3,808 matches
-
Vechiului Testament. Ebraica este o limbă semitică și aparține unui grup mai larg, cel semitic, al familiei limbilor afro-asiatice (hamito-semitice). Etapele limbii ebraice vechi repetă dezvoltarea limbii scrise și coincide cu apariția textelor clasice. La origine a fost probabil un dialect canaanit, înrudit cu limba feniciană și aflat în uzul triburilor israelite antice. În Biblie apare sub numele de „limba din Canaan” sau din Iudeea ("yehudit" = iudeu). Se disting următoarele etape ale limbii ebraice clasice: antică prezintă două perioade distincte de
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
biblică și ebraica din "Mișna". În timpul Imperiului Bizantin timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului "Mișna" și după războiul lui Bar Kohba din 135 e. n. Denotarea ebraicii mișnaice este introdusă pentru a distinge dialectul Talmudului de cel al Tanahului (Vechiului Testament). Dialectele textelor talmudice se împart în două grupuri: ebraica mișnaică (sau tannaită), care era o limbă vorbită, și ebraica amoraică, care era o limbă literară, preponderent scrisă. Cel mai vechi text talmudic a
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
timpuriu (secolul al IV-lea e. n.) ebraica vorbită dispare mai ales după apariția textului "Mișna" și după războiul lui Bar Kohba din 135 e. n. Denotarea ebraicii mișnaice este introdusă pentru a distinge dialectul Talmudului de cel al Tanahului (Vechiului Testament). Dialectele textelor talmudice se împart în două grupuri: ebraica mișnaică (sau tannaită), care era o limbă vorbită, și ebraica amoraică, care era o limbă literară, preponderent scrisă. Cel mai vechi text talmudic a fost "Mișna" (משנה), care a fost scris aproximativ
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
tannaită), care era o limbă vorbită, și ebraica amoraică, care era o limbă literară, preponderent scrisă. Cel mai vechi text talmudic a fost "Mișna" (משנה), care a fost scris aproximativ în anul 200 e. n. în așa numita ebraică mișnaică. Același dialect al ebraicei a fost observat și în manuscrisele de la Marea Moartă. Ebraica mișnaică este considerată un dialect al limbii ebraice clasice și a funcționat ca limbă de comunicație în Israel. O formă de tranziție a limbii ebraice poate fi întâlnită
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
mai vechi text talmudic a fost "Mișna" (משנה), care a fost scris aproximativ în anul 200 e. n. în așa numita ebraică mișnaică. Același dialect al ebraicei a fost observat și în manuscrisele de la Marea Moartă. Ebraica mișnaică este considerată un dialect al limbii ebraice clasice și a funcționat ca limbă de comunicație în Israel. O formă de tranziție a limbii ebraice poate fi întâlnită în textele care au fost scrise drept comentariu la "Mișna" în următoarele secole: "Midrashim" ("Sifra", "Sifre", "Mechilta
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
supraviețuit ca limbă literară și liturgică în forma „amoraică”, care poate fi găsită în "Ghemara" (comentarii suplimentare la "Mișna" și "Baraitot"), alături de textul dominant scris in aramaică. După încheierea Talmudului (scris timp de câteva generații) a apărut o varietate de dialecte medievale ebraice. Cel mai răspândit dintre ele a fost ebraica tiberiană sau masoretică, un dialect din Galileea, care a devenit standardizat în vocalizarea textelor scrise. Ebraica tiberiană reprezintă lucrarea de vocalizare a textelor biblice, pentru a păstra exact pronunția corectă
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
comentarii suplimentare la "Mișna" și "Baraitot"), alături de textul dominant scris in aramaică. După încheierea Talmudului (scris timp de câteva generații) a apărut o varietate de dialecte medievale ebraice. Cel mai răspândit dintre ele a fost ebraica tiberiană sau masoretică, un dialect din Galileea, care a devenit standardizat în vocalizarea textelor scrise. Ebraica tiberiană reprezintă lucrarea de vocalizare a textelor biblice, pentru a păstra exact pronunția corectă a cuvintelor. Cărturarii care au promovat-o, „masoreții”, au adăugat semnele diacritice ("nekudot") pentru a
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
הקודש, "Lashon Hakodesh"). După căderea Ierusalimului în anul 70 și începutul diasporei evreiești, ebraica a devenit o limbă literară, folosită în rugăciune și studiul Bibliei. A fost reînviată în secolele al XIX-lea și al XX-lea, pentru a înlocui dialectele iudeo-arabe, iudeo-arameice, iudeo-buhare, limba ladino și limba idiș ca limbă națională a evreilor. Începând cu anul 1921 limba ebraică a devenit limbă oficială în Palestina, aflată la acea dată sub mandat britanic, iar odată cu proclamarea statului independent Israel, la 14
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
