6,831 matches
-
Timișoara vor fi predți securiștilor pentru a fi aduși Înapoi...! Să n-o Înspăimânte, Tony Pavone o scuti pe fată de emoții dar el...după aterizare aștepta clipa fatală...! Totuși, nu se Întâmplă nimic iar avionul se avântă În spațiul infinit al Universului hotărât să-și termine misiunea aterizând În libertate...! XIII CANAL STREET NEW YORK CITY „ Atenție mare, bunul meu prieten...! Mai mult ca sigur, În cele din urmă ai să reușești să spargi un geam...! Iar dacă ne obligă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
ură Împotriva brutelor comuniste - am Început să transportam cadavrele la un auto camion acoperit cu o prelată și parcat cam la 120 metri la o rampă destul de șubredă așezăndu-le În linie pentru a nu se irosi spațiul - plutind În spațiul infinit al Universului, făurind În imaginația mea, cele mai groaznice pedepse aplicată celor ce au comis aceste crime. Uneori când așezam pe targă cadavre flexibile cu ochii Încă deschiși - nu se permitea să constatăm dacă-i mort ori numai În agonie
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
În spatele meu, mi-a Împresurat cu o mână gătul Încercând să mă ștranguleze și apăsând În forță asupra arterei ce aprovizionează creerul cu sânge proaspăt. Căteva fracțiuni de secunde am Încetat să mai exist și Întradevăr mă avântam În spațiul infinit al cerului și numai acțiunea fulgerătoare a instinctului meu de apărare, m-a forțat să răsucesc capul, agresorul pierzând presiunea asupra jugularei-salvându-mi viața. M-am rostogolit pe trepte În jos cu agresorii mei până ce ne-am lovit de grilajul metalic
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
termin doctoratul În matematici. Acum fii atent la asta. Oamenii sunt ca numerele Întregi simple. Înțelegi? — Nu, normal că nu, Wallace. — Numerele și ele au o relație importantă cu oamenii. Seria de numere este ca seria de ființe umane - numere infinite de indivizi. Caracteristicile numerelor sunt precum caracteristicile materiei, altfel expresiile matematice nu ne-ar putea spune ce face sau ce poate face materia. Ecuațiile matematice ne conduc la realități fizice. Lucruri nevăzute Încă. Ca turbulența gazelor Încălzite. Înțelegi acum? — Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
un suspin înainte ca speranța să moară înainte ca trecerea ta, prea tare să doară. Ești departe... Dimineața își prelinge, razele de lumină pe trupul înfiorat, al zilei, ploaia de rouă, spală norii de zgură, iar stelele se sting, în infinitul univers. Privesc cerul senin, îmi inchipui că ești, printre albastrele astre, mi-e dor de chipul tău... pierdut în neguri de vreme, în frunzișul pădurilor dese. Să ningă tăcerea peste tâmplele calde și cerul să scuture floarea sa clară deasupra
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
o prind în căușul mâinii, ca pe o mică nestemată, ieșită din cufărul vremii, și pentru un moment mă bucur de a ei unicitate...este a mea. Clipa, care acum s-a pierdut în tumultul timpului, rămâne gravată în imensitatea infinitului albastru, păstrează neatinsă... amintirea. Acolo în drumul de dincoace în lumina slabă de candelă ce străjuiește căi neumblate atât de pustii. Acolo, unde vuietul vântului își șuieră apriga furie, printre crestele de granit ale munților, printre florile sale de colț
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
și că, dacă nu vreau, nu mă întâlnesc cu nimeni. Și m-am dus fain-frumos. Când am ajuns în Turnu Severin am aflat că ei au ședință de partid. Un domn bine mi-a deschis reverențios portiera și, plin de infinită delicatețe, mi-a zis: - Poftiți, stimată doamnă ministru, sărut-mâinile. Noi avem ședință, discutăm politică locală, dar n-o să vă plictisiți fiindcă am pregătit alături o cameră pentru doamnele soții, cu tot ce vreți. Dulciuri, sucuri, cafeluțe și vă lăsăm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
