4,155 matches
-
trepte de valență. Ionii cu valența inferioară manifestă caracter metalic specific subgrupelor. Ionii cu valența superioară formează anioni cu oxigenul, sulful sau halogenii, sau combinații covalente, lichide sau cristalizate cu rețele moleculare și ușor hidrolizate (TiCl3 solid violet, TiCl4 lichid incolor etc). La ionii metalelor tranziționale, electronii pot să sară de pe stratul penultim cu un consum de energie moderat (de ordinul a 50 kcal/atom-gram) și frecvențele de absorbție corespunzătoare se plasează în vizibil. De aceea ionii metalelor tranziționale sunt în
Metal de tranziție () [Corola-website/Science/302506_a_303835]
-
la bază reacția dintre o carbură (de aluminiu, de beriliu) și apă AlC + 12HO = 3CH + 4Al(OH). folosește ca materie primă acetatul de sodiu (sau de potasiu) prin încălzire cu calce sodată: CH-COONa + NaOH = CH + NaCO Metanul este un gaz incolor, inodor, mai ușor decât aerul. Este puțin solubil în apă (sub 1%), dar solubil în alcool și eter. Arde cu flacără puțin luminoasă, cu degajare mare de căldură (8560kcal/m). Amestecul de metan și oxigen (sau metan și aer) explodează
Metan () [Corola-website/Science/302507_a_303836]
-
lichide, iar alchenele superioare sunt solide. Punctele de fierbere și de topire cresc odată cu masa moleculară, dar sunt mai mici decât la alcanii corespunzători. Au densitatea mai mică decât apa, sunt insolubile în apă, dar solubile în solvenți organici. Sunt incolore și au miros specific.
Alchenă () [Corola-website/Science/302655_a_303984]
-
produce carbonat de potasiu, fiind folosit la îndepărtarea urmelor de CO din aer. 2KOH(aq) + CO → KCO + H(g) Compușii potasiului în general sunt foarte solubili în apă, datorită energiei mari de hidratare a ionului K. Ionul de potasiu este incolor în apă. Metodele de separare a potasiului prin precipitare, uneori pentru analiza gravimetrică, includ metode precum utilizarea tetrafenilboratului de sodiu, acidului hexacloroplatinic și cobaltinitritului de sodiu. Cationii de potasiu sunt importanți în funcționarea neuronilor (creier și nervi) și influențarea echilibrului
Potasiu () [Corola-website/Science/302745_a_304074]
-
dizolvanți organici. Fiind mai puțin reactiv decât clorul, poate fi înclocuit de clor din combinațiile sale cu hidrogenul și cu metalele: Prin urmare, dacă la o soluție de bromură de potasiu se adaugă apă de clor și se agită, soluția incoloră se colorează în galben-brun din cauza dizolvării în apă a bromului pus în libertate de către clor. Dacă în continuare se adaugă cloroform și se agită, după repaos se observă separarea a două straturi: un strat inferior de cloroform, colorat în brun
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
libertate de către clor. Dacă în continuare se adaugă cloroform și se agită, după repaos se observă separarea a două straturi: un strat inferior de cloroform, colorat în brun de către bromul extras din soluția apoasă, și deasupra un strat de lichid incolor care este clorura de potasiu. Această reacție se utilizează la identificarea prezenței bromului în diverse materiale. Bromul substituie iodul din acidul iodhidric sau din ioduri: Bromul reaționează cu hidrogenul la încălzire (150 °C), în prezență de catalizatori, formând formula 42. El
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
antidot pentru hidrogenul sulfurat, HS. O altă utilizare a apei de brom este în analiza chimică a compușilor nesaturați. Bromurile alcaline combinate cu bromul elementar (gaz sau apă de brom) au ca produs de reacție polibromuri. Ionul de Br este incolor, iar ionul de Br este colorat în brun, asemănător moleculei diatomice de brom. La fel ca celelalte elemente halogene, bromul formează cu ceilalți halogeni combinații binare sau ternare. Bromul poate forma asemenea compuși mai ales cu fluorul dar și cu
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
din compoziția compusului. Combinațiile oxigenate ale bromului sunt mai greu de preparat decât cele ale clorului și totodată sunt mai nestabile. Formula chimică a acidului bromhidric este formula 74. În condiții normale de temperatură și presiune, acidul bromhidric este un gaz incolor, ce fumegă în apă, cu miros înțepător (atacă violent mucoasele organelor respiratorii), solubil în apă (1 vol. apă dizolvă 600 vol. acid bromhidric la 0°C). Densitatea acidului bromhidric este de 2,529 gcm, la 0°C. Soluția lui în
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
