6,583 matches
-
vorba și privea în spațiu. Pricepeam că se petrecea ceva anormal în ea. De cele mai multe ori vedeam clar ce o zbuciuma pe Irina, uneori însă nu înțelegeam bine, fie că în ea se petreceau lucruri neobișnuite, fie că firea mea curioasă, nesuprapunîndu-se pe starea ei normală, o făceau să mi se pară ciudată (căci eu nu puteam părea față de mine ciudat, fiind deprins cu sinuozitățile mele, care mi se păreau normale). Astfel, poate din pricina mea, apărea Irina tulbure și neînțeleasă. Zbuciumul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a cutremurat aproape. De dimineață îmi anunțase ziua ei, care trebuia să se întîmple peste două zile, și eu mă arătasem tot așa de contrar obiceiului. După masă mi-a venit cu noi argumente, ceea ce-mi sugera gânduri destul de curioase. După puțin timp sosi fratele ei, care spuse fără legătură: Știi că poimâine e ziua Irinei!" Atunci am înțeles prin cuvântul brusc ce venea stângaci după cele două conversații că Irina își prevenise fratele în felul acesta. Mi s-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mea, un orb. A trecut câtăva vreme până să-l descopăr. Ținea capul plecat și fruntea încrețită, ca un om cu gândurile aiurea. Găsise poziția aceea pentru că era o expresie a tragediei lui sufletești sau că-și ascundea defectul de curioși milostivi, sau că așa îi era obiceiul de totdeauna. Perfect îmbrăcat în gri, fără de nici o neglijență, perfect bărbierit. Avea mâinile minunate, subțiri, transparente, îngrijite. În mâini își strânsese toată sensibilitatea. Le plimba cu repeziciune și cu finețe pe obiectele de pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lăsat singur. Cum să descriu cele trei zile interminabile, învîrtindu-mă în compartimentul meu ca un lup într-o cușcă! Mă uitam la fiecare zece minute la ceasul meu de la mână. Mă clătinam la cea mai mică întîrziere. Vecinii mă priveau curioși. Elveția, Austria, Ungaria, România... Întârzierile fatale din România, după ce venisem exact. Semnalele întreite de plecare de prin toate stațiile mici din Ardeal, până ce trenul să se pună în mișcare greoi. Ce mizerie! Am sosit la miezul nopții. Am luat un
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
romanul dintre mine și Ioana a interesat-o enorm, a făcut tot felul de tentative ca să afle detalii, dar Ioana n-a fost prea vorbăreață, nu atât din grija de-a ține un secret, cât din amuzamentul văzînd-o pe cealaltă curioasă zadarnic. Am întîlnit-o pe doamna Ghiga în timpul cât eram despărțiți; nu-și mai putea ține curiozitatea ca să afle noutăți și nici măcar nu și-a mai început întrebarea cu o conversație piezișe după obicei, ca să-și mascheze gândurile. Eram la Operă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
discreție, îi urăsc pentru că n-au făcut nici un gest, n-au spus nici o vorbă ca să împiedece acele fapte, iar acum procedează ca și cum n-ar trebui să am nici un chin special. Și-i văd că-și închipuie că sunt un om curios. Sau poate că nu pricep cum nu mă pot deprinde cu nenorocirea mea, socotesc logic că, deoarece am acceptat să mă întorc la Ioana, e inutil să mai continui cu reproșurile, fie că ei nu sunt în stare de turmente
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
îl batjocorim între noi din toată inima: Cine l-a mai făcut și pe ăsta doctor! Habar n-are! (Parcă doctorul Bogdan știuse ceva!) Si, pe deasupra, și încăpățînat!" Ioana e tot așa de indignată ca și mine. Dar printr-un curios joc psihologic al ei, emite tocmai o pretenție și ea vagă, de a doctorului Petroff. - Trebuie să ne facem injecții antitifice! Cum protestez energic împotriva acestei idei, căci e inutil să mai suportăm niște injecții cu efecte dezagreabile pentru o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu-i decât o scuză deghizată, pentru a-ți împăca conștiința. Deci nu mă poți învinovăți pe mine că mă scuz. Atât timp cât ai curajul să trăiești, iți aranjezi în folosul propriu tot ceea ce e convenabil. Cazul tău e curios: ești mereu atent la tine și la vecini, încerci să nu fii deloc binevoitor cu tine și totuși iți scapă observații esențiale, pe care le poate face din întîmplare omul cel mai puțin fin! Sunt convins de nereușita finală. Însemnează