În după-amiaza aceea de septembrie, am rămas așa până ia ivirea primelor stele; era una din acele rare clipe ale lumii când spiritul se simte aidoma naturii care l-a zămislit și care-l străbate, premoniția pieirii și renașterii lui infinite. Simțeam că se întâmplase ceva nerepetabil, că un adevăr fantastic se descoperise pentru prima dată și pierise tot atunci, fără urmă. Eram îmbrăcat într-un costum de vară, gri deschis, cămașă albă și cravată la culoarea costumului, în ciuda unei benzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în testamentul dactilografiat îi aparține sau nu, asta de față cu grefierul, după care i se înmâna actul pentru a-l semna. Asemenea „instrumentări”, nu numai pentru testamente (cum se chemau în limbaj juridic), încheiau și descheiau parte din multiplele, infinitele raporturi sociale, cele mai multe săvârșindu-se în afara pretoriului instanțelor, luminate numai de buna-credință a celor în cauză. Prin intermediul acestor acte se înnodau și deznodau chiar fără știința lor, destinele, neprevăzute încă, ale atâtora dintre ei, pe care, dacă erai chemat, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și vine. La fel cu fustele domnișoarelor, când lungi, când scurte. - Nu ține numai de mentalitate ci și de imaginație. - Toate astea pentru a găsi o ieșire din monotonie, altfel ar fi nesfârșită plictiseală, însă cum imaginația nu poate fabrica infinite modele, acestea se repetă, dovedind, implicit, și sărăcia noastră de iluzii. În momentul acela își trase mâna de sub omoplații mei, și, sprijinită în cotul drept, își ridică într-o rână trupul, că, aplecată asupra mea, care mă simțeam acum prizonierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
n-ar crede taina unei asemenea realități”. „Asta pentru că tainele acestei lumi, dacă le-am închipui în cercuri concentrice, noi ne aflăm abia la primul sau al doilea cerc al cunoașterii, și nu le vom epuiza niciodată, pentru că cercurile sunt infinite”. Mă așezai în fotoliu, ea rămase în picioare în fața mea, camera se umplu de-o vibrare caldă, îi mângâiai mâinile, mi-adusei aminte de uniforma ei de elevă, de noi doi atunci, apoi de mine singur așteptând-o zile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în spuza timpului, zeci, sute, mii de ani; vom fi odată iar împreună în realitatea acestei vieți. Alte epoci, alți oameni, alte mentalități. Ne vom învârti printre ei și nici unul nu va bănui c-am fost cândva împreună, în trecutul infinit al timpului, poate nici noi; nu știu însă când se împlinesc și după care legi, ciclurile cărora suntem supuși. Vrui să vorbesc, dar graiul mi se opri în privirea ei nefirească pentru această lume. - Keti, încercai, mi-e dor, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Cioran, demonstrând că este o bună cunoscătoare atât ale caracterului, stilului, dar și a calităților umane de om de societate, ale acestuia: "De obicei, Cioran se apără cu îndârjire de întrevederi, dar când capitulează ele se desfășoară sub semnul unei infinite amabilități. Arta provocării și a paradoxului cu el, scriitorul care a hăituit carte după carte pe lectorii săi, se transformă, în contextul conversației, într-un joc al seducției, se diluează în zeflemea și autoironie. Cioran pare că a absorbit câte ceva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
să aibă rost; boala, pentru ca sănătatea să aibă rost; războiul, pentru ca pacea să aibă rost. Să-I mulțumim că ne-a dăruit truda și necazurile, pentru ca odihna și bucuriile să aibă un rost. Să-I mulțumim, căci înțelepciunea Sa e infinită. Cei de față rostiră în cor: Alhamdulilah! Alhamdulilah! Am băgat de seamă că unul dintre bărbați rămăsese tăcut, cu buzele strânse, cu mâinile crispate. Era Khâli. — Mă temeam, mi-a explicat el mai târziu. Îmi ziceam: „Numai de n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
putea să urle până la naștere și poate chiar după aceea. Pântecul i se făcea tot mai mare, iar visele despre mâncare tot mai extravagante. Casa părea să se micșoreze. În jurul ei vara se întindea albă și fierbinte, până la o distanță infinită. Într-un târziu, disperată după un alt peisaj, găsi o cutie veche de creioane colorate în fundul unui dulap de bucătărie și, cu un sentiment vecin cu isteria, începu să deseneze pe pereții murdari și pătați ai casei. Desenă în jurul pozelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sale se ascundea ceva mai mult: o tristețe teribilă și un sentiment de vulnerabilitate pe care nu dorea să le analizeze, deși se suprapuneau cu preocupările sale imediate, dându-i, în ciuda firii sale, sentimentul neliniștitor că plutea într-un ocean infinit. Nu voia și nu putea să se gândească la asta. Era sigur că dacă se gândea la astfel de lucruri era ca și cum ar fi făcut găuri în inima sa sigiliată; ar fi început să pătrundă înăuntru tot soiul de îndoieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Polițiști ultravioleți îl așteaptă jos, dar, din cât se pare, nu vor fi în stare să-l prindă pe acest psihopat al acoperișurilor și adept al streșinilor și pervazelor, al contraforturilor și luminatoarelor de la mansarde, pe acest artist al dezastrului infinit. Se avântă și se cațără printre arabescurile gotice ale scărilor de incendiu, prin conductele de evacuare și printre antenele de televizor, în vreme ce sub el Broadway-ul trosnește în aburii de stiren ai miezului de noapte, fără ca în povestea asta să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
