17,219 matches
-
noiembrie 2015. 19-În hăul dezastrului În mai puțin de un minut sosi și Buhăianu. Se miră că ușa restaurantului era deschisă. Presimți că s-a întâmplat ceva, mai ales când auzi melodia tangoului „Trandafirul sirenei”. Scrâșni din dinți: ah, nemernica! Alergă în separeu, unde îi văzu pe Scârțoi și Pleșcan cu capetele pe masă, sforăind într-o veselie. Trache și Cireșel se consolau în continuare cu Busuioaca, răcorindu-și sufletele cu poveștile lor lacrimogene. Nu-i mai impresionau deloc sirenele din
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Citește mai mult 19-În hăul dezastruluiîn mai puțin de un minut sosi și Buhăianu. Se miră că ușa restaurantului era deschisă. Presimți că s-a întâmplat ceva, mai ales când auzi melodia tangoului „Trandafirul sirenei”. Scrâșni din dinți: ah, nemernica! Alergă în separeu, unde îi văzu pe Scârțoi și Pleșcan cu capetele pe masă, sforăind într-o veselie. Trache și Cireșel se consolau în continuare cu Busuioaca, răcorindu-și sufletele cu poveștile lor lacrimogene. Nu-i mai impresionau deloc sirenele din
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Univers. Rețete pentru diferite preparate, Artistic nu se pot administra, Viața nu se citește dintr-o carte, Gândurile nu se pot cumpăra. Hârtiei îi poți spune tot ce vrei, Ea te ascultă mereu foarte docilă, Laconic îi poți transmite idei, Alergând pe hârtie penița umilă. N-am să spun despre voi alte cuvinte, Aș avea oare într-adevăr ce spune? Mi-e teamă că nu le-aș găsi potrivite, Atunci care ar fi sensul lor anume? Rigide fraze. Altfel trebuia să
NU VOI CĂUTA SIMBOLURI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383276_a_384605]
-
să prindă în pumnii lor micuți zăpadă și să arunce unul în celălalt, râzând și făcând gălăgie. Deși Mălina îi privea de la geam dar nu-i îi auzea, imaginea celor doi prieteni ai săi care se jucau, o determină să alerge de la geamul din camera ei până în bucătărie, la mamaie Ana. Bunica scosese blatul pentru Cocosana de la cuptor, pentru nepoțica ei dragă, când îi auzi pașii și glăsciorul: - Mamaie, ce frumos e afară! Eu și Pușa vrem să mergem și noi
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
de mânuță și plecară afară. De la primii pași de când ieșiră afară din scara blocului, Mălina o zbughi de lângă bunica ei și începu să strige în gura mare: - Mioaraaa! Săndeleee! Hai c-am venit și euuu! - Mălina! Strigară Mioara și Săndel, alergând și ei în calea fetiței. Dar când să ajungă lângă ei, Mălina alunecă și căzu. Când se ridică râzând, hăinuțele ei erau albe și bunica sări s-o curețe, dar Săndel îi spuse: - Nu tanti Ana, nu, lăsați că o
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
jos, în șuvoiul rece ca gheața, fiecare mogâldeață se gândește cu spaimă că vecinul s-ar putea să fie mai norocos. Cel din dreapta. Sau cel din stânga. Sunt la un pas, nimic nu este exclus: ciururile aproape se ating, trupurile; ochii aleargă de la o sită la alta. Din zori și până-n asfințit, lanțul viu se apleacă, se ridică, se balansează, încercând, hipnotizat, să separe norocul de nisip; se holbează la aluviunile cernute, gesticulează fără sens. Când una din zale culege din ciurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
toți sunt vinovați. Nu vor fi iertați nici copiii, pentru că se trag dintr-un neam ticălos. Vreo câțiva, poate, vor scăpa, pentru că în ziua în care Stațiunea o va porni la vale - peste un an, doi sau zece - ei vor alerga să prindă un pui de cerb, alb, ce se va ivi pe creste. Povestea Magistratului și a nefericitei lui iubite, Caravella, e - de-acum - aproape uitată; despre întâmplările, recente, petrecute în catacombele Domeniului, se vorbește doar în șoaptă: locuitorii simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme. Celălalt rezistase zguduirii apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce privirea Îi alerga către spărtura deschisă În perete. Fusese, Însă, doar o distragere de o clipită. De Îndată, se aplecă la loc peste hârtiile Întinse dinaintea sa. Își trecu mâna peste ochi, Încercând să Îndepărteze oboseala nopții de nesomn. Apoi mai așternu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că, În fața lui, o umbră Încuviința din cap. Afară, ceva curmă tăcerea deplină a nopții. Niște pași greoi, din ce În ce mai aproape, Însoțiți de un zgomot metalic. Ca și când cineva ar fi agitat niște table. Sau ar fi vânturat niște spade. Mâna Îi