3,515 matches
-
Aesculap). Dintre medicii greci și romanizați, mulți au ajuns creatori de școli. Rufus din Efes, de exemplu, scrie o operă remarcabilă. Receptat și de lumea arabă și iudaică, el trece ca maestru grec în lumea romană. A fost clinician, psihiatru, chirurg, farmacolog, terapeut și autor al mai multor scrieri medicale în perioada Traiană. Des crie bolile vezicii și rinichilor, guta ș.a. Basorelief din templul Asclepios, Atena, prezentând instrumente chirurgicale grecești și ventuze de sticlă. Romanii au mărit varietatea instrumentelor disponibile pentru
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
instrumentar chirurgical și că fiecare popor a produs vase de argilă arse pentru uz medical, asemănătoare celor descoperite la Grădiștea Muncelului, Cucuteni, Băiceni (Iași). Dat fiind mobilitatea medicilor, sugerată și de una din conotațiile simbolului șarpelui vertical, e posibil ca chirurgul de la Grădiștea să fi venit după voința sa, ori să fi fost chemat, dar tot atât de bine putea să fie autohton. și într-un caz și în altul sigur avea ajutoare, adică asistenți locali, stabili, care prin pricepere și experiență, în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
orfani abandonați, s-au organizat școli de reeducare a minorilor, în spitale, s-au creat secții separate pentru contagioși, iar pe lângă spitale s-au creat policlinici pentru consultații în ambulator. Pe lângă aceste spitale și policlinici profesau magiștri și discipoli, terapeuți, chirurgi, farmaciști, unii veniți, alții formați în acest Bizanț medical. Religia creștină și medicina aplicativă au adus noutatea și prestigiul medicinii bizantine. Arabi și evrei trimiteau emisari să cumpere manuscrise din Bizanț, unde lucrările medicale se aflau la loc de cinste
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Europei de către Cruciații care au ajuns în aceste teritorii și după exemplul Bizanțului, mânăstirile occidentale vor crea și ele așezăminte similare, ca niște fortărețe. Spitalele edificate după secolul IX aveau secții pe categorii de boli cu câte doi medici, doi chirurgi, la femei o doctoriță, asistenți, farmaciști, droghiști. Infirmierii îmbăiau pe bolnavi și supravegheau curățenia. Alți infirmieri adunau bolnavii de pe străzi și îi aduceau în spital unde aceștia stăteau până la vindecare, iar la externare li se dădeau haine și veselă, ca
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
unde ideea era anacronică. Descrie în a 7-a carte, în extenso, ciuma studiată de Rufus din Ephes. A rămas și ca specialist în chirurgia ganglionilor, tumorilor de suprafață, uterine, mamare etc. Orizontului teoretic aprofundat îi adaugă experiența sa de chirurg cu dotație. El este cel care descrie cancerul ca pe un „rac cu gheare“. Aetius din Amida (sec. IV) îmbină date medicale cu formule incantatorii magice și vindecări creștine. S-a specializat în diagnostic și uroscopie. Este considerat ca primul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cu Dumnezeu. Similar și tot hippocratic este, în recomandările sale, și medicul Ahmed Ibn Umar Ibn Ali, scriitor și astronom în Samarkand (în sec. XII d.Chr.). Al Abulkasim (Zahrawi, m.1022), precursor în oftalmologie, otorinolaringologie, urologie, obstetrică și ortopedie, chirurg născut la Cordoba, a scris între alte tratate medicale o carte de anatomie-chirurgie, după Paul din Egina, unde descrie tabloul exact al acestei specialități, așa cum era practicat în epoca sa, lucrare ilustrată cu reproduceri ale instrumentarului chirurgiei arabe, a 300
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Unele plante erau utilizate ca antiseptice, altele ca purgativ, iar altele ca bandaj-pansament. Pentru intervenții chirurgicale reparatorii de luxații, fracturi, hernie, rinoplastie, scoatere a calculilor etc., se foloseau diferite instrumente corespunzătoare cazului dat. Sucruta practică hemostaza prin presare, cauterizare, refrigerare. Chirurgul se exersa pe manechine și animale. Igiena individuală și cea a nutriției se bucurau de mare atenție. Pentru igiena bucală se folosea periuța. Regulile de igienă aveau acoperire religioasă și erau difuzate de preoți. Bazinele — rezervă de apă, canalizările în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
ca cei de variolă. În secolul XI se tipăresc tratate medicale, apar compilații după medicina chineză, ca cele ale lui Kajiwara (1314) și ale lui Yurin (1342). Sosirea europenilor este marcată de portughezi, cu sfântul François Xavier (1549) și a chirurgului iezuit Luis de Almeida care fondează două spitale. Dar doctorul cel mai reputat în acest timp este practicianul japonez Dosan Manase care s-a convertit la creștinism, la sfârșitul vieții sale. Odată cu venirea olandezilor se înregistrează noi succese medicale. Gaspar
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
