3,734 matches
-
labani argintii egali orientați, chefali prăpăstioși cu zalele curgând ca niște râuri neîntrerupte; la rând urmau barbunii mustăcioși, dragoni cu spini paralizanți, zarganul cu ciocul și spinarea verde, fosforescentă; bogăția mării le arătau cambule, calcani și limbi de mare cu nasturii gustoși și pălămida roz-vineție, rechinii promițători și răpitori cu pielea întunecoasă și aspră; ultima a apărut regina, robustă cu aripile înfoiate încingând lanțuri brune, roșcat-verzui pe spate; fâlfâindu-le, se deconspira arătându-și dorsala albăstruie-roză și burta gălbuie. Au tresărit
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ajunsese; bărbatul încerca să păstreze un cerc îngust de intimitate în jurul ei, - Ajunge unul! Dă acum jos și sutienul! Comanda fără nicio milă, autoritar, ca unui obiect impersonal fără s-o privească. Trăgând de timp, cu degetele tremurânde își descheie nasturii bluzei și părea ciudat cum sânii i se-nghesuiau înfiorați în timp ce aștepta miracolul unei salvări supranaturale. Bărbatul mângâie îndelung accesoriile care împungeau hotărâte aerul... îi plăceau! Totuși bărbatul manifesta delicatețe, sesiza din modul în care s-a apropiat de sânii
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
București. Pe bănci mai sunt două umbre întruna, însă departe, străjeri care își fac datoria în tăcere. În iarba întunecată și înaltă, la umbra ireală a unui arbust îi simte răsuflarea ca a vânturilor deșertice ... Începe liniștit să-i descheie nasturii și printre două respirații ea șușotește, - Nebunule! Însa el nu se oprește iar ea îl lasă supusă să-i arunce hainele într-o învălmășeală perfectă. Nu mai ține cont de nimic; nerăbdarea și dorința veșnic arzătoare a bărbatului când întâlnește
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
bună. Nu? Atunci să-ți spun eu una mai bună. 13 noiembrie. — 13 noembrie? repetă ea, vag conștientă că el începuse să-i descheie cămașa de noapte. Ce-i cu 13 noembrie? — Vernisajul expoziției tale, bineînțeles. Îi descheie ultimii trei nasturi. Phoebe râse. — Vorbești serios? — Bineînțeles. Îi trase cămașa de noapte peste umeri. În licărirea slabă a veiozei de pe noptieră, pielea ei era aurie și fără cusur: era aproape ocru. M-am uitat în agendă. E prima dată liberă. Dar încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Am observat că ochii nu mai erau la fel: unul era negru, iar celălalt albastru. Probabil căzuseră recent și o imagine fugară înduioșătoare mi-a străfulgerat prin minte - Joan șezând la capătul patului, cu ac și ață în mână, cusând nasturele, redând vederea acestei jalnice relicve a copilăriei. Nu l-am atins. M-am uitat la etajerele cu cărți ordonat așezate, la fotografiile de familie, la biroul cu plicuri pentru cadouri și cu veioza pe al cărei abajur scria Libertate. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ale tinerelor actrițe în diverse stadii de déshaabillé. Stop-cadrul era pentru Thomas însăși rațiunea de fi a aparaturii video:era convins că va transforma Anglia într-o națiune de voyeuriști și uneori stătea fascinat în întuneric cu televizorul aprins, cu nasturii de la prohab desfăcuți și cu ușa bine încuiată și își imagina scene identice repetându-se în toată țara cu perdelele trase și simțea o stranie solidaritate cu marea masă de oameni de a căror viață se izola în mod normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un separeu. Findlay clătină din cap, extazul și regretul întrecându-se pentru supremație în gândurile lui. Inutil să mai spun că el mă va distruge. Și viceversa. — Viceversa? — Exact. I-am descheiat cămașa, i-am descheiat pantalonii, i-am descheiat nasturii de la șliț. Nu-ți voi jigni sensibilitățile de crescător de exemplare rafinate, Michael, cu o descriere amănunțită - o descriere în cele mai mici detalii, am putea spune - a deliciilor care au urmat. Te rog numai să-ți imaginezi ce șoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bătaie cărându-și pumni și picioare atât unii altora cât și maiștrilor care pășesc prin tuneluri de colo-colo cu pas larg, păzind ca treaba să meargă strună. Iar în ochii femeii spălăcite, o blondă cu bube, de la mașina de găurit nasturi, în ochii ei nici albaștri nici verzi se distilează o rază X, un venin fără pereche, scopul oricărui plan cincinal, și psss! Totul se dizolvă. Un tremur cuprinde priveliștea, o clatină și-o răstoarnă, ducă-se! Ducă-se totul, cartierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
