KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...138 139 140 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897

obligat să dai divorț. Sunt liberă, mergem în Egipt, unde am rude. Tata îmi oferă bani. Acolo poți construi și piramide dacă vrei. Fața lui Ioanide deveni deodată serioasă și, ca și cum arhitectul ar fi uitat că este cu cineva în odaie, începu să se plimbe în sus și-n jos, cu mâinile la spate, meditând. Sultana îl privea crezând că reflectează asupra propunerii. Ioanide era însă profund jignit și trecea printr-o criză morală acută. Ideea de a se despărți de

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
Pe de o parte se scandaliza de purtările Pichii și voia s-o citeze spre a o moraliza, și el însuși aici, la câțiva pași de Elvira, ședea de vorbă cu Sultana. Aducîndu-și aminte de Tudorel, arhitectul ieși repede din odaie și trecu în birou, unde băiatul îl aștepta, întîmpinîndu-l, i se păru, cu o imperceptibilă ironie. Tudorel fu repede concediat și invitat să vină după masă. Întors în camera sa, Ioanide fu oarecum mirat de a regăsi pe Sultana, într-atît

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
asigurată, apoi... mergem. Până atunci nu ne împiedică nimeni să cultivăm aceleași sentimente și aici... Du-te acum, te rog, aștept pe cineva, lasă-mă să studiez problema... Sultana păru mai calmată și se lăsă trasă și împinsă spre ușa odăii și spre aceea a vestibulului, în pragul căruia se mai întoarse o dată, cu brațele către umerii lui Ioanide. Acesta G. Călinescu răsuci ușurat cheia, simțindu-se combătut de două senzații contrare: una de rușinea de a fi profanat spațiul său

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
ferestrei era dintr-o felie de travertin. Satisfăcut de mirarea și plăcerea vizibilă ce se constata pe fața lui Dan Bogdan, Ioanide uită supărările recente și deveni expansiv. - Ghici, zise el, care este tot secretul acestui trucaj? Căcinu-i decât o odaie comună, cinci metri pe șase, într-un apartament ieftin. Bogdan se codi, mai dădu o ochire întregului spațiu, apoi opină că mozaicul. - Da și nu! Mozaicul e un soi de epatare facilă a ochiului,care n-ar avea nici un efect

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
expuse soarelui arzător. Rezultatul e trivial. Climatul nostru reclamă var, pe un zid zdravăn, gros, fără fisură. La privește ce candoare, ce naivitate! Ioanide tîrî un fotoliu și se instală în fața unui perete, demonstrativ. Am să fac, vesti el, niște odăi pavate cu piatră, cu tavan în grinzi de stejar și blăni de brad, cu ferestre în chenar de granit, pereți văruiți. N-am să pun nimic în ele, G. Călinescu decât câte un divan acoperit cu cit, ca în casele

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
vorbă. Și cu aceasta, Ioanide concedie pe Tudorel. Era îngîndurat. În casa lui, din sângele lui, se ivise o ființă care gândea altfel decât el și mai ales într-un chip pe care îl ignora. Arhitectul, turburat, se duse în odaia sa și se-ntinse pe pat. Trăise o zi plină de contrarietăți și se descoperea la sfârșitul ei, la vârsta de cincizeci de ani, în fața unor realități cu totul nebănuite până atunci. Câinele Stolț sări pe pieptul său, se tîrî

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
și plăcerea de a circula. În curând, trecând drumul, apăru și Ioanide cu Hergot. Fiindcă atmosfera de îngrijorare fusese înlăturată și bolnavul găsea plăcere să asiste la convorbire, cei de față începură comerajul. - Nu știți isprava! se repezi Suflețel în mijlocul odăii, cupărul vâlvoi, într-o comică indignare. - Ce ispravă? Întrebă Gulimănescu, prefăcîndu-se ignorant, spre a savura, ca de obicei, necazul altuia. - Canalia, monstrum horrendum!1 strigă Suflețel, care la supărare latiniza. Gaittany râse satisfăcut spre cei de față, în semn că

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
scaune, sub globurile lămpii de gaz aerian, și făcu o gamă. Dar fetița, vrăjită, deveni exigentă și-i pretinse să cânte "de-adevărat". Hergot, copilăros el însuși din fire, nu rezistă unei asemenea invitații și, cerând concursul Erminiei, trecu în odaia de-alături, unde se găsea un pian cu coadă. Fetița fu poftită pe o canapea veche (și aici mobilierul era foarte redus, pierdut în marea dimensiune a camerei, pentru că Paulina, măritîndu-se cu Conțescu, luase mobilele cele mai notabile ale familiei

