11,594 matches
-
fost acceptată de Wittgenstein. El a citit traducerea engleză semnată de Ogden și nu a obiectat față de această echivalare. Iar Russell a acceptat-o drept neproblematică în „Introducerea“ pe care a scris-o pentru Tractatus.55 Black admite că există obiecții care merită atenție față de înțelegerea lui Sachverhalt ca fapt atomar. Astfel Wittgenstein vorbește despre „stări de lucruri atomare posibile“, de exemplu, în 2.0124. Or, ceea ce este doar posibil nu va putea fi caracterizat drept element constitutiv al faptului. Mai
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
și același lucru. Limitele descrierii lumii, date prin „forma logică a lumii“, sunt și limitele lumii. În 5.6 se spune: „Limitele limbajului meu semnifică limitele lumii“, iar în 5.61: „Logica pătrunde lumea: limitele lumii sunt și limitele ei.“ Obiecțiile împotriva supoziției că propozițiile elementare au un conținut descriptiv, că ele sunt „imagini“ ale stărilor de lucruri atomare, tot așa cum propozițiile sunt „imagini“ ale stărilor de lucruri, sunt puternice. Ele sunt și argumente împotriva interpretărilor realiste ale „ontologiei Tractatus-ului“. Caracterizarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
naștere prin „înlănțuirea“ unor asemenea „obiecte“ configurații reale, ale căror proprietăți sunt cunoscute prin experiență. Prin urmare, nici cum pot propozițiile elementare să descrie ceva care subzistă independent de mintea noastră și de limbajul nostru. Mai există și o altă obiecție simplă împotriva sugestiei că propozițiile elementare ar fi „imagini“. În acest caz, s-ar putea da exemple de propoziții elementare cu tot atâta ușurință ca și exemple de propoziții obișnuite. Or, pretenția că cineva a oferit un exemplu neproblematic de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
acest obiectiv ajunsese să fie irealizabil. Iată două mărturii semnificative în această privință. Prietenul său Rush Rhees povestea că în 1945 i a spus lui Wittgenstein că intenționează să se înscrie într-un partid politic de stânga, cel troțkist. Prima obiecție a lui Wittgenstein a fost aceea că obligațiile unui om înregimentat politic nu pot fi armonizate cu modul cum vedea el munca filozofului. „În activitatea filozofică trebuie să fii gata să-ți schimbi continuu direcția în care te miștiă“32
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
piciorul piatra are dreptate să spună că ea este reală, dacă el folosește cuvântul «real» ca opus lui «nonreal». Replica lui răspunde întrebării «Este real sau este o halucinație?», dar nu îl infirmă pe idealist, care nu este împiedicat de obiecția lui. Ei par să fie în continuare în dezacord. Deși solipsistul are dreptate atunci când tratează expresia «mă dor dinții» ca fiind pe un plan diferit față de expresia «Pe el îl dor dinții», enunțul său că are ceva pe care nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
de exemplu, că în scrierile sale mai târzii ar fi fost elaborată „o antiteză pragmatistă“ față de semantica realistă a Tractatus-ului. Pivotul acestei noi concepții l-ar reprezenta identificarea semnificației expresiilor limbajului cu folosirea lor. Sunt prezentate și discutate apoi diferite obiecții față de acest punct de vedere.47 Impresia cititorului va fi că Wittgenstein a formulat o teorie a semnificației, propria sa teorie, care stă alături de altele. Cu referire la teme consacrate ale filozofiei teoretice, poziția lui Wittgenstein a fost caracterizată drept
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
unor oameni ale căror relații cu sine și cu alții sunt libere de orice ambiguitate și compromis, Wittgenstein a decis în toamna anului 1913 să părăsească Cambridge pentru a trăi și a lucra într-un loc izolat din Norvegia. La obiecțiile lui Russell a răspuns, între altele, că nu dorește să-și prostitueze mai departe mintea prin acele exerciții de virtuozitate intelectuală care sunt conversațiile cu persoane inteligente din Cambridge. Viața pe care a dus-o în Norvegia l-a condus
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
salonul sau: " C'est une surprise que nous ménageons. Nous répétons Le Caprice pour le jouer à un de mes mercredis" [Zola, Une page d'amour, p. 264]. Asumându-și rolul de regizor, ea da indicații 183 de interpretare, având obiecții în acest sens. În românul Nana, conceptul viața că teatru se resimte mai pregnant prin faptul ca protagonistă este actrița. Că o artistă consacrată, ea continuă să joace și în afara teatrului marea comedie a dragostei, pe alte două scene. În
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Hegel rămâne complet străină. Printr-o răsturnare a perspectivei, operată de Ioana Em.Petrescu, influența cea mai vizibilă se dovedește utilă doar la nivelul structurii de suprafață, iar înrâurirea contestată, hegeliană, devine o componentă care acționează la un nivel profund: obiecțiile antihegeliene se desfășoară astfel, în gândirea eminesciană, pe teren hegelian (pp. 74-76). Nesubstanțialității exprimate ironic i se opune substanțialitatea: înfățișarea simbolică a artei se realizează prin oglinda de aur și prin hieroglifă. O imensă oglindă de aur este, în [Avatarii