alergă la daga pe care o purta mereu asupra sa, Într-un buzunar ascuns În interiorul hainei. Oameni Înarmați, În spatele ușii lui, la acea oră. Cât timp se scursese de la dangătul clopotului care dăduse stingerea? Se simțea dezorientat. Căută cu privirea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se grăbi să facă semn din cap că da, Încă năucit. — Firește... firește... la porunca dumitale. — Cheamă doi polițai ca să mă Însoțească de Îndată la Santa Croce. Bărbatul Încuviință din nou din cap, În timp ce Își freca obrazul. Poetul Îl văzu alergând spre camerele de gardă. Dar mai Înainte Îi simți privirea asupra gâtlejului, tăioasă ca un pumnal. Poate că trebuia să fie mai precaut, Își zise. Nu avea să fie prior pentru totdeauna. Era zi de târg, În spatele zidurilor vechi. Dante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
exigențele justiției Comunei impun uneori niște purtări suburbane pentru care sper că mă vei ierta, continuă poetul instalându-se comod. — Dimpotrivă, mă bucur să te văd, messer Durante. Faima domniei tale a ajuns până la Roma, iar versurile dumitale de iubire aleargă chiar și pe buzele celor care, ca mine, se Îndeletnicesc cu alte zone ale spiritului. Și tare Îmi este drag să stau de vorbă cu dumneata... „Căci se poate prea bine cunoaște un om, stând de vorbă cu dânsul, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
-se spre ieșire. Poate că omul se afla Încă acolo, ascuns, gata să lovească. Ridică lampa cât de sus putea, Însă lumina ei slabă dezvăluia doar o pădure de umbre. Locul părea pustiu. Și totuși, era sigur că nimeni nu alergase până la portal. Dinaintea lui se Întindea groapa Întunecată a bolții prăbușite. Poate că exista o modalitate de a coborî În prăpastie, ori cripta avea o ieșire secretă. Se apropie precaut, ținând opaițul mereu deasupra capului. Pentru prima oară privi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi putut fi de folos. — Ai văzut pe careva fugind, nu demult? Întrebă poetul. — Am zărit pe cineva coborând din biserică. — Cine era? Cum era Îmbrăcat? I-ai văzut fața? — Nu, Îmi pare rău că nu te pot ajuta. Alerga prin beznă. — Vreunul din ceilalți ar fi putut vedea ceva? — Nici unul nu stă cu ochii prea mult pe treburile altora, aici la Artă. Și apoi, se Întâmplă des ca cineva să coboare din biserică. Noi nu Îi luăm În seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Baldo. Da... s-ar putea, recunoscu poetul. Dar, În acest caz, mai curând decât cetatea, mozaicul ar părea să zugrăvească abandonarea ei. Prin stranietatea sa cvintuplă. — S-ar putea să fiu În stare să vă ajut eu, messeri. Toate privirile alergară spre Veniero. Căpitanul ședea Într-o parte a mesei, ușor separat de grupul celorlalți, care se Îngrămădeau În jurul lui Baldo. Ați ascultat canțona O quam pravi ducti exilio, Înșelați de o sugestie mârșavă. Apărătorii au fost trădați. Și eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Dar primul Învinse repede: cu un răget, se aruncă asupra noului sosit, lovindu-l cu un șut puternic Într-o parte. Acesta strigă de durere, În timp ce aluneca la pământ, ținându-se cu mâna de coasta ruptă. Dante sări În față, alergând spre cei doi. Cu siguranță, nu avea intenția să potolească o ceartă Între doi zdrențăroși, Însă ceva Îi atrăsese atenția În mod pregnant. În vârtejul ciocnirii, haina primului cerșetor se deschisese peste piept, scoțând la iveală, pentru o clipă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ora a treia, la sfârșitul zilei de lucru. Probabil, cârciumarul se gândea că are de a face cu un bețiv. Dante strâmbă din nas. El, prior al Florenței, tratat ca un bețiv de către un zdrențăros, pe deasupra și ciung. Mâna Îi alergă la daga ascunsă, În timp ce fantezia Îi era străbătută de imaginea cumplitei tehnici de apucare a cruciatului. Trebuia să rămână În gardă, nelăsându-l să se apropie dincolo de hotarul de siguranță. — Te pot servi cu ce am mai bun, messer Alighieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ochii. Era ca și când ar fi revăzut scena. Un zâmbet Îi Încolți pe buze, pentru a se preschimba mai apoi Într-un rânjet. — Nu-ți dai seama? Nici măcar cu toată știința dumitale? — Calul nebuniei e greu de urmărit. Mai ales atunci când aleargă la galop, ca În cazul dumitale, murmură Dante plictisit. — Și totuși, nu sunt nebun. Chiar dacă am scris că melancolia m-a atacat cu atâta putere Încât m-a adus la un pas de moarte. Vrei