3,751 matches
-
în care strălucești? Plinul acestei uitări, în care hohotește, satisfăcută, târfa lacomă, Moartea? Elixirul uitării, tu, picioarele tale fosforescente și buzele și sânii și sexul tău cosmic și privirea aceasta mare, ingenuă, primordială... Tu, dulcissima, târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă. Lumina sporea lent, o vibrație bolnavă, dar gândurile slăbeau, diluate, împrăștiate. Emilia se afla la un birou. Coatele sprijinite de lemnul lucios, părul tânăr, fluturând. Obrazul prelung, de neuitat, ochii, da, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
repede cuvintele. — Regret că nu l-ai putut întâlni pe motănaș. Mai sunt semne... un fel de emoție, ceva nesigur. Profesorul aștepta crispat continuarea, dar Tavi urlă, un lătrat gros, înăbușit, gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul Dingo, captivul! Doamna își retrase mâna de pe gâtul lui puternic și rece. O ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga palmei. Tavi icni, privind-o în ochi. Repetă urletul surd, sinistru. Cantul palmei îl izbi iarăși, rapid, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
bancă singuratică, într-un colț pustiu al parcului. Desfăcu plicul. Un plic cunoscut... da, vechiul plic, stângacea caligrafie, albele spații inegale dintre cuvinte. Linia secretă, tovarășă până la sfârșit... Sfârșitul, iată, sfârșit, într-adevăr. O ceață fumurie și roz, trecutul jur-împrejur , captivul se pierdu, se pierdu. Reveni, se spulberă iarăși și iarăși reveni, băiat bucălat și peltic. Un înger bucălat, cu zulufi, aterizat la picioarele băncii. Pantalonași de doc albastru, vestă tirolez. Ochi imenși și reci, degete scurte și roz. Copacii unduiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
perfecțiunii, Ce‐ i făcut din ceară Pe care‐atât frățânii morți și‐ l doriră. și‐am rămas cu mama‐ n față! E rândul Să‐ i mișc părul în țărână, alb, Ce se va zvârcoli Ca un mănunchi de viermușori ținuți captivi. Din volumul Poeme și proză Ediție alcătuită de Mircea Coloșenco Editura Opera Magna, Iași, 2008 Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911, Câmpina ‐ d. 21 august 1991, București Ca poet amintim culegerile de versuri: Schituri cu soare (1929), volum de debut
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
nu se poziționeazè acolo unde ar vrea, îi lipsește dexteritatea mânuirii mouse-ului, apasè unde nu trebuie și pagina dispare, Ce-am fècut?! Nici o problemè, o liniștesc eu încercând sè repar lucrurile, Matei are nevoie de mouse-ul pe care-l ține captiv palmă ei, dar ea nu-și retrage mâna de sub mâna mea care, cu ceva mai multè greutate, plimbè mouse-ul dintr-un loc în altul readucând pe ecran pagina cu tabloul lui Manet, Atenție sè nu ieșiți de pe dunga asta verticalè
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
mă lase cu ideile mele mai puțin primejdioase. Vroia să mă ajute. Ochii ăia cafenii nu m-au mințit până acum și nu o făceau nici acum. Era depășită de situație. Era tulburată. Ea trebuia liniștită, nu eu. Mă simt captiv în propriul meu corp, Ana. Mă simt prizonier în propria mea minte. E teribil! Chiar și acești pereți se prăbușesc câteodată peste mine și mă întemnițează sub ruinele lor. Ceea ce se întâmplă acum topește gratiile închisorii mele. Simt asta. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
devenise acum câteva luni, nu l-a impresionat teribila boală a fetei, ba chiar o punea să ,,muncească,, și mai mult. Nu avea cine să o apere, nu cunoștea pe nimeni În marele oraș, nu avea puterea să fugă. Era captivă În propria boală care Își făcea de cap În trupul ei firav. Locuia Împreună cu alte trei fete Într-o promiscuitate greu de imaginat, supravegheate tot timpul, molestate și mai mult flămânde. În momentul În care Ben a pornit motorul mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
