5,205 matches
-
și nu vă va spune nici dumneavoastră. Porfiri încuviință. Se aplecă asupra flăcării unei candele și își aprinse țigara. ă De ce? Nici ea nu știe? ă Ea nu va vorbi despre asta, spuse Zoia printre dinți, ca și cum ar rosti un blestem. Nu va spune nimănui. Cuvintele aveau intonația plină de pasiune și irațională a unui cântec liturgic, ridicându-se până la un adagiu final: Nu va spune numănui.' Capitolul șaisprezece Scrisoarea parfumată Tunul Fortăreței Sfinții Petru și Pavel anunță miezul zilei cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Dodo și prefera, ca și el, să asculte. Ehoan, ce nume mai era și ăsta? poate de aceea toți îl evitau și îi ziceau simplu Hingherul, alergase toată viața după câini să-i prindă și tocmai la picioare îl lovise blestemul câinilor capturați. I se umflau și, din pricina asta, avea mereu neplăceri. Își lărgise pantofii, udându-i cu apă și pe urmă purtându-i uzi, dar degeaba. Când picioarele i se făceau ca niște butii, nu se mai putea încălța. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu oglinzi; nu vroiau să riște o descoperire care i-ar fi lăsat singuri. Și trăgeam concluzia că sala cu oglinzi reprezenta pentru bătrâni un fel de mister fără vârstă ce putea fi profanat și pierdut; o vrajă sau un blestem de care aveau nevoie pentru a da un rost ori o scuză azilului și în legătură cu care erau liberi să-și bată gura oricât cu condiția să nu-i ridice vălul. Nimeni n-ar fi putut să spună când anume apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
moment să-l văd zdrobindu-se, și o pisică bălțată care urmărea zborul negru al liliacului și se lingea pe buze, probabil în așteptarea cadavrului. Ceva se întâmpla în acel oraș și nu pricepeam ce. Exista un secret sau un blestem pe care nu reușeam să-l dezleg în nici un fel până ce, deodată, printre pietrele bombate cu care era pietruită strada am văzut licărind limbile șerpuitoare ale unui foc verde care urca prin pământul îmbibat de ploi. Iarba creștea cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de zile i-a respins pe toți pescarii care i-au dat târcoale și i-au bătut seara la poartă în speranța că-i va pofti în casă și în patul ei, până ce s-a răspândit zvonul că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un șarpe boa care a înghițit viață și abia acum o digeră și care simte că propria lui viață îl ucide. Furtuna pe care o aștept am văzut-o, știu cum arată. Mai întâi cerul se face negru ca un blestem. Apoi vântul devine besmetic. Ridică valurile, dacă suflă pe țărmul mării, sau încovoaie copacii ca aici. Mirosurile par stătute, dulcegi, ca putregaiul, și aștepți ceva care să le măture, să purifice aerul și sufletele. Nu știi dacă vei muri sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apă cu obișnuitele precauții caraghioase ale unuia care nu știe la o vârstă înaintată să înoate. Chicotea și fugea înapoi de cum îi ajungea apa până la genunchi. Deodată, din bălării, a țâșnit un buldog furios care s-a repezit ca un blestem negru asupra lui. Toți cei care ne aflam pe țărm am înlemnit pentru că, ne-am dat seama, câinele avea moartea înscrisă în ochi. L-am văzut pe individ încercând să fugă în apă, lovind dezordonat apa cu mâinile, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rară ca apa”. La ce-i servea puterea Bătrânului dacă nu se mai bucura de nimic? Era stăpân absolut, dar și captiv absolut. Trăia ca un ascet, ca un invalid, într-o peșteră strălucitoare, domeniul și închisoarea lui, mântuirea și blestemul lui, unde era și boală și bolnav. Și nu țineam deloc să-i semăn, adică să mă frustrez și eu. Nu mă mai întrebam de ce nu se duceau și bătrânii în sala cu oglinzi acum mi se părea normal ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trimiți în fundul iadului. Altfel te cred slab sau imbecil”. Laura mi-a propus în acele zile de câteva ori să plecăm din azil. Părea îngrijorată de situația mea. Numai că eu am suferit mereu de această meteahnă sau de acest blestem: cei care doreau să mă câștige mă pierdeau. „Unde să mergem? îi răspundeam. Lasă că o să treacă”. 