suveranitatea, dar orașul a continuat să joace un rol important. Berna a manifestat întotdeauna o oarecare neîncredere în progresul industrial, atitudine care nu s-a schimbat nici în prezent. Caracterul conservator al orașului se manifestă și în grija deosebită acordată dialectului vorbit de locuitori și în ziua de astăzi. Orașul Berna se află la o altitudine de 542m, în câmpia Elveției, câmpia fiind situată aproximativ în centrul țării. Peisajul din împrejurimi a fost format de ghețari în timpul ultimei glaciații. Berna se
Berna () [Corola-website/Science/297528_a_298857]
-
și Paul Klee. Fizicianul Albert Einstein, născut în Germania dar mai târziu naturalizat elvețian a elaborat teoria relativitățiii fiind angajat la oficiu de patente din Berna. Limbile oficiale sunt germană și franceză dar limba vorbită de majoritatea populației este "Bärndütsch" (dialectul german din Berna). Minoritatea francofonă are o școală și o biserică proprii. Doar foarte puțini mai vorbesc "Matteänglisch", o limbă secretă folosită în trecut de muncitorii din cartierul "Matte", unele cuvinte fiind chiar acum folosite în "Bärndütsch". Berna are multe
Berna () [Corola-website/Science/297528_a_298857]
-
Rus. Totuși, în cadrul imperiului, cazacii și rutenii au ajuns să ocupe funcții înalte în administrația de stat rusească și în Biserica Ortodoxă Rusă. Mai târziu, regimul țarist a dus o politică de rusificare a teritoriilor căzăcești și rutene, suprimând folosirea dialectelor căzăcești și rutene (rusine) în tipărituri și în public (nu a existat noțiunea de limbă "ucraineană" în sec. XVII-XIX). Rutenii, rusinii și cazacii au intrat în Primul Război Mondial atât de partea Puterilor Centrale (rutenii și rusinii din Galiția și
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
și rusa sunt folosite aproximativ la fel de mult în mediul urban, rusa fiind mai mult vorbită în Kiev, ucraineana fiind limba dominantă în mediul rural. În sud și est, rusa este folosită mai mult în orașe, în zonele rurale predominând un dialect care amestecă rusa cu ucraineana. Mare parte din perioada sovietică, numărul de vorbitori nativi de ucraineană a scăzut de la generație la generație și, în anii 1980, utilizarea limbii ucrainene în viața publică a scăzut semnificativ. În urma independenței, guvernul Ucrainei a
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
-o în mod cotidian în aparatul administrativ, o vorbeau cu predilecție. Cifre exacte în privința clasificării vorbitorilor diferitelor limbi din Dubla Monarhie nu există. Limbile vorbite în Cisleithania 1910 Limbile vorbite în Transleithania 1910 Observație: unele limbi sunt considerate a fi dialecte ale unor limbi cu circulație mai mare. De exemplu, rusina și ucrainiana au fost înglobate în "limba ruteană" în cadrul recensămâtului, iar limbile romanice retice au fost considerate drept "italiană". Următoarele tabele ilustrează împărțirea pe religii a cetățenilor Austro-Ungariei. În vreme ce jumătatea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Europa, nordul și sudul Asiei, cele 2 Americi și Australia, precum și pe arii însemnate din celelalte zone. Următoarele familii de limbi, în privința numărului de vorbitori, sunt limbile sino-tibetane și limbile afro-asiatice. Lingviștii estimează că există peste 400 de limbi și dialecte indo-europene (443 potrivit bazei de date SIL). Numele de „"limbi indo-europene"” le-a fost atribuit pentru a reflecta răspândirea acestor limbi, în special în India și Europa, deși trebuie subliniat atât faptul că nu toate etniile de aici vorbesc o
Limbi indo-europene () [Corola-website/Science/296686_a_298015]
-
începutul erei moderne, aceste schimbări au dus la crearea unor diferențe considerabile între limbi, variind ca în cazul germanei: germana superioară alemanică în sud și saxona inferioară nordică în nord. Deși ambele varietăți sunt considerate a reprezenta "limba germană", vorbitorii dialectelor pot cu greu să se înțeleagă între ei. Varietățile sudice au completat al doilea schimb sonor, în timp ce varietățile nordice au rămas neafectate de către acest fenomen lingvistic. Grupa nordică a limbilor germanice, pe de altă parte, au rămas unificate după 1000
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
minoritar sau ca limbă secundară de către comunitățile de imigranți din America de Nord și America de Sud, Australia și din țările africane, printre care se numără fosta colonie germană Namibia (vorbită de persoanele educate și în comerț); a fost odată limbă oficială acolo. Un dialect german, numit „Olandeza de Pennsylvania”, este încă prezentă printre populațiile de anabaptiși din Pennsylvania, Statele Unite. Deși Olanda are câteva posesiuni coloniale, olandeza este oficială în Aruba, Belgia, Curaçao, Olanda, Sint Maarten și Surinam. Limba afrikaans este una dintre cele 11
Limbi germanice () [Corola-website/Science/296679_a_298008]
-
