4,922 matches
-
altă soartă,/ dă-mi o moarte înaltă." Există și o parte perisabilă a operei lui A. E. Baconsky, dar poetul rămâne un moment în istoria noastră literară prin deschiderea pe care o realizează în poezie reînviind istoria, motive folclorice, pastelul, lirica intimă și mai ales romantismul unor sentimente incerte, demonstrând că poezia înseamnă evocarea de sentimente și fapte, într-o umbră voită. Și mai rămâne prin lunga biografie în care se confesează, explicân du-și condiția și ținuta singulară în istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
volum caracterizat printr-o atitudine generoasă, "dominat de evocarea copilăriei peste care plutește umbra tristă a războiului, precum și o biografie repede devenită exemplară, pentru că o generație întreagă s-a recunoscut în ea". (D. Micu) "Lupta cu inerția" face saltul spre lirica de idei, descoperind esența poeziei. Labiș propune o artă poetică supusă unor rigori estetice anume, pentru că poezia se naște într-o lume a ghețurilor pure, propice creației, univers descoperit de Eminescu și mai târziu de Camil Petrescu, poetul care caută
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
că au fost hărăziți de ursitoare să rămână nemuritori, în timp ce pe A. E. Baconsky l-au ursit stelele sa fie poetul rătăcitor al cetății. Isus, Fecioara Maria, arhangheli, îngeri, Învierea, Nașterea, Judecata de apoi, spirite malefice, colinde apar și în lirica unor poeți de factură modernă. În consecință, nu se poate face o delimitare precisă în gruparea poeților, pentru că motivele circulă. Dumitru Trancă, Marin Tarangul, Romulus Guga nu sunt poeți ai pământului și ai evocării satului, și totuși motivele citate le
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lui Mihai Celarianu. Ca și aceștia, cântă nuferi și lăcrămioare, crini, lalele, însoțite de alăute, viole, menuete care ne trimit la Bacovia, fără ca poetul să trăiască dramele acestuia. Horia Zilieru rămâne la desfășurări ritualice, indiferent dacă este vorba de o lirică erotică, de evocarea satului, de evocarea unui trecut îndepărtat, manifestat în formule clasice sau în prețiozități de vibrație barocă. Marin Mincu face trimiteri la Macedonski 2 " Agonizează crinii în cetate/ Și muzici pun pe tâmple o paloare/ Și pene ard
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pe tâmple o paloare/ Și pene ard în albul în lingoare,/ În ochii orbi visând singurătate." Ceea ce rămâne din poezia lui Horia Zilieru este această redescoperire sau redezvăluire în contextul poeziei actuale a motivelor folclorice, precum și a motivelor cuprinse în lirica tradiționaliștilor, într-un transfer parcă de sugestii originale, de diversificare a lirismului prin plăsmuirea de impresii, de sunet și culoare într-un conținut psihic nou, și nu transcrierea aproape identică a cantilenei lui Botta sau a poemului "După melci" al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Românească, 1974; "Poeme", Editura Eminescu, 1975. Marin Mincu în volumul "Poezie și generație" îl consideră pe George Alboiu un post-blagian original. Satul lui George Alboiu vine cu rituri străvechi, cu fondul folcloric specific spațiului mioritic, cu motive cunoscute și în lirica poeților citați la acest capitol: dezrădăcinarea, înrădăcinarea, refuzul civilizației și poezia caută realizarea unui univers de refugiu întru complinirea condiției lui de poet. De asemenea, descoperim un univers grațios specific lui Blaga și gândiriștilor, încercând să sedimenteze un spațiu liric
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care poeții/ Le-au rupt din cămășile lor/ și le-au lipit pe ziduri." Poeții de douăzeci de ani sunt poeții entuziasmului, ai iubirii. Țara înseamnă casa și de la casă pornesc hora și nunta. Apar în volum motive cunoscute în lirica poeților citați în acest capitol: covorul românesc, stâlpii casei, pietrele, pământul, masa de seară, târgul de fete: "Pasărea cu două capete se ceartă-n chilim;/ două păsări din ea vor să se despartă/ Dintr-o singură pasăre venim/ la împăcare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
om", Editura Eminescu, 1973; "Ceremonie în albastru", 1975, Editura Albatros. Despre Mihai Negulescu aflăm din comentariul critic al lui Alexandru Piru1 că este un versificator fără personalitate. Din cantitatea de volume publicate, culegerea "Echinox" adună ceea ce este mai reprezentativ în lirica lui. O reîntoarcere la anii tinereții și-ai jubilației apare în poemul "Câinele toamnei", unde îl descoperim pe Ion Barbu, care-l invocase pe Fox: Se aud gemând butucii la echinox,/ ciorchina tremură de îndoială./ Pe unde ești bătrână umbră
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
