4,874 matches
-
flutura hârtia prin față. —Ruby, martor mi-e Dumnezeu, că nu știu cum a ajuns acolo. Îmi pare rău, Sam, spuse ea calm. Pur și simplu nu te cred. Acum cred c-ar trebui să pleci. Se mira și singură cât de calmă și de stăpână pe situație era. El stătea În fața ei cu o durere Înfiorătoare Întipărită pe față. —Și nu prea văd ce motiv ai mai avea să te Întorci. Se șterse la ochi cu mâneca de la halat. El dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
-mi. I-am găsit jurnalul... era scris pe el numele dumneavoastră de familie, domnule profesor. Am ridicat mâna, i-am smuls masca de pe față. Nu mai exista vlagă în vocea ei, i se terminase curajul. Era o cerere de ajutor calmă și fără putere: — Cum o cheamă pe fiica dumneavoastră? Cred că m-am aplecat spre ea să o văd mai bine, să caut în adâncul ochilor ei un nume care nu era al tău. — Angela, am suflat în ochii aceia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
chip, cu sacul ei de rafie pe cap, și-ar fi întins brațul către mine: el este, arestați-l. Labele ei de gândac traversaseră periferia, urcaseră în cartierele elegante și ajunseseră până la mine. M-ar fi oprit cu o voce calmă și cu o strângere fermă de braț, cum se face în locurile publice pentru a nu crea panică. Vă rog să ne urmați. Dar, Angela, nimeni nu m-a atins. Cu degetul pe butonul roșu așteptam să se deschidă liftul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ținând mâinile sterile ridicate către asistenta instrumentară care îmi pune mănușile. Cu mâinile ridicate ca un criminal, mă gândesc, și aș mai găsi încă putere să zâmbesc. Urmează calmul, calmul cu care lucrez. Soluție iodată, bisturiu rece, sânge. Am mîinile calme, precise ca întotdeauna, mai mult ca întotdeauna. Atâta doar că nu sunt ale mele, sunt acelea ale unui bărbat pe care îl privesc, un profesionist ireproșabil, pe care nu-l mai admir. Mă privesc așa cum un entomolog privește o insectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pline de ace culminând într-o inflorescență prăfuită. Luna decolora anemicul lor pigment cu încă o spoială albicioasă. Traversam grădina și mi se părea că mă plimb într-o colonie de fantasme. M-am apropiat de gard. Apa era foarte calmă, de un albastru profund. Am privit în depărtare, la orizont, spaima mării în întuneric. Tata murise, se dusese pentru totdeauna. Căzuse pe stradă din cauza unui infarct. Iar eu nu mai eram un fiu. Cu costumul de in deschis la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
O mână mare, hotărâtă. Pântecele ei geme. — Cum te simți? — Bine, și îmi ia mâna, se rușinează de zgomotul acela intern. — În ce lună ești? — Într-a doua, nici măcar. — Când s-a întâmplat? — Nu știu. Ochii ei sunt imenși și calmi. Nu trebuie să-ți faci probleme pentru nimic, nu trebuie să-mi spui nimic, am hotărât deja singură. Dau din cap, dar nu spun nimic. Poate se așteaptă ca eu să spun ceva. Privesc din nou afară, la străzile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Termină! Dar își pierduse orice urmă de control. — Nu, nu termin... Se agită pe scaun, sughite. Se aud pași pe scară. Un băiat intră la toaletă, un școlar cu ghiozdanul în spate. Italia se retrage la locul ei, este mai calmă. Îi iau mâna: — Trebuie să-ți spun ceva. Mă privește și fruntea ei pare acum făcută din ghips. — Soția mea... este bolnavă. — Ce are? Spune-i, Timoteo, spune-i-o în fața aia a ei pe care s-a cuibărit mizeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
întâmplătoare? Dar care nălucire nu e așa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunii figurilor pe care le alcătuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. O, hazardata mea Eugenia! Viața mea, calmă, rutinieră, umilă, este o odă pindarică țesută din miile de nimicuri ale cotidianului. Cotidianul! