai Brîndușei declarația fără să mă întrebi; ar fi fost mai cinstit; mai ales că nu-ți cerea să minți... Ori ar fi trebuit s-o sictirești dacă... dacă albul acelei nopți de Ajun ar fi fost într-adevăr un alb curat, nu șiroaie de zăpadă topită... Hm!... surîde scurt și trist Tamara, prostia vieții mele, făcută într-o clipă de rătăcire... Ai să regreți pentru tot ce mi-ai spus acum! îmi șoptește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
șederea mea în biroul ei azi; prea multă sinceritate în vorbe și-n gesturi! Și totuși... Da, mai există un "totuși". Există un "nu vreau să mă mai complic", izvorît dintr-un "mi-ajunge!", spus odată cu spulberarea nopții mele de Ajun. Deși, sincer să fiu, parcă altfel ar fi fost totul acum dacă i-aș fi întîlnit privirea doamnei Teona știu că nu pot trăi din plin fără să port în mine un gînd, o speranță... Grăbesc pasul și-i ajung
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nimicire. Îți va veni scrisoarea aceasta poate în preajma zilei tale: nu știu ce amintire să ți trimet caldă ca o îmbrățișare, din vraful amintirilor noastre comune, de ziua ta... Ți aduci aminte când am venit să te iau de la Notre Dame, în ajunul zilei tale, și aveam în poșetă inelul cu diamantul mic? Teoriile tale asupra bijuteriilor? Și a doua zi dimineața, după ce-ți căutaseși darul sub perină, dezamăgirea ta, și bucuria apoi, când, ridicând farfurioara cu cremă de deasupra ceștii cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-ți nostalgia; nu intra în panică atunci când scrisorile mele nu sosesc la timp; nu din cauza vreunei boli nu ți-aș scrie, căci am s-o fac chiar și având febră mare, cât timp voi fi conștientă. Ți-aduci aminte, în ajunul plecării tale subliniasem cu tărie probabilitatea unei despărțiri mai lungi fără vești; atunci se va vedea calitatea ta adevărată: să reziști ca să trăiești și să mă faci să retrăiesc în tine. [...] Spune-i lui Georges că mi-e foarte drag
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
împodobeai în firida bibliotecii cu jucă riile care mai scăpaseră după toate dezastrele, după toate necazurile. Și anul acesta ești tot Tu, draga mea, Crăciunul ești tot tu. [...] M. 26/1947-1948 I 31 decembrie 1947, miercuri seara În seara de ajun al Anului Nou, ultima scrisoare din acest an. Am primit azi la ora unu scrisoarea ta no. 22 din 15-21 decembrie și telegrama din 30. XII. A bătut 12! La Mulți Ani, iubita mea. Am ciocnit cu tine, pahar lângă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să-ți poată spune cineva, în ziua când ai să te întorci (căci, după cum te cunosc eu, ai să te întorci, fie și după 25 de ani): „Bătrâna dumitale mamă îmi era datoare cu atât“! Dacă primești scrisoarea asta în ajunul zilei tale, pune-o pe masa ta de lucru, peste noapte. Să stea o clipă lângă tine, ca o prezență, aducându-ți binecuvântarea mea, dragostea mea plină de dor, care mă sfâșie și mă omoară. Poate are să rupă vraja rea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Manolei, ale lui Philippe, ale lui Șaga, toată lumea bună e acolo! Am auzit că Șaga a fost auscultat de un specialist care i-a mai dat 15 ani de viață. Măcar de-ar fi cheresteaua bună. II 24 decembrie [1950], ajunul Crăciunului [...] Orașul ăsta a devenit un iad: umed, lipicios și alunecos de să-ți spargi capul! Am să mă duc la biserica Zlătari, unde este în seara asta un concert de colinde, cu 100 de lei biletul. Plec cu inima
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lung la el. După Crăciun, încolo. Amintirea Crăciunului trecut e încă dureroasă pentru mine. Mă gândisem să fac și eu o dată o chestie și să comand cele mai multe cadouri de pe net. Dar n-au ajuns niciodată, asa că mi-am petrecut ajunul Crăciunului dând iama prin magazine, în încercarea de a înlocui respectivele cadouri cu altceva. Și, în dimineața de Crăciun, ne-am dus să bem ceva cu Danny și cu Randall - când, ce să vezi? Danny stătea bine mersi în halatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]