8,881 matches
-
și l-au trimis viu din arenă. — Iar dacă n-ar fi ridicat degetul? șoptește emoționat călă rețul. — Dacă l-ar fi întors, nu i-ar mai fi rămas amărâtului decât să-și întindă gâtul ca să-l ucid. Cu o furie neașteptată, țipă: — Să fie avertisment pentru toți! Învinsul nu trebuie iertat nici odată! Băiatul se face mic de groază. Pusio întoarce mirat ochii că tre Rufus. — I-a ucis a doua zi fratele în luptă, murmură acesta. Călărețul se schimbă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
siguranță, și abia după aceea a pornit din nou în urmărire, îl completează plictisit Rufus. Cunoaște povestea pe de rost. Thaos nu pierde nici o ocazie să se laude cu talentele lui de vânător, dresor și orator. — Nu-ți poți imagina furia ei neputincioasă de pe țărm, când am ajuns înapoi la corabie... — Vorba lungă, sărăcia omului, îl întrerupe din nou, posac, instructorul. Ai grijă că-ți vine acușica rândul să urci în arenă... — Abia m-am întors. Rufus tresare. — S-o fi
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se încăpățânează gla diatorul îmbrăcat în armament trac. Pune sfidător mâna pe sabia lui curbă: — Ceilalți zei nu sunt în realitate decât celelalte nume ale lui. Singura divinitate, zici? se enervează și mai rău Rufus. Scrâș nește din dinți cu furie. Ce prostie, să vă ducă mintea să identificați toți zeii voștri prăpădiți la un loc! Îi vine să se întoarcă spre Pusio și să-l întrebe: „Tu ce părere ai? Nu adaugi și tu la ghiveciul ăsta încă o zeitate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
desigur, pe Adamilki și Nergal, spiritul ciumei, patronul protector al Cuthei și Sidonului, dar s-au închinat în locuri înalte și lui Jahve, stăpânul pământului în care fuseseră strămutați. Au învățat legea zeului noii lor patrii. Își mușcă buzele cu furie, o furie neputincioasă de data asta. Atunci, el de ce nu poate crede - măcar în glumă, sau de formă - în aceste religii caricaturale după care se dă în vânt populația Romei? În fanaticii Belonei de exemplu, care se întrec în răcnete
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Adamilki și Nergal, spiritul ciumei, patronul protector al Cuthei și Sidonului, dar s-au închinat în locuri înalte și lui Jahve, stăpânul pământului în care fuseseră strămutați. Au învățat legea zeului noii lor patrii. Își mușcă buzele cu furie, o furie neputincioasă de data asta. Atunci, el de ce nu poate crede - măcar în glumă, sau de formă - în aceste religii caricaturale după care se dă în vânt populația Romei? În fanaticii Belonei de exemplu, care se întrec în răcnete, înveșmântați în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sub o pânză roșie, stă în leagănul lui balansoar și se ciondănește cu o femeie în vârstă, care caută să-i ia dulciurile din poală. — Leao! Leao! se zvârcolește micuța creatură dolofană, lovin du-se cu pumnișorii în cap de furie. — Ce se întâmplă, Pomponia? o întreabă tulburat. Bătrâna cu părul cărunt se ridică greoi în picioare, pufnind mânioasă pe nări: — Uite și tu, Tiberius, dacă așa ceva e cu putință! Smulge măntăluța de pe copil: — La ce va mai râvni ca adult
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de străini la ospețe și se feresc să se împreuneze cu femei de alt neam, deși sunt aplecați, ca toți orientalii, spre plăcerile trupești. Nemulțumirea care-l mistuie înăbușit de la începutul discuției dă brusc în clocot și se transformă în furie. Îi vine să se repeadă la Agrippa și să-l scuture strigându-i: — Exclusivismul vostru hrănește manifestările antisemite de care te plângi! Pentru a se calma, se îndreaptă spre masa de lângă impluviu. Ia dintr-un bol un pumn de perle
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
puterea lor de a-i ajuta. Superstiția rămâne în continuare o vorbă de ocară aruncată dușmanilor. Mai rău chiar, o înjosire adusă divinităților Romei. Pentru moment, Germanicus nu sesizează că demonizarea astrologilor este legată de crearea unui sistem politic centralizat. Furia lui este îndreptată mai degrabă împotriva lui însuși decât a chaldeilor. Se luptă cu un dușman imaginar. De mic copil a fost învățat să traseze granițe bine definite între ce-i legitim și nelegitim și să considere orice transgresiune religioasă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe mine nu mă frământă întrebările? Evreul se uită neîncrezător la el. — Ne mulțumim cu ceremonii pe care am încetat de mult să le mai înțelegem, suspină nedeslușit Germanicus. Explodează: — Cum să n-am îndoieli? Toți au! Se lovește cu furie în piept: — Nu vreau, dar nevoile mele sufletești nu sunt satisfăcute și ochii mei nu pot străpunge întunericul. Atunci nu-ți rămâne altceva de făcut decât să le cauți în altă parte, suspină evreul. — Încerc să regăsesc divinitatea în mine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
