KorAP: Find »[drukola/base=colț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...1085 >

27,125 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

același flaut, Laudă-mă să te laud". Strîng pe făraș talentele închipuite, genialoizii, diamantele astea, să le zvîrl la gunoi. Tano are pe nas o boabă de sînge: M-am zgîriat cu Mișu. N-apuc să-l cert, că la colțul dinspre strada "Fulger", colț mirosind veșnic a urină, a apărut Milucă și n-am altă ieșire decît să intru repede-n casă. Trece aproape cotidian spre Antoaneta-vache-qui-rit, acum cu părul mov ca vaca Milka. E de necrezut cît s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
să te laud". Strîng pe făraș talentele închipuite, genialoizii, diamantele astea, să le zvîrl la gunoi. Tano are pe nas o boabă de sînge: M-am zgîriat cu Mișu. N-apuc să-l cert, că la colțul dinspre strada "Fulger", colț mirosind veșnic a urină, a apărut Milucă și n-am altă ieșire decît să intru repede-n casă. Trece aproape cotidian spre Antoaneta-vache-qui-rit, acum cu părul mov ca vaca Milka. E de necrezut cît s-a putut schimba Gefielte fish

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
să tac? Am adormit greu în patul străin, tresărind la micile zgomote necunoscute ale casei. I-am auzit pașii lui Russ trecînd spre șemineu, să întrețină focul. Tano, picotind și cu urechile-n patru, l-a mîrîit. N-o ating, Colț Alb, doar respir lîngă ea, fără s-o ating. Am făcut dragoste cu destule femei care nu mi-au plăcut. Pe ea o iubesc. Visul s-a păstrat în minte intact: în cadrul ușii se ivise un înger ciudat, cu ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

era îndreptat gândul. De ce anume a fost ales acest spațiu încrețit și după ce principii ermetice a fost construit acest sat, nimeni nu știe! Adesea m-am gândit la acest loc ca la o civilizație de gasteropode adunate aici din toate colțurile lumii. Au sosit pe rând fiecare cu casa ei la spinare și s-au fixat după criterii necunoscute între două văi sau două dealuri, după cum au socotit de cuviință. Mă oprește o clipă să mă pregătească pentru confruntarea cu Vasiliscul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fată de o rară frumusețe. Atunci urcam până la ea sub înfățișarea mea fioroasă și priveam la fata din lună până mă săturam, fără să mai îndrăznesc să mai mușc din ea, de teamă să n-o rănesc pe fată. Și colții mei deveneau tot mai lacomi și mai avizi de sângele cald ce curgea prin văile lunii, dar la vederea fetei setea mi se potolea pe dată. Oamenii au fost tot mai înfricoșați de apariția pregnantă a lunii noapte de noapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
plângă cu gemete. Următoarele zile au decurs la fel; cum îi puneam întrebarea, fata din lună izbucnea în plâns și-și scufunda capul între palme, încât nu mai puteam nici măcar sa-i zăresc chipul... Enervat până la exasperare, mi-am înfipt colții în peretele de lumină al lunii și am mușcat cu toată forța. Luna s-a desfăcut în două bucăți egale și fata mi-a căzut moartă în brațe. Luna, înconjurată cu un cerc de sânge, își arăta cele două emisfere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ca cei ai Babei Dochia, au fugit până la urmă de-acasă de gura ei afurisită, drept care a rămas în cele din urmă singură să necăjească copiii altora. Cea mai pitorească rămâne baba Pâca, ea ține mereu o lulea mare în colțul gurii înfiptă între dinții ei rari și negri, pufăind tutun pe toate orificiile. Baba are nasul lung și încârligat, gura cavernoasă ca o peșteră, urechile cornoase și ochii bulbucați. Pipa sau "cădelnița dracului" e nelipsită din gura Pâcăi, fie că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu orele, doar că mereu timpul și iar timpul mă presa, trebuia să alerg la intrare ca s-o întâmpin pe ea, așa ne-a fost înțelegerea. Mi-a zâmbit înțelegător, dar nu fără un resentiment vădit, bine controlat, la colțul gurii. Faptul că nu puteam s-o mint era pentru ea mai presus de orice; mi-a întors spatele și s-a îndepărtat în sens opus aleii ce ducea către ieșire, deși probabil că intenționa să plece acasă. Sub semnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
