5,195 matches
-
stima bărbații viteji, capabili de a săvârși pentru ea o faptă afară din comun. De aceea căsătoria între ei nu se consumase și ea era ca și înainte de nuntă. În momentul loviturii avusese o speranță nebună. Soțul ei ar fi izbit pe bandit, ar fi încercat o împotrivire oricât de modestă. Riscurile erau mult diminuate prin faptul că ea avea în poșetă un revolver, de care s-ar fi slujit dacă ar fi văzut pe soț într-o nobilă primejdie. Dar
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vieții filozofia teatrală a lui Carababă. Începu deci să frecventeze teatrul. Dintre toți interpreții, atenția lui căzu asupra lui Jack. Deși grimat, aproape vopsit pe față și mascat, nu-și putea ascunde înălțimea și nici glasul. Vocea în special îl izbi pe agent, un ton sepulcral, propriu macedoneanului, cu care-și falsifica glasul normal. Totodată, Jack avea un rictus al buzei asemănător și acesta cu un tic al lui Carababă, cauzat de obiceiul de a despica și a scuipa semințe. Agentul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cum te cheamă? Pomponescu se afla în mare încurcătură. Numele de familie se jena să i-l spună, de teama de a nu atrage atenția câtorva cetățeni așezați pe scaune învecinate. Când vru să profere numele de botez, "Jean", il izbi prima dată prin ne-seriozitatea lui. - Pe mine mă cheamă Ion! răspunse el. . - Tu ce meserie ai? Își urmă implacabil interogatoriul copilul. . - Fac case! zise Pomponescu sculîndu-se și scuturând închip de "la revedere" mâna băiețașului. . Se ridicase pentru că se simțea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ca prințesa Hangerliu, accepta a primi în audiență, refuzând descinderea în puncte neindicate. Madam Pomponescu începu tratative prin Gaittany, care la rîndu-i se puse în contact cu Hangerliu, în scopul de a capta pe prințesă. Ele durară mult și se izbiră de o rezistență mirată din partea Hangerlioaicăi. . - Tanti, zise Hangerliu cu glasul lui gutural, madam Pomponescu ar dori s-o onorezi cu vizita dumitale. . - Cine e această doamnă Pomponescu? se prefăcu ignorantă Hangerlioaica. . - Soția ministrului, tanti! . - Ah, da, prin urmare e
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
i-l trimise acasă. În odaia mică a arhitectului, unde fu așezat, pendulul lua proporții și teroriza cu dimensiunea și cu sunetul patul de fier. Totuși Ioanide se simțea bine și apele îl calmau așa cum te calmează valul de mare izbindu-te în umeri. Predarea obiectului fu făcută de Sultana în persoană, care însă ceru să vadă pe madam Ioanide și se prezentă singură ca fiica lui Saferian Manigomian. Față de Ioanide, care veni și el firește la întrevedere, se purtă cu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu s-ar fi dizlocat nici cu dinamită, fiecare element în parte, din punct de vedere tehnic, reprezenta ultima perfecțiune. Ca meseriaș, Butoiescu era un om respectabil. Însă impresia totală rămânea ilariantă pentru un om ca Ioanide. Ceva grosolan te izbea de la început: lipsa de moderație, de filozofie arhitectonică. Lui Botticelli îi făceau impresie materialele în parte și căuta să strângă toate detaliile pitorești. Casa n-avea croială, era un monstru de rezistență, un catalog de materiale de construcție. La sobe
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu capitulă. Întrucât vorbind mereu de tradiție și religie căuta întotdeauna să capteze bunăvoința clerului, era vizitat de unii preoți în căutare de promovări. În această direcție își exercită presiunea sa înmănușată: . - Părinte, în proiectele mele de catedrală m-am izbit deunele dificultăți. Nu știu dacă nu există un canon precis, așa cum e cazul cu pictura. . - Există, domnule ministru, o tradiție respectată până maideunăzi... . - De ce până mai deunăzi? Întrebă cu umor importantPomponescu. A călcat-o cineva? . - A cam călcat-o domnul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu mare grijă toate obiectele ce i-ar fi putut sluji la vreun gest funest: lingură, curea. De fapt, ideea de a se sinucide nu trecu o singură clipă prin mintea lui Cioarec, în schimb îi încolți gândul de a izbi plantonul cu ceva contondent, cu vasul de apă de pildă. Frica producîndu-i consumație de energie, nu sentimentul propriu-zis de mâhnire, prizonierul avea o foame devorantă, se plângea că i se dă mâncare puțină și bea apă pe nerăsuflate. Ai fi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
