3,664 matches
-
algoritmi tip Support Vector Machine). • Specializări în: Anglia (Universitatea De Montfort - 1999, 2000; Universitatea Hertfordshire - 1996, 1999, 2000), Republica Irlanda (Universitatea Galway - 1999), Spania (Universitatea Autonomă Barcelona - 1999), Suedia (Universitatea Lund - 2000), Germania (Universitatea din Karlsruhe - 2001; Siemens AG CT IC, Munchen, 2002, 2003; Universitatea din Augsburg - 2003, bursa DAAD NATO; Compania Continental Nuremberg - 2004, Siemens CT IC, Munchen, 2005), S.U.A. (Universitatea Columbia-Missouri - Visiting Scholarship 1999, USIA) etc. • Ales membru titular al “Academiei de Stiinte Tehnice din România” din anul 2012
Lucian Vințan () [Corola-website/Science/303608_a_304937]
-
2000), Republica Irlanda (Universitatea Galway - 1999), Spania (Universitatea Autonomă Barcelona - 1999), Suedia (Universitatea Lund - 2000), Germania (Universitatea din Karlsruhe - 2001; Siemens AG CT IC, Munchen, 2002, 2003; Universitatea din Augsburg - 2003, bursa DAAD NATO; Compania Continental Nuremberg - 2004, Siemens CT IC, Munchen, 2005), S.U.A. (Universitatea Columbia-Missouri - Visiting Scholarship 1999, USIA) etc. • Ales membru titular al “Academiei de Stiinte Tehnice din România” din anul 2012 (ales membru corespondent în anul 2005) • Premiul “Tudor Tănăsescu” al Academiei Române pe anul 2003, decernat în 23
Lucian Vințan () [Corola-website/Science/303608_a_304937]
-
studiul supernovelor pe o gamă largă de valori ale deplasării spre roșu. Aceste evenimente, ca și supernovele de tip II, sunt probabil stele masive care rămân fără material pentru alimentarea centrului lor; stelele generatoare de supernove de tipurile Ib și Ic și-au pierdut, însă, mare parte din coroana exterioară de hidrogen din cauza vânturilor stelare puternice sau prin interacțiunea cu o stea companion. Supernovele de tip Ib sunt considerate a fi rezultatul unei stele masive de tip Wolf-Rayet. Conform câtorva indicii
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
din coroana exterioară de hidrogen din cauza vânturilor stelare puternice sau prin interacțiunea cu o stea companion. Supernovele de tip Ib sunt considerate a fi rezultatul unei stele masive de tip Wolf-Rayet. Conform câtorva indicii, câteva procente din supernovele de tip Ic ar putea fi surse de explozii de radiații gamma (GRB), dar se crede și că orice supernovă de tip Ib sau Ic lipsită de hidrogen ar putea fi sursă de GRB, în funcție de geometria exploziei. Stelele cu cel puțin nouă mase
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
a fi rezultatul unei stele masive de tip Wolf-Rayet. Conform câtorva indicii, câteva procente din supernovele de tip Ic ar putea fi surse de explozii de radiații gamma (GRB), dar se crede și că orice supernovă de tip Ib sau Ic lipsită de hidrogen ar putea fi sursă de GRB, în funcție de geometria exploziei. Stelele cu cel puțin nouă mase solare evoluează într-o manieră complexă. În centrul stelei, hidrogenul se transformă prin fuziune în heliu și energia termică eliberată creează o
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
a acestui tip de supernove ar putea să depindă de unghiul de observație. Explozia devine, însă, mai simetrică cu trecerea timpului. Primele asimetrii sunt detectabile prin măsurarea polarizării luminii emise. Întrucât au un model funcțional similar, supernovele de tipurile Ib, Ic și diferite supernove de tipul II sunt denumite împreună supernove cu colaps al miezului. O diferență fundamentală între supernovele de tip Ia și cele cu colaps al miezului îl constituie sursa de energie pentru radiația emisă în apropierea maximului curbei
Supernovă () [Corola-website/Science/304000_a_305329]
-
specifice de minierit, cum ar fi o lopată cu mâner scurt, mai multe de lopeți plate de tip „vâslă ”, un „satâr” cu mâner, două bucăți de lemn cu capete încovoiate (probabil tălpi de sanie pentru transportarea blocurilor de sare iarna), icuri de tip pană si un târnăcop primitiv (cu vârful dintr-un corn de bovină în care intra un mâner din lemn). Volker Wollmann în monografia sa asupra mineritului subliniază prezența în imediata apropiere a zăcămintelor de sare, de fiecare dată
Salina Ocna Mureș () [Corola-website/Science/312619_a_313948]
-
aproximativ 23 de minute de arc și este ușor vizibilă cu telescoape mici. <br>În apropiere este NGC 6207, o galaxie cu magnitudinea 12, cu o magnitudine de 12, la 28 de minute de arc spre nord-est. O galaxie mică, IC 4617, se află la jumătatea distanței dintre NGC 6207 și M13, la nord-nord-est de centrul "marelui roi globular". M13 a fost descoperit de Edmond Halley, în 1714, și catalogat de către Charles Messier la 1 iunie 1764. John Bevis a menționat