nesăbuința faptei ei și mai ales a iubirii ei. Mi-a vorbit despre sufletul ei pervertit, ce a cunoscut iubire pătimașă în afara actului iubirii în cele mai insidioase aspecte ale ei. În timp ce-mi vorbea, lacrimile se strângeau la colțurile ochilor ei lungi ca niște bobițe de mărgăritar și tocmai la lumina lor am putut zări adevărata față a suferinței, ce poate urâți și pe cel mai drăgălaș dintre chipuri. Aflase că prințul se va căsători cu o domniță din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ori, schița câte un mic gest, studiat, grațios, vaporos, nonșalant, și oglinda îi răspundea pe măsură: de dincolo gestul survenea dilatat, șarjat sau exacerbat, adesea încetinit. De data aceasta, chipul din oglindă îl privea surâzător, dar liniile aproape verticale de la colțurile gurii atârnau într-un rictus fals, ce ascundeau cumplitele dureri ce-i torturau coloana. Și a recunoscut, în acel rictus, zâmbetul afabil al străbunicului dintre perne, un zâmbet vag și pierdut, și-odată cu el i-a venit în minte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
se lasă instruit de alții. Pulcheria fusese dintotdeauna o virtuoasă a bârnei. Și-a reluat cu o ușurință nebănuită exercițiile cu care impresionase cândva o școală întreagă. Și tocmai această bârnă, apărută prin nu se știe ce miracol într-un colț al acestei uriașe săli de gimnastică, o atrăsese în acest loc. Parcă fusese implantată acolo anume pentru ea, mai ales că nu văzuse vreodată pe nimeni apropiindu-se de bârnă. După cum este o minune că nimeni nu-și bate capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ți-e dorința?! tună ea lovind cu sceptrul nestemat în podeaua de marmură roșie. Nu știu să am vreo dorință! răspund în timp ce măsuram cu privirea sala uriașă a tronului cu pereții bordați cu catifea neagră încrustată în nestemate. În diverse colțuri erau plasate străji în armuri, cam de dimensiunea cavalerului meu. Țineau între chelicere niște sulițe cu vârfurile vopsite în roșu, purtau coifuri cu boturi ascuțite, o creastă antenoasă și un ochi central în frunte. Atunci, pentru ce se află aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
tribului Makonde: ochii expresivi și inteligenți, nasul conturat, adică nu complet teșit cum îl au maimuțele, spațiul dintre baza nasului și gură vizibil micșorat, iar maxilarul inferior cu nimic mai proeminent ca al oricărui băștinaș. În plus, gura orientată cu colțurile în jos, ce contrasta cu râsul până la urechi de maimuță, îi dădea un aer flegmatic de permanentă nemulțumire și plictiseală. Poza ei figura în scurt timp pe prima pagină a ziarelor locale și printr-o neexagerată retușare realiza o asemănare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
sau pregătirea sa lingvistică. Un ziarist mai insistent a reformulat întrebarea legată de limba maternă a maimuței; de data asta, ea i-a răspuns coborându-și cele două membre superioare, renunțând astfel la poziția bipedă. Apoi și-a ridicat deodată colțurile gurii până la urechi și a început să execute sărituri cât mai comice, și-a dus membrele superioare alternative la gură și a început să reproducă aceleași țipete zgomotoase ale maimuțicii Tamba, trăgându-l de mână pe Tarzan. Cu alte cuvine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
se împreună cu cerul, arareori, se deschide puțin înainte de asfințitul soarelui o fereastră de lumină, ca un hublou. Și pe măsură ce soarele se retrage lent și opac sub pământ, cadrul ferestrei se dilată și lumina dinlăuntrul ei se revarsă în afară, pe la colțuri mai ales, în bulboane cristaline. Apoi, o să dispară ca și cum n-ar fi fost mirajul unei instanțe în ascunzișul de noapte al soarelui. Câteodată, ferestruica se apropie în alunecări lungi, ca o cameră de luat vederi, lăsând în urmă valea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
atât de diferită de el, că n-o putea recunoaște în nimic care să-i aparțină, nu-l mai deranja acum. Totuși, o indiferență iritantă plana vizavi de persoana ei. De la o vreme scrisorile de la ei zăceau nedeschise pe un colț de masă. Cu timpul, au încetat complet să mai sosească. La ce bun!? Poate mă cred deja mort. Și în fond sunt deja mort în ceea ce-i privește, nu le mai aparțin, așa cum nici ei nu-mi mai aparțin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
