3,598 matches
-
la Porțile Cetății! Să iasă în întâmpinarea "Măriei sale Aron Alexandru Vodă!" Gâdea, un țigan mătăhălos, buzat, răsărit ca din pământ, cu săcurea în cumpănă, rânjește fericit și îl înșfacă de gât. Isaia, schimonosit de ură, se zbate, izbucnește într-un hohot isteric: "Salcia"!!! Ai milă!!! urlă Negrilă. Sora se prăbușește la picioarele fratelui, îl imploră cu disperare: Frățioare!!... Măria ta!! În numele Sfintei Fecioare, al maichii noastre ce ne-a purtat în pântece, al pruncilor!... Nu-l osândi la batjocură! Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tău nu e departe să se plinească... Isaia, cu un rânjet schimonosit, înfricoșător: Stafia mea noapte de noapte te va bântui, de groază sângele-ți va îngheța în vine și părul măciucă ți se va face! Ștefan izbucnește într-un hohot rânjit: Țopăie cât pohtești. De-aș lua aminte la toți strigoii ce-mi bântuie nopțile... Ajunge!! poruncește scurt. Luați-i!! Gâdea, oștenii îi înșfacă, îi târăsc, ei se zbat, strigă, scuipă cu clăbuci. Te blestem!!! urlă Isaia ca o fiară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
filmul căruia îi trăsese clapa. Doina mă mustră. E prea târziu însă: mama s-a trezit deja, nu e deloc supărată, zâmbește „vinovat”, amuzându-se ea însăși de situația în care se află: prinsă „în culpă” și „demascată”. Izbucnim în hohote, „incidentul” ne-a apropiat și mai mult, privim acum din nou cu toții filmul și ne simțim excelent... [Și totuși, abia mai târziu am realizat că acea clipă de duioasă comedie familială a fost în realitate o clipă de grație, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
vervă, e adevărat, ca aproape toate textele sale, prietena noastră Xenia, lângă care stăteam, râdea, literalmente, la orice replică, la orice cuvânt. Vroia să arate că nu-i scapă nici o nuanță, că îi descifrează orice aluzie. Se transformase într-un hohot continuu, exagera, evident, încât soțul ei, mai înțelept, deși el însuși un mare admirator al lui Mazilu, i-a făcut semn să se potolească. * Pe stradă, lângă Livada cu nuci, după lăsarea întunericului trec pe lângă două doamne în vârstă îmbrăcate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Ca o ironie, ca o batjocură, și pentru suferințele și nedreptățile făcute direct ei, dar și pentru teroarea la care erau supuși fii ei, mamei noastre atât de oropsite i s-a acordat decorația „gloria maternă”, ca un straniu, diavolesc hohot de râs în mijlocul unei cumplite tragedii. Un aspect de la înmormântarea mamei. La serviciul înmormântării, în biserică, deși de față era un frate al repauzatei profesor universitar, deși fiul repauzatei era preot, deși repauzata era medaliată cu decorația de mamă eroină
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
francez) de a mânca „delicatețe” italiană. Pentru prima oară am luat cunoștință de discriminarea făcută la adresa unui străin pe care-l consideram zeul nostru cel bun. Într-o seară a venit la noi cealaltă soră a tatălui, Margareta, plângând în hohote. Ne-a povestit că fusese la spital, unde unchiul Umberto murise brusc, de o hemoragie intestinală, totuși zâmbind până în ultima clipă, consolând-o pe soția lui și pe ceilalți de față. Unchiul Umberto fusese înmormântat în cimitirul catolic de lângă noi
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
serios viața sentimentală a celor trecuți de cincizeci de ani?) și stării fără timp, atunci când devii caloric ca o mică planetă la apropierea unirii cu alta la fel de fierbinte. 11 septembrie. Ziua de naștere a Birgittei (Trotzig). M-am trezit în hohote de plâns. Îmi amintesc numai frânturi din vis: eram cu Birgitta și alți prieteni, dar și necunoscuți- vizitam o grotă plină de tablouri și puțină lumină. Apoi s-a întâmplat ceva. Ce? Sper să-mi amintesc restul în timpul zilei. A
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
femei ucrainience și rusoaice din satele vecine cu de-ale mâncării, din puținul lor, ca să dea celor care erau pe patul spitalului iar majoritatea erau direct pe pâmânt, în curte, din lipsă de locuri. Am văzut cum femeile plângeau în hohote pe soldații morți, acolo, în fața gropilor unde erau puși câte cinci numai în cămașă și izmene. Biserica era o fostă magazie de cereale, nu mai era biserică. Locuitorii în marea lor majoritate nemți deportați stăteau în locuințe de câte o
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