albe și altele negre, din care, prin împerecheri și anume semne, își făcu un joc de șah. Pe un eșichier dinainte zgâriat pe masă, dedublîndu-se, începu să joace șah cu el însuși, conversând, clamîndu-și victoriile și înfrîngerile. Jucîndu-se astfel, se izbi la mână cu un cui al mesei, al cărui vârf ieșea afară, și-și sfâșie un deget destul de serios. Văzând că sângele curge din abundență, Hangerliu ceru un antiseptic, declarând că e mai bine să ia precauțiuni decât să facă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Ioanide se ridică în picioare palid: "Tudorel nu mai există". Spre a evita în plină turburare prezența oricând posibilă a Elvirei, arhitectul își luă pardesiul și pălăria și ieși pe stradă. Mergând așa fără țel, avu nenorocul de a se izbi față în față cu bătrânul Oprescu, care uitase complet incidentul în care arhitectul îi declarase că nu este el. - Ce mai faci, măi Ioanide? Îi deschise Oprescu brațele cu naiv sentiment de protecție. Nu te-am mai văzut de mult
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era aptă pentru viața conjugală, era extrem de sensibilă și la o vorbă inofensivă plângea și se considera nefericită trei zile încheiate. Madam Conțescu încercase s-o țină în casă la ea spre a o scoate mai la lume, dar se izbise tocmai de incovenientul susceptibilității. Erminia era rezonabilă numai în căminul părintesc, între mobilele cu care copilărise și cu fratele ei. Gonzalv nu trebuia să-și facă iluzii în privința iubirii de copii a Erminiei. Da, când copiii veneau în vizită și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se încerce asupra oricărui oraș, și deci și asupra Bucureștilor, nu obținu din partea lui Gonzalv nici cea mai mică atenție. De câte ori i se aducea vorba de război, se irita de-a binelea, ca de cancanuri neserioase. În schimb, fu brutal izbit de campania începută în favoarea desființării universităților din provincie, devenite inutile prin lipsa de populație școlară (se zicea), și a înglobării lor în Universitatea de la București. Conțescu afirma că în chipul acesta catedra lui ar fi triplată, căpătând și doi conferențiari
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
conteste qu'il ne jouissait d'être loué, par suite de l'inquiétude sur lui-meme que ses hesitations avaient toujours nourrie."1 Pomponescu lăsă volumul fără a merge cu citirea până la sfârșit, însă, cum îl pusese deschis pe masă, îl izbi o ilustrație reprezentând pe Olivier pe patul său de muribund în urma unui accident de circulație. Pictorul ținea ochii închiși și avea mustăți. Gaittany, la rândul lui, mai primise o mică atingere, pe care o înregistră fără murmure. Fostul lui șofer
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lacrimile îmi ard ochii. Pe pereții gropii apar mărăcinii promisiunilor de veșnicie, crestăndu-mi pielea și scoțănd la iveală altfel de lacrimi. Plăng sănge. Iubirea mutilează, lăsănd cicatrici adănci. Cad rapid și dureros. Îmi doresc să zăresc iar, pămăntul, să mă izbesc și să mă împrăștii într o pulbere de nefericire, dar să mă opresc din cădere. Alunec printre umbre și rău, avănd ecoul unor sunete nenăscute bubuindu-mi în urechi. Mi-e dor de vocea ta dulce și caldă, atăt de
Căderea în etern. Apocalipsa sinelui. Pată de iubire. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Dana Ştefania Braşoavă () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2307]
-
simplu către complex. După ordonarea analizei în funcție de criteriile impuse de această evoluție, ajungem la calificări, concludente, capabile să reliefeze varietatea originalității care caracterizează fantasticul caragialian. 2.3.1. Primele apariții ale elementelor fantastice În prima fază, remarcăm schițele, creații care izbesc prin aspectul lor apăsat foiletonistic. În acestea, schema alegoric-fabulistică a basmului popular creează impresia că este construită cu scopul special de a potența dintr-un unghi fals și miraculos satira socială. Opere tipice pentru o asemenea formulă sunt Norocul culegătorului
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Rosalie Raynor (1920)260. Subiectul acestora a fost un copil de 11 luni, numit Micul Albert. Într-o zi, Watson și Raynor au așezat un șobolan alb în fața copilului. Cum micuțul Albert, a întins jucăuș mâinile după acesta, cercetătorii au izbit cu putere o banda de metal zgomotoasă lângă capul copilului. Cum era normal, Micuțul Albert a fost complet speriat, aproape a sărit de pe masă, a luat repede mâna de pe animal și a început să plângă puternic. Aceasta doar i-a
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