când se dilata în acea instanță de când ferestruica își făcea apariția până când soarele se prăvălea sub vale. Acum, fereastra s-a apropiat nepermis de mult. Înainta spre el uluitor de repede. Și, pe măsură ce înainta, bulboanele de lumină se revărsau pe la colțuri în afara chenarului ei, și o spumă tot mai densă de cristale de lumină se revărsa peste câmp și deopotrivă peste cer, și cobora ca un fluviu de lavă albă până la picioarele lui. El era deja intrat adânc în spațiul ferestrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mă privea pe mine, fără să-mi adreseze un cuvânt, într-un an de zile. Îndepărtez, prin urmare, cu grijă capul micuț al Licornului din poala mea de "Alice", licornul de jucărie, însuflețit, ce m-a întâmpinat dintr-unul din colțurile careului, pe plajă, cu privirea elevului de clasa a șasea. Mă apropii și aș dori să-i relatez mamei ce mi s-a întâmplat sau mai degrabă "tatălui" meu cu sânii tari și fese bogate. Nici una nu mă bagă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și le întind peste tot, să-și mai hrănească puțin pielea obosită de-atâtea valuri de mare și de sare câte au trecut peste ele. Sunt vesele și surâzătoare și le iubesc, pentru că o dezîntristează pe mama în fiecare vacanță. Colțurile gurii mamei se ridică pe zi ce trece și până la sfârșitul vacanței devin aproape orizontale. Obrajii trași se umflă de atâta râs și ochii îi râd așa cum numai copiii știu să râdă. Mama e fericită! îmi spun. Numai la mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
maiestuoase. Parcă ar fi din altă lume! Floarea e ceva mai mică și gingașă, tulpina fină și elegantă. Și "tata" le pipăie senzual tulpina, la fel cum ar masa-o pe mama pe picioare. Mă gândesc la floarea mică din colțul careului. Seamănă leit cu florile gigantice din această curte, are gâtul de lebădă ușor cambrat, floarea mică și delicată de un galben auriu. Nu, din florile astea nu pot ieși semințe pe care le vând țigăncile. Câtă grație, dar asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
o oarecare depărtare careul reliefat pe nisip. E delimitat de cearșafuri întinse parcimonios, exact până în marginile careului. Nu-mi vine să cred ochilor. Scot creionul din buzunarul pantalonilor scurți. E deja ascuțit la ambele capete. Îl înfig la loc, în colțul gol al careului. Floarea-soarelui, ce stă acum dreaptă și strălucitoare, face o reverență abia perceptibilă. Țestoasa își umflă pieptul și-și ridică gâtul cu fiecare trecere de val. Se restabilesc ritmurile. Careul crește și se micșorează în consens cu mareele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
o imagine falsă, necondiționată de timp. Altă dată, și-a surprins chipul în oglindă dintr-o dată foarte îmbătrânit, nu atât din pricina ridurilor, ci a unei palori ce-o transformau într-o mască a lasitudinii și tristeții ce se așeza în colțuri dure peste ovalul feței, ca o aură de ceară. Așa am să arăt eu cândva! i-a spus ea oglinzii, prefăcându-se că n-o ia în seamă. A urmat o perioadă în viața ei când nu a mai consultat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
într-o coada ascuțită și cornoasă, asemănătoare cu coada de Armadillo. De altfel, toată înfățișarea lui ar fi putut aduce cu acest specimen, cu excepția culorii deosebit de stridente și a feței teșite, aplatizate, cu nasul redus la două nări porcești, cu colțurile gurii ridicate ca ale pisicii din Cheshire, într-o perpetuă grimasă; avea ochii umani, în ciuda aspectului lor de sticlă, și urechile foarte mari, la fel de umane, doar că disproporționate, ca două pâlnii uriașe așezate proeminent lateral. Știu cine ești! i-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
a lungul timpului. Și-acum? Ce vrei de la mine, acum? l-a întrebat ea, oarecum uimită de propria ei memorie și de surprinzătoarea revelație a legăturilor. Vreau să-mi spui numele! a zis el și a început să râdă și colțurile gurii s-au ridicat și mai mult până la baza urechilor, descriind un semicerc perfect în jurul feței lui lătărețe. Să-ți spun numele? De unde aș putea eu să-ți știu numele? Și la ce bun? La ce m-ar interesa numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
aripi protectoare. Dacă trupurile lor, neîntâlnite încă, își luau deja rămas-bun, de mâine sufletele lor vor relua călătoriile imaginare sau adevărate pe mare și nu aveau nevoie să-și spună "adios". Și asta pentru că toate drumurile mării se întâlnesc prin colțurile sufletelor noastre. Todos los senderos en el mar se encontran en rincones de nos almas. Povestea 'ulei sau răzbunarea cărții " Povestea 'ulei", proza pornografică a lui Creangă, a așteptat vreo cincisprezece ani de la eliberarea cărții să se vadă pe raftul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]