3,808 matches
-
autentic de astă-dată, Catherine Millet), ascensiunea În lumea modei a unui manechin masculin datorită urîțeniei lui absolute (Amélie Nothomb) sînt cîteva dintre invențiile literaturii feminine ale ultimilor zece ani, ficțiuni forte, expoziții ale unor șocante anomalii somatice. șirului acesta de orori i se adaugă recent o alta: o bătrînă de 83 de ani care se Îndrăgostește și se mărită cu un preot de vreo 30. Invenția Îi aparține unei marseieze de patruzeci de ani, Emmanuelle Bayamack-Tam, căsătorită cu un camerunez, autoare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
efect de putere”. În rândurile ce urmează va fi vorba de o abordare a „supravegherii” și a diverselor moduri în care ea se exercită pe platoul de joc, sub ochiul avizat al unui spectator care îi resimte deopotrivă atracția și oroarea. Fără acest spectator nu există „scenă supravegheată”. Iată de ce analiza va viza atât textele, cât și spectacolele, va evoca efectele supravegherii nu numai asupra lecturii, ci și asupra scenei. Așadar, cartea de față nu propune un discurs suplimentar despre supraveghere
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
un plan teoretic. În acest proiect pe termen lung, supravegherea deține un loc privilegiat. Ca și la Calderón, eroul lui Molière ridică îngrădirea, izolarea la rangul de practică securitară. Să-l închizi pe celălalt, ca să stai tu liniștit: asta e oroarea! Ca întotdeauna, apare, cum-necum, o falie și întreg programul e dat peste cap. Prin fisura produsă pătrunde viața, iar construcția atât de minuțios gândită se prăbușește. Zidul înălțat cu grijă se crapă, lăsând să evadeze prizonierul care va contrazice perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Ivănescu își creează în poezie un stil în care lecturile (Thomas Mann, Ruskin, Faulkner) se îmbină cu trăirile interioare într-un cântec continuu subtil și nuanțat; un cântec în cercuri concentrice pe care revin personaje, obsesii, observații, stări inefabile, interioare, oroarea de frig, peisaje de toamnă și de iarnă, desenate într-o succesiune de tablouri, așezate într-un cerc magic și obositor de fascinant. Versurile îți dau un fel de saturație, pentru că intrând în poemul "Labirint" nu mai ai șansa să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
La noi, M. R. Paraschivescu, Eugen Jebeleanu, Maria Banuș, Mihai Beniuc, Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Mihu Dragomir, Cicerone Teodorescu, Radu Boureanu, Virgil Teodorescu, Demostene Botez vor desțeleni drumul spre acțiune, pentru transformarea societății, invocând mereu fundalul tragic al epocii și ororile războiului, realitățile infernale ce au mutilat generații de suflete. Poezia militantă modifică sensibilitatea epocii, parcurgând etape și acumulând în mod specific transformările calitative produse în bazele economice. Astfel, descoperim preocuparea pentru istorie, pentru straturile mereu regeneratoare ale experiențelor colective ce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
uită la el de la mare distanță,/ cercetând esența." 3 "Nu pot să mă spăl de pulberea cruntei istorii/ prin care am trecut/. Nu pot s-arunc de pe mine paloșul înfricoșatei istorii/ Și nici nu voiesc. Tăiat din atlazul livid al ororii,/ Și șalul meu rece, bălțat, grotesc/ în care mă-nfășur." 1 I. Negoițescu, "Engrame", pag. 56. 1 "A treia taină"" Editura Tineretului, 1969. 1 "Ai murit când/ lumea ta, lumea noastră, abia răsăreau". Citat după Dan Grigorescu, "Direcții în poezia Secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
majoră (raportat la simțul comun): proprietatea (ca fapt de a avea). * Poverile cu care încărcăm indivizii atunci când dorim să-i pedepsim, identificându-i ca vinovați, dezvăluie teama noastră de a nu lăsa fără chip răul, spaima de un rău impersonal, oroarea față de vinile colective în cazul cărora nu ne este accesibil genul de liniște furnizat de aplicarea unei pedepse. Păstrăm ca societate, cu rolul de liniștire a membrilor săi, un gest prin care eram calmați atunci când durerea născută din contactul dur
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
Rosenbaum și Cohen, 1991); 35% dintre bărbații violenți au fost martori când mama lor era bătută de către tată (Straus, 1980). Copiii care sunt martori la violența dintre părinți dezvoltă aceleași simptome, ca și cum ar fi fost maltratați ei înșiși. Sentimentele de oroare, rușine și neajutorare sunt chiar mai puternice decât la victimele violenței sau la agresori, deoarece copii simt că nu pot face nimic pentru a împiedica molestarea celor pe care îi iubesc. Copilul abuzat și neglijat Atunci când vorbim despre violență asupra
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