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi! Dă-mi, Doamne, miile de mărunțișuri de fiecare zi. Noi, oamenii, nu sucombăm din pricina marilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cea care mă-nnebunești; tu mă faci să-mi nesocotesc cele mai ferme decizii; tu faci ca eu să nu fiu eu... Și-o cuprinse cu brațul pe după gât, o atrase spre el și-o strânse la piept. Iar ea, calmă, își scoase pălăria. Da, Augusto, fatalitatea ne-a adus aici. Nici..., nici tu, nici eu nu ne putem fi infideli, neloaiali față de noi înșine; nici tu nu poți apărea ca dornic să mă cumperi, așa cum ți-am spus într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Benjamín Jarnés, într-un articolaș intitulat în manieră culterană „Treier de aur, stoarceri de nectare“, ne spune că „Góngora nu face apel la flăcăruia jucăușă a fanteziei azurii, nici la flacăra pâlpâitoare a pasiunii, ci la perena lumină a inteligenței calme.“ Și asta numesc poezie intelectualii aceia? Poezie fără focul fanteziei și flacăra pasiunii? N-au decât să se hrănească atunci cu pâine făcută din acel aur treierat. Și adaugă apoi că Góngora și-a propus nu atât să repete o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care aparent nu există ieșire, dar care de fapt are o soluție logică, ba chiar una simplă și accesibilă fiecăruia, o soluție de care poate fi cu ușurință convinsă până și cea mai Încăpățânată minte, după o discuție lejeră și calmă de numai câteva ore. Cu condiția ca prietenul care s-a complicat să nu se Închidă În sine, să nu se baricadeze În spatele unor fortificații de minciuni și retorică, să-și deschidă spiritul, să te asculte cu atenție și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să distingă Între idei. Întrebarea era Încotro să meargă? Cu ce să continue? Căci adevărul era că nu Începuse Încă nimic. Dar cu ce să Înceapă? Și de unde? Și cum? În clipa aceea i se păru că aude o voce calmă și inteligentă, o voce obișnuită, strigându-l pe nume: — Fima, unde ești? Se opri și răspunse imediat, cu devotament: — Da. Sunt aici. Ascult. Dar dintre gardurile ude de piatră nu se auzeau decât miorlăiturile pisicilor În călduri. Urmate, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pentru că se asocia În mintea sa cu mirosul zăpezii proaspete. Pe fiecare masă, pe fețele de masă de un alb imaculat, stătea o vază de sticlă, cu un singur trandafir Înalt și drept. Pereții erau acoperiți de tablouri cu peisaje calme, de păduri și lacuri. Se Întâmpla uneori ca la o masă Îndepărtată, din colțul ghivecelor cu flori, să stea un ofițer britanic slab, care prânzea singur. Ședea țeapăn, șapca lui cu cozoroc odihnea la picioarele trandafirului. Unde vor fi ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
nu uită că locuitorii săi Își câștigau pâinea lor sărăcăcioasă prin muncă grea, că erau probabil Înglodați În datorii și ipoteci și plini de griji existențiale, totuși viața lor i se păru adevărată, decentă, liniștită și plină de o bucurie calmă pe care el n-o cunoscuse niciodată și nici n-avea s-o cunoască până la moarte. Și dori deodată să stea chiar În clipa asta În camera lui sau, din contră, În salonul elegant din apartamentul tatălui său, În cartierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
schimb de priviri cu Țvi, Uri și Yael, Nina hotărî să se conformeze. Scoase din plic două foi dactilografiate foarte strâns și, În liniștea care se lăsase În cameră, Începu să citească, Întâi puțin stânjenită, apoi cu o voce profesională, calmă, detașată și egală. Mai Întâi erau Înșirate dispoziții detaliate, punct cu punct, referitoare la organizarea Înmormântării, la slujbă și la piatra funerară. După aceea venea partea concretă. Boris Baruch Nomberg dispunea ca 240 000 de dolari americani să fie Împărțiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pătrundeau izlazul, livada, colinele împădurite și prin fața ferestrei treceau câmpurile înzăpezite și drumul, brăzdat de care. Obrazul ei, mai mult palid, cu ochi de culoare deschisă, pomeții înalți și o bărbie mai degrabă îngustă, deasupra căreia se contura o gură calmă și frumos proporționată - obrazul ei era alb în lumina reflectată de zăpadă și înghețat în fața întinderii neclintite. Nimic nu-i trăda sentimentele. Nici o tresărire nu-i scotea trăsăturile din configurația lor firească. Doar silueta ei subțire se răsuci spre camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și-a găsit alta -, acesta i se adresase mai mult fiului mijlociu, preferatul lui, care ședea lângă nevastă-sa. Ea nu scotea nici o vorbă și plângea în încremenirea ei, privea doar și, într-un târziu, spuse