3,548 matches
-
4 mai împreună cu piloții englezi necesari și a ajuns la D’Estrées lângă Brest la 8 mai. În ziua următoare flota franceză a luat marea și la 13 mai a sosit la Spithead. La acea dată, flota engleză se afla ancorată lângă North Foreland iar cea neerlandeză la 60 de mile spre Nord-Est, abia aflând de la cercetașii lor că veneau prea târziu. Neerlandezii au pornit în urmărire, dar au fost încetiniți de ceață și au ajuns la Dover abia la 15
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
iar cea neerlandeză la 60 de mile spre Nord-Est, abia aflând de la cercetașii lor că veneau prea târziu. Neerlandezii au pornit în urmărire, dar au fost încetiniți de ceață și au ajuns la Dover abia la 15 mai, atunci când englezii ancorau lângă St Helens alături de francezi. Mai devreme în acea zi neerlandezii au capturat un crucișător englez, "French Victory" (38 tunuri), o captură neerlandeză din războiul anterior. Negăsind nici o urmă a englezilor la Downs, De Ruyter a întrunit un Consiliu de
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
mai și în ziua următoare flota combinată a luat marea pentru a-i căuta pe neerlandezi. Vânturi estice persistente le-a încetinit înaintarea și se aflau încă la Vest de Dungeness la 23 mai când flota neerlandeză întărită considerabil a ancorat la Sud de Harwich la intrarea în Canalul Regelui. O mică forță de 6 nave engleze ("Gloucester" 62, "Ruby" 48, "Bonaventure" 48, "Tiger" 44, "Adventure" 44, "Dartmouth" 32 împreună cu 3 nave incendiare și o navă spital) care plecase de la Nore
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
aliații se aflau încă o dată în poziția de a ataca curând după mijlocul zieli, ambele flote urmând un curs spre Sud-Est. La orele 15:00 aliații au întors spre Nord-Vest iar neerlandezii i-au urmat după o oră; aliații au ancorat în timpul nopții în apropiere, dar neerlandezii au continuat marșul și au fost împinși destul de mult sub vânt. La 31 mai aliații au virat spre Sud cu un vânt dinspre Vest; i-au zărit pe neerlandezi la mare distanță sub vânt
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
neerlandezi la mare distanță sub vânt dar nu au încercat să se aproprie și, cum nu aveau apă la bord pentru o ședere mai lungă în larg, la orele 8:00 s-au îndreptat spre coasta comitatului Suffolk, unde au ancorat în aceiași seară la 7-8 mile distanță de țărm, în golful Southwold sau Solebay. Au fost întăriți pe drum de către "Royal Katherine" (82 tunuri) și alte două nave mai mici de la Nore. Între timp însă, situația militară și internă a
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
pe aliați aproape complet prin surprindere. De la 2 iunie când s-au apropiat de coastă, aliații se aflau la ancoră la Sole Bay luând apă și provizii. Escadra Roșie se afla în dreptul localității Southwold, nava-amiral a flotei, "Royal Prince", fiind ancorată la 2 mile de țărm; Sandwich se afla cu Escadra Albastră spre Nord iar D’Estrées cu Escadra Albă câteva mile mai departe spre Sud decât ceilalți, între Dunwich și Aldeburgh. Vântul și-a schimbat direcția spre Est la 5
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Nu este posibil ca vântul să fi fost dinspre Nord-Est deoarece flota engleză nu ar fi putut lua un curs spre Nord-Vest, căci coasta avea o direcție spre Nord prin Est și spre Sud prin Vest, iar "Royal Prince" fiind ancorat la doar 2 mile de țărm nu ar fi avut loc de manevră. De altfel există câteva jurnale oficiale care menționează că "Royal James" și "Victory" au urmat un curs spre Nord-Est. Flota aliată includea 74 nave de linie de
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
probabil faptului că valul mareic, asa cum a menționat și Narborough, le-ar fi îndreptat navele cu prova mai mult sau mai puțin spre Nord. Sandwich a luat marea spre Nord pentru că îi convenea, iar Ducele, a cărui navă ridică ancora mai târziu, a acceptat această direcție fără să ia în considerație implicațiile ei. Singura înregistrare a vreunui ordin legat de acest subiect a fost cel dat lui Harman, contra-amiralul său, de a "conduce avangarda escadrei sale și să se țină
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
și ideea de a lupta a trebuit să fie abandonată. Aliații au ținut un curs spre Est până la lăsarea întunericului și apoi au virat spre Nord-Vest la vreo 20 mile Vest-Nord-Vest de Insula Wacheren aproape de bancurile de nisip și au ancorat la 9 iunie în fața acestor bancuri în timp ce neerlandezii au continuat spre propria coastă. Aliații au ancorat lângă Galloper în seara următoare, apoi au ajuns la Nore pentru reechipare la 16 iunie. a fost indecisă, dar neerlandezii aveau mai multe motive
