4,161 matches
-
încât după ce și-au atins obiectivele ordonate cele două unități au fost retrase în spatele frontului. Divizia a 72-a de infanterie germană a atacat dinspre orașul Goțe Delcev, a traversat munții și, în ciuda crizei de animale de povară, artilerie de calibru mediu și de echipament montan, a reușit să străpungă Linia Metaxas în seara zilei de 9 aprilie, când a ajuns la nord-est de orașul Serres. Chiar și după ce generalul Bakopoulos, comandantul liniei Metaxas, a capitulat, forturi izolate au continuat lupta
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
Proiectele germane și sovietice de vânători de tancuri foloseau o suprastructura de tip cazemata, tunul antitanc având o miscare limitată în câmp orizontal. Rezultatul era un vehicul ușor, rapid și mai simplu decât un tanc, dar cu un tun de calibru mai mare decât în cazul țancurilor care foloseau același sașiu. Această tehnică a fost utilizată de ambele tabere pentru a obtine capacități antitanc la un cost scăzut. Cu această metodă tancurile învechite erau reînarmate pentru a fi utilizate că vânători
Vânător de tancuri () [Corola-website/Science/310919_a_312248]
-
blindaj subțire, totuși a fost folosit în timpul invaziei Poloniei în 1939. În lupta cu Franța, 202 Panzer I au fost transformate în Panzerjäger I, cu un tun antitanc de 47 mm. La fel ca în timpul Operațiunii Barbarossa, tunurile sovietice de calibru 76,2 mm capturate au fost montate pe sașiul blindatului Panzer ÎI pentru a crea vânătorii de tancuri Marder ÎI. Ulterior, au fost proiectate vehicule specializate Jagdpanzer, bazate pe sașiul țancurilor, insă dotate cu un tun de calibru mai mare
Vânător de tancuri () [Corola-website/Science/310919_a_312248]
-
sovietice de calibru 76,2 mm capturate au fost montate pe sașiul blindatului Panzer ÎI pentru a crea vânătorii de tancuri Marder ÎI. Ulterior, au fost proiectate vehicule specializate Jagdpanzer, bazate pe sașiul țancurilor, insă dotate cu un tun de calibru mai mare. Jagdpanther folosea sașiul țancului Panther și este considerat a fi unul dintre cele mai bune vehicule Jagdpanzer folosite de Wehrmacht. Sovieticii au construit tunurile autopropulsate ȘU-85 și ȘU-100, bazate pe același sașiu folosit de tancul mediu Ț-34
Vânător de tancuri () [Corola-website/Science/310919_a_312248]
-
de la mare distanță. Vânătorii de tancuri americani trebuiau să fie mobili și puternic blindați. Majoritatea aveau turela, dar aceasta nu avea plafon pentru a economisi greutate și pentru a permite instalarea unui tun de mari dimensiuni. Totuși, datorită tunului de calibru mare, trebuiau să fie montate contra-greutăți în partea posterioară a turelei, precum în cazul vânătorilor de tancuri M10 Wolverine și M36 Jackson. M18 Hellcat a fost un vânător de tancuri care se apropia de idealul doctrinei americane: era rapid, mic
Vânător de tancuri () [Corola-website/Science/310919_a_312248]
-
flăcări, de distrugere a câmpurilor minate, tancuri-pod sau tancuri-cu-drum-bandă, destinate în special primelor ore ale debarcării. Aceste tancuri se puteau transforma rapid în blindate obișnuite, după demontarea dispozitivelor speciale. De asemenea, au mai fost concepute tancuri purtătoare de mortiere de calibru mare, pentru distrugerea cazematelor. Aceste vehicule au fost testate pe plajele din Yorkshire, Anglia. Cele mai multe „drăcii” au fost deservite de echipaje din Divizia a 79-a blindate, fiind detașate pe lângă diferitele unități de desantare. Inginerii militari au conceput două porturi
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
portarma cu 3 săptămâni înainte de evenimente. Era membru al clubului de tir Helsinki Shooting Club. Purtătorul de cuvânt al clubului a declarat că Auvinen a urmat doar o oră de antrenament.[8] Armă, descrisă de media că un "pistol de calibru mic", a fost un SIG Mosquito .22, pistol ce fusese legal obținut și înregistrat de Auvinen la 19 octombrie. Obținuse permisul odată cu înscrierea în clubul de tir și nu avea cazier. După eveniment, au existat voci, inclusiv cotidianul Helsingin Sanomat
Masacrul de la Jokela () [Corola-website/Science/310051_a_311380]
-
au existat voci, inclusiv cotidianul Helsingin Sanomat care au criticat faptul că în Finlanda este mai usor de obținut un permis de port-armă decât un permis de conducere.[ 13] Conform legislației finlandeze, începătorii pot începe tragerile cu o armă de calibrul .22. În cazul armelor cu risc mic, permisul se eliberează pe baza datelor furnizate de aplicant. Membrii unui club de tir sunt considerați persoane fără risc.[14][13] Auvinen s-a descris ca fiind "un existențialist cinic, umanist antiuman, socialdarwinist