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sugestive de pe coperțile cărților (alese de același Dumitru Dorobăț): Căsătoria Arnolfini (detaliu), de Jan Van Eyck (pe The Duchess of Malfi), și pre-rafaelita Regina Guinevere a lui William Morris (pe The Woman Killed With Kindness). Din păcate, există și o obiecție. Deranjează multitudinea de greșeli de tehnoredactare, atît în textul românesc, cît și în cel englezesc. Faptul ridică semne de întrebare vizavi de profesionalismul unor redactori de la Institutul European și strică, din nefericire, perfecțiunea obiectuală a celor două artefacturi culturale. Bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Fără a nega multe dintre valoroasele sugestii levinasiene, precum rolul responsabilității În constituirea identității conștiinței morale, sau privilegiul Celuilalt În raport cu egoismul Sinelui, ca moment esențial al vieții morale, vom conchide că argumentarea filosofului francez În ceea ce privește raportul libertate responsabilitate ridică câteva obiecții de principiu: 1. Nu poate fi vorba de responsabilitate dacă omul nu dispune de libertate: constrângerea anulează, de regulă, responsabilitatea. Responsabilitatea este exercitată de către individul liber prin autodeterminarea conștientă a subiectului moral. 2. Chiar dacă omul săvârșește acțiunile ce Îi sunt
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
libertatea lor de exprimare este de obicei neîngrădită de amendamentele vreunui soi de coerență pe care "susținătorii" unei idei trebuie să o promoveze. 2.2.2.3. Modernitatea radicalizată și auto-clarificată Anthony Giddens, la rândul său, aduce o serie de obiecții postmodernității, rămânând la convingerea că în întreaga lume, dar mai ales în societățile industrializate, ne aflăm într-o etapă a modernității târzii. Chiar dacă acceptă că un număr important de transformări sunt sesizabile astfel încât acestea ar putea legitima ideea unei transformări
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acela al prezervării de către Baudrillard a formei fundamentale a criticii marxiste (Mike Gane). Douglas Kellner, care realizează o interpretare din perspectiva ideologiei de stânga, fie deplânge distanțarea lui Baudrillard de temele abordate în prima parte a operei sale, fie, atunci când obiecțiile aduse de Baudrillard i se par întemeiate, consideră că teoria sa se încadrează într-un cadru neomarxist (în special în primele sale trei lucrări) care îmbunătățește și aduce la zi critica marxistă. Arthur Kroker radicalizează și mai mult această relație
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ducându-le la extrem, se caracterizează și prin cele mai multe exagerări ale teoriei lui Baudrillard, precum și prin cele mai multe critici care i-au fost aduse. David Lyon, Zygmunt Bauman, Anthony Giddens sau Douglas Kellner sunt câteva exemple de gânditori care au adus obiecții bine argumentate și noi puncte de vedere în problemele deschise de interpretarea noțiunilor de bază ale gândirii lui Baudrillard, cum ar fi: hiperrealitate, cultură mass-media, simulare, simulacru, obscenitate. Dacă Steven Connor apreciază teoriile baudrillardiene, afirmând că "super teoreticianul acestei încercuiri
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
parte, deschiderile oferite de această paradigmă au oferit mai multă libertate de exprimare, iar efectele sociale au fost puse sub semnul democratizării și egalității (a se vedea, de pildă, discursul de tip feminist). Dincolo de aparența jocurilor verbale (care este o obiecție ce nu a fost adresată doar filosofilor postmoderni), postmodernismul a ridicat un număr semnificativ de întrebări și a pus sub semnul îndoielii și criticii radicale multe dintre presupozițiile unor moduri de gândire și de teoretizare. Mai mult decât atât, deși
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
cele din urmă, nu este oare constituționalizarea o banalizare a construcției europene și o amenințare a logicii ei subtile printr-o înscriere forțată într-un limbaj desuet? Argumentul avansat de Joseph Weiler, cu o simplitate remarcabilă, concentrează forța tuturor acestor obiecții: "It works, why fix it?"29. Abilitatea acestui raționament este aceea de a inversa logica, cerînd partizanilor codificării să demonstreze cum un text scris ar rezolva tensiunile "guvernanței la niveluri multiple"30. Adepții constituționalizării denunță, mai mult sau mai puțin
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
mai mult sau mai puțin explicit, viciile unui sistem pragmatic, creat pas cu pas, fără o viziune de ansamblu. Ceea ce opozanții lor le cer este să dovedească necesitatea depășirii statu-quo-ului european. Încercarea de a răspunde însă la o astfel de obiecție poate fi un exercițiu periculos, pentru că ea devine în cele din urmă o încercare de a convinge că un text care nu există ar fi mult mai eficient decît o practică care există și care, în plus, funcționează. Dezbaterea reamintește
