KorAP: Find »[drukola/base=bulevard & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...269 >

6,712 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

unde puteai mânca ștrudelul, cornul sau chifla, puteai bea un iaurt sau un kefir. Mulți ani, kefirul era specialitatea prăvăliei. Și cerșetorii. I-am descoperit chiar din primul an de facultate. Un tip aparte de cerșetori. Nu erau nenorociții de pe Bulevard, de la ușile bisericilor sau bețivanii colindând cârciumile. Erau oameni în mare nevoie, bătrâni, îngrijiți, cu o resemnare în privire și o neputință în gesturi înfiorătoare. Nu puteai să-i vezi fără să nu te cutremure senzația de milă, de tristețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
patul cu lenjerie curată, una sau mai multe femei în el și toate celelalte. Știu că omul este o ființă de scris, și nu de trăit. Omul se trăiește în inșii anonimi, anodini, în gloata scurgându-se în neștire pe Bulevard, intrând în prăvălii, bând în crâșme, așteptând în stații venirea autobuzelor sau troleibuzelor. Omul este făcut să trăiască, nu să scrie. Arta nu are nimic de-a face cu omul acesta, cu frunza aceasta, una din noianul împrăștiat de furia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fără de magmă. Dintr-un nimic creatorul zămislește un alt nimic, care pare că este viață, care pare adevărat, care pare că liniștește și alină. Viața doar se trăiește. O știu abia acum, când îi văd capătul, când coborând pe acest Bulevard văd cât de puțin înseamnă mulții ani trecuți, cât de neînsemnat este zbuciumul lor, cu noianul iluziilor, patimilor, tristeților, dorințelor și chinurilor încercate. Mai nimic... Intrând în „Spicul“, azi am găsit prăvălia transformată. Are ceva din atmosfera unei crame, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pe acea cărăruie de la margine de șantier și din comoditate - scurtam traseul spre stația de autobuz cu câteva bune sute de metri, nu mai traversam imensa curte a Bibliotecii, nu mai ocoleam lungul gard, întinzându-se pe o porțiune de Bulevard și pe o bucată de stradă. Scurtam drumul spre casă, grăbind - fie și doar cu câteva minute - revenirea Acasă. Întotdeauna am zorit spre Acasă. Viața mea, dacă stau să mă gândesc, a fost o continuă întoarcere. Nu am vocația desprinderilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu cheița, bătând din aripioare și izbindu-se de marginea ligheanului. În fiecare dimineață când plec spre Bibliotecă, întâlnesc în stația autobuzelor aceeași țigancă, vânzând jucărele din plastic, holbându-se vrăjită la rățușca măcăind într-un lighean. Cobor iar pe Bulevard. E ajun de sărbătoare, una dintre multele sărbători cinstind zile noi din calendarul pomenirilor și pomenilor noastre. Tricolorul flutură pretutindeni. Până și Sexy Club-ul din localul fostului cinematograf profilat odinioară pe filme rusești și-a arborat două falnice drapele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cred că voiam. Trebuia s-o terminăm odată și odată... Am coborât. Portarul ne-a descuiat ușa. Ne-a privit întrebător. Bănuia probabil ce făcuserăm în facultatea pustie. Am condus-o până în stația mașinilor. I-am spus să mergem pe Bulevard, până la tramvaiul de la Cișmigiu. De-acolo luam eu tramvaiul spre casă. Adeseori făceam împreună drumul. Lua și ea un alt tramvai de acolo. — Nu. Vreau să ajung mai repede acasă. Să fac un duș. Ziua asta m-a umplut de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
e bine, știu, să te-amuzi pe seama tricolorului. Înțelept și patriotic este să papi bani cu nemiluita și să privești, cu încântare, cum poporenii se cotonogesc pentru tradiționala sarma și nelipsita bericică de la finalul sărbătorii. 25tc "25" În jos, pe Bulevard. Dimineață cețoasă. Ultima zi a anului. Un vechi obicei, încă din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
bericică de la finalul sărbătorii. 25tc "25" În jos, pe Bulevard. Dimineață cețoasă. Ultima zi a anului. Un vechi obicei, încă din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
