4,818 matches
-
rusofonii și coloniștii își spun moldoveni!), Rusia, nu că ar trebui să-și facă griji, dar ar trebui să țină seama, deoarece tot ce s-a spus ca acuze la adresa ei, se poate repeta, și chiar ar putea avea surpriza neplăcută de a fi repetată de cineva beneficiar al politicii rusești. Politica acordării cetățeniei române cetățenilor solicitanți din Republica Moldova, criticată intens de presa din Franța și Germania, pe motivul că se mărește artificial numărul cetățenilor U.E., a dus la deschiderea pe
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
tembelism molipsitor, și-a dat cu stângu-n dreptu’ și ne vom referi numai la legea lui Funeriu, care, nefiind cizelată de amendamentele depuse de opoziție, dar și de putere, trebuie să admitem că are serioase lacune. Puterea a avut surpriza neplăcută de a se vedea stopată de Curtea Constituțională care a considerat neconstituțională asumarea răspunderii guvernului pe o lege care n-a scăpat de chingile parlamentului. Nu ar fi fost nimic dacă U.D.M.R.-ul nu s-ar fi folosit de
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
-o fără să se mai uite înăuntru. Doctorul a plecât în grabă, iar milițianul m-a dus la celula mea. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu cei doi chinuiți, dar Dumnezeu a vrut ca actul meu să nu aibă consecințe neplăcute pentru mine. Despre parlagiu n-am mai aflat niciodată nimic. În Cartea Dumnezeului nemuririi, poate ne vom regăsi numele alături, dacă dragostea Lui se va fi revărsat și asupra noastră. * Din gura lui Vasile Socaciu aveam să aflu în preziua
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, au suferit de la cei de un neam cu ele (de la iudei), care și pe Domnul Iisus L-au omorât ca și pe proorocii lor; și pe noi (Apostolii) ne-au prigonit și sunt neplăcuți lui Dumnezeu și tuturor neamurilor sunt potrivnici fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă i-a ajuns mânia lui Dumnezeu”. Mânia lui Dumnezeu o vedem noi, astăzi
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
devenind o înaltă oficialitate și sfetnicul domnitorului Sturdza. Vornicul era un reprezentant cinstit și clar văzător al autorității. În Arhondologia Moldovei, Sion îi atribuie neamului Drăghici (și multor alți boieri) o falsă ascendență armeană sau chiar evreiască. A scris lucruri neplăcute și despre familia Arghiropol 8. Afirmațiile lui Sion erau lipsite de fond. Ca pamfletar politic el era obligat să exagereze. După intrarea lui Iorga pe scena politică, exagerările lui Sion au fost preluate de adversarii săi în cea mai josnică
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
nelimitate", băștinașii au văzut prea mulți străini trecînd sub formă de armate, refugiați sau intruși nedoriți. Contribuția acestora (în special în România) a fost mai puțin decît constructivă. Pînă și gîndul la străini trăind ca români asimilați putea trezi amintiri neplăcute și să ațîțe naționalismul. Intoleranța nu a fost niciodată la prea mare adîncime față de suprafață. Tatăl lui Iorga, Nicu, a fost un apreciat tînăr avocat. Neobișnuit de puternic, avea un temperament foarte violent. Juca cărți și bea, vicii de care
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
și plină de ură a lui Cuza. Cuza respingea orice idee privind asimilarea evreilor. În 1909, cînd Iorga l-a invitat să conferențieze la cursurile de vară ale Universității sale de la Vălenii de Munte, l-a pus într-o postură neplăcută, vorbind numai despre chestiunea evreiască. Ulterior, distanța dintre ei s-a mărit și mai mult, atunci cînd Iorga a renunțat la antisemitism. Cuza a declanșat în acel moment o campanie de calomnii și de defăimare. După cum am văzut, Iorga s-
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
esențial. Și-a permis să fie dus de val, nefiind în stare să delimiteze politicianismul de onoare sau pur și simplu față de moralitate, încercînd să țină cont în primul și în ultimul rînd de România, Iorga a făcut cîteva compromisuri neplăcute. Proces în cadrul căruia te poți inevitabil compromite, chiar dacă respecți "Legea supremă" a lui Eminescu. Iorga îi prezenta întotdeauna pe evreii occidentali (mai ales pe cei din Franța!) ca exemplu demn de urmat pentru evreii din România. În noiembrie 1937, atunci
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