30 În timp ce-mi curățam pușca în curtea Martei, am atins din greșeală trăgaciul și, în aceeași clipă, am simțit o durere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Bătrânului. Mă gândisem să sap într-o noapte o groapă, să o umplu cu un maldăr de frunze, să o acopăr cu pământ și pe urmă să răspândesc zvonul în azil că Bătrânul formulase cu limbă de moarte un greu blestem împotriva celor care ar îndrăzni să se atingă în vreun fel de mormântul lui. Nici ceremonie funerară nu dorise. Hotărâse să fie înmormântat noaptea și numai eu să asist. Eu să-i sap groapa, eu să-l așez pe frunze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după lungile nopți de insomnie în care reușiseră să devină palizi, străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
potoli? — Adică tu crezi că... — Eu nu cred nimic, mă întrerupse, nervos, Dinu. Te-ai jucat cu lucruri cu care în general nu te poți juca nepedepsit. Roagă-te să nu fie curiozitatea Mopsului mai puternică decât teama de un blestem. Despărțindu-mă de Dinu, am pornit spre sala cu oglinzi. Se făcuse seară și n-aveam nici un chef să mai ascult avertismentele bufniței. Preferam să uit, sub lumina scânteietoare a candelabrului, atmosfera de panică din azil. Pe deasupra, trebuia să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Hierogliphica a mea. Trebuia să-i Întâlnim, era noaptea Sfântului Ioan. Am oroare de a fi subestimat. Am spus: — Noaptea Sfântului Ioan pentru noi sau pentru ei? Dee și-a tras una peste frunte și a dat din el niște blesteme groaznice. Oh, a zis el, from what power hast thou this powerful might? Palidul William Își nota fraza, ca un plagiator mișel ce era. Dee consulta febril almanahurile și publicațiile. — Pe Sângele Domnului, pe Numele Domnului, cum am putut fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
zece seara: clopotnița abației Black Friars a bătut nu demult, rar, ora opt. Vântul zgâlțâie cu scrâșnete lugubre fâșiile de tablă de pe Întinderea dezolantă a acoperișurilor. Un strat gros de nori acoperă cerul. Căpitane, urcăm iar? Nu, dimpotrivă, ne prăbușim. Blestem, peste puțin Patna se va prăbuși În adânc, sari, Jim Cânepă, sari. N-aș da eu oare, ca să scap de această neliniște, un diamant mare cât aluna? Strânge odgonul, randa, trinchetul și ce mai vrei, cobe blestemată, acolo suflă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
privirea trufașă, cu uitătură sarcastică. Și, cu obișnuita-mi manevră, eu o Îndrum către pierzanie. Ah, ironie a limbajului - acest dar pe care natura ni l-a făcut ca să tăcem secretele sufletului nostru! Iluminata cade victimă Întunericului. O aud vomitând blesteme teribile, impenintenta, În timp ce Luciano Îi răsucește cuțitul de trei ori În inimă. Déjà vu, déjà vu... E rândul lui Nilus, care o clipă a crezut că o va avea și pe țarină, și harta. Călugăr murdar și desfrânat, Îl voiai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îi dau de Înțeles că sipetul nu conține numai harta, dar și diamante brute, ce trebuie doar șlefuite. Cunosc farmecul pe care diamantele brute Îl exercită asupra acestui duh deicid. Se duce spre destinul-i târât de lăcomie și aruncă blesteme la adresa Dumnezeului lui crud și răzbunător În timp ce moare, străpuns ca Hiram, și-i destul de neîndemânatic În proferarea blestemelor, căci Dumnezeului lui n-apucă nici măcar să-i rostească numele. Naiv ce eram, credeam că am dus Marea Operă la bun sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Cunosc farmecul pe care diamantele brute Îl exercită asupra acestui duh deicid. Se duce spre destinul-i târât de lăcomie și aruncă blesteme la adresa Dumnezeului lui crud și răzbunător În timp ce moare, străpuns ca Hiram, și-i destul de neîndemânatic În proferarea blestemelor, căci Dumnezeului lui n-apucă nici măcar să-i rostească numele. Naiv ce eram, credeam că am dus Marea Operă la bun sfârșit. Ca izbită de un vârtej, Încă o dată se deschide ușa magherniței și apare o făptură cu chipul livid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