E o hârtie mare, omule. Ești beat? mă întrebă el încântat și zâmbi. Sunt câteva lucruri mai bune decât zâmbetul întunecat și reticent: lucruri care merită o sută de dolari. Merită mai mult. Cutele pleoapelor lui erau de un negru infinit, ceea ce dădea și mai multă consistență uimirii lui, făcându-i zâmbetul și mai tainic. E ceea ce va pune întotdeauna pe figura lui Felix un aer ștrengăresc, chiar și atunci când el va înceta să mai fie un băiat negru și va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
adânc, mereu, așa, În vise dulci, hidos burghez, Oftând, palate de-ți lucrez, Eu știu și bine-a dărâma. În noaptea asta, iată, sună O serenadă din topor, Amanților, pierduți sub lună, Poeți cu putredul amor. O dormi în noaptea infinită, Burghez cu aer triumfal, Dar preistoric animal În rațiunea aurită. Sub luna blondă nu se plânge, Ci răzbunările se curmă, Martirilor scăldați în sânge, Cânt serenada cea din urmă. O dormi... dar voi urca spre soare În zbor sublim de-
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
de culori și sunete, cu pielea golită astfel de nuanțe, le poți confunda ușor sub numele generic de „babă” - mirosind a singurătate și delăsare. Și totuși, viața nu e un tablou pe care să-l poți privi obiectiv; ea are infinite nuanțe în care ei se împotmolesc și se încurcă: le sorb cu sete de bețivani, iar ele degajă un fel de feromon obscur, care le obnubilează simțurile și rațiunea și pe care ei îl numesc simplu Frumos...dar nu realizează
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
din nou. Apoi Virgil spuse: — Odinioară. Atunci. înainte. Spaima țâțelor, știi? Vultur-în-Zbor întrebă: — Ai fost căsătorit? — O, da! răspunse Virgil. în cele din urmă. Zbuciumat. Temporar. Bătea vântul. Pânza rudimentară se umfla. Se deplasau dinspre oriunde spre nicăieri, traversând marea infinită. — Spre infinitate, spuse Virgil Jones. Acolo unde toate paradoxurile sunt rezolvate. — Virgil, întrebă Vultur-în-Zbor, acum mi-e mai bine? — Mai bine? — Febra Dimensiunii, spuse Vultur-în-Zbor. în momentul de față totul pare să fie în regulă. Mă fac bine? Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
devină ca un fel de infecție ușoară, ca un sunet slab de clopoței în urechi. Nu va mai fi conștient de prezența lui decât în momentele de liniște totală. Acum persista ca o iritație, sâcâitoare, o aducere-aminte tânguitoare a profunzimilor infinite ale lumii. Se ridică în picioare și descoperi că era singur. Un moment de panică. Strigă numele lui Virgil în luminiș. Apoi, venindu-și în fire, auzi vocea din pădure. Vocea lui Virgil, groasă și enervată. Se furișă către sunet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-i fusese aleasă. Tăcerea era destinul său, drumul îi era deal, iar pietrele - pietrele lui Sisif. Le număra zilnic, una câte una, contabilizând bucățile de macadam pentru posteritate. O muncă fără sfârșit pentru un om cu memoria slabă, un șir infinit de numere fără nici o sumă. Prima dată, cu atât de mult timp în urmă, încât nici nu-și mai amintea, încercase. Limba lui uscată se împiedica tot timpul de cifrele mari, greoaie. îi fugeau mereu din minte, iar el răbdător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și elegant pe cât era el de greoi. Era un bărbat cochet, cu o față tinerească și aceiași ochi bătrâni pe care-i aveau dintotdeauna cei de pe insula Calf. în prezent acei ochi păstrau în ei o privire de-o plictiseală infinită - o păstrau ca și cum ar fi fost obișnuiți cu ea. Ușor abătuți, ei se uitau în jos, la mâinile-i bătătorite care smulgeau picioarele unui păianjen cu gesturi scurte și hotărâte. Omul cel elegant se numea Vânătorul. Numele său complet era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fel de șaman și îl venerează, sărmana copilă neștiutoare! Se va plictisi ea de asta. Prezența Prepelicarului aici a declanșat ceva interesant. Grimus a devenit obsedat de ideea găsirii dublului său. — Logic ar fi, spunea el, ca într-un univers infinit să existe un duplicat perfect al meu. Asta nu mă interesează. Ceea ce caut eu e o anumită asemănare. Un geamăn al meu care să fie în același timp cu totul străin. A fost foarte încântat când în Cristalul de Apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]