și deșeurile organice aduse de către înotători sau din mediul natural. Bromul este, de asemenea, un algicid (distruge algele). În utilizarea sa pentru a dezinfecta piscinele, bromul poate fi folosit împreună cu clorul. Bromul formează anionii: Br, BrO, BrO. Aceștia au culoarea incoloră, astfel, toate sărurile care nu au în moleculă un cation colorat sunt incolore (excepție face bromura de argint AgBr, ce posedă o culoare galben-pală). Dacă se tratează o soluție de iodură de potasiu cu apă de brom în cantități reduse
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
asemenea, un algicid (distruge algele). În utilizarea sa pentru a dezinfecta piscinele, bromul poate fi folosit împreună cu clorul. Bromul formează anionii: Br, BrO, BrO. Aceștia au culoarea incoloră, astfel, toate sărurile care nu au în moleculă un cation colorat sunt incolore (excepție face bromura de argint AgBr, ce posedă o culoare galben-pală). Dacă se tratează o soluție de iodură de potasiu cu apă de brom în cantități reduse se separă iodul, care, într-o soluție de sulfură de carbon colorează soluția
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
sulfat de mangan, sulfatul metalului al cărei bromuri a fost folosite și apă: După ce are loc reacția, se poate constata decolorarea soluției de permanganat de potasiu, deoarece acidul permanganic violet este redus de acidul bromhidric la cationul manganos ce este incolor. Acidul bromic este un acid de tăria acizilor halogenați, stabil în soluție până la 40%. Soluțiile mai concentrate se descompun, în acid perbromos, oxid de brom și apă, după reacția: Bineînțeles, anionul bromic poate fi pus în evidență cu ajutorul puterii lui
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
poate fi colectat de mercur sau absorbit de apă, dacă este nevoie de soluție acidă. Această reacție este foarte violentă datorită proprietăților celor două elemente chimice. PI + 3 HO → HPO + 3 HI Acidul iodhidric, în condiții obișnuite, este un gaz incolor cu un puternic miros sufocant. Fumegă în aer și este absorbit de apă la fel ca acidul clorhidric. Are solubilitate mare în apă, un litru de apă pură putând dizolva 400 l de acid iodhidric. Este un acid tare cu
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
poate fi determinată prin adăugarea unui exces de iodură, împreună cu puțin iod, pentru distrugerea iodului elementar/triiodurii ca rezultat al oxidării de către materialul oxidant. Un indicator de amidon este folosit pe măsură ce indicatorul se epuizează, crescând contrastul vizual (albastrul închis devine incolor, în locul decolorării triiodurii galbene). Iodul poate fi utilizat în testarea unor eșantioane alimentare pentru determinarea existenței amidonului. Soluțiile cu iod pot fi folosite în depistarea bancnotelor contrafăcute, pornind de la premisa că hârtia acestora pot conține amidon. Hârtia ce conține amidon
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
des folosit pentru a acoperi instrumente de tăiere, precum burghiile. Își găsește și uz ca un strat decorativ de culoare aurie și ca metal de barieră în fabricarea semiconductorilor. Tetraclorura de titan (clorură de titan(IV), TiCl) este un lichid incolor care este folosit ca intermediar în prelucrarea dioxidului de titan pentru vopsea. Este des folosită în chimia organică ca acid Lewis, de exemplu în condensarea de aldoli a lui Mukaiyama. Titanul formează, de asemenea, și o clorură cu valența mai
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
calități. Industria hârtiei folosește titanul în echipamentul de procesare expus la medii corozive de genul hipocloritului de sodiu sau a clorului (în procesul de inălbire). Alte aplicații includ: sudura ultrasonică, acceleratoare ionice, ș.a... Tetraclorura de titan (TiCl4), un lichid incolor, este importantă ca intermediar la producerea TiO2, la producerea catalizatorului Ziegler-Natta, în procesul de irizare a sticlei și la crearea ceții artificiale (fumegă puternic in aer umed). Pentru implanturi Titanul este non-toxic chiar și în cantități mari și nu poartă
Titan () [Corola-website/Science/303225_a_304554]
-
parte a compușilor cesiului conțin cationul Cs ce se poate combina prin legături ionice cu un mare număr de anioni. O excepție notabilă este anionul de "cesiură" (Cs). Alte câteva excepții sunt suboxizii (vezi secțiunea oxizi). Sărurile ionului Cs sunt incolore, deși anionul în sine este colorat. Majoritatea acestora sunt higroscopice, dar acest fenomen este mai puțin prezent decât în cazul sărurilor altor metale alcaline. Fosfatul, acetatul, carbonatul, compușii halogenici, oxidul, azotatul și sulfatul de cesiu sunt solubili în apă. Sărurile
Cesiu () [Corola-website/Science/304474_a_305803]
-