mai urîtă și mai barbară?”6) într-un poem al unui autor simpatizat atunci dăm peste versul: „Orchestra încetase barbara rapsodie”7). O compoziție nouă, fără îndoială! Și exemplele ar putea continua. La Bacovia, „barbar” nu exprimă însă repulsia, dezgustul, oroarea, ci un soi de fascinație. „Barbar, cînta femeia - aceea” înseamnă că ea cînta aspru, straniu, dar (continuarea o arată) răscolitor, memorabil. Cîntăreața (în care unii au văzut simbolul poeziei)8) își răcnea durerea și, în același timp, o trezea pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu capul și ceafa negre, spinare cenușie și pîntece alb-cenușiu”5). La începuturile literaturii romîne moderne, corbii devin personaje de fabulă, avînd ca defecte îngîmfarea (la Asachi), prostia și lăcomia (la Grigore Alexandrescu). Cel dintîi care pomenește de ei cu oroare, asociindu-i cu frigul și cu întunericul, e Alecsandri 6). La tînărul Eminescu, corbii sînt niște simple pete de culoare, fără prea mari efecte sufletești, întrun tablou cu fond luminos: „Și corbii croncănesc și zboară-n fală/ în aer clar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
monstru”)8), în oratoria populară și în convorbirile de cafenea. Bacovia era familiarizat cu toate aceste „surse”. „Hidos burghez... burghez tiran” Platitudinea ideologică în care trăim nu ne permite să realizăm ce insulte teribile erau acestea. „Hidos” exprimă, sec, dezgustul, oroarea. Pentru Bacovia și pentru alți zeci de autori contemporani, „burghezul” e respingător, insuportabil atît moral, cît și fizic. Rar la începutul literaturii romîne moderne (unul dintre cei la care apare e I. H. Rădulescu) 1), „hidos” dobîndește maxima forță repulsivă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fantezia lui Lecca fu apreciată și făcu zgomot. Cenaclul de la «Fialkowski», vestita cafenea-cofetărie, primi cu aplauze vestea și poetul Mircea Demetriade o sărbători în mii de paradoxuri, - iar poetul Alexandru Obedenaru o răspîndi la «Naționala», cealaltă cafenea a scriitorilor”.2) Ororile - au încercat și unii mai tineri s-o demonstreze - pot fi privite cu detașare, „estetic”. Așa a procedat, de pildă, Ion Vinea în „Visul spînzuratului”, poem datat 1915, în care ironia e, cu premeditare, mai pregnantă decît compasiunea: „Spînzuratul vînăt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
atenienii, dar că au mult din firea beoțianilor”4)! Combătut cu vehemență în deceniile anterioare sau doar ridiculizat, pedantismul (în gramatică, în științe, în critică etc.) încetase de a mai fi o problemă culturală în epoca școlarității lui Bacovia, dar oroarea de pedantism (în conținut și în manieră) nu dispăruse, și nu va dispărea nici după aceea. Mai cu seamă la cei obligați să frecventeze ultima și cea mai întinsă rezervație a sa: învățămîntul. Autorul poemului „Liceu” nu e, în epocă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
aceștia, nu putea să se uite pe sine. Dacă ar fi putut s-o facă, ar fi trebuit să uite nu numai de propria-i moarte, ci și că tot ceea ce vedea se „duce”, „cade”, „sfîrșește”. Ca și aceștia, avea oroare de „mediul cunoscut, uzat, deteriorat de obișnuință” (obișnuința care „lustruiește timpul”), însă n-a putut evada din el prin călătorii. Ca și Ionescu, îndeosebi, știa că „insolitul universului, banalitățile cotidiene sînt străbătute de ceva cumplit și fioros”. Ca și autorul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
împăratului roman. Dacă și-ar fi petrecut anii '40 în Europa nazistă în loc să renască în America, pesimismul ei înveterat ar fi putut deveni mai degrabă personal și amar decât istoric și universal. Războiul a nuanțat pesimismul lui Yourcenar cu aceleași orori pe care artiști precum Max Beckmann le-au înregistrat, dar era modelat dintr-o altă fibră. Ascunsă ferm într-un colț înverzit de pădure din Maine, era aproape ca și cum războiul și urmările lui brutale ar fi trecut pe lângă ea. Durerea
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
scrie Cu ochii deschiși, ea i-a spus tot felul de lucruri despre sexualitatea ei, fără a se gândi niciodată că el le va introduce în carte. El a făcut-o însă, și rezultatul a umplut-o de dezgust și oroare). În schimb și-a expus în amănunt o teorie despre poeta greacă Sappho: în corepondența ei, în poemele de Sappho pe care le-a tradus și într-un mai mult decât îndeobște candid capitol despre homosexualitatea feminină în cartea de
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