perete ca o apă ce se izbește de mal. Lângă pescarul de faianță, se află o farfurie englezească cu o scenă de vânătoare desenată fin pe toată suprafața. În mijlocul ei se află un măr pe jumătate putrezit. O ramă ține captivă imaginea unui bărbat cu fața senină, Îmbrăcat Într-o uniformă de dragoni. Alături de măsuță se află un scaun bizantin, cu o pernă din catifea groasă, verde și roasă de vreme. O masă stil ,,Biedermeyer,, cu furnir maron, dă Încăperii un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Dar nu erau de mine, mi-a explicat el. Cum am zis, nu beau în fiecare zi. Și niciodată dimineața. Sigur, doar în cazul în care tremur foarte tare. —Aaaa, am răspuns eu încurajator. Vorbește cu cel care te ține captivă, construiește o relație cu el, încearcă să-l faci să treacă de partea ta. —Nevastă-mea m-a amenințat că mă părăsește dacă nu renunț la băutură, a continuat el. Dar dacă renunț, simt că nu-mi mai rămâne nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Dacă reușea să îi trimită pe cei doi la peștera bestiei, poate că ar fi izbutit să scape. Nu trebuia de cât să îi determine să deschidă capacul capcanei de sus. Mai departe era treaba duhului pe care îl ținea captiv în cilindrul metalic. Nu avea nici o îndoială, inspectorul acela despre care vorbea Pop, era mort de mult. Trebuia însă să îi facă să creadă că nu se întâmplase nimic. După felul în care reacționaseră polițiștii, atunci când le spusese despre colegul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
placă noua stare în care se afla. Se simțea împlinit plutind așa, contopit cu întreaga fire. Se hotărâse deja, nu-și mai dorea nimic altceva decât să rămână acolo în contemplare. Era pregătit să rupă legătura firavă care îl ținea captiv. În clipa aceea, întunericul se destrămă dintr-o dată. O lumină orbitoare îl înconjura din toate părțile. Deși nu vedea nimic, din cauza razelor orbitoare, știa că nu mai e singur. Mai multe entități se aflau acolo, lângă el. N-a sosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
doar confortului și intereselor lor proprii, pe care le vădeau cu mare lăcomie, și fiind mereu gata să momească cu dibăcie și să lingușească, căci lingușirea întotdeauna presupune un interes, iar ei tot timpul aveau unul! Văzându-mă curând, astfel, captiv ca într o cușcă cu șerpi, în care, fiindcă cu toții sunt flămânzi, cu toții sunt gata oricând să se muște între ei, am început să fac anumite lucruri bine gândite și să spun anumite vorbe cu mult meșteșug ticluite, toate doar
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
umilit. Știa că Genba era un om de un curaj fără egal care, dacă i se dădea drumul, avea să devină un tigru turbat. Astfel, era ținut tot timpul sub cea mai strictă pază. Cu toate că Genba era un general inamic captiv, lui Hideyoshi îi părea rău pentru el. Calitățile înnăscute ale lui Genba îi plăceau la fel de mult cum îl încântaseră pe Katsuie și simțea că ar fi fost mare păcat să-l ucidă. Prin urmare, la scurt timp după ce reveni în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
decadă a istoriei, un vulcan din piatră și pământ, în care Aquarelin însuși adunase toate culorile din univers. Și, sub acest univers lichid care înghețase, devenind o oglindă groasă, cea mai frumoasă femeie a omenirii, o blondă din Chicago, Illinois, captivă, zbătându-se să iasă și izbind cu pumnii ei micuți. Nepăsător, ca replică la toată această stare de lucruri, Aquarelin își scălda imenșii ciorapi în acea parte a lacului unde era vărsată esența semnată Calvin Klein. Dar cui putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de stomacul său înfometat. Inutil de spus că nici unul dintre așa-zișii săi prieteni, colegi și vecini de bloc nu îi împrumutară lui Abdulah, mai nou Irimescu, nici măcar o sută de mii de lei. Moment în care pe tânărul arab captiv într-o viață de român îl cuprinse o disperare vecină cu sinuciderea. În ziua aceea privi cu jind cuțitele mai multor magazine de tacâmuri, apoi câțiva cerșetori, cărora încercă să li se alăture din dorința de a produce ceva, oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de bun să vă ucid, de ce? Înainte însă ca eu să pot avea vreun răspuns de la cine știe cine, pentru că nimeni nu are obiceiul să vorbească omenește în tot locul ăsta nebun, iată acum ușa închizându-se singură în urma mea, făcându-mă captiv în camera aceasta fără început și fără sfârșit, la placul acestuia, spre care nu îndrăznesc nici în cea mai aprinsă imaginație a mea să-mi întorc privirea. Răsuflu greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
spune - galbenă, pământie, cum e șoricul cu porii lărgiți. Cele mai afectate erau concavitățile de sub ochi, acolo unde întunericul se adunase în două pete negricioase, ca niște cruste. Ochii înșiși (odată umezi, strălucitori, plini de viață) erau ochii unei ființe captive, trăind în interiorul prietenului meu, cu privirea fixată stăruitor în depărtare, pentru a vedea dacă nu e nici un pericol să iasă afară. Avea părul lung, neîngrijit, rărit, răsucindu-se spre interior sub fălci... Aici era Pentonville, Închisoarea Majestății Sale, și Pentonville