și celelalte gaze nobile, formând un singur compus cunoscut, Fluorura de kripton (KrF). Este un gaz rar, existând în atmosferă, o parte la 670 000. Se obține din distilarea fracționată a aerului lichid, și în stare pură este inodor și incolor. Este ultilizat la tuburile fluorescente și la lumina stroboscopică, în aeroporturi, precum și la lămpile aparatelor foto sau la lasere. Kryptonul a fost descoperit în anul 1898 în Marea Britanie de Sir William Ramsay, un chimist scoțian și Morris Travers, un chimist
Kripton () [Corola-website/Science/304519_a_305848]
-
ul este un element chimic cu simbolul chimic Xe și cu numărul atomic egal cu 54. Este un gaz nobil, incolor, greu, fiind găsit în atmosfera Terrei în cantități mici. Deși, ca toate gazele nobile, xenonul este inert din punct de vedere chimic, între atomii acestuia și atomii altor elemente chimice pot exista reacții chimice, cum ar fi reacția de formare
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
tuturor regulilor de igienă. Cu excepția bucăților de slănină și de piept, cărnurile tranșate și subprodusele trebuie, în toate cazurile, supuse unei ambalări de protecție, cu excepția cazurilor în care se transportă suspendate. Învelișul folosit pentru ambalare trebuie să fie transparent și incolor și să răspundă, în plus, condițiilor indicate la punctul 59 a) primul și al doilea alineat; el nu poate fi utilizat a doua oară pentru condiționarea cărnurilor. 92/5 Se pot face derogări la aceste cerințe pentru cărnurile congelate destinate
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/85162_a_85949]
-
ambalare nu trebuie să conțină decât un organ complet 64/433 61. Cărnurile condiționate trebuie să fie ambalate. 95/23 62. Totuși atunci când sunt îndeplinite condițiile de protejare și ambalare, condiționarea nu trebuie să fie făcută cu material transparent și incolor. Euro-boxele pot fi folosite în egală măsură ca un al doilea container, corespunzător condițiilor prevăzute la punctul 59. 64/433 63. Tranșarea, dezosarea, condiționarea și ambalarea, pot avea loc în aceleași spații, cu condiția îndeplinirii următoarelor: a) camera să fie
by Guvernul Romaniei () [Corola-other/Law/85162_a_85949]
-
clorură naturală de sodiu (natriu) cristalizată în sistemul cubic. Numită popular "sare de bucătărie", rezultă (în laborator) prin reacția chimică: HCl (acid clorhidric) + NaOH (hidroxid de sodiu) = NaCl (clorură de sodiu) + HO (apă). Se prezintă sub formă de cristale cubice, incolore, cu gust sărat, solubile în apă (37,7% la 0°C, 39,12% la 100 °C), greu solubile în alcool etilic (CHCHOH) și amoniac (NH) lichid. Are punctul de topire 801 °C, punctul de fierbere 1440 °C și densitatea de
Sare gemă () [Corola-website/Science/303567_a_304896]
-
semifluid, vâscos sau cristalizat și culoare specifică, având un conținut mare de zaharuri și substanțe minerale, vitamine, enzime, acizi organici. Culoarea. În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se
Miere () [Corola-website/Science/303566_a_304895]
-
de vedere al compoziției chimice este un oxid de aluminiu având formula AlO, prin urmare aparține de clasa oxizilor, cristalizând în sistemul trigonal. Culoarea fiind foarte variată, depinzând de impuritățile existente în cristal. Astfel de variații de culoare sunt: de la incolor, brun, sur, roz, roșu, galben, verde, violet, sau minerale de culoare albastră cu diferite nuanțe. În mod deosebit sunt apreciate fiind de valoare cristalele de korund de culoare roșie rubine și cele albastre safire, aici se mai poate aminti o
Corindon () [Corola-website/Science/304004_a_305333]
-
producerea sculelor, materialelor de construcții (beton, ceramică) sau piese care sunt expuse la procese extreme de oxidație. Din corindon s-au obținut prin șlefuire și pietre prețioase. Prin impuritățile din cristal, ce determină variațiile de culoare ale oxidului de aluminiu (incolor). Această gamă variată de culori de la renumita bijuterie (Verneuil), sau pietrele prețioase roșii ce conțin crom rubinul, de asemenea variantele albastre (cu impurități de fier, titan, vanadiu) numite safire. Vanadiul în special produce prin reflecția luminii, fenomenul de Asterismus (stea
Corindon () [Corola-website/Science/304004_a_305333]
-
5 dintr-un gram, sau 0,20 grame. Caratul are ca subdiviziune "punctele". Asfel 1 carat este format din 100 de puncte. În 1911 România adoptă această unitate de măsură. În funcție de culoare diamantele sunt împărțite în două grupe principale: colorless (incolore) și fancy. Cele mai des folosite în bijuterii sunt diamantele incolore. Acestea au diferite nuanțe începând cu "D" care este cel mai puțin colorat dintre toate până la "Z" care este "cel mai" galben sau maroniu. Orice diamant care are o
Diamant () [Corola-website/Science/303988_a_305317]