a fost șobolanul alb, iar răspunsul condiționat (CR) a fost răspunsul de frică pentru animalele cu blană albă (aici, șobolanul alb). Dacă Micul Albert ar fi fost după aceea expus unui șoarece alb de mai multe ori fără ca să fie izbită bara de metal lângă el, frica lui pentru șoareci putea fi "stinsă" conform cu ceea ce știm din condiționarea clasică. Cei mai mulți oameni care trăiesc cu o fobie, vor încerca în orice fel să evite a fi expuși la obiectul fricii lor. Astfel
Psihopatologie și psihologie clinică by Camelia Dindelegan () [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
de huilă au pierdut, ei au trebuit să își restrângă proporțional celelalte consumații ale lor, iar ansamblul muncii naționale a fost necesarmente descurajat prin această măsură. Aceasta este pierderea pe care nu o introducem niciodată în contabilitate, deoarece ea nu izbește privirile. Permiteți-mi încă o observație care, surprinzător, nu ne frapează mai des. Este vorba de faptul că protecția aplicată produselor agricole se arată în toată inechitatea ei odioasă în ceea ce îi privește pe cei pe care îi numim Proletari
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
iarbă imens despletită, culcată în rotocoale pe pământ, albă de roua care începe să se topească. În stânga, perdea compactă de brazi, în față priveliștea văii care alunecă pe o axă perfectă, și soare, imens de mult soare, matinal și tomnatic, izbindu-ne în față și amețindu-ne. Este 930. Ne întoarcem, și pe drum facem mici bilanțuri, cântărim proiecte. Mă plâng că nu-mi văd încă prima carte după Tragicul. "De unde obligația de a merge cu tramvaiul, din stație în stație
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să dai seama de mine citind toți autorii mei? Și gîndește-te că ar mai trebui să dai socoteală și de strania mea întîlnire cu matematicile, zidul pe care am vrut să-l trec toată viața și de care m-am izbit constant, dorind poate, în felul acesta, să refac ceea ce mi-a apărut tot timpul ca ipostaza ideală a spiritului, formula sa dublă, de tip pascalian. Or, cel puțin al său esprit de géometrie e sigur că l-am ratat." I-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
obosiți, la recepția hotelului nu e nimeni și situația începe să devină puțin dramatică. Locul pare devastat și părăsit. Urc cu Andrei colina către vila lui Noica, ținîndu-ne de mână, cu mâinile libere întinse în față, pentru a nu ne izbi de copaci. Sîntem precari și ridicoli. Noica era îngrijorat (ne aștepta de la 3 după-amiaza). Preia rapid situația și, în timp ce își pune hotărât paltonul și își ia lanterna, mormăie adagial, parcă pentru a forța reușita: "De altminteri, am o mie de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să dea un sens micilor sfințenii răsărite în el. A băut un ceai cu Noica, au vorbit vreo oră și a plecat apoi la Oradea. Astăzi am în față scrisoarea lui cu gust de tămâie și de edificatio și mă izbește un citat care se află aci, din Simeon Evlaviosul. Mă recunosc în el cu acea deliberată și metodologică livrare de mine în mâna lui Noica, de cu ani în urmă, pe care am resimțit-o ca pe o nevoie adâncă
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în logica lui, în care trăiește de fapt inconfortabil, suferind că nu are mai mult de zece auditori și încercînd uneori evadări disperate în poezie, în eseu sau în câte un dialog din Platon. În persoana lui, Noica s-a izbit mereu de un mare șovăitor, în fond de acea pacoste care bântuie adesea cultura noastră, a celor care refuză "să atace", lăsând viața să vină peste ei și să-i manevreze după bunul ei plac. Sorin este de fapt un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
exprima. 2 iunie Omenirea mă înfricoșează. Faptul că un om îl poate omorî pe altul sau că îl poate tortura rămâne pentru mine cutremurător și de neînțeles. Faptul că un om îl poate lovi pe altul, fizic, că îi poate izbi obrazul cu palma, este în sine un scandal. Cele trei palme pe care le-am dat în viața mea au răsunat de fiecare dată pe obrazul celuilalt, dar greutatea lor a căzut vertiginos în mine și s-a lipit, ca
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cititor care vrea să-și păstreze mintea întreagă, ea trebuie să rămână în parte (și să fie percepută) ca poveste. Îmi aduc aminte că, atunci când am citit cartea Doinei Jela despre mama Monicăi Lovinescu și despre moartea ei, m-a izbit faptul că femeia aceasta de 71 de ani a fost arestată într-o zi de 23 mai, când eu împlineam 18 ani. Stăteam pe Dr. Lister, în Cotroceni, la 10 minute de locuința ei din Bd. Elisabeta. Treceam zilnic prin fața
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]