Messier 13 () [Corola-website/Science/311969_a_313298]
-
română "Atlas ceresc") pe care l-a creat și a fost tipărit postum în 1786. În apropiere se află NGC 6207, o galaxie cu magnitudinea 12, care este situată la 28 de minute de arc spre nord-est. O galaxie mică, IC 4617, se află la jumătatea distanței dintre NGC 6207 și M13, la nord-nord-est de centrul "marelui roi globular". Recent galaxia NGC 6207 a produs o supernovă de tip II (SN 2004A). Fiind compus din peste de stele, M13 este și
Messier 13 () [Corola-website/Science/311969_a_313298]
-
veritabil cuib de vulturi la care se poate ajunge urmând un adevărat traseu alpinistic. Controversele asupra personalității lui Zamolxe au început să apară odată cu menționarea lui de către Herodot, părintele istoriei, care recunoaște cinstit că Zamolxe a trăit în jurul anului 1400 iC și nu a fost un zeu închipuit. El este unul din cei trei profeți ai lumii : Zamolxe, Zaratustra și Moise. Cât despre retragerea lui în peștera și apariția după 4 ani nu a avut rolul de mister inițiatic ci a
Peștera Huda lui Papară () [Corola-website/Science/309416_a_310745]
-
Knidos, în secolul al IV-lea î.Hr., a fost una dintre constelațiile repertoriate de Ptolemeu în Almageste. Este posibil să reprezinte un iepure vânat de Orion. Această constelație conține roiul globular M79, aflat la 70.000 de ani-lumină, nebuloasa planetară IC 418, roiul deschis NGC 2017 (care este de altfel mai mult decât un sistem stelar multiplu), radiogalaxia NGC 1710, și NGC 1784 și NGC 1964, două galaxii spirale.
Iepurele (constelație) () [Corola-website/Science/306235_a_307564]
-
Astăzi în Grecia, mai trăiesc doar 4500 - 6000 de evrei, (sefarzi și romanioți), din care romanioții sunt îmtr-un număr de sub 1000 de persoane. Primele referințe privind existența unor evrei în Grecia apar într-o inscripție datând din anul 300 - 250 IC, inscripție găsită la Oropos, un mic orășel pe coastă, între Atena și Beoția, inscripție care se referă la “Moscos, fiul lui Moshion, evreul”, fiind vorba probabil despre un sclav. Romanioții sunt evrei, la origine deosebiți de cei sefarzi și de
Romanioți () [Corola-website/Science/304752_a_306081]
-
și Galaxia Andromeda). Această galaxie adăpostește nebuloasa NGC 604 (situată în M33), cea mai mare regiune de hidrogen ionizat care se cunoaște, cu un diametru de de ani-lumină, roiul deschis C0147+270, galaxia spirală NGC 925, precum și NGC 672 și IC 1727, două galaxii aflate la de ani-lumină de noi, dar separate de doar de ani-lumină. Quasarul 3C 48, în nordul constelației, a fost unul dintre primii descoperiți.
Triunghiul (constelație) () [Corola-website/Science/306256_a_307585]
-
era bazată pe treaptă a doua, SI-V, a rachetei Saturn I și Modulul de instrumente de control era similar cu cel folosit la rachetă Saturn 1. La toate zborurile în afară de unul, Saturn V a avut 3 trepte—1: S-IC, 2: S-II, 3: S-IVB --, plus modulul de instrumente. Toate cele trei trepte foloseau oxigenul lichid (LOX) că oxidant. Prima treaptă folosea RP-1 drept combustibil, în timp ce a doua și a treia foloseau hidrogen lichid (LH2). Toate cele trei trepte
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
motoare auxiliare ("ullage motors" în engleză, "ullage" = spațiu gol din rezervor, deasupra combustibilului), cu combustibil solid, folosite pentru separarea treptelor în timpul lansării și pentru aducerea combustibilului lichid într-o poziție din care să poată fi pompat din rezervor. Secțiunea S-IC a fost construită în același loc unde astăzi sunt construite rezervoarele externe ale navetei spațiale. Cea mai mare pondere din masa să uriașă de peste 2.000 de tone o are combustibilul (RP-1 și oxigen lichid), acest lucru fiind valabil în
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
Cea mai mare pondere din masa să uriașă de peste 2.000 de tone o are combustibilul (RP-1 și oxigen lichid), acest lucru fiind valabil în cazul oricărei trepte de rachetă purtătoare. A se observă și faptul că greutatea secțiunii S-IC reprezintă aproximativ două treimi din masa totală a rachetei. Avea 42 de metri înălțime, 10 metri în diametru și o forță de propulsie de 34.02 MN, destul pentru a acoperi primii 62 de kilometri din ascensiune. Cele cinci motoare
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
primii 62 de kilometri din ascensiune. Cele cinci motoare de tip F-1 erau aranjate în formă de cruce. Motorul din mijloc era fix, iar celelalte patru puteau fi orientate hidraulic, pentru a controla rachetă. Contractul de construcție al secțiunii S-IC i-a fost atribuit firmei Boeing pe 15 decembrie 1961. La momentul respectiv configurația generală fusese deja stabilită de inginerii de la Marshall Space Flight Center. Modulul S-IC avea să fie asamblat la Michoud Assembly Facility, New Orleans. Testele în