Masacrul de la Jokela () [Corola-website/Science/310051_a_311380]
-
în contradicție cu Constituția U.R.S.S.-ului (art. 119) și a R.S.S. Azerbaidjană (art.71). Fără a întâlni o opoziție serioasă, militarii sovietici ucideau în mod crud oamenii, folosind baionete împotriva civililor răniți și gloanțe, interzise pe plan internațional, cu calibru 5,45 mm de automat Kalașnikov cu centru de greutate eterogenă, care pe lângă o moarte sigură îi multiplica durerea victimei, treceau cu tancuri peste autovehicule cu pasageri, trăgeau în spitale, împiedicând personalul medical să adune răniții. De menționat că în
Ianuarie negru () [Corola-website/Science/309192_a_310521]
-
suferit numeroase modificări în timpul războiului pentru a permite creșterea eficacității și a producției. La începutul anului 1944, modelul T-34/85 a fost introdus în dotarea trupelor de pe front. Având o turelă îmbunătățită (pentru 3 persoane) și un tun de calibrul 85 mm, T-34 a înlocuit multe dintre tancurile ușoare și grele, devenind principalul tanc de luptă al Armatei Roșii. Succesorul său este tancul care a fost produs aproape până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind urmat de
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
ușoare și rapide, de cavalerie, menite să atace și să distrugă alte tancuri. Cele două tancuri erau foarte ușor blindate, fiind gândite să reziste la focul mitralierelor. Prin urmare, erau foarte vulnerabile la atacurile puștilor antitanc și tunurilor anticar de calibrul 37 mm. Ambele tancuri erau echipate cu motoare pe benzină care luau foc ușor și erau bazate pe proiecte din țări străine: T-26 avea la bază carul de luptă britanic Vickers de 6 tone, iar seria BT se baza
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
planuri noi pentru succesorul tancului BT. Tancul urma să fie produs la uzinele "Kharkiv Komintern Locomotive Plant" (KhPZ) din Harkov, Ucraina. Primul prototip, denumit A-20, avea un blindaj gros de 20 mm, era echipat cu un tun anticar de calibrul 45 mm și un motor V-2 diesel. Prototipul era gândit să poată rula la nevoie direct pe galeți, fără șenile. Acest detaliu a mărit viteza maximă la 85 km/h, dar nu aducea nici un avantaj real în luptă. A-
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
lase să construiască un alt prototip, un „tanc universal”. Acesta urma să fie mult mai bine protejat și înarmat decât prototipul anterior. Denumit A-32, noul proiect avea un blindaj frontal cu o grosime de 32 mm, un tun de calibrul 76,2 mm și era echipat cu același model de motor diesel, mult mai fiabil decât cele pe benzină. Ambele prototipuri au fost testate în poligonul de la Kubinka, unde modelul A-32 s-a dovedit a fi la fel de mobil ca
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
Morozov, proiectantul transmisiei T-34, a fost succesorul său la conducerea proiectului. T-34 avea o suspensie Christie după modelul tancurilor BT, un motor diesel puternic, un blindaj superior, șenile late potrivite pentru condițiile din Rusia și un tun de calibrul 76,2 mm. Germanii au denumit acest model T-34/76 din cauza calibrului tunului. În 1944, o variantă îmbunătățită a fost proiectată. Aceasta avea o turelă mai mare și un tun de calibrul 85 mm. Modelul a fost numit T-
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
34 avea o suspensie Christie după modelul tancurilor BT, un motor diesel puternic, un blindaj superior, șenile late potrivite pentru condițiile din Rusia și un tun de calibrul 76,2 mm. Germanii au denumit acest model T-34/76 din cauza calibrului tunului. În 1944, o variantă îmbunătățită a fost proiectată. Aceasta avea o turelă mai mare și un tun de calibrul 85 mm. Modelul a fost numit T-34/85 în consecință. T-34 a pus unele probleme industriei sovietice. Era
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
condițiile din Rusia și un tun de calibrul 76,2 mm. Germanii au denumit acest model T-34/76 din cauza calibrului tunului. În 1944, o variantă îmbunătățită a fost proiectată. Aceasta avea o turelă mai mare și un tun de calibrul 85 mm. Modelul a fost numit T-34/85 în consecință. T-34 a pus unele probleme industriei sovietice. Era cel mai greu tanc mediu produs până atunci în Uniunea Sovietică și piesele necesare construcției tancului proveneau de la mai multe
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
prin semnalizarea cu stegulețe speciale. Tunul L-11 nu s-a dovedit a fi o alegere inspirată. Rapoartele de pe câmpul de luptă nu erau încurajatoare. Fabrica din Gorky a venit cu o soluție: a fost proiectat tunul F-34, având același calibru. Deși nu a fost aprobat oficial, uzinele KhPZ și cele din Gorky au montat tunul oricum. Aprobarea a venit mult mai târziu, după ce noul tun a fost lăudat de tanchiștii ruși. Producția a avut de suferit inițial și din cauza presiunilor