ezitare"54. Goga, care se simțea pe drept cuvînt manipulat, a ieșit din formație, a depus fără pic de ceremonie armele și a plecat lipsit total de grație, cu o expresie devenită celebră: "Israel ai învins!" Una dintre cele mai neplăcute experiențe din istoria României luase sfîrșit. Ca să "salveze România", regele a declarat starea de asediu, a abolit viața și libertățile politice, a suspendat Constituția și a proclamat în locul acesteia o Constituție corporatistă fascistă. A suspendat procesele cu jurați și a
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
ingredient și o realitate politică incontestabilă și vitală, mai durabilă decît ideologiile. Naționalismul nu va dispărea prea curînd, mai ales în Balcani. Înțelegerea lui ne-ar putea ajuta să tratăm cu el, ceea ce ar putea preveni unele dintre manifestările lui neplăcute. Dacă nu vom respinge trăsăturile naționale sau religioase din perspectiva noastră asupra lumii (Iorga ar fi folosit termenul de "naționalism cultural"), atunci vom putea fi cruțați de spectacolul "Întoarcerii celui alungat" și de toată sălbăticia și brutalitatea implicate de o
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
România nu de voie (într-un mod organic), ca în Occident, ci sub forma unui tratament de șoc brutal, printr-un contact nevrozant cu statele modernizate. După aceea, România a fost pusă (ca și alte societăți tradiționale) în fața obișnuitei opțiuni neplăcute: să refuze schimbarea și să fie distrusă sau să se schimbe, transformîndu-și (distrugîndu-și) propriul mod de viață. Nu este de mirare că unii patrioți și intelectuali voiau să fie selectivi și precauți! Iorga nu greșea în privința forței naționalismului, numai că
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
direcții, nu sunt pitorești. Au o culoare gălbui-nisipie, stropită cu pete cristaline, și se înghesuie în grămezi mari, incoerente, diforme. La bază, sub nivelul fluxului, sunt căptușite cu o vegetație de alge brune, lucioase și urzicătoare, care degajă un miros neplăcut. Și totuși, în vârf, privite de aproape, oferă spectatorului o surprinzătoare bogăție de tainice bucurii. O sumedenie de râpe în formă de V care adăpostesc mici bălți sau straturi de prundiș cu pietre extrem de variate și de frumoase. Sunt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
scrii. Umbra ta te salută, Peregrine.“ E după-masă (e absolut adevărat că-mi lipsește storcătorul meu) și stau la fereastra de sus, care dă spre mare. Cerul e înnorat și marea e de un albastru-cenușiu schimbător, o culoare agresivă și neplăcută. Pescărușii stau de veghe. Casa transpiră umezeală. E posibil că sunt încă deprimat de experiența de aseară, care n-a fost, de bună seamă, decât o iluzie optică. (Oricum, o să verific de îndată ce răsare luna.) E bine că, cel puțin, pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
l-am recunoscut. Gilbert Opian. Primul meu impuls a fost acela de a mă ascunde, ba chiar m-am furișat în interiorul umed, cu miros sărat, al turnului decapitat, cu un petic rotund de cer strălucitor deasupra capului. Încercam un șoc neplăcut. Oricum însă, pe Gilbert Opian nu-l puteam considera drept o figură amenințătoare și-apoi mi-a trăsnit deodată prin minte ideea că poate o adusese pe Lizzie; așa încât am fugit afară și am început să cobor de-a bușilea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
suferință! Hartley nu răspunse nimic, își privi ceasul. — Și... copii... aveți? — Avem un fiu. Are optsprezece ani. E plecat pentru un timp. Acum vorbea mai calm și cu un soi de încetineală, de parcă trebuia să ducă la capăt o sarcină neplăcută. — Cum îl cheamă? Răspunse după un moment: — Titus. Apoi repetă: Titus e numele lui. După care își privi din nou ceasul: trebuie să plec. Trebuie să mă duc după cumpăr\turi. Am să întârzii. — Hartley, te rog, te rog rămâi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un catalog lucios pentru comenzi de mărfuri prin poștă, și o scrumieră cu o pipă în ea. Hartley și Fitch stăteau la masă țepeni și drepți, ca o pereche căsătorită reprezentată de un pictor naiv. Fața ciudată și nu total neplăcută a lui Fitch avea ceva primitiv în contururile-i distincte și în suprafețele-i bine definite. Fața lui Hartley era, sau poate că așa apărea în viziunea mea fugitivă, mai încețoșată, mobilă, o lună netedă, albă, cu ochii ascunși. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mea. De îndată ce am ieșit din raza lor de vedere, am început să alerg. Am ajuns gâfâind pe ulița satului și am pornit-o apoi cu pași normali pe cărarea ce ducea la drumul de pe țărm. Mergând, încercam o stranie și neplăcută senzație în spate, pe care, în vâltoarea emoțiilor sălbatice și a simțămintelor care mă năpădeau, am reușit s-o identific drept senzația de a fi urmărit cu privirea. Era cât pe-aci să întorc capul, când mi-am dat seama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