este raportată direct la multiplicitate, solitudinea și asceza la setea de nemurire, iar identitatea individuală la Marea Conștiință universală, într-un discurs saturat de notații succinte și austere, cu pregnantă notă aforistică ("Aparatul genital, privit ca un mic teatru al ororii, ca o clopotniță a deșertăciunii, pe orologiul căreia se învârt figurine aflate în extaz... La fiecare interval de-o oră, figurinele parcurg un întreg zodiac carnal. A fi și a avea. A poseda. Iată suprema artă a deșertăciunii"). Subsecventă acestei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de orice glumă atunci cînd unii autori de la sfîrșitul secolului al XIX-lea, specialiști în lupta antimasonică, evocă "hidoasa lubricitate" a mulțimilor revoluționare, organizate și conduse de agenții sectei. Dar abia cu relatarea uciderilor ritualice evreiești se ajunge la limita ororii întru perversitate. Victimele preferate sînt, într-adevăr, băieți foarte tineri, aceasta și din pricina faptului că, în prealabil, a avut loc, fiind bine pregătită, răpirea fetelor. "Victima aleasă, comentează abatele Desportes, trebuie să fie nepătată și fără de păcat", iar sîngele care
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
a făcut din întuneric regatul său, cel care răpește copiii noaptea, care poartă cu sine otrava și corupția, cel al cărui chip necunoscut poate căpăta înfățișarea unui animal această lungă litanie acuzatoare, ajunsă la un grad înalt de intensificare a ororii, nu face decît să reia, în ceea ce au esențial, acei termeni mult mai vechi și mai profunzi, ai unei alte denunțări: a răului, a spiritului pervers, a invizibilului și omniprezentului Satan. Odată cu extinderea procesului de demonizare a participantului la Complot
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
gîndeam să-mi plîng de milă. Nu-i nici măcar coteț sau groapă de gunoi; pur și simplu o magherniță unde mama ar fi putut foarte bine să pară o vagaboandă de pe stradă, regina pubelelor; mai presus de orice este culmea ororii: mizeria decentă transformată în casă, sub mantia peisagistică a visului mediteranean. Reformulările succesive confirmă importanța asimilării și utilitatea de a integra negația în acest tip de reformulare (pentru primele trei): (Izotopia sordidului) Tema-titlu [ASS] PR cal. neg. un coteț (Pensiunea
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
de organizatorii temporali de genul "deodată", "brusc" etc. Astfel, în acest exemplu din Hugo citat de Ph. Hamon (1981, pp. 157-158): (54) [1] Dintr-o dată se simți apucat de braț. Ceea ce încercă în clipa aceea fu un sentiment de negrăită oroare. Ceva subțire, aspru, plat, rece ca gheața, lipicios și viu se încolăcise pe întuneric în jurul brațului său gol. Iar acum îi înainta către piept. Era ca strînsoarea unei curele și împunsătura unui burghiu. În mai puțin de-o secundă, un
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
gîndeam să-mi plîng de milă. Nu-i nici măcar coteț sau groapă de gunoi; pur și simplu o magherniță unde mama ar fi putut foarte bine să pară o vagaboandă de pe stradă, regina pubelelor; mai presus de orice este culmea ororii: mizeria decentă transformată în casă, sub mantia peisagistică a visului mediteranean. L. Bodard, La Chasse à l'ours Soluție Cele două teme-titlu: "astmul" și "pensiunea de familie" nu sînt descrise decît prin intermediul propozițiilor descriptive de tip ASIMILARE. Nici o PARTE, nici o
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
dăunătoare, ci și pentru a-l îndruma în efortul său de integrare în viața socială. Reprezentanții "educației libere" au o înțelegere falsă și asupra scopului educației. Acesta nu le apare ca avînd un caracter social-obiectiv; adepți ai individualismului, ei au oroare de ideea de integrare în societate, de orice scop care se raportează la societate. În realitate, copilul are nevoie de o îndrumare spre ceea ce se consideră ca fiind valori autentice ale societății în care trăiește. Evident, "socializarea" nu înseamnă o
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
BENRATH, KAREL APPEL, RENÉ HUYGHE ȘI CEILALȚI PRIETENI Lucrările lui Lupasco se adresau în primul rînd lumii științifice. Decepția lui Lupasco a fost mare, pentru că oamenii de știință păstrau o tăcere stranie. Explicația este relativ simplă: oamenii de știință au oroare de cuvîntul "contra-dicție", deoarece construcția științei este fondată pe principiul non-contradicției. Dali o știa foarte bine cînd spunea: "Autoritatea nu se va putea abține să nu fie oficial recunoscută după trepanația micului principiu al non-contra-dicției... "30 Confuzia era importantă
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
se desfășurase pînă în Caucaz, Egipt și Cercul Polar. Mă izbeam neîncetat de acea idee care mă obseda: cum putuse Germania să dea naștere și la ceea ce iubesc mai mult pe lume, și la ceea ce îmi produce cea mai mare oroare? Profitasem, la începutul lui iulie 1945, de prima ocazie de a ajunge la Berlin. În spiritul meu, Berlinul dinaintea lui Hitler aparținea în același timp doctorului Marbuse și Operei de trei parale și alor sale Marlene și Lili-Marlene cu voci
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]