O neliniște creatoare străbate poezia, o agitație a spiritului bântuit de dorința de a transforma în act poetic totul: lumea fenomenală, sensul material al lumii, triumful umanității, sentimentul timpului, sufletul veacului și transformările lui produse în conștiința oamenilor. Intuim în lirica unor poeți o problematică gravă, legată de marile momente ale existenței (nașterea, dragostea, moartea); poeții opun rezistență tehnicizării existenței, impun poeziei ideile moderne cunoscute științei și filozofiei 1 (fizica, matematica, geometria devin discipline cu mari deschideri simbolistice). Surprindem și încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Noul conținut poetic, neocolind metrica tradițională și cea a versului popular, se exprimă într-o diversitate de formule moderne poezia este criptică, absurdă, cu subînțelesuri, paradoxală. Poeții au asimilat dadaismul, expresionismul, suprarealismul, ermetismul. Simțim prezentă elegia, ca urmare a redescoperirii liricii eline, precum și traversarea unui spațiu poetic ce are ca punct de plecare pe Baudelaire, Rilke, T. S. Eliot, Paul Valéry, experimente imagistice care presupun asimilarea marinismului și gongorismului, fără ca personalitatea artistică să le fie estompată. Pe Louis Aragon, Blok, Maiakovski
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și spre sfârșitul ei, demonstrează că "Țărmul rămâne zadarnic" și "Tinerețea fără bătrânețe" este doar un pretext pentru a ne vorbi de taina nașterii și a morții. Ștefan Augustin Doinaș crede în unicitatea faptelor pe care le va cânta în "lirica" baladă în care totul se desfășoară după un anumit ceremonial princiar, e fascinat de fata morgana în fantastica vânătoare a prințului din Levant, sau, exploatând parabola,deplânge perisabilitatea civilizațiilor. Nina Cassian aduce transfigurarea poetică a ideii, mișcân d-o cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
altceva decât pare să spună. Ion Gheorghe imaginează o mitologie tracă ("Cavalerul trac'') creatoare de atmosferă sacră la modul păgân. Al. Piru descoperă la Ion Gheorghe frumoase versuri psalmodice în stilul arhaic al lui Dosoftei 5. Poezia acestei perioade, deși lirică prin excelență, își uneori sensibilitatea pe osatura baladei 6, realizând false balade, balade de atmosferă: un exemplu ar fi marele "maestru Ahoe/ de care nici măcar nu e nevoie" (Tudor George). Poemul se epicizează, devine balada unor întâmplări cotidiene pe un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
au fost posibile cele două cărți spectacol: "Eleusis" (1970) și "Amintiri" (1973). De-altfel Al. Piru și Marian Popa l-au impus pe poet: "Leonid Dimov este singurul poet care-și refuză metaforele cosmogonice, teogonice și sociogonice ce-au îmbâcsit lirica noastră actuală 2." Se mai poate vorbi despre conștiința artistică a lui Leonid Dimov. "Eleusis" este cartea-n care se suprapune versul și imaginea stranie într-o lume inimaginabil de diversă. Cartea nu este paginată și versurile fără titlu presupun
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poeme" (1973): liniștea, timpul, spaima, plictiseala se desenează-n aer, în imagini rare ce se-aud ca o muzică: "Și când lumina este ca o față spre care-ai vrea/ să se ridice palmele unite" ("Liniște"). Volumul se leagă de lirica anterioară prin invocarea aceluiași personaj, mopete; se desfășoară cu aceeași dispoziție epică, în sensul că din fiecare moment reprezentat desprindem scene și întâmplări, "ca-ntr-un roman în care se-adună personaje cețoase" ("Scenă de interior"). Eroii discută despre viață
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Volumul "Amintiri", scris cu Leonid Dimov și Florin Pucă, repetă lumea și universul cunoscut din celelalte volume. Marin Mincu se-ntreabă dacă acceptăm o astfel de poezie: "un poet ca Mircea Ivănescu reprezintă o pistă exotică, dar fără viitor a liricii europene în declin".3 Cert este că Mircea Ivănescu își creează în poezie un stil în care lecturile (Thomas Mann, Ruskin, Faulkner) se îmbină cu trăirile interioare într-un cântec continuu subtil și nuanțat; un cântec în cercuri concentrice pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
altora o tentă eclectică. Menționăm, prin urmare, și alte câteva nume. Negoiță Irimie, își evocă orașul natal, meditează asupra trecerii timpului, asupra adâncirii iremediabile în banal pentru a rămâne cu nostalgia evadării, chemat de mari depărtări. Damian Ureche, a cărui lirică, cum spune Alexandru Piru, se caracterizează prin antropomorfism, rămâne însă un poet fără chemare și fără viziune, cu imagini căutate, exterioare. Dumitru Bălăiet, Nicolae Motoc, Petre Got, deși trec prin Blaga, nu ajung decât la un lirism controlat sau discret
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