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști nemijlocit. Și să o privești altfel, la distanță de reacțiile obișnuite în fața a ceea ce trece dincolo de regulile comune ale sensului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
deja o direcție și o soluție () . Desfășurat imaginar, ia forma unui fir. Al doilea tip de labirint este ceva mai complicat: Desfășurat imaginar, ia forma unui arbore. Numește de fapt calea menită să rătăcească la un moment dat orice călător curios. Pentru mentalul manierist, ea indică un fel de labirint de dragul labirintului, ca într-un joc ce nu vrea să sfârșească prea ușor. Față de acestea două, cel de-al treilea tip de labirint se complică și mai mult. Fiind o rețea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lui Cicero nu se datorează doar atitudinii sale sceptice, proprie celor care țin de filozofia ce se practică în Noua Academie. Nu pune la îndoială ideea de divinație, nici pietatea semenilor săi. Vede însă cum apar tot felul de practici curioase, cel mai adesea triviale. Astfel îi apare orice superstiție, „acea obsesie care nu îngăduie ca spiritul săși afle liniștea“ (II, 72). Ea răspunde nevoii omului de a se proteja în fața tim pului și a unor forțe inexplicabile pentru mintea lui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști nemijlocit. Și să o privești altfel, la distanță de reacțiile obișnuite în fața a ceea ce trece dincolo de regulile comune ale sensului
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
complicat: „propune opțiuni alternative, toate parcursurile duc la un punct mort, cu excepția unuia singur, ce duce la ieșire“. Desfășurat imagi nar, ia forma unui arbore. Numește de fapt via falsa, calea menită să rătăcească la un moment dat orice călător curios. Pentru mentalul manierist, ea indică un fel de labirint de dra gul la birintului, ca întrun joc ce nu vrea să sfârșească prea ușor. Față de acestea două, cel deal treilea tip de labirint se complică și mai mult. Fiind o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lui Cicero nu se datorează doar atitudinii sale sceptice, proprie celor care țin de filozofia ce se practică în Noua Academie. Nu pune la îndoială ideea de divinație, nici pietatea semenilor săi. Vede însă cum apar tot felul de practici curioase, cel mai adesea triviale. Astfel îi apare orice superstiție, „acea obsesie care nu îngăduie ca spiritul săși afle liniștea“ (II, 72). Ea răspunde nevoii omului de a se proteja în fața tim pului și a unor forțe inexplicabile pentru mintea lui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Șapte ani după instaurarea republicii, regimul se prăbușește tot printr-o sângeroasă luptă de stradă, începută la "Rotondă". VI. DICTATURA LUI SIDONIO PAES După triumful de la Rotondă, maiorul de artilerie și matematicianul Sidonio Paes se trezește într-o situație destul de curioasă. Pusese la cale conjurația militară, ca să răstoarne dictatura lui Afonso Costa și a "furnicii albe", dictatură care ridicase împotrivă-i toate grupările politice și o bună parte din armată. Dar nici o clipă nu se gândise să-și însușească singur puterea
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și de faptul că printre acești asasini s-ar fi aflat și un războinic hun și că doar un trăsnet providențial îl împiedicase să-i asasineze pe amândoi. Așadar - reflecta Sebastianus, intrând în cetate prin Poarta de Miazăzi, sub privirile curioase ale mulțimii - țărănoiul de marcoman pe care îl ducea cu el îi spusese adevărul când jurase că Waldomar fusese ucis și nu erau motive să se mai îndoiască de celelalte informații ce i le dăduse, care, cu siguranță, în curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fripte și ale negustorilor de țesături, veniți și din alte burguri pentru a trage profit de pe urma adunării generale a nobilimii burgunde. Printre oamenii înarmați ce înaintau în mici grupuri către castellum, mormăind cu voce scăzută, se învârteau băiețandri insistenți și curioși, vânzători de apă, vin și bere, prostituate, ținute sub ochi de stăpânii lor, și nu puțini țărani, care, la anunțul adunării nobililor, veniseră de la câmp cu coșuri cu ouă și coșnițe cu capac pline cu brânzeturi, ca să le vândă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în plus, simpatia mamei acestuia și îi trezi și un viu interes surorii acestuia, Griselde. Copila moștenise de la mamă frumusețea și inteligența, la care ea adăugase o frenetică sete de viață și o vioiciune a spiritului ce alcătuiau o combinație curioasă și intrigantă cu fizicul său încă proaspăt, de adolescentă. Fusese cucerită de el încă din primul moment și întreaga seară ea îl copleși cu întrebări legate de ceremoniale și felul în care își petreceau timpul cei de la curtea lui Valentinian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