obicei, spre Cișmigiu, privind peste umăr la mine, cel ce încă mai stă în ușa berăriei, șovăind între intenția de a intra și a mă așeza la masa mea, cu cei doi orbi, sau de a mă întoarce în freamătul Bulevardului, încercând să găsesc afurisitul acela de oficiu al I.T.B-ului cu obiectele pierdute prin autobuze, troleibuze sau tramvaie, să-mi recuperez servieta cu cheile, să mă întorc la garsoniera mea, să pot deschide ușa, să mă arunc în pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
reface acea povestire a mea, poate a lui, a prietenului V.V., pierdută odată cu geanta, într-o noapte de beție despre care nu îmi mai pot aminti absolut nimic. Așa cum, în această dimineață de zi ultimă de an, coborând pe acest Bulevard pustiu, încerc a învia, dintre murdării și scârne, un timp clocotitor, populat cu siluetele unor prezențe atât de pierdute în mine. Merg contemplând nimicul, furat doar de cadența textului care se naște. Este viața mea și, cu fiecare cuvânt, știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Astfel imaginasem eu, cu ani buni în studenție, într-o povestire scrisă într-o dimineață la „Colombo“, cum o vacă își ițea capul prin obloanele unui camion „Molotov“, care o purta prin Capitală. La stopul de la întretăierea str. Academiei cu Bulevardul, vaca a prins să se balege. Era unghiul de unde vedeam intersecția de la măsuța mea de la „Colombo“ și puteam imagina ușor, descriind ceea ce vedeam. Șoferul golește geamantanul. Tencuiește cărțile după o ordine bine știută, după mărime, după cotoare, după culori. De

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
interes, duse alandala într-un curs al resemnării. Știu ce voi găsi: același birou anost, amintind de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență a textului meu. Cobor pe Bulevard, rătăcindu-mă într-un text de-acum scris pe care eu, ca în dimineți din acestea, nu fac decât să-l retranscriu. Să-l ordonez poate altfel. Să-i dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență a textului meu. Cobor pe Bulevard, rătăcindu-mă într-un text de-acum scris pe care eu, ca în dimineți din acestea, nu fac decât să-l retranscriu. Să-l ordonez poate altfel. Să-i dau o coerență pe care zilele mele, anii mei nu au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ele. Cu durerea unei faceri în care, abia acum, primesc chip, trup, nume, rost pe Lume. Rostul de a fi scris... De câtva timp, mă întâlnesc în astfel de dimineți ale coborârii cu Pr. Lucrează pe aici pe undeva, pe Bulevard. Probabil tot pe la vreo firmă cu îndeletniciri secrete. Ne salutăm, dar nu ne mai vorbim. Cu indiferență, doar ne privim, facem un gest grăbit de recunoaștere și ne vedem de-ale noastre. Am aflat, la scurt timp după terminarea facultății

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Într-o vreme chiar frecventam aceleași cercuri, dacă se puteau numi astfel grupurile noastre de pe la cafenele, cenacluri sau de la unele petreceri cu colegii din oraș. După absolvire, într-adevăr, dispăruse. Până la acea întâlnire din troleibuz și mersul în jos, pe Bulevard, nu mai știusem nimic despre el. Nici nu m-a interesat. Știam că erau printre noi colegi recrutați de Servicii. Nu-mi păsa de ei. Mă simțeam liber, nu gândeam duplicitar ca să mă ascund sau să mă tem de ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
ce s-ar alege de noi?“ L-am mai întâlnit de multe ori. Nu i-am mai dat importanță. O singură dată am mai discutat cu el, într-o primăvară (sau toamnă?) când luase foc magazinul „Victoria“. Agitație mare pe Bulevard, la intersecția din fața Cercului Militar. Goneau mașini ale pompierilor, Salvări, dubițe ale Miliției. Căscam gura împreună cu mulțimea. Atunci s-a apropiat Pr. Îl observam în puhoiul de oameni. Era într-o geacă de piele neagră. Se agita. Părea că dirijează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
oameni suntem. Amestecarea de lichide... Tăceam. Nu-mi ardea de sporovăiala lui. Priveam absent derularea stâlpilor de lumină. Abia atunci am observat că ardeau toate becurile. O luminație în miez de noapte, cum de mult nu mai văzusem, nici pe Bulevard, nici pe străzile din preajma Foișorului de Foc, pe unde gonea acum Dacia neagră. M-a observat cum priveam luminile, parcă număram becurile. — Dispoziție generală. Luminație agiornale, toată noaptea, să vadă tovii pe unde se retrage. Ieși de la lumină și dai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