să știi de ce am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lăsă să cadă pe pat În timp ce, de la fereastră, lumina zorilor Începea să Însenineze chilia. În ciuda oboselii, la Început nu izbuti să adoarmă. Mintea sa agitată străbătea camera Într-un vârtej de figuri, ca o păsăruică rămasă Închisă Într-un hambar. Alerga de la masa de scris la pătuț, iar apoi la ferestruică. Se opri pentru o clipă asupra scrinului din colț. I se păru că vederea Îi pătrunde dincolo de ușița de lemn, până la flaconul ascuns printre haine. Trebuia să mai fi rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Doar anevoie trăsăturile omenești se mai puteau recunoaște În văpaia care, Întinzându-se, Îi devora trupul. Dante era orbit. Era cât pe ce ca flăcările să Îl atingă, când dintr-o dată se trezi. Se ridică din pat tremurând. Privirea Îi alergă spre fereastra deschisă, În căutarea astrului pe care Îl visase. Se arătau zorii. Înaltă peste zare, abia Învăluită de primele dâre subțiri de lumină albastră, Venus strălucea de-ți lua ochii. Era astrul indicat de Guido,Înainte să se facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
noastră? Îngăimă Bargello În spatele lui. Mortul părea să Își strige acordul, cu gura deschisă În urletul de pe urmă. Lui Dante i se părea că se cufundă În delir. Până În acea clipă, Își concentrase toată atenția asupra trupului chinuit. Privirea Îi alergă spre cufărul ferecat. Pe jos, dinaintea capacului deschis, zăceau foile pe care le zărise prima oară. Le culese cu aviditate, În timp ce constata că leacul miraculos dispăruse. Cel ce Îl ucisese pe spițer Îl sustrăsese, după ce Își executase macabra punere În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fusese nespus de iute. Simți ceva mișcându-se lângă el, la câteva rânduri spre dreapta. Oare asasinul Încerca să se Întoarcă pentru a-l surprinde pe la spate? Se răsuci rapid și trecu de bariera din pânză, Înlăturând țesăturile cu violență. Alerga din nou către partea prin care intrase când, cu un gest de ușurare, Își dădu seama că pe ferestruica de sus Începuseră să coboare, În sfârșit, soldații. Trupul Îndesat al lui Bargello ocupa spațiul gol dintre două rânduri de pânze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dădu seama că pe ferestruica de sus Începuseră să coboare, În sfârșit, soldații. Trupul Îndesat al lui Bargello ocupa spațiul gol dintre două rânduri de pânze. Rămăsese acolo țintuit, trăgându-și suflul, Însă cel puțin sosise. Fiți atenți, e aici! Aleargă spre voi! strigă Dante. Probabil că misteriosul adversar Își dăduse și el seama că sosiseră oameni Înarmați, iar acum Începu să fugă din nou În sens contrar, venind spre prior, ca și când ar fi hotărât că, acum, acesta reprezenta primejdia cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
contrar, venind spre prior, ca și când ar fi hotărât că, acum, acesta reprezenta primejdia cea mai mică. Silueta Învăluită În pânze se apropia fulgerător. Peretele se umflă cu o viteză surprinzătoare, ca și când nu un om, ci o bestie feroce ar fi alergat În direcția lui. Poetul Își aminti cu groază că văzuse ceva asemănător la o vânătoare de mistreț, pe colinele Împădurite de pe lângă Fiesole. Tufișurile se deschiseseră În același fel, cu o clipită mai Înainte ca un exemplar enorm să se precipite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se uitară În jur perplecși. Între timp, mai apăruseră și restul. — Distribuiți-vă printre uscătorii și străbateți din nou culoarele, trebuie să-l Înconjurăm! strigă Dante. Soldații se Întoarseră spre șeful lor, care făcu un semn de Încuviințare. În timp ce ei alergau, poetul se Îndreptă către unul din coridoarele din centrul Încăperii. Avea impresia că tocmai acolo se ascundea atacatorul, după ce Îl lăsase liber pe neașteptate. Nu văzu pe nimeni. Nici ceilalți nu găsiră nimic În explorarea lor de-a lungul Îngustelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
plece, Înainte să o pornească și el la drum. Stătea cu privirea ațintită asupra treptelor când auzi că cineva Îl strigă pe nume. Se Întoarse taman la vreme pentru a evita să fie luat pe sus de messer Duccio, care alerga spre el. — Te-am găsit, În sfârșit! exclamă secretarul comunal, cu răsuflarea retezată de oboseală. Domnia ta niciodată nu poți fi găsit. De sub braț scosese o foaie mare, făcută sul, pe care se tot căznea să o desfășoare sub ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]