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Est până la lăsarea întunericului și apoi au virat spre Nord-Vest la vreo 20 mile Vest-Nord-Vest de Insula Wacheren aproape de bancurile de nisip și au ancorat la 9 iunie în fața acestor bancuri în timp ce neerlandezii au continuat spre propria coastă. Aliații au ancorat lângă Galloper în seara următoare, apoi au ajuns la Nore pentru reechipare la 16 iunie. a fost indecisă, dar neerlandezii aveau mai multe motive decât aliații să fie mulțumiți de rezultate. Într-adevăr, au pierdut navele "Stavoreen" (48 tunuri) și
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
atribuită, neoficial, litera “S” de la Sonderklasse, sau clasă specială. Proiectarea “noii” generații S-class a început în 1966, la doar un an de la lansarea seriei W108/09. Acesta a fost primul model tip limuzină al brandului care reflectă noile tendințe ancorate în stilul “Corporate” adoptate de companie, tendințe ce aveau să dăinuiască până în 1933, când producția seriei 190 a fost întreruptă. Desingnul, care a fost finalizat în 1969, a constituit un progres uriaș, fiind bazat pe linii masculine care se îmbină
Mercedes-Benz W116 () [Corola-website/Science/337467_a_338796]
-
și se apropie încă o dată ceața. "6pm" Pe la ora 6 mareea începu să se schimbe; încercând să profite de acest lucru și amintindu-și cum au scăpat englezii după Batalia de la Beachy Head din urmă cu 2 ani, Tourville își ancoră navele la mareea staționară (când curentul de maree este nul) în timp ce velele erau desfășurate. Păcălită de acest lucru, escadra lui Russell a fost îndepărtată și dusă de valul mareic până când au ancorat și ei, acum în afara focului, oferindu-le francezilor
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
Head din urmă cu 2 ani, Tourville își ancoră navele la mareea staționară (când curentul de maree este nul) în timp ce velele erau desfășurate. Păcălită de acest lucru, escadra lui Russell a fost îndepărtată și dusă de valul mareic până când au ancorat și ei, acum în afara focului, oferindu-le francezilor un moment de pauză. Navele lui Shovell, înaintea francezilor la maree, ancoraseră și ele, poate prevăzând manevra francezilor sau poate căutând ele însele un moment de pauză; doar "Sandwich" 90 (Red 24
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
velele erau desfășurate. Păcălită de acest lucru, escadra lui Russell a fost îndepărtată și dusă de valul mareic până când au ancorat și ei, acum în afara focului, oferindu-le francezilor un moment de pauză. Navele lui Shovell, înaintea francezilor la maree, ancoraseră și ele, poate prevăzând manevra francezilor sau poate căutând ele însele un moment de pauză; doar "Sandwich" 90 (Red 24) a fost nepregătită și a fost luată pe sus de flux și aruncată prin linia franceză, fiind serios avariată suferi
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
lui Gabaret, dar nici unul nu a atacat. Shovell a trebuit să își mute steagul pe "Kent" datorită avariilor navei sale "Royal William", în timp ce avariile navei lui Russell, "Britannia", au încetinit serios divizia acestuia. La 21/31 mai flota franceză era ancorată lângă Capul La Hague împotriva mareei. Contingentul din frunte, 21 nave sub Pannetier, ocolise capul și se afla în Rada Alderney, în timp ce restul, 13 nave cu Tourville și ceilalți amirali, se aflau la Est. De vreme ce vremea se înrăutățea, aceste nave
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
au dezvoltat propriul pod portabil de debarcare poreclit "Seeschlange" (Șarpele de mare). Acest „drum plutitor” era format dintr-o serie de module interconectate, care puteau fi remorcate până la locul de debarcare, unde urmau să fie folosite ca docuri temporare. Vasele ancorate la "Seeschlange" puteau să își descarce marfa cu ajutorul macaralelor direct pe platforma „drumului”, sau în camioanele parcate în dreptul lor. "Seeschlange" a fost testat cu succes de o unitate specială a forțelor terestre la Le Havre în toamna anului 1941. Aceste
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
din tabliere plutitoare „Whale” și capete chei „Spud”. Aceste porturi artificiale aveau dimensiunile aproape egale cu cele ale portului Dover. Portul Mulberry montat în largul plajei Omaha la Saint-Laurent-sur-Mer era destinat forțelor de invazie americane. Mulberry "A" nu a fost ancorat corespunzător de fundul mării, ceea ce a făcut ca furtuna de la sfârșitul lunii iunie 1944 să îl distrugă. Mulberry "B" montat în largul plajei Gold la Arromanches-les-Bains era destinat forțelor de invazie britanice și canadiene. A fost folosit timp de 6