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
veni cu două hălci de caș încă prea proaspăt, a căror vânzare se făcu foarte dificil, nu din cauza prețului, ci a greutății. Omul n-avea cântar și se ferea să le dea după ochi. Ioanide se culcă devreme într-o odaie de sus ce i se înfățișă ca foarte ademenitoare. Patul era tare, totuși bine învelit cu scoarțe și încărcat cu un monticul de perne curate. La o oră nehotărâtă din noapte fu zguduit de un cutremur. O forță fizică se

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
căută arhitectulsă curme adulațiile impiegatului orientalist. - Nu pot să-ți spun în drum, te rog să poftești la mine. - Cînd? - Acum dacă vrei. Nu stau departe. Curiozitatea birui pe Ioanide. Hagienuș locuia într-o casă veche, în fundul unei curți adânci. Odăile erau mari, neîngrijite și unele probabil întunecoase, prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui geamlâc. Pe coridoare te izbeai de cufere, lăzi înalte. Apartamentul propriu al lui Hagienuș impresionă totuși plăcut pe Ioanide și fu un fel de

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
sexuale. Nefiind ipocrit, Ioanide le privi fără reproș și emoție, intrigat mai mult de violentele contraste din firea orientalistului. Când împinse ușa să iasă afară, o femeie mai mult slabă fugea în vârful picioarelor spre fundul coridorului. Desigur, privise în odaie pe gaura cheii. IV În biroul lui de la parter, Saferian, așezat pe scaun și înconjurat de patru bărbați în picioare, contempla un portret în ulei, rezemat în apropierea lor de speteaza unui scaun de paie ordinar. - Este un Ingres, nu

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
un sac subțire, scrisoarea pusă într-un plic de pânză și amândouă obiectele predate cumpărătorului, care, nerăbdător, le duse la micul său automobil de două locuri. Expertul plecă și el. Prin birou începură să treacă, sub călăuzirea lui Demirgian, spre odăi laterale, oameni cu saci trainici, bine cusuți și plumbuiți. Un miros de mirodenii și cafea se răspândi în toată încăperea. Nu mai rămăsese în apropierea lui Saferian decât un bărbat cam de vârsta acestuia, tot astfel ras și brun la

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
ameliorare a nasului lui Demirgian. Acesta era doctorul Rapig Sahazizian. El ședea acum pe un morman de covoare întoarse pe dos și împăturite, puse unele peste altele pe dușumea. Trebuie lămurit că "biroul" lui Saferian nu era decât o mare odaie cu aer de depozit. Pe un perete, rafturi adânci ca acele din prăvălii erau pline cu pachete de chilimuri, caramaniuri, șaluri vechi turcești și alte asemenea lucruri de aspect textil. În două vitrine vechi se vedeau îndesate pahare de cristal

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
pline de spițerii, piper negru, scorțișoară, ceai. O candelă proptită de un trepied de sârmă ardea în fața unei icoane bătute în argint și rezemate deasupra unei mari case de bani. Rămași singuri, cu excepția lui Demirgian, care intra și ieșea din odăile lăuntrice, însoțind oamenii cu sacii, Saferian și Rapig începură a vorbi armenește și amândoi arătau foarte preocupați, iar cel dintâi chiar trist. Încetul cu încetul, semănară frazele armenești cu cuvinte românești, iar în cele din urmă, după examinarea sumară a

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
alte sedii exterioare, fără a se îndura să gândească măcar a părăsi țara în care copilărise și al cărei cetățean se socotea și unde ajunsese o figură familiară în cercurile de intelectuali. În timp ce îndrepta valorile spre sud, Manigomian depozita în odăile de jos și în fostele grajduri ale casei boierești saci cu cafea, cu piper, lăzi cu vanilie, scorțișoară, ceai, cacao, tot ce putea să reziste și să se vândă cu prețuri mari în cantități farmaceutice când legăturile comerciale cu Orientul

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
amesteca în nici un fel în viața străzii, păstra cea mai desăvârșită depărtare de ea. Dincolo de acest cerc era, dimpotrivă, curios și indiscret. În casa altuia semnala fără jenă orice schimbare, adulmeca toate obiectele, toate cărțile noi, trăgea cu ochiul spre odăile în care nu era invitat, făcea o inspecție în regulă, cerea informații, arătîndu-se extrem de interesat. Uneori își făcea și note în agendă despre originea unui obiect, își lua adrese, numere de telefon, nu lăsa să-i scape nimic din ce-

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
glas parcă asemănător cu al lui Gaittany, dar formidabil, strident, imperios ca al unui arendaș față de argați, să-ți vâri mințile-n cap altă dată! Te zvârl pe ușă afară!" O umbră se agita în sus și în jos prin odaie, precum arătau răsfrângerile în sticla ferestrei date de perete. Suflețel, fricos și avid de scandaluri, se ascunse între ferestre, ca să asculte. Scandalul se potoli însă îndată, punctat de o trântire a ușilor. Tot ce făcea Gaittany - căci era el - nu