umilit, nu doar fiindcă fusese luat prizonier, dar și din cauza bărbii lungi și a hainelor zdrențuite. Pentru câteva secunde, gâfâitul tot mai înăbușit al lui Odolgan, singurul care nu observase apariția sa acolo, dădu naștere, în tăcerea generală, unui contrast curios cu ritmul măsurat al pașilor săi; în sfârșit, după un soi de muget de ușurare, tânărul războinic se desprinse de copilă, se iți pe jumătate de după o grămadă de piei și perne mai mari și mai mici și își îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și nobil, silueta ei subțire și puternică, mândria pe care i-o citise în ochi, simțea mai vie ca oricând în străfundul sufletului - da, undeva sub gât, în punctul în care se spunea că sălășluiește spiritul unui om - o senzație curioasă: ca o expansiune a ceva impalpabil, ce-i amintea vag de niște momente trăite în Panonia în vremea adolescenței, momente de o dulce, niciodată mărturisită durere, care-l încerca atunci când, în lumina sângerie a unor splendide apusuri de soare, călărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunii ne vor ajuta să ne cucerim libertatea, în vreme ce acum e sigur că ei vor doar să facă din noi niște sclavi. Soarele apusese deja înapoia unor dealuri îndepărtate și câțiva băieți aprinseseră torțele, a căror lumină pâlpâitoare proiecta reflexe curioase pe chipurile tuturor participanților la adunare și pe pereții coșcoviți, unde ici și colo încă se mai vedeau resturile unor fresce. Cuvintele lui Divicone lăsaseră o adâncă impresie, însă un om înalt, scheletic, cu mustăți lungi și negre, se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu tot mai puțină precauție, să rămână fidelă propriului ideal de viață, acceptând să plătească pentru acesta prețul izolării și al ostracizării, chiar și în sânul clasei sale. Acel ideal era definit cu dispreț de către creștini ca „păgân“; un termen curios, care avusese la origine înțelesul de „om de la țară“; acum, însă, nu mai putea fi, cu siguranță, potrivit, dat fiindcă de o bucată de vreme urmașii galileeanului, după ce cuceriseră cetățile, reușiseră să întindă peste credințele romane și chiar peste cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu episcopul. Dincolo de atriense, apăruseră, între timp, de pe un coridor, o femeie bătrână și câțiva milițieni: unii dintre ei erau tineri, aproape imberbi, alții mult mai înaintați în vârstă. Manifestau o neîncredere fățișă - de fapt, păreau mai degrabă iritați decât curioși de noii veniți, la fel ca și atriense, care, sub privirea nerăbdătoare a lui Sebastianus, pornise un dialog de neînțeles cu Rutilius, în dialectul celtic cel mai neaoș. Apropiindu-se câțiva pași, femeia protestă deschis, susținând că episcopul de-abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
febră interioară le transmitea o lumină tulburătoare. Cu toate că, firește, nu înțelegea nimic din dialectul hun, îi păruse oarecum atrasă de cruzii războinici ce o înconjurau și atentă la fiecare cuvânt al lor, la fiecare gest, cu fiecare clipă tot mai curioasă și mai puțin neîncrezătoare. După cină, pe când se stingeau și ultimele râsete somnoroase ale bărbaților, o lăsase liberă să se ducă unde-i plăcea cel mai mult. Ea se ridicase în picioare, dar nu se hotăra să se îndepărteze. Ștergându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lui Atila se desfășura în câmpie, în strigăte asurzitoare de luptă ce păreau strigătele a popoare întregi, întrerupte de ordine febrile și sunete sumbre de corn ale căror ecouri ajungeau până la el, purtate de vânt, și deformate într-un mod curios: o mulțime de armate cum nu mai văzuse până în ziua aceea, incredibil de consistente în adâncime și care se întindea pe un front de mai multe mile. în spatele ei, amenințătoare și impunătoare, se ridica tabăra fortificată: două cercuri concentrice imense
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]