portiera din dreapta mea era deschisă. — Spuneați că mergeți la... — Cobor aici. Mai am o stație și vreau să mă mai răcoresc. — Nu-i periculos? Lasă, mă descurc. Luase poziție de drepți. Am trecut pe lângă el și am pornit în lungul Bulevardului. Mergeam prin inima străzii, așa cum îmi plăcea să merg în nopțile pustii ale orașului. Aveam impresia că, măcar pentru clipele acelea, eram liber, stăpân pe mine și pe asfaltul de sub pașii mei. 28tc "28" Și tot aici, la intersecția de peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
clipele acelea, eram liber, stăpân pe mine și pe asfaltul de sub pașii mei. 28tc "28" Și tot aici, la intersecția de peste drum de „Gambrinus“, într-o după-amiază grea de iarnă, cu zăpezi mocirloase, cu îmbulzeala troleibuzelor înșirate pe tot lungul Bulevardului, cu obișnuitul tembelism al mulțimii într-o astfel de zi, disperarea surdă că a venit, iată, grozăvia și i-a prins nepregătiți, de parcă atunci ningea pentru prima dată peste neam, a oprit în dreptul meu o mașină lungă, lungă, semănând perfect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
schimbând tandreți doar de ei știute, pipăindu-se cu limbile, ca și cum și-ar degusta obrajii, urechile, negurile, ciozvârta de timp în care i-am uitat și pe ei încremeniți. 29tc "29" Uneori, în dimineți ca acestea, liniștite, înrourate, coborând pe Bulevard, am senzația aproape fizică a cufundării în text. Aproape simt cum, abia coborât din autobuz la Universitate, deja fac primul pas în text. Același vechi, cuprinzător și colcăind de viață text. Nu l-am știut până nu demult pentru că, probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
este acolo de amar de vreme. Nu mă mai bucură o nouă carte apărută. Nu mai am cum să trăiesc toată avalanșa de sentimente încercate atunci, când mi-am văzut prima carte pe tejgheaua unei librării. Atunci, librăria din josul Bulevardului, peste drum de berărie. Au preschimbat-o în ultimii ani mai întâi în prăvălie de consignație, apoi în magazin de electronice, iar nu demult văd că s-au instalat o agenție de turism și o casă de schimb valutar acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
coborârii mele în text. Un Kerim al cuvintelor, însă fără vreo mahmudea ascunsă, fără vreun Balcic îngropat în amintire, fără dorul nopților încinse și al goanei prin câmpia arsă spre cine știe ce nălucă de cadână. . Nu gândeam să cobor astăzi pe Bulevard. De câtva timp, de când am început să scriu cartea aceasta, împins de nevoie (destin?), drumul meu duce într-acolo, dar fac în așa fel încât ocolesc Bulevardul. Ocolesc pe străzi lăturalnice care, adeseori, îmi par necunoscute, deși le-am străbătut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
câmpia arsă spre cine știe ce nălucă de cadână. . Nu gândeam să cobor astăzi pe Bulevard. De câtva timp, de când am început să scriu cartea aceasta, împins de nevoie (destin?), drumul meu duce într-acolo, dar fac în așa fel încât ocolesc Bulevardul. Ocolesc pe străzi lăturalnice care, adeseori, îmi par necunoscute, deși le-am străbătut de-atâtea și de-atâtea alte ori. Am constatat, scriind la această carte, coborând în text, descoperind puterea textului, misterioasa lui fascinație, halucinatoria lui putere de absorbție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
materializat, cum se pogorau peste mine dimineața în care am cumpărat poșeta pentru Vichi (aprobarea mi-o dăduse chiar tovarășa Negrițoiu de la raionul de partid), după-amiaza când i-am dus-o (locuia într-o cămăruță chiar deasupra cinematografului „București“, pe Bulevard), minunarea ei și plimbarea în aceeași înserare, prin Cișmigiu, mândră nevoie mare de poșeta ei. Indiferentă la faptul că încă zece-douăzeci de alte femei se plimbau cu poșete identice pe aleile parcului. — Vă uitați la poșetă? Fata vecinului se oprise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]