aparatul de radio leam trimis împreună cu documentele școlare spre Lugoj, în stația Balinț. Au ajuns exact pentru a se întoarce, conform ordinelor sovietice, în Basarabia și spre nicăieri. Încă odată pierdeam toată agoniseala cinstită a unor ani de viață... În hohotele de plâns ale părinților am pornit, o cohortă de tineri pe lângă loitrele căruțelor rechiziționate și pline de bagaje. Ismail, Lascăr Catargiu, Tulcea, Dăieni. O altă zi: Hârnova, Mircea Bravu. Am lăsat la familia Bârgăuanu haine și o mulțime de cărți
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
ce fuseseră puse, de o parte și de alta a ușii de la intrare, special pentru acest eveniment, îi dădeau un aer festiv. Niște copii desculți, cu nasurile scoase prin gardul de vizavi, au strigat cât îi ținea gura, râzând în hohote, atunci când am coborât din mașină: 43 Pri-mă-rițe-le, pri mă-rițe-le! Au dispărut apoi în casă, pentru a urmări din ușă desfășurarea evenimentelor. Erau băieții casierului care locuia vizavi de primărie, așa cum aveam să aflu în curând. O femeie scundă, grasă și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
-ți face nimic, mi-a spus secretara. Deși tremuram de frică, m-am urcat în șaretă, iar omul de serviciu mi a pus hățurile în mână. Am ieșit în drum pe poarta larg deschisă a primăriei. În spate am auzit hohotele de râs ale secretarei și ale instructorului. Îi este frică, tovarășa secretară, a spus nenea Turuianu, îngrijitorul care schimbase la viața lui mulți activiști și mulți primari, dar care era om cu inimă milostivă. Mai bine mergeam cu dânsa! Las
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
primar mai fricos ne atenționa atunci când bancurile deveneau politice: Aveți grijă că pereții au urechi! Amuțeam cu bancul încă nespus, privindu-ne unii pe alții. Colega mea se pricepea puțin la pantomimă și ne oferea un mini-spectacol mut, care stârnea hohote uriașe de râs. Dimineața la ora șapte și jumătate trebuia să fim în sala de ședință. Într-o dimineață, eu și primărița ne-am trezit după ora nouă. Ne-am îmbrăcat în fugă și am alergat spre sălile de ședință
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de fericire. Am privit-o pe colega mea. Și ea era în extaz. De ce ne bucurăm, mi-a trecut pentru o secundă prin gând? Am alungat acest gând și am continuat să trăiesc acea stare unică de bucurie, amestecată cu hohote de râs și cu lacrimi. Mă simțeam de parcă aș fi avut în suflet un stăvilar care brusc s-a rupt, iar acum apa se revarsă nestăpânită. M-am scuturat de parcă aș fi fost în lanțuri și acestea au căzut! Mă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
afumată, mă vedeam stând culcată, cu fața în sus, acoperită de cârnați și de jamboane cu capul de porc pe față, cu un furtun în gură pentru a putea respira. Un râs nestăpânit mi-a ieșit din gâtlej. Râdeam în hohote. Neamțul mă privea încruntat. De ce râzi?, mi-a spus într-o românească stâlcită. Noi vorbim serios! Mai gândește-te, și înainte de a pleca să ne dai răspunsul! Cu greu am reușit să mă opresc din râs și să întreb: Dacă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
plecarea noastră pe 197 jos noaptea prin ploaie și acesta l-a anunțat pe instructor, de la care a primit dispoziție să meargă după noi. Primărița de la Șesu, după ce s-a văzut în mașină, în siguranță, a început să râdă în hohote, cu optimismul ei veșnic și debordant, amintindu-și de călătoria noastră pe șoseaua cufundată în întuneric, noaptea prin ploaie, în timp ce eu încă îmi mai ștergeam lacrimile. În scurt timp, optimismul ei a pus stăpânire și pe mine. Ne-am oprit
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
o oră. După ce ne-am făcut unghiile ne-am pus bigudiurile pe cap. Colega mea, tovarășa Grasu, a început să mi spună cu glas 200 coborât cele mai noi bancuri cu Bulă, bancuri care întotdeauna erau și politice. Pesemne că hohotele noastre de râs au fost auzite din celelalte camere. În scurt timp, camera în care stăteam a devenit neîncăpătoare. Spiritul vesel și jucăuș al colegei mele era cunoscut de către toți colegii. Unii au venit cu cafea, alții cu țigări, alții
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
revoluționară”? Oarecum eliberată de tensiunea ultimelor evenimente, strângându-mi copilul în brațe, cu soțul pe locul din față al mașinii, mă simțeam în siguranță. Totul părea o scenă tragi-comică dintr-un spectacol ieftin de circ. Din gâtlej mi-au ieșit hohote nestăpânite de râs. Până la ieșirea din comună, mașina a fost urmărită cu privirea de sute de țărani de prin toate satele. Aceștia stăteau pe marginea șoselei, încremeniți într-o respectuoasă nedumerire. E primărița! Au luat-o. Oare unde o duc
