7,197 matches
-
unor procedee stilistice cum ar fi amestecul de genuri și registre ale limbii, determinînd la urma urmei o înnoire profundă a romanului. Polifonia se articulează în jurul reminiscențelor conștiente sau involuntare universului sociocultural și lingvistic al "țării de dincolo", transpuse în imaginarul cultural și lingvistic al "țării de aici". Legătura nu e niciodată complet ruptă, pe de o parte, rădăcina nu e niciodată înfiptă adînc, pe de altă parte, avem de a face mai curînd cu o structură rizomică, pentru a evoca
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
suferința și patima unei ființe de carne care se dăruiește în carnea cuvintelor, dovedind că literatura nu ne constrînge să-i asociem un principiu de teritorialitate, deschizîndu-se, dimpotrivă, asupra unui imens spațiu de contact, un spațiu al lui între, unde imaginarul limbilor face legea. Textele lui Marius Daniel Popescu sunt locuite de plurilingvism într-o manieră subterană, iar de dialogism, într-o manieră evidentă, în călătorii simbolice permanente între "țara de dincolo" și "țara de aici", șarpele temporal servindu-se adesea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
dar ei descoperă și arma cea mai eficientă: ficțiunea. Spațiul exterior devine secundar în raport cu caietul, cu Jurnalul, pe care îl comple tează cotidian și care înlocuiește minciuna și groaza vieții adevărate. Și, de fapt, unde este viața adevărată? De ce contururile imaginarului ar fi mai puțin fiabile și autentice decît cele ale "realității" murito rului de rînd? Care personaj nu este eu? Idealul mitic al gemelității este deci profund maltratat în opera Agotei Kristof, care o abordează oblic și strîmb. Chiar dacă, în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
absorbit pe Lucas, sau poate invers, i-a "ingurgitat" identitatea pentru a încerca să se salveze ; tot așa cum rizomul a ucis rădăcina ; așa cum limba de adopție a stins progresiv limba maternă. Mai puțin pe durata unei ficțiuni, atunci cînd forța imaginarului ope rează temporar reconcilierea, regăsirea, fuziunea. Scriitoarea a dorit această uniune nedisociabilă a eu-lui exilat și a eu-lui reconstituit al unei identități spațiale și expresive, fără a reuși vreodată; în schimb, această nereușită i-a permis, poate împotriva voinței sale
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
prim ministru Dominique de Villepin. Acesta din urmă este, de altfel, un specimen cu totul remarcabil și, după cum spun comentatorii, singurul om politic francez care își visează viața sau își trăiește visele, trecînd mereu, cu nonșalanță, frontiera dintre real și imaginar. El se concepe cumva ca o reîncarnare a gaullismului istoric, ce nu mai are descendență directă, și crede într-un destin venit din adîncul secolelor, care îl împinge pe scena politică pentru a salva independența țării sale, pentru a reaprinde
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau descifrează un anume sistem de relații sociale, sau ne cufundă în meandrele psihicului uman, nu este sinonim cu un tratat de istorie, sau de sociologie, sau de psihologie. Ce le diferențiază? Probabil ceea ce Bachelard numea "funcția de ireal" a imaginarului, acea nevoie și capacitate a spiritului nostru de a de-forma imagini, de a crea în marginea cunoscutului. Altceva, altcum. Prea puțin contează ce ne spune Umberto Eco despre templieri în Pendulul lui Foucault ; informațiile acelea le putem citi într-
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
revendicată de roman, sau doar subtil declanșată de el, face ca lectura sa să parcurgă un complex proces cognitiv-afectiv, în care textul citit provoacă în egală măsură inte lectul, capacitățile noastre de adaptare, de anticipare, simțul stra tegic, dar și imaginarul, care dezvoltă jocul de rol, călătoria în timp și spațiu, asumarea unei alte identități. Ce căutăm atunci, și ce riscăm, în această experiență, care se poate dovedi destabilizantă pentru cei mai slabi de înger? Totul ține de plurivocitatea romanului și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
În vremea sa, Racine, de pildă, reluase Ifigenia lui Euripide, La Fontaine se inspirase adînc din Esop pentru fabulele sale, Antigona lui Sofocle a tot fost rescrisă, pînă la Anouilh și Bauchau, iar mitul lui Don Juan continuă să bîntuie imaginarul creatorilor, ca să nu luăm decît cîteva din exemplele cele mai familiare. Sau poate că o ilustrare și mai potrivită ar fi avatarurile contemporane ale lui Dorian Gray, cele trei rescrieri cunoscute (Mathieu Terence, Journal d'un coeur sec, Will Self
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