s-a hotărât să plece, se grăbește: pe cât de nerăbdătoare aștepta întoarcerea iubitului, pe atât e de grăbită să dispară înainte să se întoarcă el. În sfârșit, izbutește. Repede își trage ciorapii, își pune pantofii, își îmbracă haina, îi închide nasturii de os. E gata. Ba nu, mai are ceva de luat, o carte, pe care i-a împrumutat-o mai demult. Surâsul Giocondei. O vâră în geanta cât un hârdău. Trage ușa după ea și coboară iute-iute cele patru etaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-o de pereți. Beraru Era un bărbat scurt și gras, dar nu avea burtă, era de culoare măslinie și fuma de scotea un fum negru și gros, ca o locomotivă cu cărbuni. Purta pantaloni largi și un sacou cu doi nasturi. Cămașă albă și o cravată pe măsură, în picioare avea pantofi bine lustruiți, încât puteai jura că sunt noi. De meserie era învățător și avea un dar aparte de a lucra cu copiii, poate că și din cauză că nu avea copii
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
nu aveai din ce să-ți faci cămașa și izmenele. Rar vedeai băieți de 5-6 ani îmbrăcați cu pantaloni. Cămașa lungă până la genunchi era la modă pentru copiii mici. Abia pe la șapte ani începea purtatul pantalonilor, adică niște izmene cu nasturi la prohab sau mai bine zis cu bumbi. Cât despre pantofi, nici vorbă, „desculț” ca ai lui Zaharia Stancu. Doar iarna, când venea zăpada, își făceau apariția opincile din piele de porc. Nu ca acum, nici bine nu l a
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
puști din rastel. Apoi deschise o cutie cu cartușe. Nick Își puse haina și se-ncălță. Ghetele erau uscate și se Întăriseră. Era destul de beat Încă, dar avea capul limpede. — Cum te simți? Întrebă Nick. — Grozav, spuse Bill, Închizându-și nasturii de la jachetă. — N-are sens să ne-mbătăm. Nu. Mai bine ieșim pe-afară. Ieșiră pe ușă. Vântul bătea puternic. — O să dăm de păsări chiar În iarbă, spuse Nick. Au luat-o-n jos, spre livadă. Am văzut un cocoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ă? Așa lucrați voi aici. — Pot să vă dau șuncă cu ou, bacon cu ou, ficat... — Mie dă-mi șuncă cu ou, spuse bărbatul căruia celălalt Îi spusese Al. Purta o gambetă și un pardesiu negru cu două rânduri de nasturi. Avea fața mică și albă și buzele strânse. La gât avea un fular de mătase și purta mănuși. — Mie dă-mi ouă cu bacon, spuse celălalt. Era cam de aceeași statură cu Al. Nu semănau la față, dar erau Îmbrăcați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
reașeză, În scurtul interval de timp cît zăbovirăm acolo, Încrederea În posibilitățile morale de civilitate, a căror erodare dirijată Începuse sub ochii noștri de cîțiva ani). Fata avea mișcările grațioase, purta o rochie de serviciu bleumarin, cu un șir de nasturi albi În față, gulerul răsfrînt pînă spre umeri, calota albă, amintind pe a infirmierelor, și șort asemeni alb, cu margini dantelate. Ne servi cu o ușoară solemnitate, ținînd ca de un ritual, se vedea că se respecta și ținea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mă cuprinse iarăși, acoperindu-mi fața cu sărutări, pentru ca În momentul următor să mă aud rostind: - „Domnișoară Marga Popescu”. Apoi: E singura modalitate, Îi spusei, În care vă pot vorbi, - și-i sărutai ca-ntr-o nebunie fața, Îi descheiai nasturii bluzei pe care o purta, și dezvelindu-i umerii Într-o mișcare ce nu Întîmpină nici o rezistență, draperiile timpului căzură peste noi. 27. Eram acum singur. Trecuseră cîteva luni; mă plimbam cu mîinile la spate În camera În care ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
la aproape patru sute de metri de casa asta În care te afli acum. Întoarce-te repede, cît se mai poate, cît Încă nu ești pierdut. Eu cred că nu te vei pierde niciodată”. În clipa aceea se apropie de mine: nasturii bluzei ei de școlărită străluceau În sidef, ne aflam În aerul primăvăratec, adiind ușor, ca o subtilă răcoare În frunzișul sfîrșitului de mai. Mă privea cu ochii mari, lucind de spiritul ce o domina, fruntea aceea Înaltă, fața de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
acolo, dar tu nu știi. - Nu Înțeleg. - De aici unde ești nu se Înțelege. CÎnd va veni timpul tău vei pricepe totul. Nici spațiul, nici timpul, nici alte opreliști nu vor mai exista. În mișcarea mîinii cu care mă Înlănțui, nasturele, singurul de la gît, se deschise, lăsînd vederii lucirea albă a pielii către sîni. Te iubesc!, Îmi spuse și-n clipa aceea amurgul de vară luci ca un mesager al altei lumi. Afară, În fundal, soarele cădea În asfințit, ea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