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
de identificat. Tancul T-34 (sau T-34/76 cum erau denumite de germani) a fost modelul inițial: Tancul T-34-85 (T-34/85) a fost o modificare majoră, cu o turelă mai mare pentru 3 persoane și un tun de calibrul 85 mm. În 1944, planurile pentru un model T-34 mai avansat au fost reluate. Acestea s-au concretizat sub forma tancului T-44. Acest model avea o turelă bazată pe cea a modelului T-34/85, dar cu o
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
anului 1941 a fost imens. Armata germană se aștepta să înfrunte un inamic inferior, însă T-34 era superior tancurilor germane și aproape invulnerabil în condiții normale de luptă. Singurele arme eficiente împotriva noului tanc sovietic erau tunul antiaerian de calibrul 88 mm, aviația și folosirea obuzierelor de la distanță mică. Infanteria germană era dotată cu tunul anticar PaK de calibrul 3,7 cm. Acesta a fost denumit ulterior „ciocănitorul de uși” de către infanteriștii germani fiindcă era complet ineficient împotriva tancului T-
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
tancurilor germane și aproape invulnerabil în condiții normale de luptă. Singurele arme eficiente împotriva noului tanc sovietic erau tunul antiaerian de calibrul 88 mm, aviația și folosirea obuzierelor de la distanță mică. Infanteria germană era dotată cu tunul anticar PaK de calibrul 3,7 cm. Acesta a fost denumit ulterior „ciocănitorul de uși” de către infanteriștii germani fiindcă era complet ineficient împotriva tancului T-34. Până la apariția în număr mare a tunurilor anticar de 5 cm PaK 38 și celui de 7,5
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
tancurile sovietice erau T-34 sau bazate pe acest model. T-34 a fost folosit de multe dintre statele sovietice. În Războiul din Coreea, T-34 a fost folosit încă de la început, când 120 de tancuri echipate cu tunul de calibrul 85 mm au fost vârful de lance al invaziei nord-coreene. Alte tancuri au ajuns pe front la scurt timp după acest eveniment. T-34/85 au avut confruntări cu tancurile ușoare M24 Chaffee, cu tancurile medii M4 Sherman și cu
T-34 () [Corola-website/Science/310804_a_312133]
-
cifră cu mult inferioară estimărilor de la începutul războiului. În timpul conflictului din Bosnia și Herțegovina (1994-1995) avioanele A-10 Thunderbolt II ale forțelor aeriene ale Statelor Unite ale Americii au fost intens utilizate, ele trăgând peste 10.000 de focuri cu tunurile lor de calibrul 30 mm. După ce sârbii au confiscat arme grele de la un depozit din Ilidža, au fost lansate o serie de atacuri aeriene pentru a localiza și distruge echipamentul capturat. La 5 august 1994, două avioane A-10 au localizat și distrus
A-10 Thunderbolt II () [Corola-website/Science/309277_a_310606]
-
început la 20 martie 2003, au participat șaizeci de aeronave A-10 Thunderbolt II. În timpul luptelor avioanele A-10 au avut o rată a misiunilor încheiate cu succes de 85%, ele trăgând 311.597 de focuri cu tunurile lor de calibrul 30 mm. Un singur A-10 a fost doborât lângă aeroportul internațional din Bagdad de către irakieni. A-10 au zburat, de asemenea, în 32 de misiuni de lansare a manifestelor de propagandă în Irak. O primă dislocare în Irak a
A-10 Thunderbolt II () [Corola-website/Science/309277_a_310606]
-
fără îndoială, de moment". În Regatul Unit, “Times” din 1 septembrie 1936 aprecia că "în nici un caz, nu există motive ca dispariția lui Titulescu de pe scena politică să fie considerată ceva mai mult decât ca o eclipsă trecătoare. Oameni de calibrul lui și cu caracterul său nu părăsesc pentru mult timp arena politică". La rândul sau, “Daily Telegraph”, din 2 septembrie 1936, arăta ca "el poate să-și facă din nou apariția, în curând, pe arena românească". Păreri similare au fost
Eugen Filotti () [Corola-website/Science/305015_a_306344]
-
în principal pentru a putea ataca alte avioane aflate în zbor, spre deosebire de bombardiere, care sunt concepute pentru a ataca ținte terestre, prin lansarea de bombe. Avioanele de vânătoare dispun de armament propriu instalat la bord (de regulă mitraliere de diferite calibre), dar cele moderne au și posibilitatea de a lansa rachete de atac (aer-aer, aer-sol). Scopul principal al unui avion de vânătoare este de a stabili superioritate în aer, deasupra unui câmp de luptă. Din Primul Război Mondial până acum, realizarea
Avion de vânătoare () [Corola-website/Science/306069_a_307398]