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
practică care există și care, în plus, funcționează. Dezbaterea reamintește în egală măsură opoziția clasică între adepții sistemului suplu de "common law", nescris și evolutiv, și adepții unei constituții formale, stabile și fixe. Unele argumente avansate împotriva constituționalizării provin din obiecțiile pe care le formulau acum două secole, în numele istoriei și al sensului comun, Edmund Burke sau Jeremy Bentham în fața declarațiilor franceze ale drepturilor omului. Poziționîndu-se în raport cu această dezbatere, actuala lucrare are ca scop fără a ceda simplității alternativelor caricaturale să
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
prin două argumente. În primul rînd, se spune că Uniunea ar fi prea complexă pentru a fi integrată într-o formă și că nici o tentativă de constituționalizare nu ar putea reproduce cu exactitudine subtilitatea guvernanței multiple. În fața unei astfel de obiecții nu există replică: punerea într-o formă este prin definiție un exercițiu de abstractizare și de simplificare. Dacă acest exercițiu se mulțumește cu descrierea politicii reale ceea ce nici măcar tratatele nu reușesc să realizeze pe deplin atunci nu se poate vorbi
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
are propria sa concepție despre ceea ce înseamnă "o constituție bună", ceea ce face ca atingerea unui consens la nivel european să fie aproape imposibilă. Într-adevăr, viziunile distincte care reies din discursurile lui Fischer, Schroeder, Chirac și Blair dau substanță acestei obiecții. Încercarea de a constituționaliza Uniunea nu ar avea decît un efect contrar, acela de a declanșa conflictele pe care o constituție se presupune că le diminuează. Acest raționament rămîne însă de natură ipotetică. El are aceași valoare ca și argumentul
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
Înseamnă, de asemenea, că ei au reușit, mai mult întîmplă-tor, să găsească un echilibru constituțional care le convine, dar pe care l-ar refuza dacă l-ar înțelege mai bine. Însă astfel de idei dau naștere la două tipuri de obiecții. În primul rînd, dintr-un punct de vedere pragmatic terenul preferat al adversarilor constituționalizării aceste argumentele nu fac altceva decît să demonstreze limitele funcționalismului 56. Într-adevăr, prin metoda graduală și empirică, preferată de părinții fondatori ai Uniunii, se pot
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
politice satisfăcătoare ; dar nu se poate răspunde unor chestiuni politice fundamentale. Sînt nume-roase exemplele de domenii sensibile, în care, datorită absenței unui consens asupra naturii Uniunii, nu s-a putut ajunge la un acord sau la o soluție. A doua obiecție pe care o declanșează opozanții procesului de constituționalizare este de natură normativă. A presupune încă de la început eșecul unui proces constituțional, erodat de confuzii și conflicte ireductibile, înseamnă a refuza virtuțile și avantajele deliberării. Înseamnă, de ase-menea, să crezi că
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette () [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
președinte al Consiliului Concurenței este asimilată celei de ministru, cea de vicepreședinte celei de secretar de stat, iar cea de consilier de concurență celei de subsecretar de stat". 107 Consiliul Concurenței examinează în plen: a) rapoartele de investigație, cu eventualele obiecții formulate la acestea, și decide asupra măsurilor de luat; b) autorizarea concentrărilor economice; c) punctele de vedere, recomandările și avizele formulate în realizarea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege; d) proiectele de reglementări propuse spre adoptare; e) raportul anual privind activitatea
Dreptul concurenţei by Maria Dumitru () [Corola-publishinghouse/Science/1417_a_2659]
-
sein hieß die Erhebung des Denkens über alle Bindungen so weit treiben, daß gleichsam zauberisch aus der Einsicht in das Falsche der Bindungen die Erkenntnis der Wahrheit sich schwang.“ Conceptul este kantian, iar Benjamin ajunge să aducă o serie de obiecții teoriei romantice tocmai din această perspectivă. Pentru Schlegel, exercițiul critic nu este unul evaluativ, al unui subiect care se poziționează în raport cu opera de artă, ci este o dezvoltare a operei ca atare, o actualizare a potențialităților ei speculative. „Mediul reflecției
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Destramă linia și forma esențialele mijloace în sculptură -, într-o pastă moale și delicată. Și este prea romantic în concepții"314. Între 1919 și 1922, sculptorul participa la expozițiile Tinerimii artistice, având parte de cronici elogioase din partea criticilor de artă. Obiecția lui Sigmund Maur evidențiază o altă trăsătură a sculpturii simboliste, dincolo de tendința ei către literaturizare, deja remarcată mai sus de Francisc Șirato, și anume, capacitatea ei împrumutată picturii de a crea atmosferă printr-un procedeu "impresionist", al impreciziei modelajului, al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]