secolului al XVIII-lea situația se schimbă. Apare Noul Manual de Anatomie scris de Sugita și colaboratorii săi. Ilustrarea făcută de filooccidentalul Odano Naotache (1774) ușurează înțelegerea textului. Pe lângă doctorii europeni se formează medici japonezi probând receptivitate și pasiune precum chirurgii Hancka și Homma. Se face cunoscută școala medicală din Yeddo mai ales cu venirea pe tron a împăratului Mutsu-Hito (1867). Cu voință, dotație și muncă, japonezii au comprimat timpul, ajungându-i pe europeni în jurul anului 1900. Se remarcă medicii: Nagucki
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
legile de funcționare ale organelor, asigurând astfel buna cunoaștere a corpului uman. Caietele sale cu desene și note, pe care Albert Dürer le-a folosit pentru Anatomia sa, au fost descoperite în 1784, în Biblioteca Regală a castelului Windsor de chirurgul anatomist William Hunter și reprezintă o reală comoară. Tehnica de cercetare prin injectare de tuș colorat în vene și de ceară în organele cavitare, secțiunile de organe, dovedesc spirit științific și metodă, pasiunea cunoașterii complete, capacitatea interpretării și a concretizării
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
urechii Eustache. La Paris Charles Etienne, în 1545, publică „De disectione“, în Spania Jean Valverde de Amusco publică „Istoria compoziției organismului uman“, carte de succes internațional. Odată cu Renașterea învățământul anatomic direct, prin disecții, devine o realitate în toată Europa. UN CHIRURG: AMBROISE PARÉ (1509 - 1590) S-a născut în Franța, urmează cursuri medicale la Hôtel Dieu unde se specializează în chirurgie. Ajunge medic militar, luând parte la campanii militare. A fost medic al patru regi. Pasionat și neobosit, publică lucrări de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
crearea de proteze mecanice de brațe și picioare. Ca obstetrician introduce versiunea podalică în caz de distocia fătului. își publică lucrările în limba franceză, ajunge rapid cunoscut. Regii Franței îl solicită ca specialist în traumatisme, plăgi, medicina juridică, patologia nașterii. Chirurg de reputație el va recunoaște că la Hôtel Dieu disecția pe cadavre i-a asigurat cunoașterea exactă a organismului uman. Ambroise Paré combate ciuma din 1531-1533 și scrie despre această boală cu un deosebit simț de observație. Cartea în care
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
uman. Ambroise Paré combate ciuma din 1531-1533 și scrie despre această boală cu un deosebit simț de observație. Cartea în care o descrie rămâne de o mare valoare în patologia pestei. La renumele său a contribuit și activitatea sa ca chirurg de război, începând din 1536. O carte a sa privind rănile, plăgile, traumatismele produse de diverse arme, a avut un mare ecou. Mari medici ca Jean Fernel și Silvius (Jacques Debois) o apreciază, ca și pe autorul ei, remarcându i
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Jean Fernel și Silvius (Jacques Debois) o apreciază, ca și pe autorul ei, remarcându i ingeniozitatea medicală, spiritul de observație și experiența clinică. Ca și anatomistul Vesal, Ambroise Paré s-a impus prin fapte și exemplul personal. Începând cu el, chirurgul este numit și medic. Pasiunea, priceperea, munca neobosită și atât de complexă i au asigurat recunoașterea posterității, meritând cu prisosință numele de „Părinte al Chirurgiei“, autor al unor valoroase tratate de chirurgie (1571), între care: Chirurgie Universelle. Confrații săi europeni
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
de chirurgie (1571), între care: Chirurgie Universelle. Confrații săi europeni cu nume de răsunet, îi sunt competitivi: în Italia Guido-Guidi (m.1569), în Anglia William Clowes (m.1604), în Germania Hilden (m.1634), pentru a cita doar câțiva dintre marii chirurgi ai Renașterii. UN FIZIOLOG: JEAN FERNEL (1497 - 1558) Născut în nordul Franței, cu înclinații spre cunoașterea complexă a lumii și universului, Fernel face studii de matematici și astronomie, de geodezie, de filosofie, dar la un moment dat, tatăl său îl
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Regelui Soare (Ludovic al XIV-lea) și apărute în toate orașele franceze. Medicalul este amestecat cu socialul căci în aceste așezăminte se găsesc: handicapați motori, handicapații psihici, bolnavi infecțioși, rahitici, bolnavi loviți de boli cronice. În aceste secții se întâlnesc chirurgi, farmaciști, clinicieni terapeuți, chimiști și fizicieni. Unii publică articole în Journal des Savants apărut în 1665; alții publică în Journal des nouvellas découvertes sur toutes les branches de la Médicine, fondat în 1679. Precizăm că chirurgii încă nu sunt numiți medici
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
În aceste secții se întâlnesc chirurgi, farmaciști, clinicieni terapeuți, chimiști și fizicieni. Unii publică articole în Journal des Savants apărut în 1665; alții publică în Journal des nouvellas découvertes sur toutes les branches de la Médicine, fondat în 1679. Precizăm că chirurgii încă nu sunt numiți medici. Spre deosebire de alte vremi, există o mai mare stabilitate a medicilor față de orașul unde s au format. Ideea națională își face tot mai mult loc, cu cât știința și cultura se mondializează. Ea se va accentua