un baton de ciocolată mat și maro, decât ambalajul scânteietor care îl acoperă. Iau o gură. Savurez gustul dulce al ciocolății pe măsură ce mi se topește în gură, după care mai iau o gură, de data asta mestecând și înghițind cu furie, așa încât de-abia mai simt vreun gust. În câteva secunde, a dispărut tot batonul, iar eu am rămas cu sentimentul că sunt vinovată și bolnavă. Mă mai simt însă și eliberată. Tocmai a fost mâncată hrana mea de proastă calitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de ridicol pare - pentru că, nu-i așa, suntem în mijlocul zilei și mâncăm salată din cutii de plastic - începem să ne hrănim unul pe altul. Curând e mâncare peste tot, numai în gurile noastre nu, și atunci noi ne sărutăm cu furie, iar când se deschide ușa, tresărim brusc și ne separăm. Dacă vreți să știți, Brad sare mai departe de mine, dar apoi e de înțeles, el este șeful aici. Ne uităm amândoi și vedem o fată grasă stând în ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
el, aplecându-se în față, luându-mi chipul în mâini și dându-mi cel mai mare sărut pe buze, ți-am spus cât de mult te iubesc? Câteva minute mai târziu suntem întrerupți de un zgomot de aplauze. Roșesc cu furie, pentru că la masa alăturată cei șase bărbați strigă și se bucură, și li se alătură până și afurisitul de ospătar. ― Vreți să vă uitați pe meniu, întreabă el, ridicându-și o sprânceană, sau ați rezolvat-o cu desertul? De dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pat, devin vag conștientă că Brad și Jenny au părăsit camera. Brad și Jenny. Până și cuvintele cu numele lor mă fac să mă simt rău. Dar în afară de senzația de rău, nu mai am nici un alt sentiment. Nu simt nici furie, nici mâhnire, nici măcar prea multă durere. Amorțeală. Mă simt doar amorțită. Îmi scot valiza și încep să-mi strâng hainele, aruncând lucrurile la grămadă, fără să mă mai deranjez să le chitesc sau să le netezesc sau să le îndes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Contra tot ce grămădiră veacuri lungi și frunți mărețe. El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfășoară În stindardul roș și fruntea-i aspră-adîncă, încrețită, Părea ca o noapte neagră de furtune-acoperită, Ochii fulgerau și vorba-i trezea furia vulgară. Pe un pat sărac asudă într-o lungă agonie Tânărul. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfârâind în aer bolnav. - Nimeni nu-i știe de știre, Nimeni soarta-i n-o-mblînzește, nimeni fruntea nu-i mângâie. Ah! acele gânduri toate
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
râse celălalt slujbaș parcă disprețuitor și întinzând arătătorul se prefăcu a-și tăia gâtul. Asta înseamnă! Îl privi amuzat pe misionarul înlemnit și zise: Ia te uită cum mai tremură străinul! Misionarul își încleștă pumnii abia stăpânindu-și rușinea și furia care-i înecau sufletul. Vreme de două zile suportase amenințările acestor slujbași japonezi mărunți, dar acum, pentru misionarul cu un puternic respect de sine era de nesuportat gândul că aceștia i-au surprins spaima, fie numai și pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o numeau sanctuar, suflă în lumânarea și îngenunche pe podeaua tare de lemn. Era poziția de penitență pe care o lua încă din primii ani de seminar de fiecare dată când mândria îi era rănită și voia să-și domolească furia ce-l copleșea. Mirosul de fitil ars îi umplea nările, iar în întuneric se auzea foșgăitul ușor al gândacilor. „Oricât m-ar ponegri alții, Tu îmi cunoști puterile”, murmură el cu fruntea în mâini. „Tocmai de aceea, având nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