interviu oferit de scriitorul japonez Haruki Murakami, adevărat tsunami editorial, revistei "Le Nouvel Observateur". Pentru că, poate mai mult ca oriunde altundeva, preferințele de lectură ale francezilor sunt un adevărat indicator socio-economic, cel puțin european, și dau măsura unor dominante ale imaginarului colectiv, definitorii pentru epoca noastră. Prin urmare, acest romancier discret, amator de jazz și de plimbări, de la care multă lumea așteaptă un Nobel, a publicat o trilogie inițiatică ce face furori în Japonia, încă de la publicare, în 2009, primul tiraj
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aceeași epocă, anul 1984, dar din perspectiva secolului XXI, creînd deci un fel de retrospecție, care nu e însă (doar) istorică, deci reproductivă, ci o reconstrucție fabulatorie, o reinventare a realității trăite. În ce priveste modul de lucru și funcționarea imaginarului său, îi dăm cuvîntul lui Haruki Murakami, căci dezvăluirile sale sunt pasionante: Atunci cînd scriu un roman, cobor de fiecare dată în străfundurile cele mai întunecate ale ființei mele, apoi observ peisajele care se găsesc acolo și le descriu. De
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
stropindu-le" cu acea aură de legendă care, iată, nu mai are nevoie de secole și milenii pentru a prinde chip și glas. Să fie, oare, o formă de voyeurism exacerbat din partea cititorilor de azi? Să se fi uscat fîntinile imaginarului într-atît încît naratorii ajung tot mai des să recurgă la fapte diverse, jurnale proprii, sau "icoane" trendy ce strălucesc pe coperțile unor reviste glossy? Sau să fi fuzionat capacitățile perceptive ale Realului și ale realității imediate în așa măsură încît
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
noua fascinație a Occidentului se focalizează asupra acestei imense nații asiatice, pe cale de a ne transforma viziunea despre viață, moarte, muncă, economie, societate, spiritualitate. Evident, scriitorii nu puteau rămîne în urma trendului, astfel încît tot mai multe povești se țes pe imaginarul chinezesc. Nici Franța nu prea mai visează colonial, în schimb un nou exotism (după cel japonez, dominant în sec.XIX) și-a făcut apariția în paginile de ficțiune. Printre cei care au simțit cel mai bine și mai repede noua
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
îi place barocul. În cuvînt, în artă (descrierea uluitoarei opere căreia romanul îi datorează titlul amintește de cele mai bune pagini din Atelierul pictorului), în viață ; peste tot, plouă cu nori de adjective, tună caractere pasionale și fulgeră explozii senzoriale. Imaginarul său lingvistic pare inepuizabil. De fapt, Grainville pune la treabă vocabularul cu patima vorace a unui Pantagruel. Nu e nevoie să-l citești cu dicționarul la căpătîi, nu are acel snobism prețios al falșilor creatori, dar textele sale sunt un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și acesta un fenomen de modă, ca thriller-ul ezoteric à la Dan Brown. Sau nu... Secretul acestor best-seller-uri? Depeizarea, desigur, un anume fel de exotism (!) pe care îl degajă frigul, izolarea, însingurarea nordică, și care declanșează resorturi neexplorate ale imaginarului. O curiozitate privitoare la ceea ce se petrece "acolo sus", în vîrful lumii, dar care se îmbină repede și cu plăcerea descoperirii unor ținuturi, societăți și mentalități pline de umbre și lumini speciale. Din nou, aceeași slăbiciune și comoditate care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Dar François Garde nu crede că există o intruziune a realului în ficțiune, ci mai degrabă o intruziune a propriului său real, ceea ce schimbă totul. Atunci cînd scrie, nu poate și nici nu vrea să facă diferența între realul și imaginarul său. Cuvintele se aștern unul după altul (scrie pe hîrtie, cu stiloul, înainte de a trece textul pe calculator, căci o foaie imprimată îi pare autoritară, intimidantă!), paginile așișderea și ceea ce survine e ceea ce îi trebuie pentru a edifica romanul, indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de canoane multiseculare. Or, cu Yann Moix, cuvintele o iau uneori razna, iar dacă nu răspund așteptărilor, sunt pur și simplu cuplate, răsucite, mutilate pînă ce ajung să exprime imaginea dorită. Verbe ca "boomeranguise", " zazôuble", "chachapoule", printre altele, structurează un imaginar baroc, dezlănțuit și megaloman, în care, punctînd închipuite halte necesare, autorul interpelează batjocoritor lectorul și, simultan, se întoarce autoironic asupra sa : "puteți să vă interesați la cititorii care vor fi ajuns pînă la această pagină despre incredibila epopee pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