că există circa 64 de milioane de vorbitori materni ai limbii italiene în timp ce numărul total de vorbitori, cuprinzându-i și pe cei care o folosesc ca a doua limbă, ar fi de aproximativ 85 de milioane. În Italia sunt numeroase dialecte regionale, forma literară a limbii italiene fiind bazată pe dialectul florentin. Standardizarea s-a extins și mai mult în anii 1950 și 1960 datorită creșterii economice și a dezvoltării mass media și televiziunii (postul național RAI a contribuit la promovarea
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
limbii italiene în timp ce numărul total de vorbitori, cuprinzându-i și pe cei care o folosesc ca a doua limbă, ar fi de aproximativ 85 de milioane. În Italia sunt numeroase dialecte regionale, forma literară a limbii italiene fiind bazată pe dialectul florentin. Standardizarea s-a extins și mai mult în anii 1950 și 1960 datorită creșterii economice și a dezvoltării mass media și televiziunii (postul național RAI a contribuit la promovarea limbii italiene standard). Sunt recunoscute câteva limbi minoritare: albaneza, catalana
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Urbană Bordeaux, precum și Asociația Comunelor și Comunităților de Peste Mări-ACCD`OM sunt membre ale Asociației Internaționale a Primarilor Francofoni. În afara limbii franceze, în 1999, în Franța se mai vorbeau șaizeci și cinci de alte limbi, între care limbile regionale, cele ale imigranților și dialectele din DOM-TOM, conform unui raport al lingvistului Bernard Cerquiglini. Începând cu legea din 9 decembrie 1905, bisericile sunt strict separate față de stat în Franța: „Republica nu recunoaște, nu salarizează și nu subvenționează niciun cult religios [...]” cu excepția regiuni Alsacia-Mosela, unde sunt
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]
-
sa romană - Mediolanum. Milano (Milano în limba italiană), provine așadar din denumirea în latină, "mediolanum" cu înțelesul de "în mijlocul câmpului", de unde a fost preluat în limba româna arhaică sub forma de "Mediolan". Numele german al orașului este Mailand, pe când în dialectul local din Lombardia vestică localității i s-a păstrat o denumire cu o pronunție similară celei franceze - Milán. Orașul a fost fondat de celții din Italia de nord în jurul anului 400 î. Hr. fiind cucerit de către romani în jurul anului 222 î. Hr
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
și de organele de stat din Republica Moldova. Graiul moldovenesc îmbogățit cu elemente de vocabular din limba rusă este preponderent folosit la nivel național. În orașe (cu excepția Transnistriei), româna moldovenească și rusa sunt folosite într-un raport de 50:50, deși dialectul moldovenesc câștigă teren în ultimii ani ca limbă oficială și limbă vorbită de obicei. Un fenomen frecvent este folosirea cuvintelor și construcțiilor rusești, a calcurilor de formă și sens în limba vorbită în Moldova. De obicei, cuvântul rus vine declinat
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
și grafia latină, zona a fost reocupată de URSS în 1944 și a rămas în cadrul statului unional sovietic până la disoluția acestuia în 1991. După război, conducerea sovietică a renunțat la planurile de introducere a unei limbi de stat bazată pe dialectul moldovenesc, urmând ca după mai multe concesii limba română să devină limba standard, dar scrisă încă cu caractere chirilice. Statutul limbii în Transnistria era până în 1989 identic cu cel din Basarabia, deși în mediul cotidian româna avea o importanță mult
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
standard scrisă cu alfabetul chirilic. Universitatea, care a folosit pentru o perioadă de timp alfabetul latin, a fost mutată la Chișinău. Astfel, Universitatea de Stat din Tiraspol se află în Chișinău, iar la Tiraspol funcționează Universitatea Nisteană Șevcenco. În general, dialectul moldovenesc joacă un rol periferic în mediul din stânga Nistrului. Republica s-a autodenumit "„Nistrenia”". Numele de "„Transnistria”" era folosit în România înaintea izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, fără a poseda conotații speciale. În URSS însă, numele făcea referire
Limba moldovenească () [Corola-website/Science/296685_a_298014]
-
elemente arhaice, din care cauza anume ea, în raport cu alte limbi neolatine, se găsește în cea mai apropiată relație cu latină antică. În același timp, spre deosebire de alte limbi romanice, limba română este unitară în tot spațiul etnic românesc, fără a avea dialecte regionale. Numele etnic propriu al românilor sau etnonimul (de la "etnos" - popor și "nyme" - nume) se găsește în legătură directă cu numele vechilor români. Etnonimul Român reprezintă o formă lingvistică evoluata a etnonimului Romanus Timpul etnogenezei românilor reprezintă o perioadă îndelungată
Dacia romană () [Corola-website/Science/296675_a_298004]
-
Idiș ("ייִדיש, Yiddish") este un dialect sudic al limbii germane, vorbit de aproximativ 3.000.000 de evrei în toată lumea, cu o concentrație mai mare în Europa Centrală și Europa de Est. Limba s-a format în Europa Centrală între Secolul IX și Secolul XIV, desprinzându-se din
Limba idiș () [Corola-website/Science/296712_a_298041]