gândesc și naifu, și Stăpânul. Veți recunoaște credința creștină pe aceste domenii și le veți îngădui mai multor padres să vină aici. În schimb, vreți ca Nueva España să consimtă la negoț, așa gândiți dumneavoastră, nu? Simțind cum îl copleșește furia și mai tare decât înainte, misionarul își îndreptă poziția. Era furios nu pe japonezi, ci pe propria sa neghiobie. Îi era necaz că aluneca din ce în ce mai mult în capcana de vorbe meșteșugite a seniorului Shiraishi. Oare Nueva España n-o să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era acela al unui războinic luptând o bătălie demnă, bărbătească, ci semăna mai degrabă cu bârfele și intrigile folosite de eunucii chinezi. Tumultul oceanului începu să se audă și mai tare decât înainte, ca și cum ar fi încercat să-i întețească furia misionarului. Acesta apropie lumânarea de marginea scrisorii lui Diego. Sub limbile flăcării, hârtia acoperită cu scrisul acela copilăresc deveni castanie, apoi se mistui pâlpâind ca aripile unei molii. Chiar și după ce șterse în acest fel izvorul mâniei sale, sufletul tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ajuns cu mult mai departe de insula japoneză Ezo. Vântul ne este prielnic, iar curenții ne ajută în călătoria noastră pe San Juan Baptista. Când am ieșit în larg, oceanul a devenit oarecum agitat. Totuși, aceasta nu e nimic pe lângă furia Oceanului Indian și furtunile care s-au abătut asupra noastră când am venit în Asia acum treisprezece ani. Cu toate acestea, japonezii din cabine suferă cu toții de rău de mare și nu pot deloc să mănânce, sărmanii de ei! Deși sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Din cabina cea mare se auzeau încet rugăciunile către Zeul Dragon, dar la un moment dat se opriră. La scurtă vreme după aceea se auzi dintr-o dată un țipăt care putea fi un urlet de spaimă sau un strigăt de furie. Hubloul cabinei se sparse și valurile se năpustiră înăuntru. Apa doborî doi oameni care se aflau lângă hublou și se izbi de încărcătură. Oamenii înghițiți de ape dădeau din mâini desperați, dar în clipa în care se prinseră de încărcătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
pătrunde în vastitatea aceea era nespus de chinuitor. Era istovit. Deodată, dorința de a se întoarce înapoi în vale îi cotropi sufletul. Îl privi pe Nishi pizmuitor. Tanaka se arătă și el în grădina interioară. Arunca pietricele în iaz, pesemne furia încă nu i se domolise. — Și deșteptul ăla... îl sudui el pe Matsuki. Însă nici el nu părea hotărât. Se așeză fără vlagă pe un scaun din grădină și, zărindu-i pe samurai și pe Nishi, spuse: — Hasekura, orice-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
este vorba despre indieni... Nu pot să fiu îngăduitor față de ei. Padre, indienii nu sunt oameni în care să ai încredere. Sunt preot. Fața și gâtul lui Velasco se înroșiră dintr-o dată. Așa pățea ori de câte ori se străduia să-și înăbușe furia sau înverșunarea. Padre, oprește-te! Ca pentru a se scutura de aceste cuvinte, Velasco începu să urce dealul. Văzându-l, indianca își lăsă copiii deoparte și alergă desculță în urma lui, ca o fiară după prada sa. Neînțelegând nimic, solii începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
câte una, la toate întrebările pe care eram în stare să mi le închipui, încercam să le dau răspuns cu glas tare, întocmai ca un elev de seminar înainte de examen. Dar în timp ce răspundeam, m-a copleșit deodată un sentiment de furie amestecată cu tristețe. De ce încercau niște slujitori ai învățăturii creștine la fel ca mine să-mi stăvilească străduința de a preschimba Japonia într-o țară a Domnului? De ce încercau să mă împiedice? În clipa aceea mi-am adus aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
apostolat și chiar l-au învinovățit pentru că a încercat să propovăduiască învățăturile Domnului altor popoare. La fel mă disprețuiesc și pe mine iezuiții din Ordinul Sfântul Petru ca pe un preot nevrednic să propovăduiască în Japonia. Pe când încercam să domolesc furia ce spumega înlăuntrul meu, o tristețe nelămurită îmi apăsa sufletul. Cu toate că ne închinăm la același Dumnezeu, credem tot în Domnul Iisus și încercăm cu toții să facem din Japonia o țară a Domnului, totuși ne învrăjbim și ne războim între noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dispreț e trupul omului! În timp ce mă rugam, m-am simțit dintr-o dată copleșit de o disperare înfricoșătoare. Ca și cum mi-aș fi zărit într-o oglindă chipul hâd, simțeam picătură cu picătură gustul veninului ascuns în sufletul meu. Poftele mele trupești, furia împotriva iezuiților, încrederea aproape trufașă în menirea mea de a propovădui în Japonia, dorința de cucerire - toate acestea se iveau una câte una din adâncul sufletului meu. Am crezut chiar că Dumnezeu nu va mai asculta în veci rugăciunile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]