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
accelerează mai departe, cu fața plină de cicatrice aproape lipită de parbrizul spart, înlăturându-și cu furie mărgelele de sticlă mată de pe obraji. Deja actele sale de violență deveniseră atât de aleatorii, încât eu nu mai eram decât un spectator captiv. Și totuși, în dimineața următoare, pe acoperișul parcării aeroportului unde-am abandonat mașina, Vaughan mi-a arătat cu calm adânciturile mari din capotă și din acoperiș. Se uita cu ochi mari la un avion de pasageri plină cu turiști cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Ca în clepsidră firul de nisip, Am să mă scurg în nemișcarea mată. Sub fereastră... Sub fereastră s-a strâns singurătatea, Să-mi vindece tristețea ostenită, Și las să îmi cuprindă încet cetatea, Tăcerea grea atât de ruginită. Un vis captiv în lumea de cenușă, Suspină-n cripta-mi arsă și tresare, Când șoapte bat din ușă-n ușă, Purtând regrete de dorinți amare. Moare-n mine gândul fără de cuvinte, Și rugi și lacrimi plutind fără puteri, Și-o dulce vrajă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
strâns lipită de pământ. Muntele mă prinsese în pânza lui de păianjen precum o muscă. Eram înțepenită, trupul nu mai voia să răspundă la comenzile ce i le dădea mintea. Cu o ultimă privire încărcată de suferință și teamă, familia captivă în jocul morții mi-a strigat un ultim adio înainte să fie înghițiți de gura pământului. Acum, revenită complet din starea de șoc, lovitura adevărului mă face să dau un pas în spate. Nu poate să fie adevărat! Nu trebuie
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mersul lucrurilor. Atunci au început și pentru lupi vremuri grele. Omul a capturat o bună parte dintre ei; la început, i-a ținut izolați și flămînzi, legați cu liane tăioase, care-i împiedicau să se miște. S-au înfuriat lupii captivi; au smucit de legături pînă cînd acestea le-au rănit gîtlejurile; au urlat prelung, cu durere și revoltă, în nopți nesfîrșite și reci de ianuarie, și-n cele înnăbușitoare de august; au suferit apoi, în tăcere, cînd foamea și epuizarea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și reci de ianuarie, și-n cele înnăbușitoare de august; au suferit apoi, în tăcere, cînd foamea și epuizarea i-au lăsat fără glas. Într-o zi, cînd suferința li s-a transformat în agonie, Omul s-a apropiat. Lupii captivi s-ar fi retras, dacă le-ar mai fi rămas un dram de forță în trupurile sfîrșite. Dar probabil că asta le era soarta. Avea să se termine totul. Lupii au închis ochii, așteptîndu-și, resemnați, sfîrșitul. Și, cum nimic nu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să-i ferească de gerul năprasnic, în adăpostul lui din ramuri și pămînt, și-au dat seama că nu pot urî făptura aceea caraghioasă care le aducea apă, îi hrănea și-i adăpostea. Și, a patra zi, în zori, lupii captivi i-au lins mîna Omului-Stăpîn, în semn de recunoștință și de supușenie. N-au mai dorit niciodată, de atunci începînd, să se întoarcă în mijlocul lupilor rămași în pădure. Și... la ce să se fi întors? Speriați de ce li se întîmplase
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu se lăsase pradă disperării. Părea a încerca metodic toate posibilitățile de scăpare. Posibilități de scăpare? Era un fel de a spune. Pentru că, judecînd atît de lucid cît îi permitea situația, Lupino fu nevoit să remarce lipsa de șansă a captivului. Orice tentativă de rupere a barierei de foc ar fi însemnat sfîrșitul bietului animal. Era o nebunie. Risca mai mult decît l-ar fi încurajat vreodată dascălii lui s-o facă. Dar nu putea să vadă cum, sub ochii lui
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
străine. Miros de lup!, descifrară entuziaști, în același timp. Într-adevăr, amestecat cu sumedenie de alte arome, răzbătea un abia sesizabil miros familiar. Asta le dădu curaj să se apropie mai mult. Da! Își vor găsi complici în preajma Omului. Lupii captivi, cu siguranță, vor fi fericiți să-i vadă și să-i ajute. Erau atît de aproape! Dar, cînd se așteptau mai puțin, aerul se umplu de glasuri dușmănoase. Vîntul își schimbase brusc direcția. Fuseseră deconspirați; lupi furioși, priponiți la gura
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]