4,367 matches
-
ora zece dimineața - pe aleea largă și dreaptă a cimitirului Bellu, când, ajunși la vreo cincizeci de metri de capelă, a început să ningă. Dar nu ca de obicei, fulguind mai întâi, ezitant, și abia după un timp pornindu-se ninsoarea adevărată. Ci dintr-o dată și foarte des, cu fulgi mari și apoși de parcă, la semnul cuiva, peste fațada sumbră a capelei s-ar fi rostogolit în valuri o pânză de voal de o albeață imaculată. Era extraordinar, mirific. (Cineva din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din mine înregistra, pentru mai târziu, spectacolul.) Totul nu a durat decât câteva zeci de secunde. Nu mai văzusem niciodată și n-aveam să mai văd așa ceva. Când am intrat în capelă - încetase: la fel de brusc cum începuse. A fost o ninsoare pentru noi - întârziații. A fost primul semn din cer al mamei. În toată acea teribilă zi - nu a mai nins, nu a mai căzut nici un fulg. În schimb, a plouat, dar nu mărunt, ca toamna, ci în descărcări repezi, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-i înece, undeva, într-un ochi de apă: Spre ziuă, sub căpița de secară, Pe auriul snopilor plecați, Cățeaua, în vifornița de-afară, Fătase șapte cățeluși roșcați. Până-n amurg, veghind încovoiată, I-a răsfățat, lingându-i ne-ntrerupt. Și se topea ninsoarea spulberată, Pe fierbințeala pântecului supt. Iar seara, când găinile s-așază, Stăpânul casei a ieșit posac Și unde mama pâlpâia de groază El pe toți șapte i-a băgat în sac. În urma lui, fugind după desagă, Cățeaua da-n nămeții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se despartă. Mult timp, mult timp mai tremură apa sub gheața spartă. Blaga (1957) Când se rupea ziua de noapte În ocol pe ogrinji uscați, Cățeaua a fătat șapte Căței roșcați. Îi dezmierda iubitoare Lingându-i în timp ce sugeau. Fulgi de ninsoare De caldul burții ei se topeau. Iar mai spre seară, Când se culcă păsăretul buimac, A venit ursuz omul de-afară Și i-a băgat pe toți șapte în sac. Alergând după el prin troiene, Gâfâia prin omătul-ndesat... Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cățelei se învârteau: două stele de aur în nea. Blaga Privea ceru-n neștire, Scheunând amar, În timp ce luna subțire Se pitea după-o culme-n hotar. Umilă, smerită, parcă datoare, Când unul, altul o mai lovea, Aștri blânzi, licăreau prin ninsoare Ochii ei de cățea. I. Olteanu La Berlin, în 1922, recitând această poezie la rugămintea lui Maxim Gorki (care va fixa memorialistic momentul), Esenin rostise ultimele două versuri ale ei cu ochii în lacrimi. Berdiaev mărturisea că nu va merge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de hârtie ce strălucește ca zăpada al cărei miros îl presimt în nări, pe nervi, în același fel, poate, ca și câinele polar al vecinului, care e apatic în anotimpurile calde și alert și vesel când simte subtil apropierea primei ninsori în nordul țării. Seamus Heany este premiatul Nobel pentru 1995. Enecunoscut, deși i s-au publicat câteva plachete de poeme. Dar el e mai ales un mare eseist, cineva aducându-mi aminte de Brodski, ale cărui eseuri le pun cu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
să fie văzută din toate unghiurile. Timpul i-a pus patina verde, acel verde de jad de India, lucind clar și opac, lumini și umbre, și materia metalului saturat de apă și aburii ei, cețurile zorilor și ale amurgului, ale ninsorilor și ale altor fenomene nevăzute de ochii omenești. Sfântul Gheorghe e tânăr și crispat, toată emoția și încordarea vin din calul său, care pare cu adevărat eroul acestei drame non stop. Calul și hățurile lui parcă vorbindu-mi despre modalitățile
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
grea peste măsură iar drumurile scurte se lungeau, ca nevoia împinsă la necaz. Zăpadă multă, ger și mai mult. și din una în alta trenul de București este nevoit să amâne drumul spre Galați până la trecerea nopții și speranța unei ninsori ceva mai blânde. Călătorii, puțini de altfel, s-au scoborât găsindu-și gazde prin sat. Totul părea la locul lui, mai puțin mișcarea din vagon în vagon a impiegatului de Ianca. și mișcarea și-a găsit rostul: pe o banchetă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
nostru Iisus Christos domnul maior Făiniță. Așteptam la un loc teriștii și soldații în termen. Așteptam să vină și tot nu venea. Nu ne părea rău, că oricum mai bună era o așteptare decât târâșul la ordin prin ploaie și ninsoare burnițată. Ne pomenim cu don major Boțocan Ilie. Era euforic rău. - Mă ostași! După cum vedeți don maiur nu veni. O fi reținut de fo damă or o fi la Monte Carlo la un păhăruț de țuică, de, ca omul. Mă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