că plânsul poetului este undeva în afara zbuciumului, în versuri și imagini pretențioase, care fac loc unor schițe comune, triste prin opacitatea lor. Infuzia sensibilității feminine și substanțializarea lirismului Suntem de părerea unor critici care afirmă că poezia feminină, din peisajul liricii actuale, ar fi săracă în idei, în ciuda faptului că Nina Cassian ne vorbește festiv și detașat, compune cu luciditate și abordează ideile veacului. Ea ajunge la poezie atunci când își lasă în voie afectivitatea și trăirile senzoriale, necenzurându-le deliberat. Trăirea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și mereu nouă în versurile poetelor. De-obicei, erotizarea cuprinde întreaga sferă a existenței; până și evocarea trecutului se închide într-o lume de imagini senzuale, elevate, subțiate însă1. Dacă remarcăm un timbru lucid, care se strecoară, șerpuind subțire, prin lirica feminină, el va avea un caracter chinuit, forțat, adesea neconvingător la Constanța Buzea, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, sau exprimând o structură particulară intim temperamentală, ca la Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Florența Albu, Cristina Tacoi etc. Sensibilități rafinate, extrase din arsenalul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Melinescu, sau exprimând o structură particulară intim temperamentală, ca la Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Florența Albu, Cristina Tacoi etc. Sensibilități rafinate, extrase din arsenalul cotidian al feminității eterne, descoperim în poezia Ilenei Mălăncioiu, Floricăi Mitroi, Doinei Sălăjan și Ioanei Diaconescu. Lirica feminină se include în poezia eclectică examinată în acest studiu. Ea răspunde termenului în ce privește conținutul, iar la unele dintre poete și ideii de nerealizare în câmpul estetic. Am cita în acest sens pe: Irina Mavrodin, Ioana Bantaș, Valeria Boiculesi, Violeta
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poezia eclectică examinată în acest studiu. Ea răspunde termenului în ce privește conținutul, iar la unele dintre poete și ideii de nerealizare în câmpul estetic. Am cita în acest sens pe: Irina Mavrodin, Ioana Bantaș, Valeria Boiculesi, Violeta Zamfirescu. O ipostază a liricii feminine ar fi și căutarea esențelor, care, așa cum remarcă Al. Piru, începe cu Maria Banuș 2 și atinge punctul culminant cu Ana Blandiana. Abordarea problemelor contemporaneității după modelul dat cândva de Maria Banuș 3 și Veronica Porumbacu o vom descoperi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la oboseală: "Ei cu o ultimă iubire,/ Ne vor privi încețoșați de somn/ Și n-or găsi drăceasca îndrăzneală/ De-a mărturisi că îngeri cad/ Nu din păcat, ci din oboseală." Cu "Octombrie, noiembrie, decembrie", Ana Blandiana devine din nou lirică prin feminitatea dorințelor, a pasiunii. Dragostea este puternică, asemenea morții, o dragoste senzuală, de trup abandonat de suflet: "Amar mi-e timpul și otrăvitor,/ cu soarele prelins la subsuori". Alteori dragostea înseamnă păcat: "Să fug?,/ O, fie-ți milă,/ Altădată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cunoaște,/ în tine mă întorc/ și conștiință sunt din conștiință"(Gr. Hagiu). După 1960, nu se mai scriu ca anterior, numai, sau aproape numai imnuri de slavă, ci poezia devine o meditație sub raport etic, sub raportul participării la existență. Lirica patriotică devine reflexivă, ea evocă patetic și explicit spațiul românesc: "Aici e țara mea ne-ngenunchiată/ prin fum de țară rămânând/ Stea sieși și fântână nesecată/ Trup unic de pământ și gând." (Paul Tutungiu). Creșterea țării ne-o sugerează N. Dragoș
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
manieră: Dar nu-i letopiseț să-i numere pe toți,/ și chiar de-ar fi, tu, pana mea, doar atâta poți,/ Te-nplânt în masă ca pe un topor într-un butuc/ și de altă treabă mai bună mă apuc." Prin lirica patriotică, Beniuc subliniază necesitatea ei în istoria poetică contemporană, dând un exemplu confraților, dar am fi dorit mai multă migală în realizarea versului și mai multă interpretare. Vremile de răscoale evocate de poeții contemporani trebuiau cuprinse în relații ale permanenței
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Voi pleca deși lăsând moștenire o lungă/ trenă de sânge, de zgură, de fum..." pentru că " Vid, vid, prea mult vid în istorie/ și toate nu vor să te învețe decât supunere oarbă și spaimă." Volumul marchează un nou început în lirica lui Baconsky, și se va impune în sfera literaturii prin reliefarea unui personaj ciudat, contradictoriu; poetul, ca un adevărat dandy, își urmărește gesturile în oglindă, reproducându-ne un întreg conținut sufletesc frământat, ros de neliniști. Cu trei ani înainte, în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spre lumea lui Ovidiu. "Vin sarmații cu blănuri de urși", sau evocă dimensiunea naturii, care este demnă de figura voievodului ("Stejarii lui Ștefan cel Mare"). Aurel Rău ne dă poate cea mai realizată poezie patriotică dacă ne gândim la nivelul liricii perioadei 1950-1960. La Al. Andrițoiu, prezentul capătă întindere, ca la Geo Bogza, prin evocarea eroilor Ardealului cu o anume nostalgie a trecutului, exprimată în "simetrii" imagistice, în lumini de cristal: "Departe zilele precare/ Ca regii dacilor s-au stins/ Un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]