șaptea; mă străduiam totodată să nu aștept în fiecare moment apariția lui Hartley. Soarele luminos pătrundea prin sticla ușor verzuie a ferestrelor înalte, boltite, ale bisericii, și făcea ca vasta încăpere - căci până la urmă asta era - să pară stranie și neplăcută. Plutea o mare cantitate de praf, dansând lenevos și aerian în lumina soarelui, iar parfumul trandafirilor se îmbina cu praful și cu un iz de lemn vechi, mucegăit, conferind locului o aparență de scos din uz, de pustietate și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
exercitarea puterii, încununată de succes, dobândise un oarecare avantaj asupra mea. Nu aveam habar despre ce se petrecea în mintea ei sau ce dorea, și foarte curând am și uitat că măcar există. M-am lăsat pradă acelui sentiment deloc neplăcut și ușor trăsnit care mă apucă ori de câte ori revin la Londra, un sentiment anonim, răvășitor, de reîntoarcere în tine însuți, în marea și tragi-comica metropolă, care se înfiripă din clipa în care legătura cu societatea, fie în tren, fie în mașină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vremea când erai elev, e un nonsens pe care ea n-o să-l înțeleagă. Și-apoi nici n-ai să reușești, tu nu ești atotputernic, în viața reală nu ești. Te-ai băgat pur și simplu într-o încurcătură foarte neplăcută genul de încurc\tur\ pe care tu, dintre toți bărbații, îl detești cel mai mult. Ai să-ți pierzi prestigiul. Gândește-te la lucrul ăsta. Încearcă să te cunoști îndeajuns pentru a-ți da seama cât o să-ți displacă toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în noaptea asta n-o să întreprindă nimic. Va aștepta. La început va aștepta ca Hartley și Titus să vină acasă, și apoi va scrâșni din dinți. Mi-l imaginam rumegându-și, cu o sumbră satisfacție, furia crescândă. Era un om neplăcut. Mi-am terminat paharul de sherry și am intrat în casă. Din cămăruța roșie, continua să răzbească murmur de glasuri. Mi-am spus că, cu cât discutau mai mult, cu atât mai bine. Fiecare minut care trecea ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
brațul, dar nu a dat nici un semn că s-ar grăbi. Mi-a strigat să vin și eu, dar am refuzat printr-o mișcare din cap. Îl voiam imediat pe Titus pe uscat, în parte pentru că doream să șterg impresia neplăcută lăsată de stupidul nostru schimb de cuvinte din bucătărie. Și apoi țineam să-l am pe Titus alături de mine, îmbrăcat, competent și cu mintea limpede, în clipa când domnul avea să se arate. Nu-mi închipuiam, desigur, că Ben o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și înghețam de frig... Și mâncam numai la două zile o dată. Dom’ne, și m-a ferit Dumnezeu, că nu m-am îmbolnăvit... am avut norocul c-am fost tânăr, și-a rezistat organismul... Deci erau lucruri din astea foarte neplăcute unele și altele, mă rog, tolerante. În timpul detenției ați reușit să intrați în contact cu familia? La Oradea, după ce am fost condamnat, o singură dată am avut vorbitor și cu asta s-a terminat... Mama mea a murit exact când
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
ne-a dus în Reduit. Dom’ne, eu am crezut că-i ceva acolo... dar e imens... și era apă în interior. Cât ați stat la Jilava? Am stat până-n noaptea de Crăciun. Dar plecarea de acolo a fost foarte neplăcută. Și interesant e că atunci când am plecat de la Târgu Mureș la nimeni nu le-au fost puse lanțuri, nici la cei condamnați la moarte, și când am plecat de la Jilava spre Gherla, toată lumea peste zece ani a primit lanțuri. Și
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
ați trăit acolo? Regrete, da. Resentimente... Acuma mă gândesc că altfel privesc astăzi, altfel le-am privit după 20 de ani și tot așa... Jumătate secol e mare timp. In general eu simt o ură sau, in orice caz, sentimente neplăcute față de comunism. Însă comunismul este compus din oameni... No, acuma pe care om pot să condamn eu? Pe Juberian? A fost executat. Pe Stănescu? S-a făcut călugăr. I-am iertat, intr-un fel... În Securitate la Cluj a fost
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]