tot mai grea. În apartamentul din oraș era frig. Căldura era din ce în ce mai puțină, iar de multe ori lipsea. În fiecare dimineață și seară lumina era întreruptă. Mașinile particulare nu aveau voie să circule în zilele în care era gheață sau ninsoare abundentă. Autobuzele nu circulau și găsirea unei mașini de ocazie era o adevărată aventură. Stăteam la ieșirea din oraș minute în șir, uneori și câte o oră, în așteptarea mașinii poștei sau a unei mașini care ne ducea până la intersecția
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
fi vrut să fiu împreună cu familia mea. A trecut prima săptămână de iarnă fără a putea să merg acasă. Făcusem ceva de mâncare și m-am hotărât să plec chiar și pe jos, să duc copilului și soțului mâncare gătită. Ninsoarea nu se oprea, iar sulurile de zăpadă de aproape un metru blocau șoseaua, astfel încât nici măcar cu tractorul nu se putea ieși din sat. Navetiștii nu au putut ajunge săptămâna aceea la lucru. Totul în comună era încremenit. Dimineața, doar coșurile
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Sania era în stare bună și nu înțelegeam de ce nu este folosită. „În iarna asta voi face măcar o plimbare cu sania”, mi-am spus imediat ce am văzut că se așterne prima zăpadă. Într-o zi însorită de decembrie, când ninsorile s-au oprit, l-am luat pe nenea Turuianu și am plecat spre satul Cocârț, unde era un grup tradițional de colindători și dansatori populari, care se numea „Damele”. Primisem notă telefonică de la județ, de la cultură, să pregătesc acest grup
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și bucuriile ei simple, dar atât de adevărate! În ziua următoare am mers într-o comună învecinată, tot cu sania și am împrumutat costumele naționale pe care seara le-am trimis în satul Cocârț. Când m-am întors în sat, ninsoarea se oprise și se lăsase gerul. Printr-o spărtură de nor, soarele zâmbea privind înapoi spre ziua care tocmai se sfârșea. Acesta era semn că a doua zi va fi vreme frumoasă. Mă speriau acești oameni aspri care miroseau a
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
oraș, lăsând în urma acest loc de care nu mă leagă nimic în afară de cei cinci ani petrecuți aici, printre oameni străini? Mă scutur ca de o nălucă și grăbesc pasul spre primărie. A început să ningă cu fulgi mari și veseli. Ninsoare adevărată. Îmi place când ninge. Fulgii de nea mă înveselesc. O sun pe Maria, secretara organizației de tineret a partidului, o fată cuminte și ascultătoare, care mă așteaptă să vin, să mergem la județ. Plecăm imediat ce se luminează de ziuă
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
din localitățile cahulene aleg un vers al poetului Andrei Ciurunga fiu al acestui plai versuri Închegate În cursul celor 18 ani petrecuți după gratiile Închisorilor sau la canal: Aprinși sub biciul vântului fierbinte, bolnavi și goi pe ger și pe ninsoare, am părăsit cu mii de oseminte meleagul dintre Dunăre și Mare... ... La ora când cobor, legat În fiare, Să-mi ispășesc osânda cea mai grea, Cu fruntea-n slavă strig din Închisoare; Nu-s vinovat fașă de țara mea!... Nu
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
pare artificială; peisajul devine albastru, cu copaci mari, bătrâni, cu trunchiuri trupeșe, cu câteva ciori grave, parcă ar fi mici statuete negre. Sting lumina și privesc la schimbarea lentă a culorilor care se topesc în noapte. Strada, neumblat albă, pustie. Ninsoarea se cerne spornică, este ora la care încep să se aprindă luminile, este oră tainică. Trece, lent, mașină. Mi se pare curios că nu trece un zimbru, atât c ciudată pare noaptea asta, ca o noapte din alt veac. * Viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o carte în care mirosurile să fie personajul principal. O geografie a unui spațiu, cu aceste personaje care conduc de la o idee la alta, de la o nostalgie la alta. S-au scris cărți cu acest subiect. * În oraș, sub curgerea ninsorii, doar câțiva tineri în căutare de aventuri nocturne. Sunt gălăgioși, obraznici, puși pe infracțiuni, din preaplinul energie adolescenței, în care megalomania, sub forma ei trecătoare de grandomanie, face parte din natura lor. Cluburi de noapte cu lumini stridente, dar fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Spital, mă