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
convorbiri, am râs de unul singur minute în șir, apoi mi-am sunat soția la Iași pentru a-i da "Buna vestire" și a-i comunica "urarea de suflet" a cerberului nostru cu ochi albaștri. A râs și ea în hohote și de atunci nu a existat întrunire familială sau de prieteni atât înainte, cât și după "Revoluție", în care episodul respectiv să nu fie relatat, spre deliciul ascultătorilor (n.b. înainte de '89, cred că relatarea a fost transmisă "mai sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
a spus foarte hotărât: "Domnilor, nu mai pot, să mă scuze înalții oaspeți. Eu deseară am slujba de Înviere și simt că dacă mai beau un pahar în loc să cânt în biserică Hristos a înviat, o să cânt Internaționala". Am râs în hohote, le-am tradus și invitaților, au râs și ei de s-au prăpădit. După o săptămână, aveam să revin la Sucevița cu delegația ce o însoțea pe Regină. Am prins o secundă privirea stareței care mi-a zâmbit, asigurându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
reușit să mă strecor printre ideile "ciuce" ale organelor centrale și locale, mai ales printre ideile și practicile anapoda ale "tablagiilor" de diferite grade, unele menționate mai sus, de care și acum, când îmi amintesc, îmi vine să râd în hohote! O declar deschis, în niciunul din momentele carierei mele Securitatea și oamenii ei nu m-au ajutat, nu mi-au fost de nici un folos, aceștia neavând calificarea profesională necesară, sensibilitatea și elasticitatea în gândire și acțiune cerute în relațiile externe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
de "atunci", dar încă mai puțin înțeles. Se vede că Vasile nu are putința de a concretiza episoade temporale și le plasează echivoc, folosind cuvinte care nu-i spun precis nimic, "atunci, când, vine el" sau pur și simplu un hohot de râs reprezentând performanțele lui în legătură cu elemente imateriale ca viața, moartea, trecerea timpului, gravitația, clima. Puțin credincios, deși se află în preajma bisericii spitalului, disprețuind însă "pe leneșii și cerșetorii de acolo" care fură din mașini. Furtul este interzis de Poliție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
i l-a confiscat, i-a luat obiectul, era un extraterestru... "Dar o să-l găsiți, m-a asigurat, plângând. Obiectele acestea ies la suprafață, au suflet, va veni el la iubitul lui stăpân, bietul de el..." A adormit cântând, cu hohote, un cântec, cine știe de unde l-o fi luat: "Clopoțel cu suflețel, suflețel cu clopoțel...", tot așa, până l-a cuprins un somn adânc, "clopoțel cu suflețel, păhărel cu suflețel..." M-am lăsat păgubaș, bucuros când s-a trezit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a petrecut demult de tot... Era o dimineață strălucitoare, proaspătă și colorată ca imaginile din abecedare. Așa sunt diminețile în Elveția, unele dimineți elvețiene. Nițel mai atent să fii, auzi apa pe munte rostogolindu-se repede, în gâlgâituri ca mici hohote de râs, printre pietrele albite și lucioase de atâta spălat. Dar nu eram în Elveția. Unde mă aflam era încă mai frumos decât în Elveția. Era în preajma toamnei, în Țara Hațegului, stăteam tolănit pe o bancă, așteptând lângă o gară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
radă cartierul. Ni se ridicase actele, dar revoluția a salvat clădirea care e monument de arhitectură. GEORGE MĂRGĂRIT Participasem la unele întruniri în care, picat din Botoșani unde predase, la liceul Laurian, filozofia, profesorul Ghiță Mărgărit intervenea fulminant pentru ca, în hohotele sălii, să pună punctul pe „i”. Îl cunoșteam doar din vedere. Odată, aflându-se într-o stare de echilibru precar, l-am zărit așteptând pe trotuar cu ochi sticloși. Portretul pe care Lucian Raicu i-l face(Lucian Raicu, Nicolae
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
că „epoca de aur” e un bluf epuizat. Odată am întâlnit pe stradă o colegă foarte inteligentă pe care n-o mai văzusem de multă vreme. Dânsa m-a întrebat ce fac. Iam răspuns spontan: „Aștept”. Ea a izbucnit în hohote. Ce spunea informatorul meu părea însă o fantezie de cititor exagerat. Băiatul mă informa că Ceaușescu va fi înlocuit cu fiu-său, Nicu, care o să iscălească un tratat cu Moscova. Mi s-a părut atunci că sună a inspirație kaghebe
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]