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
om cu destulă stare, la șaisprezece ani cel mult își dădea afară copiii, declarîndu-le: "Te-am făcut mare, acum cîștigă-ți existența și ajută-mă și pe mine!" Popa nu-i trimitea nimic. Conțescu avea o gazdă care îi oferea pe lângă odaie cafeaua cu lapte dimineața. Asta, de multe ori, era toată masa, și studentul se străduia s-o sporească. Raționarea cea mai strictă era sistemul său, și cum mesele în birturi i se păreau riscante, își cumpăra pentru o lună întreagă

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
adormit al lui Conțescu nu se știe, clar este că ideea de a rezista cu orice chip toropelii i se înfipse cu putere în cuget, și, fără a se mișca deloc, pacientul începu să-și caute puncte de sprijin în odaie, să vorbească. Chema lângă el pe un scaun, pe rând, câte unul din casă să-i spună din când în când câte un cuvânt. Acest cuvânt reprezenta pluta cu care voluntarul Conțescu se ținea deasupra inconștienței. Își dădu silința să

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
nu îndrepți tu casa asta după regulile artei?" Amicul dădea din umeri, avea aerul să creadă că locuința nu făcea două parale. Ioanide scotea atunci un metru subțire de metal, carnetul și creionul și începea să facă măsurători într-o odaie, urcîndu-se pe un scaun, întinzîndu-se pe pântec, ca să poată introduce metrul pe sub mobile. În fine, combina repede o schiță, pe care o lăsa pe masă amicului, indicând și suma aproximativă. Acesta se lăsa cucerit de idee, devenea obsedat și, aproape

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
schiță, pe care o lăsa pe masă amicului, indicând și suma aproximativă. Acesta se lăsa cucerit de idee, devenea obsedat și, aproape fără greș, chema pe Ioanide, care, cu o promptitudine uimitoare, ajutat de Butoiescu-BotticelIi, transforma în interior somptuos o odaie banală. După executarea isprăvii, Ioanide venea din când în când la amicul său și, așezîndu-se picior peste picior, își contempla opera. Niciodată nu se repeta. Clientela de acest soi era așa de largă, încît Ioanide își putea permite a refuza

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
Pica nu venise acasă. Frica de scandal o paralizase și optimismul ei îi interzicea să creadă că Pica e capabilă de ceva rău. Nici Ioanide nu le destăinui chipul cum găsise pe fată și lăsă pe Pica să meargă în odaia ei fără a-i spune nimic. A doua zi o chemă în birou. - Pica, intră Ioanide de-a dreptul în chestiune, de ce pândesc agenții secreți în fața casei? O paloare subită înfrumuseță fața brună a Pichii. - Care agenți? Îngăimă ea. - Dragă

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
vrei, acont imediat, cât vrei... Și Gaittany își luă fizionomia cea mai îmbietoare, privind cu adorație la Ioanide, căruia îi mai șopti încă o dată, spre a nu slăbi efectele: "Ești un artist desăvîrșit", arătând cu mâinile la mozaicul din tavanul odăii. Ioanide, căruia astfel de lucrări îi conveneau, având și nevoie de bani, primi, relațiile lui cu Gaittany fiind de altfel cu deosebire călduroase. Totuși, nu se putu stăpâni de a nu-l ironiza puțin. - De ce nu-l chemați pe marele

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
Ioanide nu lua în considerare, când era vorba de trecutul său sentimental, pe această Erminie, care-i deștepta numai vag imaginea de altădată, sufletul său era întors spre trecut, simbolizat într-o fotografie a Erminiei din acea epocă, aflată în odaia de la mansardă. Numai rațional, arhitectul admitea că femeia din fața sa este aceeași de acum peste două decenii și se purta în consecință. Erminia, dimpotrivă, vedea în Ioanide o ființă invariabilă, pe care o venera în actualitatea ei, neputîndu-și în nici un

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
personal, de origine sentimentală), fapt care alarmă și mai mult pe Gonzalv. După toate aceste ceremonii, executate cu o încetineală scrupuloasă, Hergot declară că fetița și cei doi băieți aveau scarlatină într-o formă serioasă și trebuiau izolați într-o odaie cât mai aerisită. Dădu imediat sugestii asupra aranjamentului posibil și ajută însuși la scoaterea mobilelor dintr-o odaie. Hergot aduse singur unele doctorii de acasă, puse un vas cu creolină în odaia micilor bolnavi și le făgădui cele mai gustoase

Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]