instalez în fața hârtiei, îmi umplu stiloul și gândesc la confabulația care se identifică, direct, cu cotidianul. Când cel din urmă bețivan spune, la crâșmă, înduioșat, că viața lui este un roman, chiar dacă nici el nu crede, are dreptate. * Ninsoarea a transformat peisajul într-un tablou care pare pictat cu meticulozitate, peisaj straniu, un Maagrite, în care prezența este lipsă, iar absența un personaj extravagant, tocmai plecat, sau pe cale de a-și face apariția. Lângă masa la care scriu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mine, cine este băiatul trist. Deodată, într-un fragment de gând, m-am gândit cât de lipsite de rost sunt povestirile mele. Eram eu băiatul acela. Totul este complicat fiindcă toate lucrurile simple sunt mai întâi complicate și încurcate. O ninsoare germanică se lasă peste brazi și peste munți. Vine iarna. Meritam alte amintiri În anii de după război, când familia mea trecea prin grele încercări, când și tata aștepta să fie "ridicat" (termenul era consacrat, arestările politice constau în "ridicări" nocturne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
toporul în capul unor elevi evrei, măcelăriți acolo de niște soldați (aflați în trecere cu regimentul prin orașul nostru; veneau de la Cernăuți). ...Frumoasă zestre... ca și trenurile de refugiu, în care am călătorit douăzeci de zile pe o platformă, sub ninsoare rea, cum sunt ultimele ninsori ale iernii. Toate acestea m-au înzestrat, pe mine și pe cei de un leat cu mine, cu un anume profil sufletesc. Dar o să adun cu grijă, așternându-le la loc ferit, și "altfel" de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
evrei, măcelăriți acolo de niște soldați (aflați în trecere cu regimentul prin orașul nostru; veneau de la Cernăuți). ...Frumoasă zestre... ca și trenurile de refugiu, în care am călătorit douăzeci de zile pe o platformă, sub ninsoare rea, cum sunt ultimele ninsori ale iernii. Toate acestea m-au înzestrat, pe mine și pe cei de un leat cu mine, cu un anume profil sufletesc. Dar o să adun cu grijă, așternându-le la loc ferit, și "altfel" de imagini. Câteva, puține, cărți, amintiri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Crăciun și Anul Nou, sunt speciale. Un soi de inactivitate cvasi-oficială pare a fi tacit recunoscută; zile periculoase pentru bărbați, înclinați către băutură, și grele pentru femei, mai ocupate ca altădată. Este și un spațiu temporal numai bun de vagabondaj. Ninsoarea s-a domolit. Și așa era neconvingătoare; acum plouă, gardurile sunt negre de apa care a îmbibat scândurile vechi (obligatoriu, în lașul pitoresc, gardurile sunt vechi). Se târăsc, fără vlagă, niște câini fără stăpân; totuși, sunt "administrați", se vede, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
și mândru; nici nu știu prea bine de ce; parcă mi-a dăruit un mic soare. După o jumătate de oră, pipăind portocala din buzunar, proaspătă, ca o ființă elastică, simt că mi-a trecut starea de mizantropie, că îmi place ninsoarea leneșă care a reînceput și îmi place și noroiul, amestecat cu pietriș, prin care calc cu greutate. Vine, așadar, Anul Nou; încă mai persistă undeva, departe, ca un concept abstract, într-un spațiu abstract. Dar foarte curând va deveni concret
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îmi spune tânărul meu prieten, care mi-a furat numele... și gândurile, principalul este să fim calmi, tari. Să nu ne lăsăm." Și îmi arată, mai încolo un stol de Pica Pica. Costi are dreptate. A venit zodia lor. * O ninsoare germanică se lasă peste brazi și peste munți. Vine iarna. Au apărut păsările numite științific "Pica-Pica" sau pe limba noastră "Coțofenele". Se simte, de pretutindeni, că a venit zodia lor, ZODIA COȚOFENELOR. CUPRINS Prefață 5 1 9 2 60 3
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ființei de care m-am îndrăgostit. O învăluie, glisează și alunecă după forma sa de rotunjime spațializată, o scufundă în fluxurile sale de insistență și apăsare emoțională. Ca un ropot de furtună ridicată din cețurile tropicului luxuriant sau precum o ninsoare nestăvilită desprinsă din prăbușirea unui ancestral ghețar, rostirea te iubesc coboară peste sufletul adorat restrâns în sine însuși sub cupola unei circularități inviolabile, unei absențe a oricărui colț, a oricărei frânturi sau ascuțimi ce ar permite, asemeni unei denivelări sufletești
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]