întru totul transdisciplinar, deoarece parcurgerea disciplinelor al căror obiect de studiu este corpul nu face decît să o convingă de fragmentarea și limitarea analizelor, determinînd-o să caute o viziune unificatoare, transgresivă, dinamică. Construcția unei grile de lectură viabile, aplicată la imaginarul corpului și axată pe triada reprezentări, trăiri, practici ale corpului apare cu atît mai ambițioasă cu cît subiectul ales pare mai degrabă un concentrat exploziv de interogații decît de certitudini, iar instrumentarul metodologic se deplasează pe nisipurile mișcătoare ale unei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Lidia Cotea demonstrează strălucit că are distanța critică necesară pentru a-l percepe și analiza în toată substanța sa paradoxală de închidere și deschidere, de limitare a eului și interfață cu lumea, de fatalitate, dar și de cataliza tor al imaginarului. Dincolo de identificarea unui prototip de raportare la corp, tributar unei anumite viziuni despre lume, autoarea se apleacă și, ba chiar mai cu seamă, asupra abaterilor de la acest prototip, care definesc inserția literară personală a fiecăruia din cei trei autori aleși
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
medievale (de pildă: Dacă astăzi sunt zero grade și mîine va fi de două ori mai cald (sau mai frig!), cîte grade vor fi mîine?"). Crescut în dinamica acestor antinomii ce irigă atît folclorul încă productiv, așa cum spuneam -, cît și imaginarul cultivat, Cioran este, poate, el însuși înșelat de această portiță de ieșire gnoseo logico-lingvistică care este expresia paradoxală: "Doar gîndul la Dumnezeu mă mai ține în picioare", iar ceva mai departe, "Gîndul la Dumnezeu nu servește decît pentru a muri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o unitate superioară, o coerență regăsită pe un alt nivel de realitate, legitimată și definită de conceptul terțului inclus. Gîndirea contemporană nu se mai poate lipsi de acest principiu epistemologic, spre care conduc și ultimele descoperiri științifice, dar și semnalele imaginarului, niciodată satisfăcut sau conținut într-o aserțiune monovalentă. Cioran nu ar fi deschis, probabil, niciodată cutia lui Schrödinger, s-ar fi mulțumit să gloseze în jurul motanului, un mort-viu, la fel ca el... Și, la urma urmei, ce ar mai fi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cine e persoana de la începutul celor trei propoziții?" (MA) Dacă principalele forme de construcții identitare rămîn relativ stabile în teorie, ca și concept, identitatea trebuie mereu precizată, căci ea desemnează un principiu plural și complex. În cazurile discutate, printre materializările imaginarului creativ al celor doi autori, vom reține un fel de dublă punere în abis. Ar fi vorba, pentru Cioran, de o fărîmițare conștientă, aproape biologică, a eu-lui, care regă sește o paradoxală unitate în oglinda celuilalt, în adoptarea, sub formă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și reală și aspirată de propriul joc. Specialiștii în informatică și sociologii ne spun de altfel că acest gen de hibrid va deveni o realitate mult mai devreme decît ne-am aștepta. Deci, cu mijloace de expresie și instrumente ale imaginarului specifice, Cioran și Roussy trec prin aceeași experiență autoficțională pentru a refuza ideea unui adevăr univoc și a-și revendica fractura. Adoptăm aici perspectiva unor Philippe Lejeune, Gérard Genette și Vincent Colonna, pentru care "autoficțiunea" desemnează o ficțiune de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Societatea schimbului simbolic / 251 4.3.2.2. Cultură și micropolitici / 257 4.3.3. "Carnavalul postmodern" / 262 Capitolul 5. Hiperrealitate și simulare / 271 5.1. Realul și "ceea ce este mai real decât realul" / 271 5.1.1. Hiperreal și imaginar / 272 5.1.2. Hiperrealitate și iluzie / 273 5.1.3. Hiperrealitate și mass-media / 275 5.2. Succesiunea simulacrelor / 280 5.2.1. Sfârșitul mitului originii / 280 5.2.2. Simulare și disimulare / 286 5.2.3. Stadiul fractal al
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nici de cel al suprarealului, imitării sau parodiei, ci reprezintă "halucinatoria asemănare" a realului cu sine însuși. 5.1.1. Hiperreal și imaginar Pentru a contura cât mai bine conceptul de hiperrealitate, Baudrillard face o distincție clară între hiperreal și imaginar: "realul nu se retrage în folosul imaginarului, el se retrage în folosul a ceea ce este mai real ca realul: hiperrealul. Mai adevărat decât adevăratul este simularea"439. Cultura postmodernă emite un mesaj cel puțin straniu: realul a dispărut și nici
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
parodiei, ci reprezintă "halucinatoria asemănare" a realului cu sine însuși. 5.1.1. Hiperreal și imaginar Pentru a contura cât mai bine conceptul de hiperrealitate, Baudrillard face o distincție clară între hiperreal și imaginar: "realul nu se retrage în folosul imaginarului, el se retrage în folosul a ceea ce este mai real ca realul: hiperrealul. Mai adevărat decât adevăratul este simularea"439. Cultura postmodernă emite un mesaj cel puțin straniu: realul a dispărut și nici iluzia nu mai este posibilă. Cum imaginea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]