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
reușit să cucerească portul Antwerp, folosit după acest moment pentru tranzitul trupelor și proviziilor. „Arrow” era numele de cod al portului de la Arromanches, iar „Golden” făcea referință la sectorul plajei Gold. Digurile de larg plutitoare fabricate din oțel au fost ancorate în fața principalelor diguri „Gooseberry” (nave scufundate) și „Phoenix” (chesoane din beton). În timpul marilor furtuni de la sfârșitul lunii iunie, unele diguri Bombardon s-au rupt din ancore. Unele s-au scufundat, altele au plutit în derivă, provocând mai mari distrugeri decât
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
ponton cu patru picioare bine înfipte în nisipul fundului de mare. Platforma pontonului putea să ridicată sau coborâtă, funcție de înălțimea apelor în timpul fluxului și refluxului. „Beetle (cărăbuș)” era numele de cod al pontoanelor pe care se sprijineau „Whale”. Era erau ancorate cu cabluri legate de ancore plug „Kite” proiectate de Allan Beckett. Aceste ancore aveau o capacitate de ancorare atât de mare încât îndepărtarea lor la sfârșitul războiului s-a dovedit o misune foarte grea. Royal Navy nu a avut încredere
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
Wollach”. Au fost și unii critici precum poetul Itzhak Laor și Gavriel Moked care au exprimat despre opera ei opinii mai rezervate. Așa cum apreciază Joanna Chen, care a tradus poezii ale lui Mishol în engleză, poezia acesteia este „evocativă, accesibilă, ancorată în prezent, dar și în trecutul personal și în cel colectiv. Lirismul versurilor ei se cuibărește într-un limbaj vorbit și familiar”. Versurile ei au fost puse pe note de artiști și compozitori precum Corinne Allal, Yehudit Ravitz și Ori
Agi Mishol () [Corola-website/Science/334211_a_335540]
-
jucătorul trebuie să se abțină de la a face zgomote, cum ar fi tuse, deoarece aceste sunete prea pot atrage atenția cu privire la orice vânători din apropiere. [10] PLOT În 2003, în Carcer City, povestea începe cu o veste (Kate Miller) raportarea ancoră pe James Earl Cash (Stephen Wilfong), un rând prizonier la moarte recent executat prin injecție letală. În realitate, însă, Cash trezește pentru a auzi o voce venind dintr-o cască, dezvăluind injecție letală lui a fost doar un sedativ. Vocea
Manhunt (joc video) () [Corola-website/Science/334248_a_335577]
-
în Statul Israel o zi de doliu național. În 12 aprilie 1951 Knessetul a fixat dată de 27 Nisan, după calendarul evreiesc ca zi oficială a comemorării Holocaustului. La 19 august 1953, Ziua Amintirii Holocaustului și a Eroismului a fost ancorată sub acest nume în legea Memorialului Yad Vashem. Yom Hashoá cade în ziua 27 Nisan a calendarului evreiesc (în aprilie-mai, după calendarul civil), cu excepția cazului în care 27 Nisan cade vinerea, sâmbătă sau duminică în care comemorarea este mutată cu
Yom Hashoa () [Corola-website/Science/334427_a_335756]
-
Concert din muzică de Bach este un roman scris de Hortensia Papadat-Bengescu și publicat pentru prima oară în anul 1927 de către Editura „Ancora”, S. Benvenisti & Co. din București. Romanul urmărește destinul principalelor personaje din "Fecioarele despletite" (1925), fiind cel de-al doilea volum din "Ciclul Hallipilor", numit astfel după familia ai cărei reprezentanți se află în centrul acțiunii. Următoarele romane ale ciclului sunt
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
după cum precizează autoarea la începutul cărții („acest roman s-a citit pe măsură ce a fost scris și a fost lucrat, pe măsură ce s-a citit în ședințele literare ale cercului „Sburătorul” din anul 1925”). Cartea a fost publicată în 1927 de Editura „Ancora”, S. Benvenisti & Co. din București, cea care publicase anterior și primul roman al ciclului. Ciclul romanesc al Hallipilor este o frescă socială privită din perspectiva unei familii, cu ramificațiile ei. El se situează în descendența ciclului "Les Rougon-Macquart" (1871-1893) al
Concert din muzică de Bach (roman) () [Corola-website/Science/334436_a_335765]
-
echipajului. Expediția lui Dumont nu depășește latitudinea de 63 de grade, unde rămâne prins de îngheț. În vara anului 1838 se reîntoarce, trece pe lângă Insulele Solomon și acostează pe coasta de nord a Noii Guineei, unde și azi golful unde a ancorat, se numește Golful Astrolabe. Anul următor pornește din nou spre Polul Sud și ajunge până la continentul Antarctida, unde Franța revendică dreptul asupra teritoriului numit Adelie, după soția lui Dumont (Zona Antarctică Franceză).
Jules Dumont d'Urville () [Corola-website/Science/331588_a_332917]