3,605 matches
-
numai pentru și prin comunitățile respective. În sfîrșit, se poate afirma lecția limbii este cea care apropie filozofia și poezia, acestea fiind aspecte ce survin prin continuarea unor fenomene care caracterizează limba ca instituție socială, ca mijloc de asumare a cosmosului de către om prin reconstrucție permanentă și ca bază a relațiilor intersubiective, prin comunicare. Specificul limbajului filozofic Problema limbajelor specializate, a compartimentării limbii în funcție de domeniile profesionale, intră mai puțin în sfera de cercetare a filozofiei limbii. Cu toate acestea, există unele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se valorifică posibilitățile conotative ale limbii, deși, uneori, îndeosebi la marii scriitori, se poate uza și aici de structurile de idei particularizante. Discursul filozofic, forma de particularizare a limbajului filozofic, este determinat în mod hotărîtor de lumea analizată. În filozofie, cosmosul nu este realitatea, ci o anumită viziune despre realitate, un antropocosmos singularizat, ca în artă, dar construit și exprimat altfel, cu mijloacele științei, adică uzînd de aspectul denotativ al limbii. Spre deosebire de știință însă, denotația, relația cu obiectul denumit, vizează acest
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o lume creată și irepetabilă (antropocosmosul), care, prin relația cu o anumită limbă, se particularizează potrivit trăsăturilor ei (prin structurare în glosocosmos). Fiind și o construcție subiectivă, glosocosmosul se realizează în infinite configurații, fără ca vreuna dintre ele să coincidă cu cosmosul. În analizele de acest tip, Blaga pleacă de la premisa că metafora ține indisolubil de existența și de manifestarea umană, omul fiind, prin definiție, o ființă metaforizantă. Pe de altă parte, el constată că metafora poate să plasticizeze un proces demonstrativ
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
177, 184 cauză 163-169, 177-180, 239, 267 competență lingvistică 31, 176, 210, 218, 220, 221, 230 comunicare 65, 89-92, 263, 329 concept 58, 60 condiție 179, 180, 184 conotație 67, 290 conștiință lingvistică 31, 210-212, 214, 215, 217, 230, 270 cosmos 148, 255, 261, 264, 272, 286, 313, 331, 334, 351 creație 43-45, 161, 204, 209, 261, 266, 350 cultivarea limbii...140, 345, 238-241 cultură 133, 134, 231-233 cunoaștere 91 cuvînt 33, 54, 55, 58, 59, 66, 86, 87, 155, 320
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbă-sursă, iar limba traducerii limbă-scop. 318 Roger T. Bell, Teoria și practica traducerii, Polirom, Iași, 2000, p. 29-30. 319 De altfel, însuși statutul cuvintelor de substitute (semne) pentru realități atunci cînd devin obiecte ale comunicării sugerează un fenomen similar: traducerea cosmosului în glosocosmos. 320 Etapele acestui transfer au fost analizate de Eugene A. N i d a (vezi Science of Translation, în "Language", vol. 45, num. 3, sept. 1969, p. 483498). 321 Paul Ricoeur, Despre traducere, Polirom, Iași, 2005, p. 61
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
la bază presupunerea că lumea este asemenea unei case ordonate, în care toate lucrurile își găsesc un loc natural. Acest loc natural este predat de lucrarea pe care omul o execută în virtutea esenței ființei sale. Aceasta este viziunea aristotelică asupra cosmosului. Cea de-a doua întrebare pornește în schimb de la premisa că aceste capacități umane nu pot fi legate de nici o lucrare specifică; această lucrare este întotdeauna finită, putând fi astfel mereu îmbunătățită și extinsă. Lumea nu mai este așadar o
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
furnizează indivizilor motivații și simțul sinelui. De asemenea, Bourdieu afirmă că dispozițiile economice cele mai fundamentale, nevoi, preferințe, propensiuni, nu sunt exogene, adică existente În virtutea naturii umane universale, ci endogene și dependente de o istorie care este chiar aceea a cosmosului economic În care acestea sunt solicitate și recompensate.” (2000:20). „Agentul social, dotat fiind cu un habitus, este un individ colectiv sau un colectiv individualizat prin Încorporarea de structuri obiective. Individualul, subiectivul, este social, colectiv. Habitusul este subiectivitate socializată ale
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
fi "postmodernismul" ca mișcare culturală. Viziunea lui Empedocles asupra universului îi pare lui Virgil Nemoianu aplicabilă actualului context; pentru filosof, universul e un haos turbulent provocat de dezbinatoarea Neikos în care se pot găsi insule de ordine ca, de exemplu, cosmosul din jur, grație Philiei unificatoare. "Postmodernitatea nu e nicidecum o condiție diabolică. E doar una periculoasă" (V.N.). Cu numai două propoziții, Virgil Nemoianu, spre liniștea noastră, a reușit să îmblînzească postmodernitatea. În fapt, întregul volum, un adevărat tratat, încearcă prin
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