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
orientate hidraulic, pentru a controla rachetă. Contractul de construcție al secțiunii S-IC i-a fost atribuit firmei Boeing pe 15 decembrie 1961. La momentul respectiv configurația generală fusese deja stabilită de inginerii de la Marshall Space Flight Center. Modulul S-IC avea să fie asamblat la Michoud Assembly Facility, New Orleans. Testele în tunelul de vânt urmau să aibă loc în Seattle iar uneltele necesare construcției trebuiau aduse din Wichita, Kansas. MSFC a construit trei versiuni de teste (S-IC-T, S-IC-S și
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
Wichita. A durat în medie 7, până la 9 luni pentru construcția rezervoarelor și 14 luni pentru întreaga secțiune. Primul model construit de Boeing a fost S-IC-D, folosit tot pentru teste. Cea mai mare și mai grea componentă a treptei S-IC a fost structura de susținere a propulsoarelor, cântărind peste 21 de tone. Trebuia să suporte forță de propulsie a celor 5 motoare și să o distribuie uniform la baza rachetei. Rachetă era ținută la sol, în timp ce erau pornite motoarele, de
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
a rachetei Saturn V avea ca principal scop propulsia vehiculului prin atmosfera înaltă a Pământului. Această folosea hidrogen lichid și oxigen lichid drept combustibil pentru cele 5 motoare de tip J-2, care erau dispuse similar cu cele de la treaptă S-IC, si care dezvoltau o forță de propulsie de 5 MN. Timpul efectiv de ardere era de 367 de secunde. Secțiunea S-II și-a început existența în decembrie 1959, când un comitet a recomandat construcția unui motor cu forța de
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
Saturn V în timpul misiunii Apollo 15, care avea o masă totală de 140.976 kg. Alte vehicule de lansare mai noi au doar o fracțiune din sarcina utilă rachetei Saturn V: Datorită dimensiunilor sale, forța de propulsie a treptei S-IC este deseori comparată cu a altor rachete de dimensiuni mari. Totuși, există câțiva factori care fac aceste comparații mai complicate decât par la prima vedere: Comparațiile sunt deseori inexacte din cauza necunoașterii metodelor tehnice și matematice de calcul a forței de
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
multitudine de metode de determinare a acestora. După ce erau construite, fiecare din cele 3 trepte era trimisă la Kennedy Space Center. Primele două erau atât de mari încât nu puteau fi transportate decât pe apă, cu ajutorul unor barje. Treaptă S-IC fiind construită la New Orleans, trebuia transportată pe fluviul Mississippi până în Golful Mexic, si apoi în Florida. Există un canal special amenajat care permitea transportul secțiunilor de rachetă până în apropierea Clădirii de Asamblare Verticală (numită acum Clădirea de Asamblare a
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
până când senzorii din rezervoare detectau golirea acestora. La 600 de milisecunde după oprirea motoarelor, prima treaptă era lăsată în urmă, desprinderea făcânduse cu ajutorul a 8 mini rachete cu combustibil solid. Separarea avea loc la 62 de kilometri altitudine. Treaptă S-IC își continuă ascensiunea până la 110 km iar apoi cădea în Oceanul Atlantic, la aproximativ 560 de kilometri de locul lansării. Timpul de ardere al treptei S-II era de 6 minute. În acest interval rachetă atingea 185 de km altitudine și
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
echipată cu motoare de tip F-1A pe prima treaptă, ceea ce ar fi dus la o imbunatatire substanțială a performanțelor vehiculului. Aripioarele de stabilizare urmau să fie scoase, deoarece beneficiile aduse stabilității erau prea mici comparate cu greutatea lor. Treaptă S-IC trebuia să fie latița pentru a putea să facă față noilor motoare și motoarele J-2 urmau să fie înlocuite de versiunea mai nouă J-2s. Au existat mai multe propuneri de vehicule bazate pe Saturn V. Printre ele se aflau: Saturn
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]
-
și motoarele J-2 urmau să fie înlocuite de versiunea mai nouă J-2s. Au existat mai multe propuneri de vehicule bazate pe Saturn V. Printre ele se aflau: Saturn INT-20 care avea o treaptă S-IVB montată direct peste treaptă S-IC și Saturn V-23(L) care avea cinci motoare de tip F-1 montate pe prima treaptă și în plus patru propulsoare auxiliare cu câte 2 motoare F-1 fiecare, deci, în total 13 motoare F-1 la lansare. Naveta spațială a fost
Saturn V () [Corola-website/Science/305836_a_307165]