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
află pe cale de transformare spre medicina modernă propriu- zisă. La progresul medicinei participă medici englezi, italieni, germani, francezi, belgieni, danezi etc., precum și filosofia metodologică și științele exacte. Lecția de Anatomie a doctorului Tulp (1632), a marelui Rembrandt căreia îi asociem Chirurgul pictorului contemporan cu el, Adriaen Brower ca și Copilul bolnav al pictorului Gabriël Metsu ș.a., susțin aceeași încredere și speranță în medicină, în resursele și perspectivele ei. CELEBRITĂȚI MEDICALE îN SEC. XVII William Harvey (1578 - 1657) se plasează ca importanță
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și pe danezul Guillaume Bartholin (1653) care descriu vasele și ganglionii limfatici în același timp cu Jean Pecquet. O mare personalitate din rândurile opoziționiștilor la teoria circulației sanguine este Jean Baptiste van Helmont (1577 - 1644), chimist și naturalist, medic și chirurg belgian, laborios în toate, susținător al entităților vii (arheele medievale), descoperitor de corpuri simple. El opune teoriei harveyene ideea organismului ca sediu al proceselor chimice. Helmont descoperă CO2 în sânge și clorura de sodiu în urina diabeticilor. Introduce conceptul de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
rolul și funcționalitatea nervilor și mușchilor. Din cauza îmbolnăvirii sale, Haller lasă neterminată De partum corporis humani fabrica et functionibus (Despre structura și funcțiile părților corpului uman). Pe lângă toată această realizare uimitor de laborioasă, se adaugă activitatea sa experimentală, cea de chirurg, botanist, de istoric, de bibliograf al medicinei, precum și lucrările de patologie a malformațiilor congenitale. Haller a lărgit orizontul în fiziologia circulației sanguine, a respirației, digestiei etc. Completează iritabilitatea descrisă de Glisson (1654) ca fiind proprie tuturor fibrelor musculare în contact
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
histolog, Bichat, în câțiva ani, concentrează lumina sfârșitului de secol, înscriindu-se meteoric în anvergura celui pe treptele căruia destinul îi oprește ascensiunea. Fiu de medic, face studii la Lyon și Paris, unde ajunge colaboratorul și prietenul vestitului anatomist și chirurg Pierre Desault. Face disecții în spitale, cercetează cadavre în cimitire, aprofundează studiul și are pasiunea cunoașterii profunde, complete. Elogiază chirurgia ca pe o bază esențială a oricărei cunoștințe medicale. Spirit excepțional, Bichat, amenințat de tuberculoză forțează timpul, își concentrează disponibilitățile
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
tratate, Bichat a trudit și la fondarea societății medicale de emulație (Société médicale d’émulation - 1796). Fructificând metodologic pe Haller, Spallanzani, Bordeau și manifestând rigoarea științifică a experimentaliștilor, de anvergura lui Morgagni, Bichat unește de fapt medicul, cu anatomistul, cu chirurgul, cu fiziologul și cu histologul. El afirmă că ființele sunt o asamblare de organe diferite, fiecare cu funcția sa „integrându-se corelativ în sistemul organismului“. Diferențierea este dată de țesuturile simple „care prin combinarea lor formează organele“. Anatomia sa descriptivă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
XVIII: Jean Astruc (1684 - 1766), autorul tratatului: Traité de la digestion (1714). El studiază saliva și rolul ei, bila și sucul pancreatic care împreună facilitează digestia. John Hunter (1728 - 1793) se afirmă în anatomia umană, în cea comparată și ca ilustru chirurg. Tratamentele sale împotriva anevrismelor s-au impus peste timp. Lui Hunter i se datorează și primul transplant de glande sexuale. Percival Pott (1713 - 1788), tot englez, excelează în osteoartrita tuberculoasă a coloanei vertebrale. Tot o premieră în acest veac este
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în Cartea Bucuriei, apărută în 1705. Dimitrie Cantemir scrie despre Andrei Lichinios, iatrofilosof și cel dintâi medic la Curtea domnească; avea studii la Padova. Republica venețiană îl înnobilează și după o viață aventuroasă este spânzurat de turci în 1715. Pe lângă chirurgul care-l avea, Domnul Gheorghe Duca aduce ca preceptor fiului său, pe învățatul medic, cu studii la Padova, Azario Cigalla, fost medic al Marelui Vizir. Constantin Brâncoveanu mai avea doi medici pe lângă Iacob Pylarino, care își dăduse doctoratul la Padova
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
medic al Marelui Vizir. Constantin Brâncoveanu mai avea doi medici pe lângă Iacob Pylarino, care își dăduse doctoratul la Padova și care a fost și medic a lui Petru cel Mare. În Spitalul Colțea lucrează 28 de ani, începând din 1713, chirurgul Cristian Maler din Brandenburg. La Iași, primul medic al Spitalului Sf. Spiridon este Johann Goldzric Herlitz din Danemarca. Când domnitorul moldovean Constantin Racoviță moare, în 1772, medicul său Giuseppe Antonio Pisani e „pus în cușcă“ pentru că a greșit tratamentul. în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]