lirică a autorului Umbrei lui Mircea. La Cozia: "Înălțarea, mărirea obiectului poetic presupun o lepădare a lui de culoarea și densitatea materială. Sensibil la latura morală, Alexandrescu este opac (o opacitate programatică) la viața ascunsă a universului. N-are simțul cosmosului, cum n-are nici simțul elementelor. Imaginația lui nu coboară decît rar și superficial în lumea concretului, fapt curios la un spirit care vrea săi îndrepte răul social. Poemul este, de regulă, o lungă demonstrație, o acumulare orizontală de abstracțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
dar în același timp își pune și ne propune bune și firești interogații: "Oglinda măritoare ne transportă la limitele neantului pline de reflexe și de agonie violetă. Muzica, culoarea și cuvintele se întîlnesc pentru a satura de sensul descompunerii întregul cosmos. De unde această viziune catastrofică, mai rea decît orice dizgrație? De ce se așează el ca o cruce funerară peste toate speranțele și peste cosmosul transformat într-un mormînt viu?" Văduvit de credința salvatoare el este și rămîne un păgîn (Plumb de
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și de agonie violetă. Muzica, culoarea și cuvintele se întîlnesc pentru a satura de sensul descompunerii întregul cosmos. De unde această viziune catastrofică, mai rea decît orice dizgrație? De ce se așează el ca o cruce funerară peste toate speranțele și peste cosmosul transformat într-un mormînt viu?" Văduvit de credința salvatoare el este și rămîne un păgîn (Plumb de iarnă): ""O, vis... o, libertate..." conștiința antică, precreștină, ignora conflictul între Destin și libertate, dar la Bacovia există această antiteză dureroasă: eterna, triumfătoarea
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
sau vocabularul Fizicii și metaFizicii, ci și un sens integrat, corporal și spiritual, al frumuseții, al libertății interioare și al iubirii. Amprenta elină este rădăcina esențială a spiritului european, este efervescența întemeietoare care a făcut ca această perspectivă articulată asupra cosmosului și spiritului să devină cea mai influentă din lume, să triumfe asupra viziunilor concurente orientale, septentrionale sau ale protocivilizațiilor din America de Sud. Nu înseamnă, desigur, că filosofia grecească sau desăvârșirea artistică, arhitecturală, a lumii lui Pericle sunt, în mod necesar și
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
niște țăruși (simbolici), numai buni de tratat tahicardia monstrului. Mă mai gândesc. 14 noiembrie 2009 Trăim într-o societate care și-a pierdut reperele. Dacă lumea arhaică, tradițională, era dominată de echilibrul natural al lumii casnice, al câmpului și al cosmosului, echilibru reglat prin credință, tradiții și mituri ordonatoare transmise direct, prin moștenirea clanului, lumea modernă s-a smintit. A creat, compesatoriu, mode stupide ("intelectualul de stânga"), ritualuri ridicole ("terapia prin shopping") și idoli de mucava sau celuloid. Cum am realizat
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de azi. Dar unde sunt azi acești țărani? Chiar și în zonele necooperativizate sau în munți ei au dispărut, locul lor fiind luat de cumplita hoardă a proletariatului agricol urbanizat cu forța, rupt de credință și de echilibrul natural al cosmosului rural, învățat să fure din fabrică și să spargă semințe în fața televizorului la meci, râgâind după bere în timp ce "doamna" suspină galeș după vreun prostovan latino din telenovele. De aici și inevitabila conotație negativă azi a termenilor derivați din numele foștilor
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
în biserică și preotul vede în asta semnul că „biserica va deveni, dacă nu a și devenit, un coșmar pentru lume”, apa unei ploi, care de fapt se dovedește a fi vin euharistic, cuprinde pământul ca un „giulgiu, martor al cosmosului înjunghiat”, o somptuoasă catedrală se refuză credincioșilor și se metamorfozează într-un munte inexpugnabil, râsul unui personaj demonic născut din smârcuri provoacă un teribil cutremur de pământ ș.a.m.d. Narațiunile sunt teatrul unei competiții fără sfârșit: spirit și materie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
încărcătură semantică, pe care simbolistica biblică o sugerează, se poate spune cu adevărat că "păcatul tinde să se instaleze în centrul lumii" (Galeriu), sfîșiind-o printr-o triplă ruptură: aceea dintre om și Dumnezeu, dintre trup și suflet, dintre om și cosmos. O astfel de ruptură definește, în ultimă instanță, consecința unui act de grea înșelăciune: trădarea iubirii lui Dumnezeu. În urma acestei trădări, omul va deosebi întîia oară prea tîrziu, ce-i drept două esențiale lucruri: cum poți să revelezi sau, dimpotrivă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sacrul stării de "a fi", pur și simplu, la profanul stării de "a avea", omul și-a declanșat goana după un "efemer absolut": avuția lumească, în multitudinea formelor sale, începînd de la dorința de a se îmbogăți pe sine prin stăpînirea cosmosului (în loc să contribuie el însuși la îmbogățirea acestuia), pînă la cele mai comune dorințe ale existenței fizice. Mîncînd înainte de vreme fructul oprit, oamenii nu au cîștigat decît cel mult putința de a se hrăni cu efemeritate. Căci, în planul existenței mundane