cu o voce foarte calmă: —Fă-o numai, dar îți promit că o să am grijă să te distrug. XVIIItc "XVIII" Semnetc "Semne" În afară de un pasaj îngust prin care se putea strecura privirea, câmpia din spatele morii de cereale și al blocurilor noi construite în „Frohdörfchen“ părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în hol, a spus tata, probabil un stop cardiac. Abia își făcuse toaleta de dimineață când a coborât la micul dejun și s-a prăbușit de sus pe trepte până la ușa verandei, unde a murit pe loc. Ochii tatei priveau calmi și pe fața sa plutea o expresie de seriozitate, dar și una de ușurare; ca și când, odată cu prăbușirea bunicului, ar fi căzut și o greutate de pe el și trăsăturile luminoase ale mamei se însuflețiră și nu te mai duceau cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
le vom face peste douăzeci de ani? Am fost complet deconcertată de faptul că era atât de rațională. Ăsta era rolul meu în prietenia noastră; rolul ei era să mă facă pe mine să mă simt mulțumită de existența mea calmă, ordonată. Acestea erau regulile și detestam modul în care regulile se erodau pe zi ce trecea. Nu ai fi atât de calmă și înțelegătoare dacă ai fi în locul meu, am izbucnit eu. Lisa îmi zâmbi cu condescendență. —Sincer, Jen, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
în prietenia noastră; rolul ei era să mă facă pe mine să mă simt mulțumită de existența mea calmă, ordonată. Acestea erau regulile și detestam modul în care regulile se erodau pe zi ce trecea. Nu ai fi atât de calmă și înțelegătoare dacă ai fi în locul meu, am izbucnit eu. Lisa îmi zâmbi cu condescendență. —Sincer, Jen, cu toate problemele pe care le avem eu și Kieran acum, nu cred că mi-aș permite să mă agit prea tare în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
neapărat să vină acasă ca să discutăm despre asta, desigur. Eu eram perfect mulțumită în starea mea de negare autoindusă, dar el o ținea pe a lui. Se tot scuza pentru întâmplarea cu Tally. Dar tu luaseși deja hotărârea să fii calmă și iertătoare, am raționat eu. Deci nu se poate să fi fost atât de grav. Lisa pufni disprețuitor. — Așa aș fi zis și eu. Dar pentru că era atât de uimit de cât de calmă și iertătoare eram, s-a hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
tu luaseși deja hotărârea să fii calmă și iertătoare, am raționat eu. Deci nu se poate să fi fost atât de grav. Lisa pufni disprețuitor. — Așa aș fi zis și eu. Dar pentru că era atât de uimit de cât de calmă și iertătoare eram, s-a hotărât să-mi spună și despre cealaltă aventură. —Ce altă aventură? am întrebat șocată. Încă mi-era greu să mi-l imaginez pe Kieran cu Tally. Imaginea care rezulta din toate astea și care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cal, am subliniat cu vocea tremurândă. E un soi de bestie fioroasă hibridă uriașă de felul celor care-ți apar în coșmaruri. Probabil scoate flăcări pe nări și mănâncă bebeluși. În timp ce eu îi dădeam înainte cu protestele, Brenda mă ghida calmă către niște trepte. —Toffee e cel mai potrivit cal pentru tine care nu ai experiență și ești și puțin speriată. Nu te lăsa speriată de mărimea lui, este un mielușel. Mă simțeam de parcă aș fi urcat treptele eșafodului. Apoi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
în sus așteptând o explicație. — Uitasem că e încă acolo. —E al tău? l-am întrebat eu prostește. Sau l-ai cumpărat pentru mine după aventura de la Chessington? —E al fiicei mele vitrege. M-am străduit din răsputeri să rămân calmă. —Fiica ta vitregă? Poate mă înșel, dar nu-mi amintesc să fi menționat o fiică vitregă? Sau ai mai multe? Am o fiică și un fiu vitregi. —O! Mă lovi un gând. — De-acolo am luat lindinii. M-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
cineva, ne mătură, - Cum cineva mă cheamă-n casă, Când silă mi-e de pat și masă, Când doare sufletul cum doare dintele Și-s obosit să mai gândesc cuvintele. Gonit de-a nebuniei palmă, Aștept o zi cu marea calmă, Să nu mai miște-n larguri apele Și nici un vânt să nu le-atingă clapele. Aștept un loc pe-un țărm, de-o parte, Să nu se cheme”groapă”, „moarte”, La care că-mi aducă fetele, Condeiul, ochelarii mei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]