robotul. Ar trebui să plece către Midwest a doua zi după-amiază. CÎndva, Zelda și Wakefield se Întîlneau, cum spun ei. Uneori chiar ieșeau În oraș, dar de cele mai multe ori stăteau pitiți pe undeva, deoarece relația lor părea să fie sub blestemul unei vremi nefiresc de rea. De fiecare dată cînd voiau să iasă undeva, o ploaie din senin sau un vînt neobișnuit Îi strica ei coafura, Îi smulgea lui pălăria sau le Întorcea umbrela pe dos. Aceste Întîmplări deveniseră atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
După o lună, timp În care contractase o răceală păcătoasă și gonoree, a declarat Parisul epuizat, cu locurile lui ascunse populate doar de turiști și spirite burgheze. Wakefield și-a sorbit ultimul espresso supraevaluat la o tejghea din Gara de Nord, rememorînd blestemul lui Baudelaire Împotriva plictiselii: „Din obișnuință, cultivăm remușcarea, așa cum cerșetorii Își hrănesc păduchii“. Funcționari de birou mișunau În jur, grăbindu-se spre casă, spre jumătățile lor nemulțumite. Auzi o americancă plîngîndu-se unei prietene de soțul ei francez: — Nici nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dădea lor. Dar nu mă interesa pe mine că dădea la copiii ăia. Găseam coji de ciocolată, coji de la salam, toate națiile găseam ascunse. „Ce dracu’, mă, pitești așa? Mă interesează pe mine ce faci tu?“ Și-a-nceput cu blesteme, cu nenorociri... M-a adus rău de tot, la sapă de lemn... Care au fost principiile dumneavoastră? Să-mi fac o casă, să am banii mei. Mult mi-am dorit să-mi cumpăr o mașină. Să-mi fac și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Viena). Vom îngriji ca în revistele acestor prieteni să apară traduceri în limba română și reproduceri după artiștii noștri. Vom rezolva pătrunderea literaturii noastre în străinătate. Vom deschide în țară cale unui curent salubru și înviorător”. În schimb, în articolul „Blestemul locului“ (publicat pentru prima oară în Luptătorul, nr. 505, 25 februarie 1922, și republicat fără modificări în Contimporanul, nr. 14, 15 octombrie 1922, cu o greșeală de tipar în titlu: „Blestemul leului“), complexul de inferioritate față de Occident (și... cel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unui curent salubru și înviorător”. În schimb, în articolul „Blestemul locului“ (publicat pentru prima oară în Luptătorul, nr. 505, 25 februarie 1922, și republicat fără modificări în Contimporanul, nr. 14, 15 octombrie 1922, cu o greșeală de tipar în titlu: „Blestemul leului“), complexul de inferioritate față de Occident (și... cel de superioritate față de „Balcani”!) se află din nou în prim-plan: „După un șir scurt de popi și de hagii, cunoscători ai slovei chirilice și ai inscripțiilor de pe piastru și irmilici, Balcanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
popi și de hagii, cunoscători ai slovei chirilice și ai inscripțiilor de pe piastru și irmilici, Balcanul întreg, Balcanul contimporan, în frunte cu noi, românii, se avîntă prin idee spre cunoașterea primelor taine și, prin analiză, la cunoașterea sufletului”. Deducem că „blestemul locului” cade asupra însuși a mimetismului modern - revoluționar, vanitos, violent, barbar, năvalnic, imitativ și lipsit de gust: „Și atunci, vanitatea imensă a începătorului, revoluționar și năvalnic ca orice începător, ne copleșește. Sperăm în violența primară a sufletului elementar și nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]