cu picioarele. În picioare purtau bocanci 45. Nu discutau Între ei, doar izbeau metodic, fără pasiune. Nu s-au arătat deloc interesați de hainele ori bagajele celor doi o servietă diplomat și o geantă , n-au furat nimic, nici măcar un nasture, nasturele lipsă declarat la poliție zburase prin tracțiune, totul indica faptul că nu doreau decît să-i scarmene pe români. Scena a durat cam cinci, șase minute, fiind privită cu multă Însuflețire de la ferestrele gării de-un impiegat voinic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
picioarele. În picioare purtau bocanci 45. Nu discutau Între ei, doar izbeau metodic, fără pasiune. Nu s-au arătat deloc interesați de hainele ori bagajele celor doi o servietă diplomat și o geantă , n-au furat nimic, nici măcar un nasture, nasturele lipsă declarat la poliție zburase prin tracțiune, totul indica faptul că nu doreau decît să-i scarmene pe români. Scena a durat cam cinci, șase minute, fiind privită cu multă Însuflețire de la ferestrele gării de-un impiegat voinic și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu toții, și mai ales dumneata, Într-un limbaj cuvenit oamenilor foarte Înțelepți, mereu foarte profund, părem suspecți, or noi nu sîntem decît niște oameni umili, de la țară, ce putem avea este puțin umor, Chiar că puțin, șopti Marçal Încheindu-și nasturii uniformei, Iar eu, Isaura Estudiosa, deși văduvă, m-am Îndrăgostit de Cipriano, Și eu de tine, suspină olarul, Așa e, li se adresă Blimunda, vă văd inima ca la radioscopie, dar mai văd și că trăiți Într-un viitor straniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Ar trebui, deci, să mă duc să-i iau, și apoi să găsesc o sanie sau vreo mașină, sau poate un camion de la teatru. Pe zăpada asta, îi omor sigur, și-i omor degeaba... Marina începu să-și descheie, absentă, nasturii de sus de la manta. Îi privi pe rând, oarecum la întîmplare, apoi întrebă: - Dar voi ce credeți? Doctorii, ei, nici măcar nu știu ce are. Dar voi? Voi credeți că va scăpa cu viață? Se strânseră și mai aproape unul în altul și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lângă Marina. - Doamnă, începu, luîndu-i mâna. Vreți să ne faceți un serviciu? Un foarte mare serviciu? O să vă explic îndată despre ce este vorba. Doar o clipă... O trase ușor după ea, îndreptîndu-se spre ușă. O ajută să-și încheie nasturii de sus ai mantalei și îi înfășură șalul deasupra capului. - Să nu răciți, spuse. Deși nu va dura mai mult de un minut. Ieșiți pe verandă, vă scuturați cizmele ca și cum le-ați scutura de zăpadă, apoi intrați. Și când Ieronim
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
este? Fakir? îmblînzitor de șerpi? - El spune că e Boddhisattva... Ieronim ridică exasperat amândouă brațele în sus: - Nu! Nu! Nu! Pur și simplu, nu poate începe așa! Deocamdată, uităm tot, și apoi încercăm altceva. Maria o ajutase să-și descheie nasturii de sus ai mantalei, silind-o apoi să se așeze în jilț. - Numele meu este Maria Daria Maria, dar mi se spune Maria da Maria. Eu nu fac parte din trupa lui Ieronim, eu sunt muzicantă. Violoncelistă. Dar mă fascinează
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e picior de masă? întrebă. Nu. Picioarele de masă le-am ars săptămâna trecută. Acesta e picior de cuier. Cel mai gros cuier din tot cartierul. Mândria Generălesei!... Marina tresări, parcă ar fi pătruns-o deodată frigul, și-și încheie nasturii mantalei, până sus. Apoi porni mai departe, de-a lungul pereților goi, cu zugrăveala căzută, cârpită pe alocuri cu cartoane și jurnale nepriceput lipite. - Dar ce-o să faceți într-o zi, două? Nu mai aveți nimic de ars. Nu puteți
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
că tace privind-o neliniștit, parcă nici n-ar fi ascultat-o, ci i-ar fi urmărit doar mișcările buzelor și lumina, când umedă, când mată, a dinților. Își împături batista, o puse în buzunar și începu să-și încheie nasturii de la pardesiu. - Îmi pare rău, spuse apucând cutia violoncelului. M-am hotărât să renunț la lecțiile particulare când mi-am dat seama că nu izbutesc. Nu izbutesc nici în doi ani, nici în patru sau cinci: pur și simplu, nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]