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ș.a. Semnificativ este faptul că a reușit să-și atragă chiar înainte de debutul în volum sancțiunile criticilor proletcultiști, care îl enumeră fie printre suprarealiștii de categorie inferioară, fie printre autohtoniștii condamnabili pentru că „ajung la o comuniune stranie interioară cu întreg cosmosul, cu duhul pământului sau cu spiritele strămoșilor” (Ov. S. Crohmălniceanu). În volumul Zumbe, al unui poet din familia ironiștilor protestatari și nonconformiști de după 1940 (Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Geo Dumitrescu), numai titlul rămâne ludic-provocator. C. este un bun versificator de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286218_a_287547]
-
unul din cele mai bogate și mai răspândite teme simbolice. El a fost pe rând în cultura omenirii: simbol al vieții în continuă evoluție, ascensiune către cer, evocând întregul simbolism al verticalității; mijlocitor al comunicării între cele trei niveluri ale cosmosului; cel subteran, prin rădăcini, suprafața pământului, prin trunchi și crengile de jos și înaltul, prin ramurile dintre vârf, atrase de lumina cerului. El adună toate elementele: apa circulă cu seva lui, pământul i se încorporează prin rădăcini, frunzele se hrănesc
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
intelect capabil să cuprindă arii foarte largi, fiind primul care a conceput un sistem integrat pentru a explica modul de funcționare a tuturor elementelor Universului. Este deci primul care a încercat să explice la modul general cum funcționează lumea și cosmosul. Aristotel considera că cea mai importantă ocupație a omenirii este folosirea gândirii care sa caute cauze naturale și toate acestea folosindu-se de observația obiectivă ca instrument principal. O primă concluzie este aceea că filozofii de început interesați de natură
Manifest catre to?i intelectualii de bun? credin??, indiferente de domeniul de formare si preocupare, pentru abolirea schismei intelectuale by Lorin Cantemir () [Corola-publishinghouse/Science/83663_a_84988]
-
realitate; o lume/realitate aflată, e drept, în continuă surpare, deoarece ofensiva „umbrelor” înlătură orice obstacol, configurând un sfârșit previzibil. De altfel, frecvența imaginilor sexual-viscerale se explică tocmai prin tentativa de a delimita un hinterland protector. Încercând să împiedice disiparea cosmosului, eul liric densifică aglomerările de materie, împrăștiind sânge și înmulțind numărul sexelor: „menirea mea-i să strâng masiv în pântec/ o tragică risipă./ și ca să uit coșmarul acestei vieți/ aș vrea să-mi fie sexul o aripă” (Și ca să uit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288038_a_289367]
-
fantasticul, suavitatea arcadică cu violența expresionistă, utopia cu demistificarea ei amară sau ironică - adevărat „bâlci cosmic”, observă Radu G. Țeposu, constatând „incoerența ontologică” a lumii acestor texte. O tensiune între poli opuși, între materie și spirit, îmbrățișare și ironizare a cosmosului există în întreaga poezie a lui D. Cea scrisă după 1990 urmează însă cu preponderență calea spre depășirea concretului, către tărâmuri ale transcendenței. În poezie își face tot mai mult simțită prezența seducția sacrului. O ipostază a acestuia o reprezintă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
ordinei. Nelimitatul nu duce la pierderea identității. Undeva, departe, există un hotar peste care imaginația nu trece pentru a nu „desfigura”, „des-mădula” obiectul liric. Heliade este mai cu seamă un poet al grandioasului ordonat. Aspirația (obsesia) lui este templul impunător. Cosmosul este văzut ca o suită de ierarhii. Se pune Întrebarea dacă un spirit care vede lumea prin sticla unei asemenea retorici are preferință sau nu pentru o realitate determinabilă, specifică. În orice poezie autentică există o fizică, o biologie, o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și alegorizant, lipsii de aripi onirice (Bachelard), publicat În 1836, anunță cea mai profundă, poate, temă a lirismului heliadesc: tema ascensiunii, tema Înfrîngerii limitelor. Ea este prefigurată de motivul, mai restrîns, al zborului și se pierde În viziunea vastă a cosmosului, a ordinei din tăriile cerului. Să reținem, Întîi, În versurile lui Heliade tendința de a nălța lucrurile, indiferent de natura lor, de a construi poemele sale pe un ax al verticalității. În elegia La moartea lui CÎrlova dăm peste această
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
drepte și Înalte” Își află ușor expresia trebuitoare. Înălțarea, mărirea obiectului poetic presupun o lepădare a lui de culoarea și densitatea materială. Sensibil la latura morală, Alexandrescu este opac (o opacitate programatică) la viața ascunsă a universului. N-are simțul cosmosului, cum n-are nici simțul elementelor. Imaginația lui nu coboară decît rar și superficial În lumina concretului, fapt curios la un spirit care vrea să Îndrepte răul social. Poemul este, de regulă, o lungă demonstrație, o acumulare orizontală de abstracțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]